Bland si tandru ,Soarele ne parfumeaza si astazi cu lumina sa !
Bland si tandru ,Soarele ne parfumeaza si astazi cu lumina sa !
Prietenia nu este un lucru mare, este un milion de lucruri mici.
O prietenie adevărată, înseamnă să iei un om așa cum este el și să îl iubești, să îl sprijini și să îl prețuiești în toată imperfecțiunea lui! Să nu vrei să îl schimbi. Să te bucuri de surâsul său! Să te întristezi de tristețea sa! Să îi fii alături când ceva nu merge bine și să îi arați curcubeul de după ploaie! Dacă nu apare...să îl desenezi din dragostea sufletului tău! O prietenie adevărată înseamnă să îi auzi inima și când ea își ține respirația! Să îi auzi lacrimile și când ele nu cad! Să îi simți îngenuncherea și când spatele stă drept și fruntea sus! Să îi auzi cuvintele și când ele sunt doar tăceri!
O prietenie adevărată înseamnă să dorești fericirea altcuiva mai presus de a ta!
Ramona Sandrina
În curtea bisericii din Bontăieni, în liniştea tulburată doar de dangătul clopotelor, îşi duce somnul de veci un personaj demn de un roman: „Domnişoara” sau „Dăscăliţa”. Din poza veche, zâmbeşte discret şi trist, o tânără blondă, de o frumuseţe răpitoare. Iar dedesubt, sunt scrijelite două versuri a lui Octavian Goga, din poezia „Dăscăliţa”: „Iar vântul spune crengilor plecate / Povestea ta, fru*moasă domnişoară...”.
Mai mult:Poetul şi dăscăliţa, povestea unei iub
Dăscăliţa
Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,
Şi-un trandafir crescut în umbră moare,
Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.
Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile şi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.
Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,
Din graiul tău culeg învăţătură,
E scrisă parcă-n zâmbetele tale
Seninătatea slovei din scriptură.
În barba lor, căruntă ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Căci văd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoală şi cuminte.
La tine vin nevestele să-şi plângă
Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,
Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,
În alte ţări când le trimiţi oftatul...
Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,
La pragul tău e plină ulicioara,
Şi fetele îşi şopotesc în taină:
„Ce mâini frumoase are domnişoara!“.
... Aşa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,
Iar căpătâiul somnului tău vitreg
De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.
Tu parc-auzi cum picură la geamuri
Un ciripit de pui de rândunică
Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.
Sfios, amurgul toamnei mohorâte
Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,
Ca din cădelniţi fumul de tămâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravă.
Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnişoară...
Povestea de dragoste dintre Octavian
Când ai pacea Domnului în inima ta, atunci simţi o revărsare, un belşug de pace şi iubire, pe care cauţi să-l dai şi altora!
Iosif Trifa
Anii vietii- Lucian Blaga
În spaţiu tainic, fără mărturie,
mă alesei cândva făptură vie.
M-au făurit râzând, cântând, părinţii.
Ei, ţesătorii vieţii şi ai morţii,
mi-au dat ce-ngăduise soartea:
au pus în mine soarele şi noaptea,
şi mi-au adus un drum în faţa porţii
"Acesta-i drumul tău, mi-au zis părinţii,
porneşti din văi s-ajungi în slava minţii."
Pe cale-n lumea neagră am plecat.
Umblam, vedeam, dar nu mă închegam.
Vedeam, umblam, dar încă nu eram.
Prin anul lung, ah lung, de altădat'
de-abia iubirea m-a întemeiat.
In lumea gandurilor, ca si pretutindeni in univers, functioneaza ” legea atractiei prin rezonanta”. Oamenii care au ganduri similare se simt atrasi in mod natural unul catre celalalt. Sau cum spune intelepciunea populara: „Cine se aseamana , se aduna”, ori „Spune-mi cu cine te intovarasesti ca sa-ti spun cine esti”.
Doctorul va fi atras de alti doctori, sau de cercurile medicale; poetul de alt poet (sau de un suflet poetic); cantaretul de alti cantareti; filozoful de filozofi; vagabondul de vagabonzi, etc. Mintea are putere de atractie. Omul isi atrage continuu spre sine din universul vizibil si din cel invizibil (ce contine fortele vietii) gandurile, influentele si conditiile cele mai apropiate de cele ale propriilor idei. Ducand cu voi anumite ganduri si retinandu-le o durata mai lunga de timp, veti atrage fara incetare, constient sau inconstient, tot ceea ce corespunde calitatii voastre dominante de gandiire.
Gandurile sunt proprietatea voastra privata si le puteti folosi intr-un mod creator, implinindu-va dorintele, prin cunoasterea puterii lor si utilizarea lor constienta, prin focalizare si concentrare.
Voi tineti in mainile voastre intreaga putere de a va alege gandurile si de a atrage astfel spre voi influentele pe care le doriti. Folositi aceasta putere, si nu va limitati la a fi sarmane creaturi batute de valurile circumstantelor intamplatoare.
Reamintiti-va ca „omul este ceea ce el gandeste.”
Swami Sivananda
Nu exista nenorocire mai mare decât cea de a-ți “pierde sufletul”; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet, e pur și simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodată o scuza, ci o circumstanță agravanta.(…)Cu adevărat importantă e fericirea. Veți spune: ei bravo, mare descoperire! Toată lumea e de acord cu asta! (Aproape toată lumea; sunt unii, feriți-vă de ei, care fac pe grozavii și disprețuiesc fericirea.)De fapt, sunt foarte puțini cei care dau importanță cu adevărat fericirii. Aleargă după niște surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care, în cele din urmă, se vădesc insipide. Aceste “cele din urmă” anulează retroactiv toate agrementele, toate vanitățile, prestigiul și puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămașa fericitului nu e decât un apolog fără cine știe ce relevanță. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii, însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreșit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiștiute, repetate de milenii. Le repet și eu acum. Arhiștiute, dar, în fond, nu prea știute.Insul care nu se are decât pe sine ca scop trăiește într-o dezolanta tautologie sufletească. Sunt suflete fără vocație. Asta înseamnă a nu avea nimic sfânt.După cum unora le lipsește simțul comicului sau al sublimului, altora (în bună măsură, probabil aceiași) le lipsește simțul divinului. Există și credincioși practicanți cărora le lipsește simțul acesta.
Simțul divinului, dacă îl ai, te face să recunoști fără greș, instantaneu, luminos și exaltant prezența a ceva “sfânt și însemnat”. Poate fi un semn imperceptibil, evanescent, în aparență cu totul oarecare. Bunăoară, în Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, momentul perceperii, în sordida celulă a închisorii Jilava, a unei fracțiuni infime de cer însorit reflectat într-o mică băltoacă de apă murdară, printr-un interstițiu al oblonului ce interzicea lumina zilei.(…)Dragostea nu înseamnă numai tinerețe, voluptate, romanțe și apoi plictiseala, goana după altceva, care e mereu același lucru. Dragostea e de la tinerețe până la bătrânețe, iar cuplul petrece din ce în ce mai bine cu cât se apropie de moarte (bineînțeles, dacă are simțul divinului). Petrece din ce în ce mai bine, în ciuda pierderii puterilor, în ciuda tuturor necazurilor. Lucru cu adevărat important, cel mai important: a petrece cât mai bine. Gândiți-vă la toate înțelesurile acestui cuvânt. La toate. Inclusiv la cel mai frivol.
Alexandru Paleologu- Despre lucrurile cu adevarat importante
”De aceea, omule, când vorbesti, gândeste-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândeste-te să te zidesti pe tine si pe el cu fiecare cuvânt...Rrotunjundu-ti cuvintele printr-o frământătură curată a gândurilor, arde-le în cuptorul mintii luminate si abia apoi trimte-le pe marele santier al vietii omenesti.
Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbusi.”
Parintele Arsenie Boca
„Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.”
Pablo Neruda
"Visul pe care il visezi singur ramine un vis,
visul pe care il visezi cu altii devine realitate"
Scripturile antice Tibetane
Momentan sunt 214 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 213 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje