Elena Latan

[latan.elena]

"Să învățăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieții. Suntem aici într-o continuă lecție și poveste de iubire.
De când ne naștem pornim în căutarea iubirii.
Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniți, ne umflăm, ne dezumflăm.
Cand în sfârșit am învățat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni și nimic să nu mai murdărească acea iubire.
Iartă, iubește, binecuvântează, ești o minune! Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată!
Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu" - Ieromonah Hrisostom Filipescu











Cristina Apetroaie

emoticon heart Elena Latan

[latan.elena]

Erich Fromm – Arta de a iubi

Iubirea nu este posibilă decât dacă două persoane comunică între ele plecând de la centrul existenţei lor… Dacă este armonie sau conflict, bucurie sau tristeţe, este ceva secundar prin raport cu faptul fundamental că două persoane se întâlnesc plecând de la profunzimile existenţei lor, că ele sunt una, una cu cealaltă, fiind una cu ele însele, fără a fugi de propria realitate.
Nu există decât o singură dovadă a prezenţei iubirii:
profunzimea relaţiei, rivalitatea şi forţa fiecărei persoane.



SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2012.htm

[latan.elena]

[latan.elena]

DE MÂNĂ CU DUMNEZEU

”Când ești mic, Dumnezeu se plimbă cu tine de mână prin lume. ÎL ții strâns. La un moment dat vă opriți într-un loc cu multă lume și culori. Dumnezeu iți spune că lipsește puțin și revine. Te roagă să-l aștepți în locul unde v-ați oprit. Apoi pleacă. Tu aștepți puțin în loc dar lumea și culorile te atrag către un bâlci cu călușei.
Te plimbi, te uiți, te învârti, apoi vrei să te întorci la locul în care te-a lăsat Dumnezeu. Nu mai reușești.E multa lume și nu știi exact de unde ai plecat. Din acel moment îl vei tot Căuta. Știi că nu te-a părăsit, dar nu îi mai poți fi atât de aproape. Unii oameni nu părăsesc locul și Dumnezeu se întoarce, îi ia de mana și merg împreuna mai departe...”

~Exerciții de echilibru - Tudor Chirilă~

[latan.elena]

“50 de sfaturi de la un copac”











1. Nu depinde de tine cum te naști.
Și noi copacii suntem de mai multe feluri. Sălciile par triste, stejarul puternic, arțarul mândru, însă fiecare are același potențial și e unic în felul lui. Folosește-ți propriile abilități și învață altele noi.
2. Găsește-ți energia și puterea interioară. Noi ne folosim de asta iarna, când e frig și zăpada ne apasă crengile.
3. Fii flexibil. Dacă un copac ar rămâne rigid, crengile s-ar rupe, tocmai de aceea noi ne mișcăm o dată cu bătaia vântului, apoi revenim în poziția inițială și mai puternici.
4. Bucură-te de vremurile ploioase. Nu numai că vei aprecia mai mult soarele, însă vei crește frumos.
5. Nu există copac urât, doar ochi care privesc fără să vadă.
6. Evoluează în ritmul tău și bucură-te de drumul creșterii tale. Noi copacii nu ne uităm invidioși la alții care sunt mai mari sau mai puternici. Doar ne bucurăm de fiecare zi, cu fiecare frunză înverzită.
7. Ia o parte din grijile și pesimismul altora și transform-o în energie pozitivă, apoi dăruiește-o, ca o gura bună de oxigen.
8. Nimic nu durează. Și nouă mereu ne cresc alte crengi și frunze, însă nu stăm să plângem după fiecare frunză îngălbenită de timp, ci ne bucurăm de ce avem.
9. Rădăcinile puternice te ajută de fiecare dată. Nu uita de unde ai plecat și ce lecții ai învățat pe parcursul creșterii tale.
10. Câteodată viața poate să-ți pară grea sau tristă. Nu renunța atunci! Oricât de mare ți-ar părea furtuna de afară, rădăcinile rămân puternice și curând vei vedea cum iese soarele. 11. Fii recunoscător în fiecare zi! Un copac nu uită asta. Când răsare soarele, când copiii se joacă lângă el, când păsările își găsesc refugiu și cântă de pe crengile de sus, noi copacii, în semn de mulțumire, înflorim.
12. Renunță la frică! Dacă s-ar teme copacii, ar rămâne cu frunze vechi și putrezite, însă ei au curajul să le d
ea drumul și să accepte altele noi.
13. După o iarnă grea și apăsătoare, vine primăvara. Întotdeauna. Așa că nu-ți mai fă atâtea griji.
14. Iubește! Pentru noi nu există copac demn de iubit sau nu. Oricare are ceva aparte ce-l face unic și nu ne lăsăm blocați de soi, culoare sau rădăcinile lui, așa că-l iubim pe fiecare și formăm împreună frumoasele păduri, parcuri și atâtea alte zone pe care nu le-ai văzut înflorite, de ochelarii grijilor tale.
15. Realitatea ta nu e singura existență, așa că ascultă și adevărul celorlalți. Un copac nu spune „Toate frunzele trebuie să fie verzi”. Dacă ar face asta, ar ignora toate celelalte soiuri minunate, cu frunze roșii, portocalii și atâtea alte diferențe importante și superbe.
16. Universul înseamnă abundență. Un copac niciodată nu se întreabă dacă va mai veni căldura, dacă va reuși să supraviețuiască frigului și cum îi vor crește înapoi frunzele. El știe că lucrurile astea vor veni natural.
17. Tot ce ai e clipa prezentă. Nu contează cât de frumoasă sau dureroasă e. Alege să o savurezi, căci nu va mai veni înapoi. 18. Încetează să consideri că lucrurile sunt grele. Un copac nu spune „Nu pot să înfloresc. Anul ăsta nu vreau să fiu roditor! E prea greu, dureros și inconfortabil!” Pur și simplu o facem, cu încredere și ușurință.
19. Nu aștepta fericirea, alege-o! Ai auzit vreun copac să spună „Dacă aș fi cu 5 metri mai la dreapta și mai înalt cu 20 cm aș fi mai fericit?” Noi nu spunem asta, pentru că am înțeles că putem alege fericirea în momentul prezent, din locul în care suntem, cu resursele pe care le avem.
20. Tinde spre înălțimi, bucurându-te de ceea ce faci acum. Tot timpul vei avea ce să înveți și ce să realizezi pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos.
21. Compară-te cu tine însuți. Nu contează că unii copaci au frunzele roșii, iar anumiți oameni îi preferă. Eu sunt un alt soi, însă anul ăsta am cele mai frumoase frunze de până acum, de un verde crud.
22. Lasă-te îmbrățișat. Așa poți primi o bucățică de energie și iubire, dăruind în schimb același lucru sau orice îți dorești.
23. Puterea adevărată înseamnă vulnerabilitate. Deși nu se vede întotdeauna, nici un copac nu e perfect. Câteodată oamenii ne fac rău, iar alteori ne simțim obosiți după atâta zăpadă căzută pe crengile noastre sau pur și simplu suntem ușor îndoiți pe alocuri, însă nu ascundem asta. Ne permitem să ne arătăm și vulnerabili și goi.
24. Adu valoare în viețile oamenilor prin ceea ce ești. Eu ca și copac, mă bucur când oamenii se adăpostesc în umbra mea și am o prietenă salcie, care admiră îndrăgostiții care privesc melancolic spre crengile ei.
25. Observă cum fiecare frunză, are altă nuanță de verde. Aplică asta în viața ta și se va schimba radical.
26. Admiră ce este în jurul tău. Până și noi copacii, ne dregem frunzele de admirație când vedem oameni frumoși, fericiți și îndrăzneți.
27. Ai încredere! Dacă natura poate fi atât de perfectă și abundentă, cum îți trece prin cap că tu ai putea fi altfel?
28. Iartă. Deși câteodată mă supăr când văd oameni care distrug natura sau aruncă gunoaie pe jos, știu că e în puterea mea să devin mai puternic și ei nu știu mai mult de atât. Totuși tu, fiind om, poți face o schimbare în acest aspect. Iartă, apoi decide cum vrei să acționezi tu. În toate aspectele vieții tale.
29. Fii responsabil! Dacă am da vina pe verile toride și gerul iernii ce am rezolva? Ne concentrăm doar pe ceea ce putem face noi.
30. Timpul cel mai potrivit e acum! Nu așteptăm anotimpul potrivit, ci creăm noi momentul oportun. Pentru a crește. Aplică asta în viața ta și renunță la amânare. Tu ca om, ai și mai multe posibilități.
31. Renunță la trecut. Mi se pare absurd ca un copac să se gândească la iarna grea din 2008, în loc să se bucure de primăvara plăcută din prezent. La fel e și la oameni.
32. Fii tu însuți întotdeauna. Renunță la măști. Ai văzut tu vreun copac care să mintă că e de alt soi doar pentru a fi plăcut? Nici nu e nevoie de asta. Atragem lângă noi oamenii care rezonează cu ceea ce suntem cu adevărat.
33. Fii puțin egoist, până-ți găsești forța de a dărui. Toamna, datorită dansului nostru, vântul pare mai puternic și oamenii evită să stea lângă noi. Dacă e furtună, se tem să nu cădem pe ei. Însă dacă am rămâne drepți doar de dragul lor, ne-am rupe. Așa că, înțelege că uneori e nevoie să vă alungăm puțin, pentru a vă putea dărui mai mult mai târziu.
34. Nu te supăra pe defectele observate la ceilalți, căci ei sunt oglinda ta. Am un prieten copac, ce stă lângă un lac. Are multe imperfecțiuni. E strâmb, frunzele sunt mai puține, iar crengile mici și neregulate. Toate astea se reflectă în lacul din fața lui, însă niciodată nu l-am auzit supărându-se pe apă că-i arată calitățile și defectele lui.
35. Uită-te în interior. Mă amuză cum voi oamenii vreți să deschideți porți ce se deschid doar din interior. Dacă viața ta nu arată cum ai vrea, uită-te la rădăcini, la interiorul și credințele tale. Am văzut o femeie supărată că merele din pom nu erau bune și vroia să schimbe merele, nu să îngrijească mai bine rădăcinile pomului.
36. Nu știu dacă ți-a mai spus cineva, însă noi copacii, în perioadele senine, ne păstrăm o rezervă de energie în interiorul nostru, pe care o folosim iarna. Poate ar fi o idee să te gândești și tu să iei decizii pe termen lung.
37. Îndrăznește să strălucești la valoarea ta. În momentul când ne cresc frunzele, nu doare, ci e sărbătoare.
38. Oricât de întuneric ți-ar părea că e, uită-te în sus. Întotdeauna vor fi stele care să-ți lumineze drumul. Și nu, nu ești singur.
39. Înfrumusețează viețile altora fără să aștepți nimic în schimb. Ai auzit vreun copac care să spună „Mi-ești dator”?
40. Bucură-te de soare, însă nu rămâne în zona de confort în perioadele calde. Nu aștepta vântul să te pună în mișcare. Tu continuă să crești singur oricum.
41. Îndrăznește să țintești sus. De multe ori când vedem luna pe cer, ne întindem spre ea. Poate nu vom ajunge acolo niciodată, sau poate că da. Orice ar fi, ceva frumos ne așteaptă. La fel e și pentru voi. Viața recompensează oamenii îndrăzneți.
42. Nu contează câți ani ai, ci viața din anii tăi. De asemenea, experiența nu constă în vârsta înaintată, ci în lecțiile învățate. Poți înflori indiferent de cifra pe care o sărbătorești an de an.
43. Încetează să te întrebi dacă există viață dincolo de moarte. E mai important câtă viață există înaintea morții. Noi copacii facem tot ce stă în putință pentru a trăi și oferi valoare cât timp suntem aici.
44. Copacii nu au nevoie de confirmări și aprecieri. Ar fi culmea să ne certăm între noi și să cerem altor copaci să ne spună că suntem frumoși, iar frunzele și tulpina sunt perfecte. Privește-te singur în oglindă (sau în lac, cum preferi) și găsește singur acele părți pe care le iubești la tine. Încetează să te mai judeci. Ești minunat!
45. Ascultă muzică. Și copacii iubesc muzica. Iar când pare prea liniște, ne dezmierdăm frunzele cu sunetele naturii. Asta ne aduce bucurie și liniște. Deschide geamul dimineața devreme și vei înțelege ce zic.
46. Orice s-ar întâmpla, oricât te-ar lovi, distruge sau dezamăgi viața, nu uita că ai aceeași valoare și stă în puterea ta să continui să crești. Sau ce? Vrei să spui că dacă vântul de anul trecut m-a îndoit puțin, nu mai sunt perfect și puternic?
47. Într-o zi o tânără s-a oprit să se sprijine de tulpina mea și citea o carte. Mi-a atras atenția o frază. „Pentru fiecare frunză dintr-un copac, există un înger care-i spune Crești! Crești!” Ce norocos sunt! Îți dai seama ce îngeri ai tu în viața ta?
48. Ai răbdare. Câteodată poate dura ani până să ajungi la înălțimea propusă, însă te asigur că merită.
49. Dă mai departe. Nu trebuie să pari arogant, drept și de neclintit. Stejarul e atât de puternic pentru că împarte energia lui. Așa că ajută și tu oamenii ce apar în calea ta.
50. Iubește viața. Iar viața îți va oferi cele mai frumoase cadouri. Chiar și în mijlocul furtunii, poate să apară o pasăre, un om sau… o stea căzătoare.



http://www.holisterapi.ro/50-de-sfat....Hm3dBry3.dpuf

[latan.elena]

Sandor Kasza


PURITATE SUFLETEASCĂ

Puritatea sufletească a ființei umane, stă în capacitatea nativă sau conștientă a minții și a spiritului său, de a fi autentic, a cugeta, a raționa și a acționa conștient și în armonie cu adevărul din inima sa - manifestându-și iubirea, iertarea, prețuirea, recunoștința, empatia, bucuria și frumusețea lăuntrică - prin atitudine pozitivă și deschisă, față de lume, față de semeni, față de viață, și față de tot ceea ce există, percepe, experimentează, simte,trăiește, alege, face și etichetează, sau atribuie ca valori: - prin judecățile, - convingeri, - rațiunea spiritului, sau - prin capacitatea sa de a discerne
instinctual sau conștient.
Cât timp vom ști și vom înțelege să ne manifestăm în mod conștient și autentic viața prin atitudinea iubirii, a credinței, a prețuirii și a încrederii de sine - nelăsând deciziile și convingerile negative ale ego-ului minții, sau comportamentul instinctual și posesiv, să ne controleze deciziile și să ne contamineze mintea, trupul, inima și sufletul - vom evita să permitem prejudecăților, fricilor, lăcomiilor, viciilor, insuficiențelor, nevoilor, neliniștilor, nemulțumirilor, nereușitelor, judecăților, învinuirilor, neasumării, ostilității, urii și furiei, să ne copleșească simțurile, percepțiile, trăirile și viața.
sk

[latan.elena]

Cu toţii avem un sine bolnav şi unul sănătos.

Nu contează cât de nevrotici sau chiar psihotici am putea fi, chiar dacă părem a fi total înspăimântaţi şi complet rigizi, încă există o parte din noi, oricât de mică, ce vrea ca noi să creştem, căreia îi place schimbarea şi dezvoltarea, care e atrasă de nou şi de necunoscut şi care este gata să muncească şi să-şi asume riscurile implicate în dezvoltarea spirituală.

Şi nu contează cât părem de sănătoşi şi evoluaţi spiritual, există încă o parte în noi, oricât de mică, ce nu vrea ca noi să ne încordăm, care se cramponează de ceea ce este vechi şi familiar, care este înspăimântată de orice schimbare sau efort, dorind confortul cu orice preţ şi absenţa durerii cu orice cost, chiar dacă pedeapsa va consta în ineficacitate, stagnare sau regresie.

În unii dintre noi sinele sănătos pare patetic mai mic, complet dominat de lene şi de frica monumentalului sine bolnav. Alţii dintre noi pot să se dezvolte rapid, sinele lor sănătos dominant fiind nerăbdător să se înalţe în strădania de a evolua către divinitate; sinele sănătos trebuie totuşi să fie întotdeauna vigilent împotriva lenei sinelui bolnav, care încă bântuie în interiorul nostru. Sub un aspect, noi, fiinţele umane, suntem toate egale. În fiecare şi în toţi există un sine dublu, unul bolnav şi unul sănătos – o pulsiune de viaţă şi o pulsiune de moarte, dacă vreţi. Fiecare dintre noi reprezintă întreaga rasă umană; în fiecare dintre noi există instinctul pentru divinitate şi speranţa pentru omenire şi în fiecare dintre noi există păcatul originar al lenei, forţa entropică mereu prezentă trăgându-ne în jos încă din copilărie spre mormânt si spre mlaştinile sau smârcurile din care am evoluat.

M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi,



SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2012.htm

[latan.elena]

[latan.elena]

''Vioara suferă şi nu cântă cum trebuie, dacă în trupul ei s-a strecurat fie şi numai o gingaşă petală de floare.''

I. Remer-Anselme în Peregrinările unor viori celebre

[latan.elena]

Am cautat iubirea

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă,
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul, nicăieri…
Am căutat iubirea ca patrie voioasă,
ca pe-un pământ edenic, de pace troienit,
să spun odată clipei: “Rămâi, eşti prea frumoasă!!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit. Am căutat iubirea ca pe un cer al firii
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic… Dar, într-o primăvară,
am întâlnit în cale, deodată, un drumeţ…
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.
Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald;
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai, pe piatra rece,sclipiri de sânge cald.
Şi, totuşi, în privire avea un cer de taină,
cum n-am văzut în lume, în ochii nimănui!
Şi-am vrut să-i smulg povara,dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea-o,Doamne!- era povara Lui !
M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă,
să aflu ce comoară în sarcină a strâns…
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe, cutremurat de plâns…
Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri,
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi !
-Dar unde duci, străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă, sub care-atât Te-apleci?,
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…
-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi, înnourat şi crunt?
-Eu… am şoptit în silă, eu… căutam Iubirea…
-Iubirea? … fu răspunsul străinului, EU SUNT !…””

Autor: Costache Ioanid