Cu alta zi , viata merge mai departe, mereu mai departe.Soarele palid si mai rece de azi nu ma intristeaza, am pastrat din lumina si caldura lui de asta-vara.
Buna dimineata,Soare !Buna dimineata, Viata !
Cu alta zi , viata merge mai departe, mereu mai departe.Soarele palid si mai rece de azi nu ma intristeaza, am pastrat din lumina si caldura lui de asta-vara.
Buna dimineata,Soare !
Cântec de toamnă - Șt. O. Iosif
Nu mai sunt pe luncă flori,
Văile-s deşarte,
Ţipă cârduri de cocori
Pribegind departe!
Şi văzduhul s-a-norat,
Ninge sus la munte,
Trec pe vale la iernat,
Turmele mărunte…
Plâng tilingi, tălăngi răspund,
Soarele apune,
Glas de bucium sună-n fund,
Ca o rugăciune…
Holbav – Raiul ascuns de Magura C
Toamna... intr-un fel si eu sunt la fel , seman cu ea: soare cald uneori, alteori calda si rece in acelasi timp, uneori innorata, alteori soarele straluceste in inima ca vara , altadata plina de voie buna...iar ploaie rece de toamna .... Amandoua suntem pline de contraste.
''Nu există o persoană perfectă.
Mai degrabă există cine se potriveşte cu imperfecţiunile noastre.''
Ceea ce merită să fie făcut, merită să fie bine făcut.
Nicolas Poussin
Camouflage V by Grégoire A. Meyer
" În momentele cruciale ale vieții omul se descoperă, se maturizează, crește, ceas cu ceas, pas cu pas. Operațiile pe suflet deschis le simțim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu."
Ieromonah Hrisostom Filipescu ~ " Puține cuvinte, multă iubire"
William Shakespeare – Sonete
Sonetul XVII
Va crede cineva prin vreme-un vers
Ce-l scriu despre-nsuşirile-ţi divine?
Chiar de-i mormînt în care ţi s-a şters
Pe jumătate tot ce-aveai în tine?
Dar ochii tăi superbi, chiar de-aş putea
Să îi descriu, sau însuşiri cereşti,
Urmaşii-or zice: „bardul ne minţea,
Pe chip de muritor nu le găseşti”.
Hîrtia s-o decolora prin ani
Dispreţuită – moş senil şi trist -
Virtutea ta: vers şchiop şi de doi bani,
Ieşită din delirul de artist.
Dar un copil dac-ai avea, mereu
Ai dăinui: în el şi-n versul meu.
Sonetul XVIII
Că eşti o zi a verii îţi pot spune?
Dar tu eşti mai frumos mai liniştit:
Vînt crud, în mai, dragi muguri îi răpune,
Iar timpul verii trece prea zorit.
Ochiul din cer e cînd prea arzător,
Cînd, şi mai des, lucirea se umbreşte,
Se ofileşte ce-i încîntător
Prin voia sorţii, cum se nimereşte.
Dar n-o să scadă veşnica ta vară
Şi nu-şi va pierde farmecul nicicînd,
Nu s-o făli nici moartea c-o doboară:
E scrisă-n rînduri ce te scot din rînd.
Cît ochii văd şi oameni vor mai fi,
În versurile-acestea vei trăi.
Sonetul XXVII
În grabă, obosit mă-ndrept spre pat,
Sălaş de mădulare ostenite,
Dar mintea la plimbare a plecat
Cît muncile din trup îmi sînt oprite.
Şi gîndurile, de-unde-or fi, în stol,
Merg, pelerini stăruitori, spre tine,
Îmi ţin deschise pleoapele în gol
De am, ca orbii, beznă pe retine.
Doar ochiul sufletului meu iveşte
Umbra ta, iar pe noaptea-ntunecoasă
Bijuteria ei, ce străluceşte,
Din rea o face blîndă şi frumoasă.
Aşa că ziua corp şi noaptea gînd
Ne fac să nu ne odihnim nicicînd.
Sonetul CI
Muză hoinară, ce canon să-ţi dau
Cînd negi că-i adevăr întru splendoare?
Frumos şi adevăr alături stau
În dragoste. Acceptă, prin urmare.
Răspunde, Muză, nu-i aşa că spui:
„Vrei să vopseşti un adevăr? E-n van:
Nu pensula va da culoarea lui,
Iar binelui mai binele-i duşman”.
„Ce e frumos nu trebuie slăvit”?,
De-aceea taci? Dar ce-i frumos e-n tine,
Mai trainic decît dac-ar fi zidit.
În veac va fi slăvit cum se cuvine.
Te-nvăţ cum să-mplineşti menirea ta:
Ce e frumos, păstrează, nu schimba.
Sursa:http://www.romlit.ro/index.pl/william_shakespeare__sonete
https://www.youtube.com/watch?v=E541-I46K6U
Una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd şi să păşesc prin ţări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei, privind totul ca pentru întâia şi pentru ultima oară, să mă uit lung la toate, apoi să închid ochii şi să simt comorile adunate în mine, calme sau tulburătoare, aşa cum mi-au apărut, până când timpul le va cerne şi va reţine esenţa bucuriilor şi tristeţilor - această alchimie a inimii este, cred eu, o imensă delectare demnă de om.
Viaţa nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară, de a te bucura de îmbrăţişarea tandră a unei femei, de a te pleca în faţa lui Dumnezeu. Fără acestea, "a trăi" nu înseamnă nimic!
Suferinţa e călăuza care ne însoţeşte în urcuşul care transformă animalul în om.
Am văzut cel mai de sus cerc al puterilor supreme. I-am dat acelui cerc numele de Dumnezeu. I-am fi putut da orice alt nume am fi dorit: Abisul, Întunericul, Absolut, Lumina Absolută, Materia, Spiritul, Ultima Speranţă, Disperarea cea din Urmă, Tăcerea.
Scriam şi eram plin de mândrie: eram un Dumnezeu care făcea ce voia, prefăcea realitatea, o modela aşa cum dorea; amesteca adevărul şi minciuna indisolubil împreună, nu mai era adevăr şi minciună: era un aluat moale pe care îl frământam şi îl modelam după cum îmi dicta fantezia, fără a cere încuviinţarea nimănui.
Dacă omul nu ajunge pe buza prăpastiei, pe spatele lui nu răsar aripi.
I-am spus migdalului: Frate, vorbeşte-mi despre Dumnezeu! Şi migdalul a înflorit.
Dansul ucide eul şi când eul e ucis nu mai există nicio piedică să te uneşti cu Dumnezeu.
Pe bunul Dumnezeu, nici cele 7 caturi ale cerului, nici cele 7 caturi ale pământului nu-l pot cuprinde. Dar inima omului îl cuprinde. Aşa încât, să nu răneşti niciodată inima omului.
Nu există lucru mai aproape de noi decât cerul. Pământul e sub picioarele noastre şi-l călcăm. Cerul este în noi.
Nikos Kazantzakis
KAZANTZAKIS PUBLICATIONS
Nikos Kazantzakis - Wikipedia
”Dacă punem faţă în faţă un om de ştiinţă şi un credincios, vom vedea că îndoiala omului de ştiinţă este sistematică, plină de încredere, de speranţă, de bucurie că poate distruge oricând ce a zidit – pentru că e convins de faptul că realitatea se află dincolo şi nu în cadrul sistemul pe care l-a construit. Aceasta trebuie să învăţăm şi noi, credincioşii, pentru viată noastră duhovnicească – atât în cele mai înalte forme de teologie, cât şi în cele mai simple experienţe ale vieţii creştine. Ori de câte ori ne aflăm la o răscruce, ori de câte ori suntem cuprinşi de îndoială, când mintea noastră are în faţă două alternative, în loc să spunem „Doamne, închide-mi ochii să nu văd asta, dă-mi tărie să rămân credincios celor pe care le ştiu că sunt adevărate”, ar trebui să zicem: „Dumnezeu îngăduie să zăresc o rază de lumină, o rază din realitatea unui lucru care m-a depăşit – care a depăşit micimea viziunii mele de mai înainte. Graţie Lui, am ajuns într-un punct în care pot să înţeleg mai mult şi mai profund”.
Antonie Bloom
Dumnezeu nu poate să intre în om decît micşorîndu-se, aşa de mică-i poarta - de asemenea deghizîndu-se, prezentîndu-se sub nume false, aşa de incomprehensibilă şi de indezirabilă este adevărata sa natură pentru omul din carne şi orgoliu. Dar, o dată intrat îşi reia adevărata statură şi adevăratul nume şi ne dinamizează limitele şi eul. „Scopul scuză mijloacele" este valabil şi pentru el! Aşa se explică, în practica religioasă, necesitatea acelor reducţii la uman ale divinului şi a atîtor semi-minciuni care sînt ca învelişul farmaceutic al celor mai înalte adevăruri.
Gustave Thibon - Ignoranta înstelată
Mihai Eminescu
Somnoroase păsărele...
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!
Somnoroase pasarele de Mihai Eminesc
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.11.2018 la 02:16.
Momentan sunt 231 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 230 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje