Elena Latan

[latan.elena]

Cristina Apetroaie



Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit.
În viaţă niciodată nu poţi să spui că nu se întâmplă nimic. Nu există momente obişnuite. Totul e nou. Viaţa înseamnă o continuă alegere între Lumină şi întuneric, între prezent şi viitor, între somn şi Inviere.
Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti.
Dragostea învinge!
Suflete, nu te pierde, crede în iubire!
Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile îşi vorbesc altfel, dincolo de cuvinte… În tăcerea de după rugăciune…



Hrisostom Filipescu

[latan.elena]

Atunci când suntem în armonie cu iubirea lui Dumnezeu, suntem în armonie cu iubirea din noi. Atunci, tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, devine un miracol. Durerile și dezamăgirile dispar, rănile sufletești se vindecă și soarele iese din nou pe cer.

Când ne îndepărtăm de sursa noastră de Lumină și lăsăm prin ignoranță, ne prețuire sau nepăsare, ca valorile și flacăra iubirii să se stingă, când uităm de conexiunea cu iubirea din noi, când prin nemulțumiri lăsăm ca nori negrii ai îndoielilor și negativității să se strângă pe cerul vieții, când tot ceea ce ni se întâmplă nu mai par a fi destul de mulțumitoare pentru noi, când pentru toate neajunsurile și neîmplinirile noastre găsim vinovați și vinovății în afara noastră - vom oglindi lipsa de recunoștință față de viață și lipsa stimei de sine.

Pentru a schimba ceva atunci când toate par a ne fi potrivnice sau când durerile și nemulțumirile ne copleșesc, este esențial să înțelegem că, așa cum totul are un început și un sfârșit - așa și, orice sfârșit presupune și un nou început. Iar acest început, presupune gânduri, crezuri, emoții și atitudini diferite față de cele prin care ne-am atras consecințele nefavorabile sau potrivnice.

Așa cum anotimpurile și anii noștri se succed, așa și ciclurile vieți își găsesc armonia și echilibrul: între
începuturi și sfârșituri, între nopți și zile, între bucurii și tristeți, între dureri și plăceri, între reușite și neîmpliniri, între iertare și ură, între ridicări și coborâri, între iubiri și dezamăgiri... Toate au darul să ne învețe să iubim și să ne prețuim și să prețuim, tot ceea ce este și ființează pe acest Pământ.






Fiecare dintre noi, ne aflăm pe paliere diferite de evoluție și percepție. În consecință, e firesc să ajungem să experimentăm prin gânduri, sentimente și trăiri - binele și răul, prin lumina sau întunericul oglindite din inima și sufletul nostru. Tot ceea ce trăim are rostul de a ne călăuzi către Adevăr și Lumină, învățându-ne prin experiențele și consecințele vieții, să discernem ”lumina” de ”întuneric” și să separăm ”binele” și valoarea, de ”răul” și non-valoarea din noi, pentru a le ști recunoaște, vindeca sau schimba - atunci când prin ochii minții și a sufletului, le oglindim în afara noastră și le recunoaștem în ceilalți, ca și calități sau defecte.

Sandor Kasza

[latan.elena]

Abatele Pierre



...scopul vietii este acela de a-l învãta pe om sã iubeascã.

Toţi oamenii caută în mod natural fericirea. Dar a trăi o viaţă creştină, autentică nu înseamnă a căuta fericirea cu orice preţ. Ci a încerca să iubeşti, oricare ar fi preţul pe care-l vei avea de plătit.
Spun acestea, pe deplin conştient de o rătăcire pe care se cuvine s-o evităm şi în care au căzut mulţi creştini pioşi : aceea a dolorismului. Lucrurile stau invers decât am fost întruna învăţaţi – meritul nu are nimic de a face cu dificultatea. Meritul se măsoară după iubirea cu care este săvârşită o faptă, iar nu după cât ne costă (ca în dolorism).
Dolorismul este o nelegiuire şi o caricatură a vieţii creştine, care constă în a căuta suferinţa, sau în a te complace în suferinţă, sub cuvânt că Isus a suferit. Nu. Trebuie doar să acceptăm viaţa aşa cum este, iar dacă nu putem evita o suferinţă, atunci mai bine s-o acceptăm cu iubire, decât să ne revoltăm sau să fugim de ea închizându-ne în noi înşine.

Dintre toate tainele, Euharistia este taina prin excelenţă. Este deopotrivă testamentul lui Isus şi actualizarea prezenţei lui printre noi. Este taina care-mi spune cel mai mult şi de care mă simt întotdeauna profund mişcat.
Euharistia este într-adevăr taina credinţei. În absenţa credinţei, este o simplă bucăţică de pâine. Cu credinţă însă, devine ceva capital.


SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Aforisme.htm

[latan.elena]

https://pentrunichita.wordpress.com/...mentelor-1964/

[latan.elena]

Tu eşti Lumina lumii dar nu o ştii, pentru că nu ai privit suficient de adânc în propria ta inimă. Opreşte-te o clipă şi priveşte.
Opreşte-te o clipă, ca să găseşti Lumina ce dansează în noaptea întunecată dinăuntru.
Vezi acele culori intense ce străpung norii negri, mâinile de Lumină care vor să atingă orizontul. Până când nu poţi vedea Lumina lumii în tine însuţi, nu o poţi aduce lumii. Paul Ferrini








În final, toate lacurile şi râurile se varsă în mare. Toate formele de
iubire se topesc în iubirea divină – necondiţionată, esenţă a cine şi a ce suntem.
Cu toţii suntem atraşi de un curent interior spre a ne naşte, a creşte,
a ne individualiza şi a ne contopi într-un întreg mai mare. Acesta este dansul
divin.
Frumuseţea constă în aceea că totul se petrece de la sine.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, noi nu trebuie să facem nimic....
Paul Ferrini









Iisus a ştiut că unii dintre noi vor întâmpina dificultăţi în a-şi aminti cele zece porunci, aşa că a decis să simplifice învăţătura de dragul nostru. El ne-a dat doar două porunci de care să ne aducem aminte: “Iubeşte-L pe Dumnezeu din toată inima şi cu toată mintea ta şi iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.”
Pentru a-L iubi pe Dumnezeu, trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu se afla numai în afara noastră, ci şi în interiorul nostru. El este în inimă şi în mintea noastră. El este împreună cu noi. Într-adevăr, iubirea şi prezenţa lui Dumnezeu sunt însăşi esenţa a ceea ce suntem. A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a ne iubi şi a ne cinsti pe noi înşine, precum şi a asculta şi a acţiona în spiritul îndrumării pe care o primim.
Dar, aşa cum Dumnezeu este esenţa noastră, El este, de asemenea, esenţa fiecăruia dintre fraţii şi surorile noastre. Şi fiecare dintre semenii noştri merită aceeaşi cinstire de sine, iubire şi respect pe care îl merităm şi noi.
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă să ne iubim şi să ne cinstim fratele şi sora şi să respectăm îndrumarea lor, precum şi acţiunile ce izvorăsc din ea.
Nu putem să-L iubim pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să ne onorăm pe noi înşine şi pe aproapele nostru. Iubirea de Dumnezeu este intim legată de iubirea de noi înşine şi de iubirea pentru ceilalţi.


Paul Ferrini

[latan.elena]

Cand Dumnezeu te atinge


Parintele Arsenie Boca spunea ca Dumnezeu nu asteapta ca noi sa facem minuni, acelea le face El. Dar ce asteapta Dumnezeu de la noi? Ti-ai pus vreodata aceasta intrebare?




Dumnezeu ne trimite incercari pe de-o parte si daruri pe de alta parte. De ce primim aceste incercari? Pentru a ne desavarsi, pentru a ajunge sa ne intelegem sufletul, parte din Dumnezeu Insasi. Incercarile apar pentru a intelege intregul Plan Divin si ce este dincolo de judecata umana umbrita de pacat, de neiubire si de neiertare.
Dincolo de boala este un sacrificiu, o plata a pacatului stramosesc, o plata a propriilor pacate, o ocazie de a ierta pe cei ce nu i-am iertat o viata intreaga, considerandu-ne indreptatiti sa simtitm asta, caci nu au raspuns asteptarilor noastre. Dar negandind poate ca aceste asteptari au fost inselatoare iar dincolo de ceea ce vedem cu acesti ochi fizici, cel ce ne-a produs suferinta nu este omul ci demonul ce s-a manifestat prin el. De ce nu intelegem asta? Pentru ca am fost crescuti si educati sa credem doar ceea ce vedem si simtim noi, constiinta noastra fiind singurul adevar, neluand in considerare valurile iluziei ale propriei persoane, in nici un caz cautand adevarul divin. Si atunci judecam, ne blamam si cel mai trist dam vina pe Dumnezeu.

Ce esti dispus sa faci pentru a face Voia Divina? Esti dispus sa faci totul? Pana sa ajungi sa intelegi ca a face Voia Divina inseamna sa iti implinesti destinul si sa devii fiinta perfecta pe care Dumnezeu a creat-o, treci prin toate portile tristetii si disperarii, crezand ca aceasta este viata ta. NU! Nu aceasta este viata ta!
Mai devreme sau mai tarziu, faptul ca nu ti-ai iertat mama sau tatal, copiii, fratele sau sora, sotul, sotia, profesorii, prietenii va amprenta constiinta ta ca mai apoi sa ramai prins intr-o lectie fara de sfarsit, lectia iubirii. In lipsa iubirii apare tristetea, in lipsa iubirii apar neajunsurile, in lipsa iubirii apare boala, iar in final moartea. De ce este construita lumea astfel? Pentru ca iubirea este Insasi Dumnezeu Tatal Creator iar a trai fara Dumnezeu este ca si cum ai trai fara suflet, fara nici un rost in aceasta lume.

Imi vei spune, dar cum pot sa iert toata suferinta pe care mi-a creat-o? Cum te iarta Dumnezeu pe tine! Pentru toate greselile pe care le marturisesti si te caiesti pentru ele. Fiind dispus ca incepand de azi, de acum, sa Il manifesti in toata viata ta. Iertand omul te ridici pe tine insati. Omul raneste din slabiciune, iar daca iti este parinte poate alege constient sau nu, sa ia asupra sa un rau pentru ca tu sa fii liber. Alege sa se sacrifice pe sine purtand un rau, chiar inconstient, pentru ca viata ta sa aiba un alt sens si tu sa nu porti povara karmei de neam. Abia cand vei intelege acest lucru vei vindeca toate ranile, care nu te lasa sa primesti toata lumina de care ai nevoie.
Anumite programe malefice nu pot fi oprite de a fi transmise la descendenti decat prin sacrificiu personal. Cand reusim sa intelegem acest lucru vom trece cel mai greu examen al vietii. Abia atunci vom putea vindeca toate ranile trecutului. Ceea ce pentru tine poate fi cea mai cumplita experienta, poate sa fie cea mai perfecta alegere la nivel de spirit, pe care ai fi putut sa o faci de-a lungul intruparilor tale. Datorita unei experiente viata ta poate capata un sens. Alta persoana daca ai fi ales in locul celei ce te-a facut sa suferi, nu ar fi putut sa iti deschida un asemenea drum. Protectia divina, in final va face ca destinul sa te separe de orice suferinta, atunci cand e momentul potrivit, purtand cu tine lectia pe care o ai de invatat de aici : neiertarea, tradarea, abandonul, etc. Lectie care se va repeta pana vei intelege.

Uneori cel mai mare dusman poate fi cel mai mare benefic al nostru, sacrificandu-se pe sine pentru ca noi sa ne putem ridica in Lumina, oprind la ei intregul rau ce vine din karma. Acest sacrificiu nu ai cum sa il constientizezi niciodata daca ratacesti pe caile iluziei, departe de Dumnezeu.
Dar incercarile vor continua … Sunt momente cand Dumnezeu iti cere sa lasi totul si sa pleci. Ai fi dispus sa faci asta ? Sa iti asumi toate riscurile si toate greutatile ce ar urma? Fara sa te gandesti la nimic, renuntand la orice atasament? Gandeste-te intotdeuna ca cei ce vor ramane in viata ta sunt cei care trebuie, iar tot ceea ce avem este de la Dumnezeu, nimic nu ne apartine. Sunt daruri pe care le-am primit si pentru care sa fim recunoscatori.
Cand sufletul iti este plin de bucurie si ai puterea de a muta mutii din loc, nici o clipa sa nu te indoiesti ca oriunde vei fi, va fi bine. Cand Dumnezeu ne incearca El ne arata cat de mult ne iubeste. …Trecand peste incercari primim binecuvantarea Lui iar atunci ne vom simti cei mai iubiti si mai fericiti oameni de pe pamant. Caci atunci cand Dumnezeu te atinge, toata viata este o binecuvantare.
SURSA:https://astrodeva.wordpress.com/2014/12/20/cand-dumnezeu-te-atinge/

[latan.elena]

[latan.elena]

Viața e simplă.
Toate se întâmplă pentru tine, nu ți se întâmplă ție.
Toate se întâmplă exact la momentul potrivit, nici prea devreme, nici prea târziu.
Nu e nevoie să-ți placă că așa stau lucrurile... doar că e mai ușor.

Byron Katie

[latan.elena]

Calea Inteleptului




„Un Intelept nu are nevoie de baghete, potiuni magice sau incantatii pentru a face magie. Un Intelept poate face constient ceea ce oamenii pot face numai in visele lor. Si asta datorita felului sau de a privi lucrurile. Aceasta este singura diferenta dintre un adevarat Intelept si un biet magician sau simplu om. Pentru ca Inteleptul cunoaste Adevarul. El nu se lasa prins in iluziile vietii ca omul obisnuit. Un Intelept are puterea Alchimiei. Puterea de a transforma numai prin gand. Alchimia nu este transformarea plumbului in aur. Aceea e o metafora. Este transformarea spiritului in aur, metalul nepieritor.

Cum face asta? Primul pas este intoarcerea la inocenta! Cand erai copil, intreaga lume era un loc magic. Dar, pe masura ce cresteai, ai inceput sa pui etichete lucrurilor. Acesta e un copac, acela e un nor, aceea o frunza. Nici macar nu mai privesti obiectul, ii vezi numai numele. Daca ai putea sa te opresti si sa vezi ce sunt lucrurile acelea cu adevarat, ai fi atat de uluit, incat nu te-ai mai putea tine pe picioare!


Pasul urmator spre Intelepciune este acela de a fi inexplicabil de fericit!
Si asta din cauza ca toate acele lucruri care ii nemultumesc pe oamenii simpli, pe el nu il ating. Pierderea, de exemplu. Un Intelept stie ca totul este trecator si constant in acelasi timp. Pentru ca totul este facut prin puterea lui Dumnezeu, care isi schimba numai forma necontenit. Nu poti pierde ceva pentru ca toate sunt parte din tine si tu esti parte din Dumnezeu. Tot ce a existat vreodata este inca aici. Si-a schimbat forma numai.


Un Intelept nu se teme de moarte pentru ca el stie ca moartea e o minciuna. El a trait si va trai mereu. Un Intelept stie ca e nemuritor. Mereu a fost si va fi.

Un Intelept nu cunoaste singuratatea. Pentru ca el nu s-a rupt de univers. Este una cu el si una cu puterea lui Dumnezeu. Cum ar putea fi el, asadar, singur?

Un Intelept este cu adevarat treaz, in timp ce restul omenirii viseaza. Odata patruns adevarul acestei revelatii, legile timpului si spatiului isi pierd sensul.
Un Intelept poate face orice! Sfida gravitatia, teleporta oriunde, crea lucruri cu un simplu gand! Pentru ca el este una cu Dumnezeu si una cu Universul.
Buddha a fost un Intelept! Iisus fost un Intelept! Krisna a fost un Intelept! Acelasi Intelept launtric pe care ei l-au descoperit se afla in tine!
Esti ceea ce crezi ca esti! Nici mai mult, nici mai putin! Orice din universul nostru „solid”, odata descompus, nu mai e solid defel! Adevarul este ca toti suntem unul si unul este de fapt Dumnezeu, actionand toate componentele simultan. Oricine poate percepe dincolo de iluzia soliditatii si a mortii este un atotputernic Intelept. Ne temem de pierderea propriei identitati, dar, din moment ce suntem o parte din Dumnezeu, ce se pierde de fapt? Numai rolul nostru dintr-un act al nesfarsitei piese a vietii.Oamenii isi considera visurile iluzii ale mintii si starea de trezie ca fiind realitate. Adevarul insa e ca si starea de trezie e numai un vis. Visul lui Dumnezeu. Un Intelept stie asta si-si traieste viata in consecinta. Asta e cheia! Inlaturarea tuturor indoielilor asupra unitatii cu Dumnezeu. Daca vei putea face asta pentru o singura secunda, nu exista miracol pe care nu l-ai putea face. In visurile tale adesea zbori sau creezi lucruri printr-un gand. Ai putea face acelasi lucru in visul pe care il numim viata daca ai uita iluzia mortii si a soliditatii. Odata ce vei fi facut asta, si tu vei fi un Intelept. Vei fi una cu Dumnezeu, una cu universul.


Un Intelept este un spectator, un observator in piesa asta pe care o numim viata. Un Intelept nu mai este doar un actor, ci si publicul insusi. El inca isi spune replicile si-si joaca scenele, dar o face lucid si mereu constient ca joaca numai un rol. In timp ce noi, ceilalti, continuam sa credem ca rolurile noastre sunt reale si ne uitam adevaratele identitati.


Un Intelept este lipsit de „sine”. El stie ca trupul lui e numai o creatie a constientei. Nu constienta exista in trup, ci trupul exista in constienta. Iar cand trupul dispare, constienta ramane. Asa cum a existat inaintea trupului.


Puterea unui Intelept este puterea iubirii absolute. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de natura, iubirea de oameni. Cuvantul „iubire” este putin inteles. Cand spun cuvantul „iubire” nu vorbesc de simtaminte. Toate simtamintele sunt lucruri, lucruri fabricate. Iubirea de care vorbesc e iubirea divina. E o forta care arde toate himerele. Dizolva toate impuritatile. Iubire care cauta impuritatile si le arde. Nu exista persoana lipsita de iubire. Numai cei care si-au impietrit intr-atat inimile incat nu mai percep iubirea care e pretutindeni in jurul lor devin orbi la iubire asa cum un orb devine incapabil de a vedea lumina din care el insusi e creat. Invizibila si mereu prezenta, iubirea e mai mult decat un simtamant, mai mult decat o emotie. E mai mult decat placere, mai mult decat extaz. Este starea fireasca a lui Dumnezeu. Forta suprema din univers!

In perceptia unui Intelept, Iubirea e in aerul pe care il inspiram, circula prin fiecare celula a fiintei noastre. Iubirea patrunde totul si pe toti. Cand spunem ca iubim ceva sau pe cineva, de fapt ne ingaduim numai sa simtim ceea ce e mereu prezent.
A iubi universul si tot ce cuprinde acesta e puterea suprema. Inseamna sa traiesti intr-o liniste interioara de nezdruncinat.
Iubirea nu este ceva ce numai simtim. Este ceva ce suntem. A incepe sa iubesti pe cineva sau ceva este de fapt a incepe sa simti ceea ce e mereu prezent, dar pe care noi am ales sa nu percepem. Asa cum etichetam copacii, norii, asa etichetam si oamenii. Daca ne-am opri vreodata cu adevarat si am privi oamenii de langa noi si am putea vedea ce sunt ei in realitate, nu ne-am putea abtine sa nu-i iubim. Pentru ca ei sunt o expresie a lui Dumnezeu! Toata iubirea oamenilor este efemera, trecatoare. Trece de la un obiect sau individ la altul. Se poate transforma repede in ura daca lucrurile nu ne ating asteptarile. Dar iubirea adevarata nu se poate schimba. Nu are nimic de-a face cu obiectul, nici nu poate deveni alt sentiment, pentru ca nici macar nu este un sentiment. E un fel de a fi. Acel „a fi” este starea fireasca a infinitei forte divine, din care putem numai putin percepe daca asa hotaram. Pentru a percepe aceasta iubire trebuie sa eliminam sinele. Sa eliminam toate temerile, obiceiurile, egoismul si furia. Trebuie sa ne golim ca sa putem ingadui universului sa ne umple cu iubire. Constiinta e cea care ne poate transforma perspectiva iubirii egoiste in iubire dezinteresata. Trebuie sa ne reeducam pentru a atinge acest punct de vedere. Ca iubirea este mereu prezenta si pretutindeni. Exista in oricine si orice. Ca iubirea e starea fireasca. Toate celelalte sunt iluzii.
Cand un Intelept vorbeste despre iubire, cea la care se refera el este aproape opusul a ceea ce oamenii numesc iubire. Pentru oameni, iubirea e un sentiment cat se poate de personal. Pentru un Intelept este o forta universala. Oamenii percep iubirea ca o atasare. Sa posezi pe cineva sau sa fii in posesia cuiva. Asta e o inchipuire. Pentru Intelept, adevarata iubire inseamna sa nu simti nici o atasare, nici o posesie asupra cuiva sau a ceva. Sa apartii tuturor simultan si toate sa-ti apartina. Iubirea individuala pe care o percepi fata de o alta persoana e o forma concentrata a iubirii universale. Iubirea universala este o forma extinsa a iubirii individuale.
Iubirea e cu adevarat puterea lui Dumnezeu atragand totul spre el. E o forta de nestavilit.Dar cum atingem acest nou punct de vedere? Cum ne scuturam de iluzia vietii?Cum ne trezim din vis? Trebuie sa-ti reeduci mintea si emotiile, apoi credinta te va duce mai departe.Iata pasii pe care-i poti face pentru a atinge felul Inteleptului de a privi lucrurile:


Principiul nevoii de a darui. Daca ai nevoie de iubire, daruieste iubire. Daca ai nevoie de sprijin, daruieste sprijin. Daca ai nevoie de un prieten, fii tu prieten. Orice ai nevoie, daruieste celorlalti si iti vei afla propriile nevoile satisfacute.

Destinde-te, nu te incorda. Este la fel de simplu sa te destinzi ca si sa te incordezi. Ne incordam numai din frica. Aceasta retragere constanta in noi insine din cauza fricii de a fi raniti este motivul impietririi inimilor noastre. Invata ca este la fel de usor sa fii vesel ca si sa fii trist. Fii amabil in loc sa te iriti, fii mai degraba prietenos decat ostil. Data viitoare cand vrei sa te incordezi, incearca sa te destinzi. Cand iti vine sa plangi, opreste-te si razi, in schimb.

Renunta la atasamente. Daca nu obtinem ce vrem suntem nefericiti. Daca patim ceva ce nu vrem, suntem nefericiti. Chiar si cand obtinem ceea ce vrem suntem nefericiti pentru ca nu putem pastra pentru totdeauna.. Mintea rezista schimbarii, dar schimbarea e lege. Totul e trecator. Recunoaste ca nu posezi nimic. Totul e un imprumut de la Dumnezeu si, pana la urma, totul se intoarce la el.

Bucura-te de orice ti se intampla. Ne plac vremurile bune si le uram pe cele rele. Dar este suferinta intamplarilor neplacute cea pe care o cultivam. Admite-ti suferinta ca o lectie. Apoi vei invata sa iubesti si amintirile placute si pe cele mai putin placute. Pentru ca, fara suferinta n-ai fi acelasi om care esti azi. Asa ca invata sa te lasi purtat de curent si sa te bucuri de orice ti se intampla.

Lasa sa vina si sa treaca. Ai observat vreodata un bebelus? E greu sa ni-i imaginam ca maestri ai propriilor emotii, dar asta sunt. Un bebelus plange cand are o nevoie, dar in clipa in care nevoia ii este satisfacuta, lacrimile i se opresc instantaneu. Mai tarziu in viata invatam sa ne suprimam emotiile. Dar pentru un Intelept, emotiile se exprima liber. Iar odata exprimarea uitata, un Intelept nu mai staruie in emotii, nu-si mai reprima furia sau bucuria sau iubirea. Simte ceea ce simte si apoi lasa sa treaca.Asadar, in concluzie, se afla un Intelept in absolut fiecare dintre noi. Descopera-l si devino una cu el si apoi devii una cu Dumnezeu, una cu Universul.”

sursa:https://drumuricatretine.wordpress.c...nteleptului-2/

[latan.elena]

Mandria spirituala – Paul Ferrini

Posted on 1 martie 2011 by Solarris







“A crede ca esti mai departe pe carare decat oricine altcineva este mandrie spirituala. Chiar daca acest lucru ar fi adevarat, nu ti-ar fi de nici un folos sa-l stii sau sa-l pretinzi. Ceea ce iti este de folos este compasiunea fata de sine, compasiunea fata de altii. Ceea ce iti este de folos e sa stii ca fiecarei persoane i se ofera lectia care este perfecta pentru ea, iar daca o invata, nu poate nimeni spune cat de departe a ajuns.
Sa nu crezi ca ai capacitatea de a masura in mod corect progresul spiritual al cuiva, inclusiv al tau. Nu o ai! N-ai cum sa stii. O persoana, care pare a fi ramas mult in urma, poate trece in fata ta intr-o secunda. Iar una care pare a fi mult avansata, poate fi serios incetinita. Intreaga idee referitoare la in fata si in urma nu are nici un sens, intrucat n-ai de unde sa stii care este linia de pornire sau linia de final.

Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa inceapa de unde ai inceput tu. Nu e neaparat nevoie ca ceilalti sa incheie unde inchei tu. Unii parcurg o calatorie scurta, intesata cu provocari care le frang inima. Altii au o calatorie lunga, alcatuita din multe lectii neinteresante. Poti sa te uiti la ceilalti si sa crezi ca intelegi – dar asta nu inseamna decat ca te amagesti. Habar nu ai despre ce este vorba in viata celuilalt. De fapt, nici macar nu este treaba ta sa stii.

Se intampla destule lucruri in viata ta ca sa fii tot timpul ocupat. A intelege care-ti sunt lectiile si a incepe sa ti le insusesti este o activitate care dureaza o viata intreaga.

Sa fii sigur ca nu vei putea sa te ascunzi pentru totdeauna. Cu timpul, rufele tale murdare vor fi date la iveala. Este inevitabil. Toata lumea vine aici si crede ca poate sa dispara. Unii oameni se pricep foarte bine sa o faca. Ei dispar timp de cincizeci sau saizeci de ani. Cand se intorc, sunt siguri ca nimeni nu-i va recunoaste. Nimeni nu se poate ascunde pentru totdeauna. Asta deoarece aici e un loc unde toti sunt gasiti. Mai devreme sau mai tarziu, tuturor li se da desteptarea. Aceasta este natura calatoriei fizice. Pana la urma, chiar ai sa te obisnuiesti cu ea.


Probabil ca treaba asta ti se pare ciudata. La urma urmei, majoritatea oamenilor de pe planeta Pamant fie ca se deghizeaza intr-un mod inteligent, fie pretind ca nu sunt “acasa”, atunci cand suna soneria. Negarea se infiltreaza absolut peste tot. Dar nu conteaza. Nu acesti oameni conduc spectacolul. Cel din spatele mastii este persoana care ia toate deciziile. Cel din spatele mastii il cheama pe strain la usa ca sa sune desteptarea.

Voi credeti ca autoritatea se afla in afara voastra si ca totul vi se „intampla”. Autoritatea este inauntru si faceti ca totul sa se intample, pentru ca sa va treziti.
Intreaga planeta are misiunea de a se trezi. De aceea sunt atatia oameni care par a fi adormiti. Cum s-ar putea ei trezi, daca nu ar dormi sau, cel putin, nu s-ar preface ca sunt adormiti?

Nu aceasta e planeta pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa va ascundeti. Nu acesta este locul pe care trebuie sa va aflati, daca vreti sa ramaneti adormiti. Daca scopul vostru este sa nu fiti constienti, atunci va aflati intr-un loc periculos! Toti oamenii care acum umbla in somn, intr-o zi isi vor da seama ca au plecat din pat si din casa si umbla pe strada. O vor face intr-un mod destul de simplu: izbindu-se unul de altul.
Despre asta este vorba in aceasta calatorie interactiva: incalcarea limitelor, coliziuni, abuzuri, numiti-le cum vreti. Totul pare a fi intentionat, dar in realitate nu este. Nimeni nu stie in mod constient ca urmeaza sa se izbeasca de altcineva. Asa se intampla. Apoi, daca este destept, se trezeste si spune: „imi pare rau, nu te-am vazut”. Iar semenul ii raspunde: „nu face nimic. Nici eu nu te-am vazut.”

Ce altceva mai e de spus? Daca totul e luat ca un afront personal si individul raspunde: „Ba m-ai vazut, mizerabile!” ce ar dovedi aceasta? N-ar dovedi ca el a fost atacat. Ar dovedi doar ca se simte atacat. Si despre asta este vorba cu adevarat aici: un grup de oameni care se simt atacati. Nu e o imagine exacta a ceea ce se intampla, dar este una acceptata de catre toata lumea. Asta deoarece toti interpreteaza comportamentul, toti presupun ca totul se face cu o anumita intentie. Fiecare crede ca stie care este motivul celeilalte persoane. Dar, bineinteles ca nu-l stie. Nu are nici un fel de idee de ce s-a izbit cineva de el.

Daca ai intra in legatura cu intentia fiecarei persoane de a te trezi si de a te ajuta sa te trezesti, nu ai lua ca pe un afront personal nici un fel de imixtiune. Ai spune doar: „Iarta-ma, frate al meu, nu te-am vazut. Multumesc ca ai sunat desteptarea. Acum voi fi mult mai atent'”.

Nu izbitura e cea care raneste, ci interpretarea pe care i-o dai. Faptul ca il condamni pe cel care te-a izbit. Faptul ca te condamni pe tine insuti, pentru ca ai fost izbit. De indata ce numim acest lucru abuz, pierdem din vedere ce rol avem noi in toate astea. Proiectam responsabilitatea asupra altcuiva. Credem ca nu faceam nimic altceva decat sa ne vedem de treaba si, deodata, vine o persoana rautacioasa care ne ataca. Nu asta s-a intamplat. Aceasta e enorma autoinselare, uriasa minciuna pe care incercati sa o treceti asupra altora. Va straduiti sa vorbiti unul cu altul de pe pozitii de victime si va minunati de ce fiecare este pedepsit in permanenta.
Nu exista nici o intalnire la baza careia sa nu fi existat cinste si simt al responsabilitatii personale. Nu exista nici o intalnire la baza careia sa nu fi existat iertare de sine si compasiune pentru ceilalti.

Daca vreti sa va intalniti, daca vreti sa va treziti, trebuie sa incetati de a mai interpreta ce se intampla si sa lasati lucrurile asa cum sunt. Puteti fi uluiti de izbitura. Ii puteti spune celeilalte persoane ca sunteti surprinsi. Dar sa nu credeti ca intelegeti de ce s-a intamplat totul.Comunicati in mod cinstit si simplu: „Atunci cand m-am izbit de tine, m-a durut, semen al meu. Tu ce-ai simtit?” A spune adevarul prin preluarea responsabilitatii pentru propriile voastre sentimente nu este un atac sau vinovatie. Este doar un mod simplu de a impartasi experienta. Ea invita la dialog, nu la separare.


O data ce se presupune ca exista vinovatie, atacul este inevitabil. Nu poti ataca o persoana nevinovata. Pentru a ataca, trebuie sa crezi ca atacul este justificat, ca persoana il merita. In acest moment, te-ai disociat de propriile tale sentimente, ti-ai impartit mintea in doua si te-ai pregatit pentru un conflict exterior inevitabil. Totul, din cauza mandriei spirituale – totul deoarece crezi ca stii care sunt motivele celuilalt.Renunta, prieten al meu! Nu stii ce este in inima semenului tau. Nu vei stii niciodata. Cel mai bun lucru pe care-l poti face este sa-l intrebi deschis; in felul acesta ajungi cat mai aproape posibil de a sti ce gandeste si ce simte. Daca nu-l intrebi niciodata pe semenul tau ce experienta traieste, cum crezi ca vei ajunge sa-l cunosti? Tot ceea ce vei cunoaste vor fi propriile tale proiectii, propriile tale judecati si interpretari. Acestea spun multe despre tine si foarte putine despre el.
Si, daca nu poti sa presupui ca el nu este vinovat, cum vei fi vreodata in stare sa-ti vezi propria nevinovatie? Daca tu crezi ca-l cunosti, cat de bine crezi ca te cunosti pe tine?

Dupa cum vezi, nu exista cale de iesire. Fiecare judecata pe care o emiti asupra altcuiva se intoarce la tine.Cel mai bun lucru este sa renunti la judecati. Cel mai bun lucru este sa-ti dai seama ca nu stii nimic despre intentiile sau motivele celorlalti oameni.
Cel mai bun lucru este sa intelegi ca, adesea, esti complet rupt de propriile tale intentii.
Mandria spirituala nu face altceva decat sa-ti prelungeasca necunoasterea.
O persoana aroganta nu evolueaza. Ea nu devine transparenta fata de ea insasi sau de ceilalti. Ea se ascunde. Ea ataca pe fata – iar atunci cand i se raspunde, pare ca doarme. Ea se joaca de-a v-ati ascunselea cu ea insasi si cu universul.Am sa-ti dau un joc mai bun. El se numeste: „Ma izbesc de tine, daca si tu te izbesti de mine”. Nimeni nu este acuzat, nimeni nu este facut de rusine. Nici macar nu trebuie sa tii scorul. Continua sa te izbesti, pana cand te trezesti si privesti in ochii celuilalt – fara condamnare si fara judecata!”



https://drumuricatretine.wordpress.c...-paul-ferrini/