La mulţi ani, România!
La mulţi ani, românilor de pretutindeni!
La mulţi ani, România!
La mulţi ani, românilor de pretutindeni!
"De două mii de ani acest pământ din trupurile noastre face parte."
Noi
Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.
Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.
Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.
"Sînt fericit că sînt cetățean al României. Cînd sînt trist sau cînd nu sînt trist, cînd sînt inspirat sau cînd sînt bleg, sau numai obosit, - cînd sînt vizionar, sau cînd mi-e somn de mine însumi, - toate acestea le gîndesc și le formulez în minunata limbă română. "
Eu nu mă spăl de poporul meu
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maica mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!
"Ca să poţi să te fii, stai locului şi sfinţeşte-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul.
Vai de cel care se odihneşte la umbra copacului sădit de strămoşul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moştenit vreo umbră de arbore. Sădeşte-te tu însuţi, dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoş, dacă n-ai avut norocul să fii strănepot."
Nichita Stănescu
Cântecul a fost scris (probabil) în timpul Primului Război Mondial ca un cântec de luptă. Unul dintre primele ansambluri atestate de a fi cântat cântecul, în versiunea sa originală (cu trei strofe), imediat după Primul Război Mondial, este corul Bărbătesc din Finteușul Mare, Maramureș, fondat la 1 decembrie 1918 de preotul Valer Dragoș și învățătorii Gavril Bogdan, Nistor Dragoș. Acest cor interpretează cântecul original și astăzi, neîntrerupt încă din 1918.[necesită citare] Mențiuni care datează acest cântec în acea perioadă pot fi găsite în diferite lucrări istorice - una dintre ele atestând faptul că, în februarie 1919, voluntarii din ”Legiunea Română de Voluntari Transilvăneni – Bucovineni” deja cunoșteau o versiune a cântecului:“Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă / Visam de când eram copii / Să trecem Carpații / Ne trebuie Ardealul, / De-o fi să ne-ngroape de vii!”[1].
Celor 3 strofe originale li s-au adăugat apoi alte 6 (una la început, alte cinci la final), în timpul regimului comunist, de cătreCenaclul Flacăra, după cum recunoaște chiar poetul Adrian Păunescu: „(Acesta este) un cântec pe care trebuie să-l aflați, un cântec care trebuie să rămână și în memoria generațiilor următoare așa cum a rămas în memoria corurilor de țărani din Transilvania, din Finteușul Mare, spre exemplu, unde l-am descoperit; [...] (din acest cântec excepțional) trei strofe sunt ale istoriei și restul le-am scris noi, în vremea noastră, cu gândurile noastre, cu starea noastră de spirit, cu dorința noastră de pace, dar și cu sentimentul ca decurgem dintr-o galerie puternică de înaintași demni.”[necesită citare]
Versurile adăugate de Cenaclul Flacăra sunt majoritatea adăugiri post-facto, de natură istorică și patriotică, referitoare laMarea Unire de la 1918 (strofa 1: "[...] Un cântec de luptă bătrân ca Unirea / Voi, compatrioți, ascultați”; strofa a 5-a: "Cu săbii făcură Unirea, ce inimi / Spre Alba cu toții mergeam / Toți oamenii țării semnau întregirea / Voința întregului neam"; strofa a 7-a: "[...] Istoria-ntreagă cu lupte și jertfe / "Trăiește-n Unirea de azi“). O modificare în spiritul anti-monarhist al vremii este referirea la "comandantul suprem" din penultima strofă (a 9-a), contrară titulaturii regelui Ferdinand I, în timpul căruia s-a înfăptuit unirea, de "cap al oștirii".[necesită citare]
O variantă pentru compozitorul actualei melodii a cântecului este Iosif Romulus Botto, organizatorul a peste 30 de coruri și fanfare din Banat și Transilvania din perioada interbelică”, conform imnografiei sale: "Treceți batalioane române, Carpații, cor bărbătesc, Arad, 1942".[necesită citare]
Există mai multe cânturi străine cu melodii similare - unul dintre ele fiind cântecul polonez "Szara piechota” (“Infanteria gri”), apărut în 1927 (prima versiune documentată), posibil compusă de Leon Łuskino, cu versuri de Boleslaw Lubicz-Zahorski.[2]
Versiunea originală
Treceți batalioane române, Carpații
La arme cu frunze și flori
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători
Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi
Sărută-ți copile părinții și frații
Și-apoi să mergem la război
‘Nainte! ‘Nainte cu sabia-n mână,
Hotarul nedrept să-l zdrobim
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii.
Versiunea actuală
Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că frații în veci vor fi frați!!
Un cântec de luptă bătrân ca Unirea
Voi compatrioți ascultați:
Treceți batalioane române Carpații
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.
Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi!
Sărută-ți copile părintii și frații
Și-apoi să mergem la război
'Nainte, 'nainte spre Marea Unire,
Hotarul nedrept să-l zdrobim.
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii.
Nu săbii făcură Unirea, ci inimi!
Spre Alba cu toții mergeam;
Toți oamenii țării semnau întregirea
Voința întregului neam
Cu toții eram regimente române
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria mumă
Ne-a fost cel mai drept ideal
Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Și-a neamului nostru viteaz,
Istoria-ntreagă cu lupte și jertfe
Trăiește-n unirea de azi!
Dreptatea și pacea veghează Carpații
Și țara e frunze și flori,
A noastră izbânda, ai noștri sunt frații;
Trăiască în veci trei culori!
Vrem liniște-n țară și pace în lume,
Dar dacă-ar veni vreun blestem,
Carpații și frații sări-vor ca unul
Urmând comandantul suprem!
Treceți batalioane române Carpații
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.
Mai mult:
Treceți batalioane române Carpații - Wikipedia
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.12.2018 la 18:45.
A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.
Nichita Stanescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.12.2018 la 19:22.
Adrian Păunescu - Clopotul reantregirii
Bat clopote cantand reintregirea
Si sufletul ia foc in clopotari
Intai decembrie ne e unirea
Si stralucirea Romaniei Mari
Mihai Viteazul intra-n catedrala
Si are harta Daciei in maini
Intr-insul Burebista se rascoala
Si-apoi pe vatra lui se nasc romani
R: Cat flamura ros-galbena-albastra
Ne este prag si steag si ideal
Veniti romani, veniti la Mecca noastra
Veniti la Alba Iulia-n Ardeal
2. Si iar incepe clopotul sa bata
Si sangereaza sutele de ani
In osul natiei se-aude-o roata
Muscand din Horea, Closca si Crisan
Si iar la Alba Iulia ni-i flancul
Pe care ardem si ne batem toti
Cand dinspre Apuseni rasare Iancu
Ca un Isus Cristos cu chip de mot
3. Dar e un an care nicicand nu trece
Un an pe care-n veci il vom dori
O mie noua sute optsprezece
Al nostru an de fiecare zi
Ne fie el de-a pururea an-noul
In lupta cu problemele de azi
Cantam din Alba Iulia eroul
Pe reintregitorul cel viteaz
Bat clopote cântand Reîntregirea! La Mulţi Ani, românilor de pretutindeni ! La Mulţi Ani, România !
Motto:
* Nu poate fi fericire fără Libertate, nu poate fi libertate fără putere şi noi românii nu vom putea fi puternici până când nu ne vom unii cu toţii într-unul şi acelaşi corp politic. * ( Nicolae Bălcescu )
* Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului; există o singură Românie; există un singur corp şi-un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul. * ( Bogdan Petriceicu Haşdeu )
„…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. […]
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. […]
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.[…]
O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”
Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302
http://www.cimec.ro/istorie/Unire/continuare.htm
Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. ( Mihai Eminescu )
* Această unire românească n-ar avea nicio valoare dacă nu s-ar sprijini pe însăşi conştiinţa noastră despre necesitatea ei, despre caracterul ei sacru, nezguduit, despre aceea că ea e astăzi, ceea ce nu înţelege o mulţime de lume, o condiţie pentru existenţa însăşi a poporului nostru. * ( Nicolae Iorga )
* Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru, fără dânsa, ce se va clădi se va clădi pe nisip. * ( Dimitrie C Brătianu )
* Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp. * ( Alexandru Ioan Cuza )
Sursa:https://sfinx777.wordpress.com/2009/12/01/bat-clopote-cantand-reintregirea-la-multi-ani-romanilor-de-pretutindeni-la-multi-ani-romania/
Nichita Stānescu - "Aceastā țarā de vis"
"Când se va sfârși asfaltul drumului
trupul meu și trupul tău se vor face asfalt
ca să nu rămână necălătorită
această țară de vis.
Când vor cădea frunzele pomului,
când se va veșteji iarba câmpului,
pletele mele și pletele tale
se vor așterne pe câmpuri
ca să nu rămână înfrigurată
această țară de vis.
Când vor seca izvoarele
și când ploile vor pleca în sus
eu și cu tine ne vom ține de mână
și vom plânge, vom plânge
că să nu rămână văduvită de tristețe
această țară de vis.
Când vor muri câinii,
când vor pieri caii,
când iepurii vor fi mâncați
de gura morții,
când ciorile negre
și pescărușii albi
vor fi mistuiți în gușa aerului,
eu și cu tine vom fi
câine și cal
iepure și cioară,
dar mai ales vom fi
pescărușul cel alb
ca să nu rămână
fără diademă de carne vie
această țară de vis."
Adrian Paunescu
Din nou, Dacii Liberi
Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.
La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.
Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.
Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.
Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.
Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând !
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.12.2018 la 20:22.
Momentan sunt 119 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 119 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje