Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata Viata!
Orice viata de om incepe de mai multe ori. -Tudor Arghezi
" Tu eşti una cu soarele, pământul, aerul .Tu nu ai o viaţă. Tu eşti viaţa.''
Eckhart Tolle
Buna dimineata, Soare ! Buna dimineata Viata!
Orice viata de om incepe de mai multe ori. -Tudor Arghezi
" Tu eşti una cu soarele, pământul, aerul .Tu nu ai o viaţă. Tu eşti viaţa.''
Eckhart Tolle
''Copiii sunt făpturile prin care Dumnezeu se apropie de noi, sunt trimişii Săi la noi. Prin ei suntem puşi la încercare, dând un examen continuu. Prin copii învăţăm să iubim, învăţăm să trăim onest şi neprihăniţi.''
Pr. Dan Toader - Copiii - dar divin
-
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.10.2018 la 17:03.
Ion Minulescu
Toamna
Am tras sforile Toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă, Inventar!!!
Acum, hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
Ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile stoarse
de ultimele picături de vlagă.
Cu răsăriturile va fi mai greu.
Sigur ne vom târgui ca-n piaţă.
Am să ţi le cedez, totuşi, numai ca să-mi laşi mie
nopţile şi toate neîmplinirile mele de fiecare zi.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.10.2018 la 16:54.
Lumina
Lumina e-n geamul tău şi-n paharul tău cu apă. E-n ochii tăi.
Eşti ca un pom cu mugurii aprinşi. Lasă-ţi ramurile să pornească. Lasă-le să meargă până acolo unde singure se vor opri. Acolo face ramura fruct. Alte ramuri vor încolţi şi vor pleca în sus din trunchiul rădăcinilor tale.
Nu ieşi din sufletul tău, nu călători cu alte suflete, ca în nişte bărci fără lopeţi. Barca bună, cu lopeţile tari, e sufletul tău, e gândul tău. Pentru braţele tale numai sufletul tău are vârste potrivite. Adevărul tău numai în tine se află şi numai limba ta îl poate tâlcui.
Fiecare om vorbeşte, cu glas deosebit, un grai deosebit. Minte cu minte nu se înţelege deplin, înstrăinată de graiuri. Tu eşti unul, şi ceilalţi sunt sute de mii de mii. Tu pe unul singur trebuie să îl mântuieşti: pe tine. Pomul vede numai de cireaşa lui.
Aş vrea să fac din fiecare din voi o comoară închisă, bine zidită pe dinlăuntru. Închidete-n za şi ascunde-ţi ochii în coif, şi în trupul tău de fier încremenit mişcă-te nevăzut, ca argintul-viu în stâncă.
Lumea nu este accea care se vede: aceea pe care ţi-o închipuieşti. Intră în închipuirea ta adânc şi ieşi pe tărâmul celălalt: nu te dezlipi de închipuirea ta.
În tine se găseşte lumea întreagă, oglindită pe dinlăuntru. Ca în bobul de mei, zac în tine puterile taurului şi farmecele tainelor strânse-n miez. Plodul tău ascuns, pe care n-ai ştiut să-l cauţi, e huştia şi aluatul vieţii; gândul tău, ca o drojdie vie, o sporeşte, înzecind-o în copaia ei. Ceea ce cauţi în alţii, se află pe măsura înţelesului tău în tine, rătăcitorule.
De ce pribegeşti în grădinile străine şi-ţi laşi florile neîngrijite, şi, copacul tău, cu omizi? Mireasma ta nu ţi se pare bună, fiindcă nu o cunoşti, altoaiele tale ţi se par sterpe, seminţele tale – goale, fiindcă sunt ale tale. Gândeşte-te bine: e cineva mai bun ca tine? Nu e…
Tudor Arghezi
”Dar nu e mai puțin adevărat că nici părerea pe care unii oameni și-o fac despre secretul celuilalt - judecând numai după ceasurile lui de tăcere și de vorbire - nu este mai justificată. Lucrurile acestea nu au nimic de-a face cu ”secretul” sufletului. Sunt oameni care spun trei cuvinte pe ceas și îți dau totuși impresia că au spus tot ce aveau pe suflet. Alții vorbesc mereu - și nu ajung niciodată familiari, niciodată nu comunică acele intimități care definesc omul, și miracolul, și taina. Sunt prieteni care ți se destăinuie săptămânal, și totuși după atâția ani nu-i cunoști încă. Iar pe alții, care nu-ți vorbesc niciodată, îi cunoști după întâile săptămâni”
Mircea Eliade, ”Fragmente”
Trăim cu adevărat numai când mintea este absorbită de frumos.
Richard Jefferies
„Orice iubire, în puritatea sa nativă, este iubire a lui Dumnezeu. Dacă în sufletul tău strălucește iubirea pură, vei fi înveșmântat cu frumusețea universală, veșnic atrăgătoare a lui Dumnezeu și cu iubirea Sa infinită.”
Paramhansa Yogananda
Kitty Meijering, 1974 ~ Dance Fusion
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.10.2018 la 22:37.
''Iubirea nu poate fi cumpărată: femeile care se vând nu fac în fond decât să se închirieze; se poate însă cumpăra visul; această marfă impalpabilă se vinde sub numeroase înfăţişări.''
Marguerite Yourcenar in Obolul visului
Scut - Emil Botta
Iubirea mă apără,
de aceea port
fruntea sus, în exil printre oameni.
Când ziua decade şi când, spre apus,
Cumpăna liniştită se-nclină,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristeţe senină.
Ochii mei în extaz rătăcesc
spre adâncul fântânii unde stelele scapără.
O, de al stelelor dor ma topesc
şi m-aş duce la ele,
dar Iubirea mă apără.
Cu graiuri nebune mă cheamă,
în lunci, cântătoare Undine.
Şi când să le ajung, Piaza Rea
mă trage la dânsa: la mine, la mine !
Dar mă însoţeşte acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.10.2018 la 01:02.
Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... cu poveşti ne leagănă lumea, cupoveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele.
Mihai Eminescu
Noapte buna !
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.10.2018 la 01:07.
Momentan sunt 435 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 435 vizitatori)
Marcaje