„E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă. E bine ca timpul să fie o construcţie.”
Antoine de Saint-Exupery, în Citadela
„E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă. E bine ca timpul să fie o construcţie.”
Antoine de Saint-Exupery, în Citadela
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.04.2017 la 00:02.
''Căci, în fiecare om, dormitează, în adâncul lui, dorinţa de a fi chemat, cu toate forţele, spre Fiinţă, oricare ar fi circumstanţele care ar putea scuza o atitudine falsă, oricare ar fi, de asemenea, exigenţele pe care le implică o acceptare şi o angajare; aspiraţia la această realizare a Fiinţei rămâne mereu, în pofida a orice, mai puternică şi mai profundă decât dorinţa unei scuze pentru toate eşecurile noastre.''
Karlfried Graf Durckheim
Rabindranath Tagore
NU POT SĂ-MI AFLU LINIŞTEA
Nu pot să-mi aflu liniştea.
Sunt însetat de lucruri atît de-ndepărtate.
Sufletul plin de dor tînjeşte să ajungă necercetate ţărmuri.
O, tu, mai presus de orice nume, cît de sfîşietoare-i chemarea flautului tău !
Uit, uit mereu, că n-am aripi să zbor, că sunt pe vecie, legat de pămînt.
Sufletul flacără mi-e, somnul mi-alungă ; sunt un străin într-o ţară străină.
Suflarea ta ajunge pînă la mine murmurîndu-mi nădejdea de neatins.
Inima mea cunoaşte glasul ca şi cum ar fi al ei.
O, tu, de neaflatule, cît de sfîşietoare-i chemarea flautului tău !
Uit, uit mereu, că nu mi-e cunoscută calea, că nu mi-e dat înaripatul cal.
Nu pot să-mi aflu liniştea ; sunt un pribeag în chiar inima mea.
În ceaţa-nsorită a orelor lîncede, ce uriaşă arătare-a ta se-ntruchipează în albastrul cerului!
O, prea îndepărtat sfîrşit, cît de sfîşietoare-i chemarea flautului tău !
Uit, uit mereu că pretutindeni sunt închise zăbrelele în lăcaşul în care singur rămîn.
Rabindranath Tagore
DACĂ TU VREI ASTA...
Dacă tu vrei asta, voi înceta să cînt.
Dacă asta face să-ţi tresară inima, voi întoarce ochiu-mi de la tine.
Dacă te face să tresari cînd te plimbi, mă voi îndepărta pe altă cărare.
Dacă te stînjeneşte cînd împleteşti ghirlande, voi ocoli grădina-ţi singuratică.
Dacă asta face fremătătoare şi sălbatică apa din adînc la trecerea bărcii mele, nu voi mai vîsli niciodată spre malul tău.
ÎN PRAGUL ZILEI ARUNCAI NĂVODU-N MARE
În pragul zilei aruncai năvodu-n mare.
Am smuls întunecatului abis comori ciudate ; unele sclipeau ca un surîs, altele erau îmbujorate asemeni cu obrajii tinerei mirese.
Cînd, încărcat cu preţioasa mea povară,m-am întors acasă, iubita îmi sta în grădină şi-alene smulgea petalele unei flori.
Cumpănind o clipă, îi aşternui la picioare tot ce smulsesem mării şi apoi rămăsei tăcut.
Aruncînd o privire spre ele, ea spuse :
" Ce sunt aceste lucruri ciudate ? La ce pot sluji ? "
De ruşine plecai fruntea, gîndind :
" Nu m-am străduit să le dobîndesc, nu le-am cumpărat din tîrg ; nu sunt, deci, daruri potrivite pentru dînsa ! "
Apoi, am azvîrlit toată noaptea, una după alta, comorile-n drum.
Dimineaţa trecură drumeţi ; le adunară şi le duseră în ţări îndepărtate.
Rabindranath Tagore
Rabindranath Tagore
Fii gata, inima mea
fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte!
–––––––––
Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.
––––––––––
Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.
–––––––-
Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
cu cele din urmă răsfrângeri ale măreţiei tale,
tu ai transfigurat viaţa mea prin frumuseţea apropiată a morţii.
Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin
din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.
Prin vraja ta, Iubire,
viaţa şi moartea au devenit pentru mine
o singură nemărginită uimire!
Femeia… eternul mister
Femeile sunt de două categorii: unele sunt mai ales mame, altele iubite. Dacă le compari cu anotimpurile, femeia mamă este ca anotimpul ploilor: îţi dă hrană, te potoleşte, îţi înlătură toate lipsurile, te mulţumeşte prin sacrificiile sale proprii. Iar femeia iubită este ca primăvara, misterul ei e de nedestăinuit, farmecele ei sunt dulci şi neliniştea ei îţi trezeşte valuri în sânge.
(Rabindranath Tagore)
Nu există femeie bătrână. Orice femeie, la orice vârstă, dacă iubeşte, dacă e bună, dăruieşte bărbatului clipa infinitului. (Jules Michelet)
Menirea femeii e să trezească în bărbat energia sufletească, focul pasiunilor nobile, să menţină treaz sentimentul datoriei şi năzuinţa spre un ideal înalt. (V. G. Belinski)
Femeia este fanta care se deschide în zona vizibilului pentru a lăsa extraordinarul să pătrundă în lume. (Gabriel Liiceanu)
Femeia frumoasă încântă ochiul, femeia blândă place inimii. Prima este o adevărată bijuterie, a doua este o adevărată comoară. (Napoleon Bonaparte)
SURSA:https://armoniefeminina.com/2012/03/14/femeia-eternul-mister/
Eternul feminin de Garabet Ibraileanu
1. Fara indoiala ca femeia are o finete intelectuala prin care ea intrece pe barbat. Un barbat niciodata n-are sa ghiceasa cu atata siguranta si repreziciune, intr-un moment dat, ceea ce se petrece in sufletul altui om, mai ales in sufletul femeii.
E greu s-ascunzi ceea ce simti si ce gandesti in fata unei femei, mai ales atunci cand ea e interesata in cauza. Un barbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parca ar fi de sticla. Pe cand femeia, pentru el ramane vesnic o enigma – de aici reputatia femeii de mister indescifrabil.
Aceasta insusire a femeii se explica, desigur, prin rolul ei de mama, care o sileste sa ghiceasca ce simte copilul si prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusa a barbatului, rol care o facea sa-si ascunda gandurile sale si, totodata, sa ghiceasca gandirile stapanului…
2. O femeie de lux, in sensul de femela umana plina de seductie, nu poate sa spuna adevarul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel isi poate pastra caracterul de sfinx si deveni, cum se zice, irezistibila, incomparabila, unica etc. …
3. Toate femeile stiu sa taca ori sa ascunda. Si o femeie, cu cat e mai femeie, cu atata poseda mai mult acest caracter si deci cu atat e mai enigmatica, ori cu atata e toate acestea, cu cat e mai femeie.
4. Este drept ca femeia, prin natura ei mai afectiva, ar trebui sa fie condamnata numai la efuziuni de sentiment (in voia carora se lasa in adevar unele scriitoare); dar nu-i mai putin adevarat ca in femeie exista si o seculara rezerva innascuta – ca o adaptare la viata erotica – rezerva care se generalizeaza in toata viata ei sentimentala. Si nu putine femei se supun mai degraba acestuia din urma decat celuilalt imperativ al naturii lor. In cazul acesta poezia feminina se poate defini ca un romantism comprimat.
5. Situatia subordonata a femeii din toate timpurile, necesitatea de a ingriji si de a intelege fiintele mici, cand acestea nu stiu inca sa vorbeasca, precum si propria ei slabiciune de fiinta vesnic dezarmata, care are vesnic nevoie de protectie, au determinat si au dezvoltat in femeie aptitudinea nu numai de a intelege intuitiv mai bine decat barbatul orice suferinta, dar si de a compatimi anticipat cu orice fiinta dezarmata. Aceasta tendinta, mai cu seama intr-un suflet feminin de elita, se rezolva intr-o simpatie autentica, naturala, care se rasfrange asupra intregii naturi vii cu o amploare si cu o intensitate absolut necunoscute barbatilor.
6. Feminitatea puternica este, in adev[…]ntotdeauna in lupta cu masculul. Sensibilitate la, sa-i zicem, eternul masculin, cochetarie, defensiva provocatoare fata de agresor, in sfarsit, o intreaga politica si diplomatie cu adversarul, plina de suspiciuni ca orice politica de acest fel.
7. Am spus aiurea ca in afacerile de sentiment femeile, constient si inconstient, isi tin jocul ascuns fata de barbat. Acest secret il pastreaza si scriitoarele, cand sunt femei de rasa, adica femei in adevaratul inteles al cuvantului. Si-l pastreaza chiar si pe socoteala eroinelor lor. Altfel si-ar trada sexul, ar deroga de la obligatiile spiritului afatai de corp, ceea ce ar fi un defect estetic, dar un castig pentru stiinta sufletului, caci numai o femeie ar putea sa ne spuna bine ce se petrece in sufletul femeiesc. Dar acest lucru nu-l va face niciodata o femeie. Nu cred sa fi existat vreodata o femeie adevarata care sa fi spus – in viata reala sau in literatura – tot ce se petrece in sufletul ei. Numai barbatii spun tot – femeii iubite, confidentilor, cititorilor, lumii intregi. Sunt si femei care, pana la un punct, dar numai pana la un punct, se destainuiesc, dar acele femei nu fac parte din cele mai feminine – si destainuirea lor nu aduce o lumina apreciabila asupra sufletului femeiesc.
8. Corpul unei femei tinere – elasticitatea lui, rotunzimile calde, finetea si luminozitatea epidermei – este realizarea formala si structurala cea mai desavarsita a materiei vii, este miracolul suprem infaptuit de natura dupa miliarde de dibuiri si incercari neizbutite, este termenul ultim al evolutiei cosmice.
9. Feminitatea agita molem. Fiinta neutra, improblematica, inofensiva, fata mica de zece ani, in unghiuri drepte ori ascutite, cu doua bete in loc de picioare, dizgratioasa la figura, devine adesea la cincisprezece ani izvor de seductii roind din formele rotunzite, din reliefurile ce se anunta, din enigmaticul ,,da si nu” inconstient inca al figurii, din incretiturile rochiei, din atitudini pasive si cu atat mai imperative – seductii care lipsesc adesea femeilor frumoase, ,,reci”, cum spunem noi, lipsite de ,,vinoncoace”, cum spune poporul, expresii care indica deficitul acelui principiu, vital nou, care a operat la pubertate mai puternic in fata mica, dizgratioasa, decat in cea frumoasa, supraincarcand-o de electricitate feminina. Amorurile inspirate de aceste femei – de obicei pasiuni tiranice, pana la degradarea barbatului, fiindca nu sunt provocate si de impresii estetice, ci numai de cauze biologice – sunt privite ca niste nebunii, iar poporul le crede datorite farmecelor si vrajilor.
10. O femeie pudica ar trebui sa nu umble. Daca ar fi logica in rezerva ei, ar trebui nici sa respire! Ar trebui sa se suprime.
11. De ce femeile n-au gelozie retrospectiva? Pentru ca la ele e senzatia principala, nu forma si deci imaginatia (adica chinul grozav al obsesiei imaginatiilor precise si odioase).
12. Unele femei iubesc mai mult barbatul ori amantul, altele mai mult copiii. Tot asa si scriitorii: unii mai mult operele scrise, altii mai mult opera planuita.
13. Exista imagine mai incantatoare undeva pe planeta, in sistemul solar, in univers, decat o femeie inalta si zvelta, frumoasa si eleganta, care se dezbraca incet, a lene, cu gandul aiurea, zambind unei amintiri, unei asteptari?
14. Fara iubire si chiar fara simpatie, un barbat poate sa aiba legaturi cu o femeie; o femeie, fara nici un sentiment pentru barbat, nu poate sa aiba legaturi, decat cu un adanc dezgust…
15. Un barbat urat poate fi iubit tocmai pentru ca nu are calitatile ca sa fie iubit… O femeie poate iubi pe un barbat ca sa-i aline suferintele ca nu poate fi iubit… Si, oare, aceasta jertfa de sine nu poate fi si ea cauza marii pasiuni a femeii care se ,,jertfeste”? Caci – cine nu stie? – iubim mai mult pentru ceea ce dam, decat pentru ceea ce ni se da si, mai ales, pe acei pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are alta cauza…
16. Nimic nu este mai deosebit de barbat, decat femeia. Priviti numai la aceste doua fiinte, la barbosul animal masculin, atat de banal, bietul, si la gingasa creatura alba, idealizata in toate felurile, si in Venerea de la Milo si in Venerea Calipige de la Siracusa, si spuneti daca aceste doua fiinte pot fi egale la suflet?
17. Se spune ca femeia e mai sentimentala, ca ne-ar fi superioara prin afectivitate. In adevar, femeia are o sentimentalitate superioara barbatului: sentimentalitatea ,,casnica”. Sentimentul de familie e mai dezvoltat la ea. Femeia va sacrifica aproape totdeauna interesele generale intereselor ei. Pentru femeie, acei care nu fac parte din casa ei sunt straini, sunt chiar dusmani. Cand o femeie are simpatie pentru cineva, ea simte nevoia ca acela sa devina membru al familiei ei. Ea nu poate concepe simpatia pentru cineva care, intr-un fel sau altul, n-ar face parte din ,,casa” ei. Mai curios e ca chiar atunci cand femeia da o lovitura teribila casei, ea tot ramane ,,casnica” […] Aceasta sentimentalitate casnic[…]n raport invers cu sentimentele sociale. Rolul femeii de a purta si creste copii, de a fi zeita casnica, o face nesociala, daca nu chiar antisociala.
Barbatul, din contra… Dar cine nu stie ca, in genere, barbatul e socotit de femeie ca ,,un dusman al casei”. El are sentimentul casnic foarte slab, iar sentimentul social foarte dezvoltat. Un barbat pune de multe ori interesele comunitatii mai presus de ale familiei.
18. Generozitatea e o insusire eminamente barbateasca, ca si iertarea si uitarea. Barbatul e prin natura sa mult mai gata sa zica ,,treaca de la mine” si ,,sa taie poala si sa fuga”. Femeia e mai vindicativa, ea are memoria jignirilor si a ofenselor mult mai lunga, e vesnic in garda. Toate acestea, desigur, tot din pricina rolului ei de supusa a barbatului. Se stie ca robia nu e o stare favorabila pentru dezvoltarea generozitatii si a iertarii. Generozitatea e virtutea celor tari.
19. Un barbat poate lega o discutie intima cu orice femeie, cu o femeie pe care abia a vazut-o, cu o femeie pentru care nu are nici o consideratie, cu o femeie dintr-o categorie sociala cu totul inferioara etc. O femeie, din contra, daca e normala, nu acorda nimic unui barbat, pentru care n-are cel putin afectiune, daca nu chiar iubire. Desigur ca acest lucru are o explicatie naturala. Ti-i indiferent moralmente, la urma urmei, pe cine supui, dar nu-ti poate fi indiferent cui te supui de buna voie.
20. Barbatul, cand e gelos, prefera sa se schilodeasca, femeia iubita, sa moara chiar, sa moara in torturi, daca nu se poate altfel, decat sa iubeasca pe altul sau, chiar, decat sa devina indiferenta sau, si mai putin, decat sa-i scada patima.
21. Situatia femeii […] nu o poate simti si nu o poate vedea bine decat numai o femeie. Barbatul, prin definitie, e neatent la munca de ceas cu ceas a femeii gospodine, fara nici o stralucire si fara efecte vadite si apreciabile.
22. Un om care-si pompeaza in chip nefiresc toata energia la creier, e deja un batran. Un intelectual batran e un batran la patrat. Femeia stie toate acestea inconstient. De aceea, pe o femeie ,,fina” mai degraba o va ,,cuceri” un domn tomnatic simplu, decat unul tomnatic la puterea a doua.
23. Pentru barbat intelectualismul femeii, adica, de obicei, bas-bleu-ismul, e ceva oribil, dar inteligenta si cultura ei este o calitate. Nu pentru ca sa citeasca impreuna cu ea Critica ratiunii pure, dar pentru ca inteligenta sau, mai exact, finetea intelectuala a femeii este un semn de delicatete sufleteasca si organica, lucru foarte placut barbatului si pentru ca, in momentele cand ,,omne animal” etc., e mai bine sa poti discuta cu femeia ,,fina” despre valuta, decat sa n-ai ce vorbi si sa nu poti face fata imprejurarii.
24. Natura imperecheaza fiinte cat mai apropiate ca varsta.
Asa-i trebuie ei pentru scopurile sale. La oamenii simpli, mai aproape de natura, imperecherile nepotrivite se datoresc unor cauze care nu au nimic comun cu dragostea mutuala. Omul civilizat s-a indepartat de natura si in privinta aceasta. Nu e deloc natural ca adolescenta ,,l’Occitanienne” sa se inamoreze de sexagenarul Chateaubriand. Nu e deloc natural ca un barbat sa iubeasca femei mai in varsta decat el, dar biografiile scriitorilor mari ne arata necontenit aceasta abatere de la normal. Pricina sta, credem, in insemnatatea tot mai mare, pe care o capata sufletul in ,,geneza” amorului la oamenii care, prin prea multa viata intelectuala, nu mai sunt naturali. Din punctul de vedere al naturii, fireste ca unui poet si filozof de douazeci si cinci de ani ii convine, ca oricarui mascul, o fata de optsprezece ani. Dar din punct de vedere sufletesc – al nevoii de un suflet cu care sa se ,,inteleaga” – se poate sa-i convina mai bine o femeie ,,fina” de treizeci de ani, caci natura, acum, nu mai vorbeste singura.
25. …o femeie adevarata priveste in sufletul unui barbat ca intr-o vitrina, pe cand barbatul e lipsit, fata de ea, de acest talent…
26. Exista, f[…]ndoiala, la orice barbat o afinitate pentru un anumit temperament femeiesc si, la orice femeie, o legatura intre temperamentul ei, conformatia ei fizica si predilectia pentru unele culori.
27. Un logodnic este o virtualitate. Un amant este o realitate teribila. Incomparabil mai ingrozitoare decat un sot. In casatorie, semnificatia sociala o mascheaza pe cealalta. O femeie se poate marita pentru zece motive, din care sa lipseasca acela pentru care se da unui amant: selectia pasionata!
28. Cine a spus ca, odata cu hainele, barbatul si femeia arunca toata cultura si civilizatia si se intorc la starea de natura?
O femeie spirituala, cu care schimbi idei fine, ca niste sageti de aur, intr-o atmosfera de sensibilitate delicata, creata de amandoi… si, la un moment dat, ca ultima concluzie, ca incoronare suprema, violarea tuturor secretelor ei, a tot ceea ce ea ascunde, constienta ca e partea brutala a fiintei ei, oficiile vietii organice, care n-au alta justificare decat aceea ca sunt suportul vietii spirituale, unde se fabrica forta care, in salon, straluceste in ghirlanzi de lumini.
29. …Intotdeauna dibuiesti ca un orb. Grava e pasiunea, ori adoratia pierduta. Dar femeile nu devin pasionate decat dupa ce se intampla ceea ce trebuie sa se intample pentru ca un barbat si o femeie sa-si spuna ,,tu”. Pana atunci ele sunt in defensiva, au spiritul mai liber decat oricand, cocheteaza, in deosebire de barbat, care e pasionat si idiot intotdeauna inainte de acel eveniment capital si ridicol, dar care dupa aceea isi recapata libertatea de spirit, pentru ca, in stricta economie a speciei, si-a indeplinit tot rolul.
30. Orice femeie are ceva matern fata de barbatul pentru care are afectiune cand el sufera, chiar si fata mica pentru un om in varsta, si o taranca pentru Napoleon I Bonaparte.
SURSA:https://armoniefeminina.com/2011/03/...et-ibraileanu/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 10.04.2017 la 01:43.
Lucian Blaga
Strofe de-a lungul anilor
„Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?”
Mircea Eliade
”Învățasem destulă filozofie indiană ca să știu cât e de greu să te eliberezi de iluzii, să te trezești din vis. În puținele clipe de completă luciditate îmi dădeam foarte bine seama că fusesem fermecat de propriile mele năluciri. Mă lăsasem legat și fermecat de miraje și nu aveam altceva de făcut decât să sfâșii pânza țesută de MAYA și să redevin liber, senin, invulnerabil”
Mircea Eliade, ”Memorii”
Dacă ai întreba viaţa o mie de ani: „Pentru ce vieţuieşti?” şi dacă ea ar răspunde, nu ar spune nimic altceva decât „Vieţuiesc pentru că vieţuiesc.” Asta deoarece viaţa vieţuieşte din propriile-i motive şi izvorăşte din ea însăşi: ea vieţuieşte fără un „pentru ce” prin aceea că se vieţuieşte pe sine. Iar dacă ai întreba pe un om adevărat, care acţionează din propriile-i motive: „Pentru ce îşi faci treaba?”, şi el ar răspunde cum se cuvine, nu ar spune nimic altceva decât: „O fac pentru că o fac.” … Căci voinţa sălăşluieşte în natura lui cu adevărat liberă şi este liberă.
Şi aici dăm peste o parte a solului şi a simplităţii naturale a credinţei peste care se bolteşte la Eckhart cerul speculaţiei sale. Asemenea afirmaţii despre sunder warumbe nu izvorăsc din ideile speculative despre divinitatea lipsită de un mod de a fi al său, ci din experienţa omului unit cu Dumnezeu, care, atnci când este astfel, nu are nevoie de warumbe, adică de căutarea unui „pentru ce”, de o plănuire reflexivă, ci lasă faptele sale să izvorască la fel de dezinteresat şi inconştient precum cresc copacii şi cum strălucesc stelele.
Cel care trăieşte viaţa „ştie” cel mai puţin despre ea. Celui care îl trăieşte pe Dumnezeu, Dumnezeu îi dispare din „ştiinţă”, din reflecţie, din vorbire sau intenţie. Această atitudine autentică, foarte pioasă, este datul primordial pe care se sprijină ideile „mistice” despre dispariţia lui Dumnezeu: „Dumnezeu apare şi dispare”. Într-un fel „simplu”, Dumnezeu „apare” în măsura în care suntem conştienţi de prezenţa lui şi în măsura în care el este prezent în gândurile, în sentimentele şi intenţiile noastre. El „dispare” atunci când este cufundat în străfundul sufletului nostru, ca viaţă a vieţii noastre, şi când nu ne „gândim” la el şi nu ştim de el, deoarece îl trăim. Şi, la fel, sufletul, izvorât din el, are parte de o ştiinţă. Dar, „curgând” sau „născându-se” din nou în Dumnezeu, el are parte de o „ne-ştiinţă”, adică de un „a nu mai şti”. Fiindcă acum el are parte de viaţa însăşi, sunder warumbe.
Din cartea fundamentală despre sacrul din străfundul inimii omului
Rudolf Otto – Sacrul. Despre numinos
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei.htm
Momentan sunt 151 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 151 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje