Buna dimineata,Soare !Buna dimineata, Viata !
Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viaţă. Mulţi s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăţa ceva nou: există lucruri care ni se vor întâmpla doar o dată în viaţă, şi depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu.
Leo Buscaglia
Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.
Mark Twain
Sunt frânt de oboseala...ma las pe mana Craciunitei.Dragii mosului, ne intalnim anul viitor! Pana atunci sa fiti cuminți si sa aveti grija de voi !
''Toti oamenii au sadita dorinta de a cunoaste. Dovada acestui lucru sta in placerea pe care le-o procura activitatea simturilor. Ei simt aceasta placere pentru ei insisi, chiar cand nu este vorba de urmarirea unui folos, si lucrul se adevereste mai ales cu privire la simtul ce se exercita prin ochi. Intr-adevar, noi preferam acest simt tuturor celorlalte, nu numai cand avem in vedere un scop practic, ci chiar fara o asemenea intentie si pricina este ca acest simt ne da putinta, mai mult decat oricare altul, sa cunoastem mai bine un lucru, dand totodata la iveala in el multe insusiri deosebitoare.''
Aristotel
Oriunde mergi, iubirea Lui Dumnezeu merge cu tine. Ea se mişca cu picioarele tale, grăieşte cu vocea ta şi vede cu ochii tăi.
Datorită ţie, iubirea îşi face apariţia în lume. Fără tine, ea ar fi invizibilă.
Iubirea care se exprima prin tine este Sfânta Prezenţă, vehiculul uman aprins de Lumina Divină, întruparea însăşi a iubirii lui Dumnezeu.
Tu îi auzi chemarea şi îi răspunzi, urmând această simplă învăţătură: “Tot ceea ce nu este plin de iubire trebuie să fie iertat; şi ceea ce este iertat devine binecuvântarea răbdătoare a iubirii, aşternută peste o lume imperfectă (N.B. imperfectă, din punctul nostru de vedere).
Paul Ferrini
Cei ce gonesc iubirea…!
Adrian Cutinov
Nu mai vorbiţi de iubire doar pentru că vă place acest cuvant! Iubirea nu aparţine nimănui. O poţi trăi doar dacă meriţi…
Iubirea este o pasăre de o frumuseţe răpitoare care se aşază din când în când pe umărul cuiva. Nu se opreşte pentru a se odihni, căci ea este mereu neistovită! Se aşază numai atunci când vede într-o persoană calitatea ei interioară.
Nu poate poposi pe oamenii haini, hulpavi şi posesivi. Dacă se aşază pe astfel de oameni, riscă să fie prinsă şi închisă. După un timp, aceştia se vor plictisi de ea şi o vor scoate la vânzare. Căci aşa înţeleg oamenii mici că se procedează cu iubirea…!
Poţi să fii cea mai frumoasă femeie sau poţi să fii cel mai bogat bărbat. Astea sunt atributele de care ţin cont oamenii, nu iubirea!
Această pasăre nu vine la cei norocoşi, ea vine la cei pregătiţi să o primească. Când se aşază pe umarul tău, rămâi mut de uimire. Nu poţi decât să o admiri. Ochii îţi vor inunda obrazul cu lacrimi de fericire. Şi este atâta frumuseţe încât nu ştii dacă mai rezişti destul încât să o suporţi pe toată…
Te intrebi dacă, totuşi, iubirea te-a ales în mod eronat, iar tu nu eşti pregătit suficient pentru întreaga ei strălucire?! Însă ea…Ea nu greşeşte niciodată!
Nu mai vorbiţi de bunătate doar pentru că aţi auzit de ea. Ar trebui interzisă prin lege pronunţarea acestui cuvânt de către anumiţi oameni.
Dar cu ce ar ajuta, căci legea este mereu o formă imperfectă de justiţie. Ar fi pedepsiţi în cele din urmă tot oamenii corecţi…!
Nu aveţi dreptul să vorbiţi de bunătate doar pentru că umpleţi bisericile şi sinagogile cu prezenţa voastră!
Bunătatea unui om este o energie care se răspândeşte în jurul lui în mod total dezinteresat. Iar tot ce atinge înfloreşte. Aşa cum se deschide un boboc de trandafir în prezenţa luminii…
Dar ce vă tot spun eu despre bunătate şi iubire când voi le cunoaşteţi atât de bine încât nu v-a mai rămas nimic de făcut decât să strângeţi averi?
Şi alergaţi atât după acestea încât răniţi şi goniţi tot ce se află în jur.
Chiar şi o pasăre care încearcă în zadar să se aşeze pe umărul vostru…!
A.
Sursa:http://www.desprerealitate.ro/2015/09/cei-ce-gonesc-iubirea/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.12.2018 la 11:21.
,,În altă ordine de idei, fugim de noi ca să ne întâlnim cu noi. Cel mai lung, dar și cel mai frumos drum este drumul către tine însuți. Hristos nu are nevoie de moarte lăuntrică, ci de înviere lăuntrică, de viață, de iubire. Dacă nu ai limba friptă nu îmi poți vorbi despre durere. Te simt. Poţi fi scolastic, dar nu vibrezi cu mine. Dacă nu te rogi, nu îmi poți transmite stare de rugăciune. Dacă nu primești iubire, nu știi să iubești. Dacă nu te ierți, nu poți ierta pe ceilalți și tot așa. Nu știi ce gust are. Teoretizezi, dar nu transmiți nimic. Cuvintele au nevoie de încărcătură, de pătruns în miez. Nu avem nevoie de informații, căci acestea sunt peste tot, avem nevoie de experiențe, de trăire. De curaj!"
Parintele Hrisostom Filipescu
Adriana Bogatu
RETUȘURI
Viața e o poveste fără sfârșit despre veniri și plecări, despre loialitate și trădare, despre urcușuri și coborâșuri, depre proză și poezie și, Doamne, despre câte atâtea altele... Într-o dimineață, obligatoriu de sfârșit de an, m-am trezit și-am hotărât să tai de pe lista din kitul de supraviețuire câteva nume. Oameni cândva dragi. Dintre aceia pe care i-ai lăsat peste noapte în ieslea sufletului tău pentru ca, la răsărit, să plece cu tot cu așternut, cu hainele și cu încălțările tale, cu cheile amintirilor și, pe deasupra, lăsându-ți larg deschisă poarta dinspre pădure. Tocmai pe aceea... Ani la rând, coșmarul meu a fost o ușă uitată deschisă pe unde se pregătea să intre cineva, nu i-am văzut niciodată chipul, dar despre care știam atât: că-mi va face rău. Pentru prima dată, for the very first time, cum zice englezul, noaptea trecută nu m-am mai trezit înainte să-nchid ușa și-am reușit, în sfârșit, să deșlușesc chipul... Am coborât din pat cu greu, ca după o naștere complicată, sângele îmi zvâcnea adunat la poarta tâmplelor și-am bâjbâit prin cameră căutând lumina. Era liniște. O liniște caldă, ca o respirație de copil abia născut. Mă născusem pe mine. Din nou, de la capăt. Pentru a câta oară?
În spatele miriadelor de forme de viaţă care sunt supuse naşterii şi morţii există Singura Viaţă, eternă şi omniprezentă. Mulţi oameni folosesc cuvântul Dumnezeu pentru a o descrie, eu o numesc adesea Fiinţă. Cuvântul Fiinţă nu explică nimic, dar nici cuvântul Dumnezeu nu o face. Fiinţă are totuşi avantajul de a fi un concept deschis. Nu reduce infinitul invizibil la o entitate finită. Ne este imposibil să o reducem la o imagine mentală. Nimeni nu şi-o poate revendica în exclusivitate. Este propria dumneavoastră prezenţă şi vă este imediat accesibilă sub forma propriului dumneavoastră sentiment de prezenţă. Aşa că e numai un foarte mic pas de la cuvântul Fiinţă până la experienţa Fiinţei.
Fiinţa nu se află doar dincolo, ci şi înăuntrulfiecărei forme de viaţă, ca esenţa invizibilă şi indestructibilă. Ceea ce înseamnă că vă este accesibilă acum sub forma celui mai intim sine al dumneavoastră, a adevăratei dumneavoastră naturi. Dar nu căutaţi să o cuprindeţi cu mintea. Nu încercaţi să o înţelegeţi. Ea poate fi cunoscută numai când mintea e tăcută. Când eşti prezent, când atenţia îţi este îndreptată total şi intens asupra momentului Prezent, Fiinţa poate fi simţită, dar nu poate fi niciodată înţeleasă mental.
A regăsi conştiinţa Fiinţei şi a rămâne în acea stare de „desăvârşire a simţirii” înseamnă iluminare. Cuvântul iluminare duce cu gândul la o realizare supraomenească, iar egoul vrea să perpetueze această idee; dar iluminarea este pur şi simplu starea dumneavoastră naturală de a tăi în unitate cu toată Fiinţa. Este o stare de conectare la ceva incomensurabil şi indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, vă reprezintă în esenţă pe dumneavoastră, şi totuşi cu mult mai mult.
Este regăsirea adevăratei naturi dincolo de nume şi formă. Incapacitatea de a simţi aceasta conectare dă naştere iluziei separării – a acelei scindări interioare şi a separării de lumea înconjurătoare. Atunci te percepi, conştient sau inconştient, ca pe un fragment izolat. Apare frica, iar conflictele interioare şi exterioare devin regulă. Cel mai mare obstacol în calea trăirii acestei conectări este identificarea cu mintea, care face ca gândul să devină compulsiv.
A nu fi în stare să te opreşti din gândit e o boală cumplită, dar nu ne dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, aşa că o considerăm ceva firesc. Acest neîncetat zgomot mental ne împiedică să găsim lumea liniştii interioare care este inseparabila de Fiinţă şi, de asemenea, creează un sine fals, care aruncă o umbră de frică şi suferinţă. Identificarea cu mintea creează un ecran compact de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi, şi definiţii care blochează orice relaţie autentică. Creează scindare interioară, se interpune între dumneavoastră şi ceilalţi oameni, între dumneavoastră şi natura, între dumneavoastră şi Dumnezeu.
Ecranul de gânduri creează iluzia separării, iluzia că existaţi separat de „celălalt”. Uitaţi atunci faptul esenţial că, dincolo de aparenta fizică şi de diferitele forme, sunteţi una cu tot ce există. Mintea reprezintă un instrument minunat dacă este folosită corect. Însă, folosită greşit, devine foarte distructivă. Pentru o exprimare mai exactă, nu este vorba de faptul că vă folosiţi greşit mintea – de obicei n-o folosiţi deloc. Ea va foloseşte pe dumneavoastră. Aceasta este boală. Credeţi că sunteţi mintea dumneavoastră. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe dumneavoastră. Este aproape ca şi cum aţi fi posedat fără să o ştiţi, şi în felul acesta credeţi că sunteţi entitatea care vă posedă.
Începutul libertăţiie înţelegerea faptului că nu sunteţi „gânditorul”. În momentul în care începeţi să observaţi gânditorul, un nivel superior de conştiinţă devine activ.Atunci începeţi să va daţi seama că în spatele gândului se află o dimensiune vastă de inteligenţă şi că gândul nu reprezintă decât un minuscul aspect al acestei inteligenţe. Vă mai daţi seama că toate lucrurile care contează cu adevărat – frumuseţea, dragostea, creativitatea, bucuria, pacea interioară – izvorăsc de dincolo de minte. Aţi început să vă treziţi.
Eckhart Tolle
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.12.2018 la 12:54.
"...Şi-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri
ţi-am pus un sărut în mijlocul palmei -
niciodată tu nu vei afla! -
ţi-am pus un sărut în calda paloare din palmă
pe linia vieţii, ce se-alegea."
Lucian Blaga
"Am căutat mereu umbra genelor
pe un obraz. Am căutat-o prin geografia
răsăritenelor și apusenelor
basme. Și n-am găsit-o.
Numai tîrziu am găsit-o aci. Aci,
în patria mea, la seminția mea.
M-am oprit lîngă tine, cînd tăcerea ta
mi-a spus : „Nu mă atinge !”
M-am oprit lîngă tine,
descoperind că părul tău e o flacără
pe care vîntul n-o stinge.
Și lîngă minunea cea mai simplă
am stat cum se cuvine.”
Lucian Blaga - M-am oprit lângă tine
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.12.2018 la 19:52.
,,Şi totuşi, dacă aş fi putut s-o iau de la capăt, eram sigur că aş fi făcut exact la fel, pentru că acela eram eu: omul care pierde totul. Nu aş fi putut fi altul, ale cărui vise frumoase să nu se mai prăbuşească. Cândva mă iluzionam că aş putea face să fiu altcineva, dar întotdeauna sfârşeam prin a mă întoarce la mine. Acesta sunt eu: aşteptând mereu o plecare."
Haruki Murakami
Momentan sunt 372 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 371 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje