Buna dimineata,Soare ! Buna dimineata, Viata !
"Dă-mi Doamne, oameni dragi, să mă pot bucura de timp!
Şi Doamne, dă-mi timp, să mă pot bucura de oameni dragi! "
Buna dimineata,Soare ! Buna dimineata, Viata !
"Dă-mi Doamne, oameni dragi, să mă pot bucura de timp!
Şi Doamne, dă-mi timp, să mă pot bucura de oameni dragi! "
Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu.
Octavian Paler
Păstrăm ceea ce merită să păstrăm şi apoi, cu suflarea de bunătate aruncam în aer pe restul.
Niciodată nu este prea târziu să fii ceea ce ai fi putut deveni.
Nu există disperare mai mare decât aceea pe care o simţi la o vârstă foarte fragedă, când ai amintiri puţine şi sufletul plin de dorinţi şi când viaţa ta nu s-a îmbogaţit încă prin experienţele trăite de alţii; cu toate acestea, noi cei care privim dinafară nu înţelegem gravitatea unei disperări premature, ca şi când posibilitatea noastră de a privi în perspectivă ar putea uşura durerea oarbă a celui care suferă în prezent.
Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.
Poţi încerca, dar nu-ţi poţi închipui, ce înseamnă să ai toată forţa geniului unui bărbat, şi totuşi să înduri sclavia de a fi femeie.
Viaţa se măsoară în funcţie de rapiditatea schimbărilor şi de succesiunea influenţelor care ne modifică fiinţa.
Pentru ce trăim dacă nu pentru a ne face viaţa mai puţin dificilă unul celuilalt?
Acea privire mută, reciprocă, de încredere între un bărbat şi soţia lui este asemeni primului moment de odihnă sau de refugiu după un mare efort sau un mare pericol.
Toate înţelesurile pe care le cunoaştem depind de cheia interpretării.
Faptele noastre ne determină, la fel de mult cum noi ne determinăm faptele.
George Eliot
ZACHERIAH KRAMER....
„Lumea de azi e foarte activă şi febrilă, dar este goală, fără substanţă şi tristă. Omul obţine mai mult, chiar prea mult din exterior, şi îşi pierde libertatea pulverizându-se în toate direcţiile şi fără rost sau cu unul periferic. Pentru omul rămas om, căutător al unor date permanente, e desgustător să-şi reducă elanul la forme şi chipuri ce nu-l pot ajuta cu nimic la găsirea sensului. Chemarea sa sună în gol, ca o trompetă spartă ce lasă în urmă un scâncet, nu un cântec de slavă.”
Ernest Bernea
Satele din România
„De fapt, ce sunt eu?
Primăvara, mugur plăpând de salcie care se frânge în floare,
Vara, mac ce însângerează lanurile de aur,
Toamna, frunză galbenă şi uşoară purtată de vânt,
Iarna, fulg delicat de nea ce se va topi prin mizerii.
Fiecare anotimp îmi aminteşte că sunt o umbră pe pământ.”
Elena Stan
„Aceasta zic eu că este fericirea: o curățire înafară și înlăuntru, care te face să-ți simți sufletul proaspăt și străveziu, asemenea unui cleștar gingaș, până la care ajung încetișor simțiri blânde, ca niște făpturi surâzătoare, ivite pe neașteptate.”
Eduardo Barrios
Vicente Romero Redondo
,,Iubiți oamenii care vă tratează bine și rugați-vă pentru restul. Viața este atât de scurtă, trăiți-o cu bucurie. A fi în viață este un dar, și fericirea este alegerea voastră. "
Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.10.2018 la 00:29.
" În cele din urmă, cununa şi rodul tuturor virtuţilor, ale tuturor creştinilor şi ostenelilor duhovniceşti, este dragostea!"
Preot Alexander Schmemann
„E cert, orice am gândi şi cu oricâtă amărăciune despre cer şi pământ, despre condiţia umană, despre clipă şi fatum, inima cu bătăile ei aplaudă existenţa.”
Lucian Blaga
''A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om deoarece Dumnezeu este oriunde.''
Sf. Ioan Gura de Aur
Momentan sunt 190 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 189 vizitatori)
Marcaje