Niciodată


Un cântec nu-i nimic în lumea asta, mai bine să-l zdrobeşti şi-apoi să taci
Când el nici cu iluzie nu umple ghiozdanele copiilor săraci
Destul cu-atâtea găşti aristocrate ce caută şi-n cântece câştig
Un cântec nu-i nimic dacă nu face mai cald în casele-n care e frig...
Dezmoşteniţii-şi caută o cale, nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete făcând uşor abstracţie de ei
Mizeria există până-n oase popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă a foc, a năduşeală şi a iad...
Şi dacă toate cântecele noastre nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şanse suntem mereu datori să facem tot
Măcar atât din toate să rămână din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cântec de partea celor care n-au nimic...
...Niciodată, niciodată să nu uităm de cei mai trişti ca noi...