Copilului nu aur, nu mătase, nu viaţă bună, ci iubire îi trebuie.
Mihai Eminescu
Copilului nu aur, nu mătase, nu viaţă bună, ci iubire îi trebuie.
Mihai Eminescu
Ca să reziste, un pom trebuie sădit adânc şi nu în sol nisipos, pentru a-şi putea forma rădăcini cât mai viguroase! Altfel, orice pală de vânt îl poate smulge şi duce cu ea!
Respectul de sine e pentru suflet, ca apa dimineţii, pentru obraz!
Cei mai frumoşi ochi dintre toţi ochii sunt ochii care plâng de fericire!
Fericirea are întotdeauna imaginea iubirii pe care o dăruim!
Am putea compara fericirea cu o floare, dacă într-o cămăruţă a inimii stocăm clipele de iubire din viaţa noastră, le păstrăm acolo şi ne hrănim din ele permanent, mai ales atunci când credem că ele nu mai există! Nu oricine poată să facă asta dar un om adevărat, poate!
Zâmbetul nu e zâmbet, dacă nu e alcătuit din iubire şi candoare!
Există oameni atât de iertători, încât simţi efectiv cum ţi se năruie în suflet un cer întreg de durere!
Iulia Miracea
Ultima modificare făcută de latan.elena; 30.12.2018 la 21:37.
Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare:
fie aerul curat
plin de păsări liniștite,
niciodată sfâșiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău înnămolindu-l;
pasul zvelt și luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os;
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheața ultimă rămasă
pe ferestrele din gând;
pură fie-vă zăpada,
încălzind la subțioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară.
Nichita Stănescu
La multi ani!
...apoi soseşte noaptea, şi înţelegi că există lucruri pe care nu le mai poţi face, lucruri pe care nu le mai poţi avea, la care nu mai poţi ajunge, dar nimic nu te mai împiedică să visezi...
Antonio Curnetta
Toate sunt, într-adevăr, trecătoare.
Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr.
Nu există decât frumuseţi trecătoare. Eternă e doar tăcerea.
Singurele paradise adevărate sunt paradisele pierdute.
Nu credeţi oare că sunt şi minciuni care te ajută să trăieşti?
Sunt liber pentru că nu mă tem să iubesc ceea ce va muri.
Octavian Paler
"Iată încă un nou an! Vegheați să trăiți această primă zi în cele mai bune stări interioare, fiindcă este foarte important pentru restul anului, la fel cum este nașterea pentru întreaga viață.
Viața fiecărei ființe umane este marcată de configurațiile astrale ce au fost prezente în momentul nașterii sale; este motivația existenței horoscopurilor: derularea unei vieți păstrează amprenta influențelor ce au acționat în acea primă clipă.
La o scară mai redusă, prima zi a unui an influențează zilele ce urmează. De aceea, fiți atenți să trăiți această primă zi în lumină, iubire și armonie. Oră după oră, prin rugăciune, meditație, cântece, și mai ales prin gânduri bune, prin sentimente curate, încercați să înscrieți niște amprente luminoase ce vor influența în mod binefăcător toate celelalte zile ale acestui an. "
Omraam Mikhaël Aďvanhov
Ultima modificare făcută de latan.elena; 30.12.2018 la 23:55.
Ar trebui - Ana Blandiana
Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...
Ultima modificare făcută de latan.elena; 31.12.2018 la 00:54.
"Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumuseţea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!"
Alexandru Vlahuta
Unele momente au gust de eternitate.
Marc Levy
Viaţa este precum o vioară pe corzile căreia alunecă fragil timpul.
Alexandra Mihalache
„Taina se află, fără îndoială, în golul dintre clipe, căci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt încă ce voi fi.”
Anonim
Un alt an nou este aici…
Un alt an de trăit!
Să alungăm grijile, îndoiala și frica,
Să iubim și să râdem și să dăruim!
Acest an nou nouț îmi este dat mie
Să trăiesc fiecare zi cu avânt…
Să cresc în fiecare zi și să încerc să fiu
Cât pot de bun!
Am oportunitatea
Încă o dată să repar greșelile
Să mă rog pentru pace, să plantez un copac,
Și să cânt cântece mai vesele.
William Arthur Ward
''Cerul, pentru cei mai mulţi, nu e decât locul de întâlnire a sufletelor pe timp de noapte.''
"Iata cum stau, nenumaratele stele, stralucind intr-o ordine asemanatoare unui imn viu, scris cu lumina."
N.P. Willis
"Nici noaptea pamantului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbra intr-un univers de lumina."
Lucian Blaga
Momentan sunt 309 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 308 vizitatori)
Marcaje