Atunci realizezi că lumina s-a schimbat.
Încă nu e vară, nu mai e iarnă.
E calea de mijloc,
unde stai doar timpul necesar,
pentru a permite ceva frumos să înceapă.
Înăuntrul tău.
Paola Delton
Atunci realizezi că lumina s-a schimbat.
Încă nu e vară, nu mai e iarnă.
E calea de mijloc,
unde stai doar timpul necesar,
pentru a permite ceva frumos să înceapă.
Înăuntrul tău.
Paola Delton
"Și a venit ziua în care riscul de a rămâne prins într-un mugur a devenit mai dureros decât riscul de a înflori. "
Anaďs Nin
''Pe lume nu există decât mister, care se ascunde sub ţesătura rară şi sărăcăcioasă a zilelor noastre prăpădite,
si straluceste luminos fără ca noi să ştim nimic.''
Sue Monke Kidd
"Înflorește și înflorește,
Fă din lume o grădină frumoasă.
Oprește-te des pentru a gusta existența
și mergi cu încredere pe calea înțelepciunii.
Trăiește viața ca și cum ar fi un cântec,
Continuă să cânți și să dansezi muzica ta.
Nu lăsa pe nimeni să o înfrângă.
Dacă ar fi așa,
Cântă și dansează și mai tare.
Fii întotdeauna un căutător de minuni''
(din cartea: Satul călugărilor nemuritori)
„Întotdeauna există două opțiuni în viață: să acceptăm condițiile în care trăim
sau să ne asumăm responsabilitatea pentru a le schimba.”
Denis Waitley
„În viața mea am găsit două lucruri de neprețuit - să învăț și să iubesc. Nimic altceva - nici faima,
nici puterea, nici realizarea de dragul său - nu poate avea aceeași valoare de durată. Căci când viața
ta se va termina, dacă poți spune „am învățat” și „am iubit”, vei putea spune și „am fost fericit”.
Arthur C. Clarke, Rama II
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.05.2024 la 14:19.
Viața este făcută din trenuri.
Trenuri care opresc lângă noi
dar nu știm dacă să urcăm sau nu,
trenuri care zboară repede, dar nu
avem curajul să oprim.
Trenuri care ne închid ușile în
față și pleacă fără noi,
lăsându-ne cu gustul amar
al cum ar fi fost să urcăm în ele.
Și trenuri în care ne urcăm, în ciuda noastră,
de teamă că viața ne va lăsa blocați.
Giorgio Faletti
Anii vieții - Lucian Blaga
În spaţiu tainic, fără mărturie,
mă alesei cândva făptură vie.
M-au făurit râzând, cântând, părinţii.
Ei, ţesătorii vieţii şi ai morţii,
mi-au dat ce-ngăduise soartea:
au pus în mine soarele şi noaptea,
şi mi-au adus un drum în faţa porţii
"Acesta-i drumul tău, mi-au zis părinţii,
porneşti din văi s-ajungi în slava minţii."
Pe cale-n lumea neagră am plecat.
Umblam, vedeam, dar nu mă închegam.
Vedeam, umblam, dar încă nu eram.
Prin anul lung, ah lung, de altădat'
de-abia iubirea m-a întemeiat.
Inscripție - Lucian Blaga
Drumurile pe cari nu umblăm,
drumurile ce rămân în noi,
ne duc și ele, fără număr, undeva.
Cuvintele pe care nu le rostim,
cuvintele ce rămân în noi,
descoperă și ele, fără de margini, făptura.
Luptele ce nu le dăm,
luptele ce rămân în noi,
ne lărgesc și ele în taină patria.
Sămânța pe care n-o dăruim,
sămânța ce rămâne în noi,
multiplică și ea fără capăt viața.
Moartea de care nu murim,
moartea ce rămâne în noi,
ne adâncește și ea tăcerea.
Și pretutindeni prin toate
își pune temei poezia.
(1946 - 1951)
Oglinda din adânc - Lucian Blaga
Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.
Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.
Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.
Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.
La obârșie, la izvor
nici o apă nu se-ntoarce
decât în chip de nor.
La obârșie, la izvor
nici un drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum și ape,nor și dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârșie, la izvor?
Fi-voi dor atuncia?
Fi-voi nor?
Lucian Blaga - Cântecul obârșiei
Catrenele fetei frumoase
I
Deoarece soarele nu poate să apună
făr' de a-şi întoarce privirea după fecioarele
cetăţii, mă-ntreb:
de ce-aş fi altfel decât soarele?
II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.
III
O fată frumoasă e
lutul ce-şi umple tiparele,
desăvârşindu-se pe-o treaptă
unde poveştile aşteaptă.
IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.
V
O fată frumoasă e
a traiului cerişte,
cerul cerului,
podoabă inelului.
VI
Frumseţe din frumseţe te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum "într-o mie şi una de nopţi"
povestea naşte din poveste.
VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna ţărna si drumul.
VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zarişte,
aurul graiului,
lacrima raiului.
IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.
X
Tu, fată frumoasă, vei rămânea
tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.
Lucian Blaga
Lucian Blaga - Poezii
"Avem un orizont sufletesc al nostru, acel spaţiu indefinit ondulat, ca plaiurile ţării, manifestat îndeosebi
în Doina şi cântecele noastre, şi nu mai puţin într-un sentiment unanim al sufletului."
Lucian Blaga
În pâlnia muntelui iezerul netulburat
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul
curat ce i-a fost odată promis.
Cată lung Ochiul spre Nord şi spre vârste,
şi mulcom apoi spre vânătul cer.
Visează-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.
Lucian Blaga-Iezerul
https://www.google.com/search?sca_es...ih=866&dpr=1.1
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.05.2024 la 19:12.
https://www.youtube.com/watch?v=_YJxbs1pJ0Y&list=PLAPctbkI9V9PmHmws5XnDZqT jG3nMSLmI
https://www.youtube.com/watch?v=KpcL1oEOrns
George Coșbuc
(n. 20 septembrie 1866, Hordou, Imperiul Austriac - d. 9 mai 1918, București, România) a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.
La scurt timp după moartea poetului, Liviu Rebreanu consemna întru-un articol: “Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţi. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”Wikipedia
Graiul neamului - George Coşbuc
„Fie-a voastră-ntreagă ţară,
Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului” – Şi se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câţi duşmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm!
Dar nestrămutaţi strămoşii
Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut şi munţi de oase,
Şi de sânge râuri roşii,
Dar din ţara lor nu-i scoase
Nici potop şi nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!
Astăzi stăm şi noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm?
Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii:
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da!
George Coşbuc - Poezii
Opere - George Cosbuc
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.05.2024 la 16:31.
Am cunoscut minunile din tine
minuni ale iubirii atât de descoperite
care mi se păreau nişte scoici
unde am simțit mirosul de mare și de deșerturi
plajele curgeau și dragostea era acolo
M-am pierdut ca într-o furtună
ținând mereu această inimă nemișcată
care (știam bine) iubea o himeră.
Alda Merini
"Dacă doriți să îi ajutați cu adevărat pe alții, trebuie să vă obișnuiți să îi părăsiți, din când în când, pentru a urca
la Dumnezeu. Nu îi putem ajuta pe oameni rămânând în mod constant cu ei, ci înălțându-ne noi înșine pentru
a culege niște bogății ce le vom împărți mai târziu în jurul nostru. Cum poate un om slab, neștiutor, lipsit de mari
virtuți, să îi ajute pe alții cu niște mijloace ce nu le posedă? El nu produce decât necaz și agitație în jurul său.
Singurul mijloc de a-i ajuta pe alții este de a pleca, din când în când, în patria noastră celestă, întorcându-ne
de acolo pentru a împărți bogățiile ce le-am adunat."
Omraam Mikhaël Aďvanhov
Mihai Eminescu
Lasă-ți lumea...
Lasă-ți lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ți-ai da viața toată,
Nime-n lume nu ne știe.
Vin' cu mine, rătăcește
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezește
Glasul vechilor păduri.
Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Și afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Părul tău ți se desprinde
Și frumos ți se mai șede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rariște de fag.
Îi răspunde codrul verde
Fermecat și dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.
Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaș.
Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.
Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Și visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.
De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege -
Ce privești zâmbind în unde?
Ești frumoasă, se-nțelege.
Înălțimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiți
Și suntem atât de singuri
Și atât de fericiți!
Numai luna printre ceață
Varsă apelor văpaie,
Și te află strânsă-n brațe,
Dulce dragoste bălaie.
Sunt zile în care totul pare suspendat: timpul, aerul, viața însăși par ușoare și suspendate.
Acest sentiment de suspensie face ca totul să fie mai prețios, deoarece nu are ca scop un scop. Pur și simplu este.
Milan Kundera
Fii o reflectare a ceea ce ai vrea să primești.
Dacă vrei iubire, dă iubire.
Dacă vrei adevărul, fii sincer.
Dacă vrei respect, dă respect.
Ceea ce dai se va întoarce la tine..
Kristen Butler
Momentan sunt 423 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 422 vizitatori)
Marcaje