O delicată şi fascinantă floare despre care amintesc unele legende ale spiritualităţii orientale a fost descoperită în ultimii 20 de ani în diverse colţuri ale lumii, cu precădere în Asia şi America. Considerată un simbol al graţiei divine, orientalii văd în apariţia ei un semn divin ce prevesteşte revirimentul spiritual al întregii omeniri.
TOT ARTICOLUL AICI:http://www.obiectiv.info/fenomen-sup...a_58345.html#n
UDUMBARA,FASCINANTA ,APROAPE IREALA !
Iubirea constientă e posibilă!
Orice vindecare este o vindecare a trecutului, iar Iubirea este cea mai potentă forță vindecătoare. Și când spun vindecare nu mă refer cum că ai fi „bolnav” ci, mai degrabă, prins în mecanisme vechi care te forțează să vezi realitatea prin filtre îmbâcsite...
Citește mai mult
Viaţa poate fi trăită oriunde, decorul nu are nicio importanţă, esenţială este intensitatea.” - Cezar Petrescu
Lasă-L pe Dumnezeu să te ţină în braţe în siguranţă. Acolo poţi lăsa ca trecutul tău să cadă ca o haină. Poate nu-l vei uita, dar nu va mai trebui să-l porţi: “Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura” Iov:19
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.10.2015 la 23:16.
Pilda unei fetite
O ceata de invatati s-au strans odata la o discutie despre Dumnezeu… Unii spuneau una, altii alta si nu se puteau intelege asupra intrebarii de este Dumnezeu si cum ar fi Dumnezeu.
Unul din ei zicea ca nu exista Dumnezeu; copilul cand se naste nu are credinta, numai parintii i-o apasa cu de-a sila in ceara inimii sale.
Atunci un altul zise:
– Sa aducem aici un copil, sa vedem cum i s-a tiparit credinta in cearta inimii.
Adusesera o fetita si o intrebara ce stie ea despre Dumnezeu si cum isi inchipuie ea pe Dumnezeu. Atunci fetita, desfacandu-si hainuta, grai astfel:
– Eu cred ca Dumnezeu este atat de mare incat nu-l poate cuprinde cerul si pamantul, dar pe de alta parte este atat de mic incat incape aici, in inimioara mea…
Invatatii ramasera rusinati de acest minunat raspuns si pricepura si ei ca Dumnezeu nu se poate afla prin socoteli omenesti, ci numai prin credinta.
http://caplimpede.ro/pilda-unei-feti...ale-bisericii/
https://www.facebook.com/JoshuaCripp.../photos_stream
"Mai bine sa stii mai putine si sa iubesti mai mult, decat sa stii mai multe si sa nu iubesti!" Erasmus Din Rotterdam
Nu faceţi nimic dacă vă interzice conştiinţa şi nu lăsaţi la o parte nimic din cele ce vă porunceşte ea să faceţi, indiferent de importanţa lucrului respectiv. Conştiinţa este pârghia noastră morală. Faptul că odraslele noastre - gândurile, sentimentele şi dorinţele – se dedau înlăuntrul nostru unei agitări nepermise îşi are cauza şi în slăbirea conştiinţei noastre. Redaţi-i puterea declarând total supunere faţă de ea. Conştiinţa, împreună cu aducerea-aminte cu evlavie de Dumnezeu sunt izvorul adevăratei vieţi a spiritului.
(Teofan Zăvorâtul)
“Într-o zi când mă plimbam împreuna cu Isus pe câmp și eram foarte înfometați, am ajuns la un măr sălbatic. Mărul avea doar două mere, atârnate pe o creangă. Isus a prins trunchiul pomului cu mâinile și l-a scuturat, iar cele două mere au căzut. Le-a luat pe amândouă și mi-a dat unul din ele mie. Celălalt l-a păstrat in mână. În înfometarea mea am mâncat cu grabă mărul, apoi m-am uitat la EL și am văzut că ținea încă în mână celălalt măr. Mi l-a întins spunându-mi: “Mănâncă-l și pe acesta”. Și sub imboldul foamei mele am luat mărul și cu nerușinare l-am mâncat.
Apoi l-am privit pe Isus…
…și cum as putea să vă povestesc ce am văzut ?
O noapte unde lumânarile ardeau in spațiu, un vis dincolo de puterea noastră de cuprindere, o amiază unde toți păstorii sunt fericiți și impacați că turmele lor pasc in pace; o seară, și o tăcere, și o întoarcere acasă, apoi un somn și un vis. Toate aceste lucruri le-am văzut pe chipul Său. El mi-a dăruit ambele mere, iar eu știam că e înfometeat întocmai ca mine. Dar știu acum că dăruindu-mi-le, EL a fost împlinit. El însuși a mâncat un alt fruct, dintr-un alt pom.
V-aș spune mai multe despre EL, dar cum aș putea să o fac ?
Când iubirea devine atât de mare, ea rămâne fără cuvinte și când memoria este preaplină, ea caută adâncul cel tăcut.”
Fragment din cartea “Isus Fiul Omului” de Kahlil Gibran
www.isihasm.ro/ortodox/wp-content/uploads/2012/08/isus-maini1.jpg
Iisus contempla lumea noastră cu ochi plini de minunare, căci ochii Săi nu erau acoperiţi de vălurile anilor şi tot ceea ce vedea era limpede în lumina tinereţii Lui. Deşi cunoştea adâncurile frumuseţii, era mereu surprins de pacea şi de măreţia ei. Stătea înaintea pământului ca şi când ar fi fost primul om în prima sa zi pe pământ.
Noi, cei ale căror simţuri au fost înceţoşate, privim în plină lumină a zilei şi tot nu vedem. Ne facem urechile pâlnie şi tot nu auzim. Ne întindem înainte mâinile, dar tot nu atingem. Şi chiar dacă s-ar arde toată tămâia Arabiei, noi am merge pe calea noastră şi nu i-am simţi mirosul.
Cu adevărat, noi privim dar nu vedem, auzim dar nu ascultăm, bem şi mâncăm dar nu gustăm şi în aceasta constă diferenţa între Iisus din Nazaret şi noi înşine.
Simţurile Lui erau continuu înnoite
şi lumea era pentru El întotdeauna nouă.
(Kahlil Gibran - Iisus,Fiul Omului)
O credinţă puternică diminuează intensitatea problemelor, în acele rare momente, când prin religie se ajunge la Dumnezeu, nu mai există probleme deoarece Dumnezeu nu este o parte a lumii, în acele momente, lumea însăşi devine viaţă în Dumnezeu, întâlnire şi comuniune cu El. Lumea nu devine Dumnezeu, ci o viaţă fericită şi îmbelşugată cu Dumnezeu. Aceasta este mântuirea lumii pregătită de către Dumnezeu. Şi este împlinită de fiecare dată când credem.
( Alexander Schmemann)
http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2008_1.htm
Momentan sunt 117 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 117 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje