O zi frumoasa tuturor !
O zi frumoasa tuturor !
Iubirea este unul dintre numele lui Dumnezeu.
El îşi are reşedinţa în orice lucru,
în orice moment,
peste tot.
Numai atunci când omul
– fidel vocaţiei lui –
aspiră la Cel Unic
cu o intensitate neîntreruptă,
numai atunci prezenţa Sa se manifestă.
Mâ Ananda Moyî
Priveşte de două ori ca să vezi Adevărul, priveşte o singură dată ca să vezi Frumuseţea.
Henri Frederic Amiel
Îmi amintesc prima dată când am întâlnit tuberoza, am fost şocat de faptul că o floare putea fi atât de senzuală; inhalându-i parfumul, devine aproape narcotică. Sunt fascinat de felul cum te transportă aproape de soare, îndepărtându-te de cerul gri al Angliei. Am amestecat tuberoza cu alte flori albe, pentru un efect floral, solar şi profund senzual.
Roja Dove
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.11.2018 la 18:44.
Atunci când condiţiile sunt potrivite ca ceva să se întâmple, aceasta se va întâmpla fără mare efort. Când condiţiile nu sunt potrivite, chiar şi un mare efort nu va reuşi. A te mişca împreună cu vântul necesită o sensibilitate faţă de condiţiile existente.
Există momente pentru odihnă şi retragere şi momente pentru a te mişca energic înainte.
A şti când să te mişti şi când să nu te mişti este o chestiune de bun simţ şi de intuiţie. Gândirea abstractă nu poate duce, prin ea însăşi, la percepţia adevărată. Ea trebuie combinată cu sensibilitatea emoţională.
Ca să vezi lucrurile în mod corect trebuie să înţelegi cât de mult ai investit emoţional într-o situaţie, cât şi modul în care evenimentul apare şi se desfăşoară în exterior.
Trebuie luate în considerare atât realitatea interioară, cât şi cea exterioara.
Unii oameni spun că realitatea interioară determină realitatea exterioară. Alţii spun că cea exterioară o determină pe cea interioară.
Şi unii şi alţii au dreptate.
Cauza şi efectul nu sunt lineare şi secvenţiale. Ele se manifestă în mod simultan. Prin natura lor, ele au o mişcare circulară. Nu numai cauza determină efectul, dar şi efectul determină cauza.
Paul Ferrini
Duy Huynh - Artist - Lark & Key Ga
,Cine nu știe să fie singur într-o mulțime, nu știe să-și populeze solitudinea."
Charles Baudelaire
CHEVAUX SUR LA PLAGE
FEMEIA SPIRITUALĂ
Când o femeie obișnuită ALEGE sa aibă aspirații spirituale,
ea începe să Îi acorde lui Dumnezeu primul loc în viața sa.
Această perspectivă spirituală face ca în viața ei
să înceapă să se manifeste minunate sincronicități și tainice miracole,
care nu încetează să o fascineze și să o umple de o bucurie elevată.
Aceste încântătoare surprize divine o inspiră
să își amplifice și mai mult dorul de Dumnezeu – Veșnicul Îndrăgostit,
pe care ea Îl regăsește în toate aspectele vieții ei,
în tot și în toate.
Astfel, viața ei devine un poem al iubirii divine
în care El este autorul, iar ea este personajul principal.
FEMEIA SPIRITUALĂ renunţă la nevoia de control asupra a tot şi a toate.
Astfel descoperă puterea iubirii din inima ei,
cea în care propria sa viaţa îşi are sursa,
cea care se află deopotrivă înlăuntrul său şi în întreaga Fire.
Această profundă experienţă a libertăţii o descătuşează la cel mai adânc nivel
şi de aceea ea poate cu uşurinţă apoi să se dezvăluie
în toată puritatea, verticalitatea sa, detaşată, independentă întru spirit.
FEMEIA SPIRITUALĂ recunoaşte că este coautor al istoriei pe această planetă,
nu o victimă a epocilor.
Îşi asumă întreaga responsabilitate pentru propriile înţelegeri,
pentru alegerile sale trecute şi actuale.
Fără vinovăţie, acest sentiment de responsabilitate îi dă certitudinea
că are puterea gigantică de a-şi crea prezentul
şi de a sădi seminţele de aur ale unui viitor îndumnezeit.
Sursa:
http://venus.org.ro/…/263-de-la-femeia-obisnuita-la-femeia-…
Eat Pray Love | Film
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.11.2018 la 21:22.
''Cele ca mine daruiesc vise,
chiar cu pretul de a ramane fara ele.
Cele ca mine isi incredinteaza sufletul,
caci un suflet singur este ca o picatura de apa in desert...
Cele ca mine intind cuiva mana,
cu riscul de a cădea la rândul său...
Cele ca mine privesc mereu inainte chiar daca inima ramane cu un pas in urma...''
Alda Merini
Procesul iertării începe în propria ta inimă. El are foarte puţin de-aface cu ceilalţi.
Este uşor să-i ierţi pe ceilalţi, atunci când te-ai iertat deja pe tine.Dar este imposibil să-i ierţi pe ceilalţi, până când nu te-ai iertat pe tine.
Iertarea nu se produce dintr-odată. Este un proces care poate să ia săptămâni, chiar luni, ani întregi. Este foarte important să-ţi aminteşti că fiecare gest de iertare este suficient prin el însuşi. Orice putem face acum, este îndeajuns. Restul se va produce, atuncicând vom fi gata.
Dacă vrem să fim autentici în acest proces, trebuie să facem ceea ce putem face acum – şi să ne iertăm pentru toate modurile în care nu vrem să iertăm, sau suntem incapabili să iertăm.
Paul Ferrini
„Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci.”
Mahatma Gandhi
„Clipele cu adevărat frumoase sunt melancolice. Simţi că sunt trecătoare, ai vrea să le opreşti în loc, dar nu-i posibil.”
André Maurois
„Toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf.”
Gabriel Garcia Marquez
Momentan sunt 38 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 38 vizitatori)
Marcaje