Buna dimineata,Soare ! Buna dimineata, Viata !
''Pentru ca lumea sa se schimbe ar fi suficient sa aiba cineva – chiar si un copil - indrazneala de a incepe. ''
Buna dimineata,Soare ! Buna dimineata, Viata !
''Pentru ca lumea sa se schimbe ar fi suficient sa aiba cineva – chiar si un copil - indrazneala de a incepe. ''
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
Puteţi să le daţi dragostea, nu şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.
Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic."
Khalil Gibran
''Un copil este o fiinţă pe care ne-a împrumutat-o Dumnezeu ca să facem un curs intensiv despre cum să iubim pe cineva mai mult decât pe noi înşine, despre cum să ne schimbăm cele mai mari defecte pentru a le da cele mai bune exemple şi despre cum să învăţăm să avem curaj. Da, asta e! Să fii tată sau mamă este cel mai mare act de curaj pe care îl poate face cineva, pentru că presupune să te expui la toate tipurile de durere, dar mai ales incertitudinii că faci lucrurile corect şi temerii de a nu pierde ceva atât de iubit. A pierde? Cum? Nu e al nostru? A fost doar un împrumut. Cel mai preţios şi mai minunat împrumut, pentru că sunt ai noştri atâta timp cât nu pot avea grijă de ei înşişi, după aceea aparţin vieţii, destinului şi familiilor lor. Dumnezeu să binecuvânteze pentru totdeauna copiii noştri, pentru că pe noi deja ne-a binecuvântat cu ei.''
Jose Saramago-"Definiţia fiului"
"Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe."
Rainer Maria Rilke
„Oare viaţa ne spune poveşti, sau noi îi spunem poveşti ei?”
Gustavo Tomsich
"Ceea ce este divin scapă aprecierii omului comun. Frumuseţea e întotdeuna simplă, adevărul pare la îndemâna oricui şi cel drept trece neobservat pentru că nu miră pe nimeni. Ordinea nu este niciodată remarcată, numai dezordinea atrage atenţia."
Eliphas Levi
Misterul lacului siberian care nu inghe
https://www.youtube.com/watch?v=vxvK2jyNsK8
Ultima modificare făcută de latan.elena; 16.12.2018 la 19:06.
"Ele, cuvintele, par a fi uneori însăși existența noastră"
Nichita Stănescu
Dreptul la timp - NIchita Stănescu
Tu ai un fel de paradis al tău
În care nu se spun cuvinte.
Uneori se mișcă dintr-un braț
Și câteva frunze îți cad înainte.
Cu ovalul feței se stă înclinat
Spre o lumină venind dintr-o parte
Cu mult galben în ea și multă lene,
Cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica orașele ca norii,
Și de-a muta secundele mereu
Pe marginea de Sud a orei,
Când aerul devine mov și rece
Pe harta serii fără margini,
Și-abia mai pot rămâne-n viață
Mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
Eusebiu Camilar-Nocturnă
Liniște, liniște...
trec cerbii prin ariniște...
Ce zână le așterne oare
miraj de lună pe cărare?...
Auzi-i cum pășesc pe prund
spre râul cu argint în fund...
Frumoasa mea cu gene lungi
pășește lin, să nu-i alungi...
E-atâta feerie-n văi
și-atâta dor în ochii tăi:
Și mi te duci așa curând
norocule duios și blând...
...Poveste din ariniște,
azi zbucium vreau, nu liniște...
Trebuie să începem prin a învăța că avem îndeajuns... să simțim recunoștință pentru că ne-am născut pe o planetă cu o natură atât de bogată și recunoștință pentru apa care face posibilă viața noastră.
Dacă deschizi ochii vei vedea că viața este atât de plină de atât de multe, încât merită recunoștința ta.
Atunci când vei fi întruchiparea recunoștinței, gândește-te cât de pură va fi apa care îți umple trupul.
Când acest lucru se întâmplă, tu însuți vei fi un cristal de lumină strălucitor.
IUBIRE ȘI RECUNOȘTINȚĂ ÎNTREGII VIEȚI!
“Apa este un tipar al realitatii, are puterea de a ilustra realitatea.”
“Nu uita: Ori de cate ori rostesti cuvintele te iubesc, apa din organismul tau este direct influentata de vibratia lor sublima.”
Dr.Masaru Emoto, Mesaje din Apă
Ce înseamnă iertarea?
Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie.
Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru energetic.
E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui computer.
Dumitru Constantin Dulcan
Apa – un medicament miraculos pentru vindecarea corpului
Apă Binecuvântată – Miracolul vietii
Apa este viata!
Memoria apei – Este apa legătura noa
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.12.2018 la 00:49.
Cuvintele pe care le foloseşti pentru a descrie realitatea ta, creează realitatea.
Martin Brofman
Atitudinea ta este ca o cutie de creioane colorate.
Constant, colorează-ţi imaginea în gri şi astfel imaginea ta va fi întotdeauna sumbră. Încearcă să adaugi câteva culori aprinse imaginii tale, inclusiv umor, şi ea va deveni luminată.
Allen Klein
Energia curge acolo unde se indreapta atentia.
Michael Beckwith
"Cuvintele cele mai frumoase sunt, adesea, cele nespuse, sunt cuvintele care se rătăcesc în liniști."
John Keats
Exista un vechi proverb din India, despre suflet: "Focul nu-l poate arde, apa nu-l poate uda, vantul nu-l poate usca, armele nu-l pot despica. Este stravechi, nenascut si nemuritor."
Sufletul este sursa a tot ceea ce inseamna realitate, insa domeniul sufletului se afla dincolo de realitatea obisnuita. De aceea trebuie SA EXISTI in domeniul sufletului - pentru a ramane in legatura cu el, pentru a avea experienta calitatilor sinelui adevarat.
Cum existati in domeniul sufletului? Petrecand timp in tacere, reducand la tacere dialogul nesfarsit al mintii si transformandu-l in linistea eterna si pasnica a sufletului. Atunci cand aveti trairea linistii totale in trup-minte, recunoasteti ca nu mai sunteti gandurile voastre, ci FIINTA CARE GANDESTE.
Putere, libertate si gratie divina, Deepak Chopra
"Clipele vieţii ni se cern lin şi se topesc
ca fulgii de zăpadă."
Elena Stan
Ai nevoie de forta doar cand vrei sa faci ceva distructiv,
astfel iubirea este suficienta ca sa faci orice.
Charlie Chaplin
"Tu, atât apuc să strig, tu
şi cuvântul începe să se vadă
încet, încet cum se vede lăsarea de noapte,
cuvânt din două litere: tu."
Nichita Stănescu
Nichita Stănescu
Visul unei nopţi de iarnă
Apărea în stele dinţate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopţile mele, în nopţile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,
Şi nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!
Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuţi,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
şi ei mi se topeau în răsuflare.
Pân' la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aş fi vrut să calc peste gheaţă,
până la cot mi-ar fi intrat mâna,
de-aş fi voit să mă sprijin mai bine
de trunchiul bradului de lânga mine.
Dar eu abuream trântit în zăpada
ce se topea, mi se topea sub trup.
Apoi se topea pământul şi piatra,
şi m-aş fi agăţat de cer,
dar mi-era teamă că-l rup.
Astfel ajungeam în fundul pământului
tăind, cu trupul, un con de vulcan.
Stelele, capete fără trupuri,
mă iubeau, lunecând simultan
pe-o secundă cât ora, pe-o oră de-un an.
E iarnă, şi eu stau întins, pe sub cetini,
şi miezul de lavă îl iau şi îl pun
sub creştet, şi tot nu adorm.
Şi, întruna,
din mine spre tine răsar şi apun.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.12.2018 la 02:17.
Momentan sunt 161 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 161 vizitatori)
Marcaje