Galerie foto - Schitul Straja
Zi cu soare in suflet tuturor !
Iata cateva fotografii incredibile care surprind frumusetea satelor transilvanene, realizate de fotograful timisorean Sorin Onisor (site & profil Facebook).
Galerie foto - Schitul Straja
Zi cu soare in suflet tuturor !
Iata cateva fotografii incredibile care surprind frumusetea satelor transilvanene, realizate de fotograful timisorean Sorin Onisor (site & profil Facebook).
Dacă stă în puterea ta să faci fericit pe cineva astăzi, fă-o fără să stai pe gânduri!
Fie că este vorba de o persoană de la serviciu, un prieten, cineva din familie, un străin sau, pur şi simplu, o fiinţă necuvântătoare, alegerea ta de a le însenina ziua va însemna atât de mult pentru ei cât şi pentru tine, vei vedea!
Dăruieşte pentru că poţi, fă bine doar pentru plăcerea de a dărui!
Lumea are nevoie de cât mai mulţi oameni care aleg să creeze vibraţie pozitivă în jurul lor!
Ursula Yvonne Sandner
Tot volumul aici:
Ursula-Yvonne-Sandner-Relatii-iubire-si-viata-Reflectii.pdf | Maura V
Ultima modificare făcută de latan.elena; 27.10.2018 la 12:08.
Dacă urmăreşti ceva în viaţă, urmăreşte lucruri care te bucură de viaţă.
Urmăreşte lucrurile care îţi dau speranţă, fericire şi o imagine a unei vieţi mai bune.
Urmăreşte lucrurile care te fac să vrei să fii o persoană mai bună.
Urmăreşte lucrurile care te inspiră să gândeşti, să creezi şi să trăieşti cu bucurie.
Urmăreşte lucrurile care-ţi întăresc sufletul că poţi face diferenţa.
Urmăreşte lucrurile care te fac să vrei să-ţi transformi inima din egoism în egoism.
Când vânezi genul ăsta de furtună, vânezi curcubee.
Shannon L. Alder
Cunoaște-te pe tine însuți! Astfel scria pe partea posterioară a pragului templelor de mistere din Grecia antică.
Acesta este singurul scop al vieții, anume că omul trebuie să se cunoască pe sine însuși ca un copil al lui Dumnezeu, ca Dumnezeu însuși pe Pământ, astfel încât Pământul să poată fi transformat într-o grădină frumoasă unde libertatea, egalitatea și fraternitatea înseamnă legea iubirii pentru toți oamenii.
V. M. Samael Aun Weor
Octombrie-Ion Minulescu
În parcul presărat cu statui
De Nimfe,
Fauni
Şi Silvani,
De-a lungul celor trei alei
De plopi,
De tei
Şi de castani,
Pe băncile vopsite-n verde
Şi pe nisipul galben-şters,
Multicolorele covoare de frunze veştede s-aştern
În ritmul vântului de toamnă,
Ca-n ritmul unui ultim vers ―
Un vers cu care se sfârşeşte un cânt
Dintr-un Poem etern.
Octombre ― curtizana pală, cu-obraji fardaţi
Şi buze supte ―
Octombre ― amanta celor care pornesc
Să nu se mai întoarcă ―
Octombre-a poposit în parcul cu-alei cotite
Şi-ntrerupte
De visătoarele bazinuri,
Pe-albastrul cărora ― o barcă ―
O frunză veştedă şi-aşteaptă întârziatele surori…
O!… Ne-ntrerupta disonanţă de schingiuiri
Ce-ţi dă fiori!…
O!… Nesfârşitele regrete abia şoptite!…
Cine trece
Prin parcul presărat cu statui,
De-a lungul celor trei alei,
Se-nduioşează ca de plânsul idolatrelor femei!…
Şi-n parcul unde altădată veneau Boemii să-şi aştepte
Necredincioasele Boeme ―
Acelaşi parc ce-ţi pare şi-astăzi
O filă ruptă din romanul nemuritorului Murger ―
Îşi pleacă braţele uscate,
Precum prin albele spitale
Îşi pleacă braţele bolnavii ce plâng ―
Şi nu ştiu pentru ce…
Şi-n timp ce vântu-i smulge fardul
Şi-l spulberă în largi spirale,
Octombre ― curtizana pală ―
Coboară ultimele trepte!…
„O carte este ca o cheie către camere necunoscute din castelul care este înăuntrul nostru.”
Franz Kafka
Cea mai puternică dorinţă a ta ar trebui să fie una pe care să o poţi controla.
Prin tăria de caracter, nu noroc, ne formăm calea previzibilă pentru viitorul nostru.
Furia, resentimentul şi gelozia nu schimbă sufletul celorlalţi, îl schimbă doar pe al tău.
Să dai voce sufletului tău te va ajuta să renunţi la energia negativă a fricii şi regretului.
Luna te va călăuzi prin noapte cu strălucirea sa, dar va locui mereu în întuneric astfel încât să fie văzută.
Cuvintele îţi vor aduce bucurie sau îţi vor aduce durere, dar dacă au fost spuse fără regret, îţi vor aduce pace.
Ceea ce menţii în viaţă este acel ceva de care îţi pasă cu adevărat, indiferent de cât de multe ori vei muri în acest proces.
Când îţi permiţi să comunici ceea ce contează pentru tine în fiecare situaţie, vei avea pace în ciuda respingerii şi a dezaprobării.
Gelozia nu schimbă inima celorlalţi, o schimbă doar pe a ta.
Pasiunea nu este o reacţie la un eveniment extern, ci resturile emoţiilor din bătăliile interioare pe care le-ai câştigat şi care te propulsează înainte.
Când eşti vesel, când spui da vieţii şi te distrezi şi emani pozitivitate peste tot în jurul tău, devii un soare în centrul oricărei constelaţii, iar oamenii vor vrea să fie aproape de tine.
Shannon L. Alder
Raze - Vincenzo Cardarelli
''Ce oare ma izbeste acum?!
Un val de umbra din mare
pe muntii indepartati,
poala unui nor, ocrotitoare.
Dar e de-ajuns sa ridici ochii.
Lucrurile nu asteapta decat sa-ti amintesti.
Incet-incet minutele traite
intocmai le vom regasi.
Curaj, sa privim! ''
Amurg de toamnă - Lucian Blaga
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată. Dar, fără ea, nu vom pleca nicăieri.
De când am apărut ca fiinţe umane, ne-am pus întrebări profunde, fundamentale, care inspiră uimire, ne emoţionează şi ne fac, fie şi parţial, conştienţi; întrebări despre originile conştiinţei şi a vieţii pe planeta noastră, despre începuturile Pământului, despre formarea Soarelui, sau cu privire la posibilitatea ca undeva, în tăriile cerului, să existe fiinţe inteligente, ca şi cea mai mare dintre toate întrebările – despre apariţia, natura şi destinul îndepărtat al Universului.
Trăim într-un vast şi minunat univers în care, zilnic, sori sunt creaţi şi lumi sunt distruse, unde umanitatea se agaţă de un bulgăre obscur de piatră. Semnificaţia vieţii noastre şi tărâmul nostru fragil derivă din propria noastră înţelepciune şi propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii.
Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.
Noi ne dorim să găsim adevărul, indiferent de unde s-ar afla acesta. Dar pentru a găsi adevărul avem nevoie atât de imaginaţie cât şi de scepticism. Nu ne va fi frică să speculăm, dar vom fi atenţi să distingem speculaţia de adevăr.
Carl Sagan
Momentan sunt 265 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 265 vizitatori)
Marcaje