Tablourile sunt însufleţite, lucru care provine din sufletul pictorului.
Dacă în tine arde flacăra şi spiritul creaţiei, e imposibil să le ţii doar pentru tine, sub cheie.
Când simt nevoia de religie, mi se întâmplă să ies noaptea să pictez stelele.
Nu am nicio vină că tablourile mele nu se vând. Va veni însă timpul când oamenii vor recunoaşte că ele valorează mai mult decât banii pe vopsele.
Vincent Van Gogh
Frunza verde de albastru - Nichita Stanescu
( fragment)
" Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ."
„Dacă iarăşi s-ar închide porţile în faţa ta, bagă-ţi bine în cap că nu viaţa ta se termină, ci doar una dintre vieţile tale, şi că o alta e nerăbdătoare să înceapă. Îmbarcă-te atunci pe un vas, un oraş te aşteaptă.”
Amin Maalouf - Stânca lui Tanios
surreal-painting-vladimir-kush
Inteligenta capului nu e deloc inteligenta;ea este calitatea de a fi bine informat.
Adevarata inteligenta este inteligenta inimii,singura inteligenta care exista.
Capul este doar un acumulator.El e vesnic vechi,niciodata nou,niciodata original.
Este bun la anumite scopuri;ca fisier,e foarte bun.
Si in viata e nevoie de asta-multe lucruri trebuie tinute minte.Capul,mintea,e un biocomputer.
Acumuleaza intr-una cunostinte in el si ori de cate ori ai nevoie de ele le scoti.
Capul e bun pentru matematica,pentru socoteli,pentru viata de zi cu zi.
Dar daca tu crezi ca asta e toata viata ta,ai sa ramai prost.
N-ai sa cunosti niciodata frumusetea simtirii,n-ai sa cunosti niciodata binecuvantarile inimii.
Nu vei cunoaste niciodata harul care coboara numai in inima,dumnezeirea care intra numai in inima.
Nu vei cunoaste niciodata rugaciunea,nu vei cunoaste niciodata poezia,nu vei cunoaste niciodata iubirea.
Inteligenta inimii aduce poezie in viata ta,iti invata pasii sa danseze,iti face viata o bucurie,
o sarbatoare,un ras continuu.
Iti da simtul umorului.Te face capabil de iubire.Asta e adevarata viata.
Viata care e traita cu capul e o viata mecanica.Devii un robot – poate foarte eficient.
Robotii sunt foarte eficienti, masinariile sunt mai eficiente decat omul.
Cu capul poti castiga multe,dar nu vei trai multe.
Poti avea un standard de viata mai bun, dar nu vei mai avea viata.
Viata este a inimii.Viata poate creste numai in inima.Viata, dragostea, spiritul cresc numai in solul inimii.
Tot ce este frumos,tot ce este cu adevarat valoros,tot ce este plin de inteles,important vine din inima.Inima este centrul,capul e doar periferia.
A trai cu capul inseamna a trai la periferie,fara sa ajungi sa cunosti vreodata frumusetile si culorile centrului.A trai la periferie inseamna prostie.A trai cu capul inseamna prostie.
A trai cu inima si a te folosi de cap ori de cate ori este nevoie inseamna inteligenta.
Dar centrul,stapanul,se afla in miezul fiintei tale.
Stapanul e inima,iar capul e doar servitor – asta inseamna inteligenta.
Cand capul devine stapan si inima e uitata de tot,asta e prostie.E la latitudinea ta sa alegi.
Tine minte,capul ca sclav e un sclav frumos,foarte util.
Dar ca stapan e un stapan periculos si iti va distruge toata viata,iti va otravi toata viata.
Priveste in jurul tau.Viata oamenilor e total otravita, otravita de cap.
Ei nu mai simt,nu mai sunt sensibili,nimic nu-i mai emotioneaza.
Soarele rasare dar in ei nu tresalta nimic;se uita la soare cu ochii pustii.
Cerul se umple de stele,dar inima lor ramane insensibila la frumusetea nemarginita presarata de stele, niciun cantec nu se inalta din inima lor.
Omul a uitat sa cante.
Norii vin pe cer si paunii danseaza,dar omul nu stie sa danseze.A ajuns un infirm.
Pomii dau in floare – dar omul gandeste,niciodata nu simte,si fara simtire inflorirea e cu neputinta.
Iesi din starea asta!
Lasa viata sa aiba romantism,putina aventura.Exploreaza!
Milioane de frumuseti si de splendori te asteapta.
Continui sa te misti in cerc,fara sa intri in tempul vietii.Usa templului este inima.
Urmareste, cerceteaza, observa, uita-te bine la viata.Nimeni altcineva n-o sa te ajute.
Ai depins prea mult de altii, de asta ai ajuns asa.Ai grija, e responsabilitatea ta.
Esti dator fata de tine insuti sa te uiti bine la ce faci cu viata ta.
Exista poezie in inima ta?
Daca nu, nu mai pierde timpul.Ajuta-ti inima sa toarca si sa teasa poezie.
Exista romantism in viata ta?
Daca nu exista, esti deja in mormant.Invata sa traiesti.Adevarata inteligenta este cea a inimii.
Ea nu e intelectuala,este emotionala.Nu seamana cu gandirea,seamana cu simtirea.
Ea nu este logica,este iubire.
Iubirea e disponibila doar pentru cei care isi ascut continuu inteligenta.
Iubirea e pentru cei mediocri…iubirea nu e pentru cei lipsiti de inteligenta.
Omul lipsit de inteligenta s-ar putea sa fie un intelectual de frunte; de fapt, cei lipsiti de inteligenta incearca sa devina intelectuali; asta e modul lor de a-si ascunde lipsa de inteligenta.
Iubirea nu e pentru intelectuali.
Iubirea necesita cu totul altfel de talent – o inima talentata, nu un cap talentat.
Iubirea are inteligenta ei, felul ei de a vedea, de a percepe, felul ei de a intelege viata, de a patrunde misterul existentei.
Poetul e mult mai aproape de asta decat filosoful.Iar misticul este chiar in templu.
Poetul este pe trepte,iar filosoful este departe.
El cel mult se poate apropia de alee,dar niciodata de trepte.
El continua sa dea tarcoale templului,studiind peretii exteriori,si ajunge sa fie atat de vrajit incat uita de tot ca peretii exteriori nu sunt adevaratul templu si ca zeitatea e inauntru.
Poetul ajunge la usa,dar usa e atat de frumoasa incat il hipnotizeaza.
El crede ca a ajuns – ce poate exista mai mult de atat?
Filosoful se pierde tot incercand sa ghiceasca ce se afla inauntru.El nu se duce acolo,el doar gandeste, filosofeaza.
Poetul incearca sa patrunda misterul,dar se impotmoleste la usa.Misticul intra in chiar sanctuarul templului.Calea este iubirea si calea este inteligenta iubitoare.
Cand iubirea si inteligenta se intalnesc, se creeaza un spatiu in care tot ce este cu putinta omului poate deveni realitate.E nevoie de o inteligenta iubitoare.
Inteligenta singura devine intelectuala,iubirea singura devine sentimentalism,dar inteligenta iubitoare nu devine niciodata
intelectuala sau sentimentalism.Ea iti confera un nou gen de integritate,o noua cristalizare.
Osho, “Inteligenta. Reactioneaza creativ la prezent.”
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.10.2018 la 21:05.
''Tainele sufletului omenesc...neputința noastră de a le pătrunde și natura noastră slabă nu ne îndreptățesc să ne ridicăm judecători.
Judecătorul cel drept este numai Dumnezeu.''
Ernest Bernea
“Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine”
“De obicei, nu “ne” gândim, ci “ne” trăim, pentru că stilul de viață actual descurajează viața interioară.”
“Așadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subțiri. În momente diferite, după ele, am personalități diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”
“Cei mai mulți dintre noi trăim în lumea exterioară și ne identificăm (o facem de la trei ani) cu imaginea noastră din oglindă. Suntem cei care suntem. Când spunem “eu” ducem arătătorul spre piept: sunt corpul meu, un lucru din lumea largă. De obicei n-avem timp de introspecție și, dacă ne căutăm conștient propria noastră ființă, o facem nu către interior, ci spre suprafața mereu schimbătoare și colorată a vieții, ca un alergător care ar porni o cursă țâșnind invers din startere.”
“Și totuși, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viață, visele și reveriile, depresia, situațiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieții tale “reale” îți arată că, trăind fără reflecție despre tine însuți, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzații, satisfacții, imagini, bârfe, obiecte, minciună și strălucire, tot mai departe de nucleul viu al ființei tale. Ești un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuși. Și vei rămâne mereu așa dacă viața nu se hotărăște o dată să te dea cu capul de pragul de sus.”
“Noi nu suntem interfața socială pe care o numim “persoana noastră”: cineva dindărătul ei, o ființă incomparabil mai vastă, ne controlează, modelează, cenzurează de multe ori gândurile și acțiunile.”
Câteva dintre fotografiile realizate de artista Htet T San în cadrul serieiThe Frail Second (fotografii reprezentând oglindiri ale oamenilor în apele oceanului), însoțite de câteva dintre gândurile exprimate de Mircea Cărtărescu în “De ce iubim femeile”.
SURSA:http://webcultura.ro/eu-sunt-in-cele-din-urma-cautarea-mea-de-sine/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.10.2018 la 21:57.
„Acum, pentru prima oara de la facerea lumii, ii este ingaduit omului sa intre in atelierul lui Dumnezeu si sa lucreze alaturi de el. Cu cat trupul se preface in iubire, in curaj si in libertate, cu atat mai mult omul devine Fiul lui Dumnezeu”
…sufletul nu este o fantasmă adusă de vânt, a luat ceva din căldura şi siguranţa trupului, bucurându-se de frumuseţea lumii cu o plăcere trupească, de parcă ar avea gură, nări şi mâini cu care să mângâie lumea. Adeseori, omului îi lipseşte forţa de a-şi menţine intactă esenţa sa umană, se schilodeşte, vrând să scape uneori de suflet, alteori de trup; să se bucure de amândouă deopotrivă pare să fie o grea pedeapsă. Dar aici, în Grecia, sufletul şi trupul, nemuritoare elemente pline de graţie, ştiu să se amestece ca apa caldă cu apa rece, sufletul ia ceva din trup, iar trupul ia ceva din suflet. Şi astfel, omul, în pragul Greciei divine, trăieşte păstrându-şi intactă esenţa umană.
“E zadarnic, lumea pe care o râvneşti cu ardoare, o lume în care să nu fie nici frig, nici foame, nici oprimaţi, nu există şi nu va exista vreodată.” Auzeam, venind din adâncul inimii, răspunsul: “Nu există, dar va exista pentru că vreau, o doresc, o vreau cu fiecare bătaie a inimii mele. Cred într-o lume care nu există şi, crezând în ea, o creez; numim inexistent ceea ce nu am dorit cu putere.”
– Scrii poezii, vorbeşti, ai curajul să vorbeşti de sărăcie, de oprimare, de infamie, creezi frumosul din suferinţa noastră şi dus ai fost! Blestemată fie frumuseţea care te face să uiţi de suferinţa omenească!
Ce eliberare când trupul nu e prins în plasa preocupărilor spirituale şi rămâne pe pământ, curat şi nepătat, ca un animal! Creştinismul a întinat unirea bărbatului cu femeia, stigmatizând-o ca pe un păcat; odinioară era un act sacru, o supunere bucuroasă la vrerea lui Dumnezeu, în sufletul terorizat al creştinului a devenit un păcat. Înainte de Hristos, erosul era un măr roşu, după venirea lui, un vierme a intrat în măr şi a început să-l roadă.
Trăia odată în Arabia un rege tare viclean; în fiecare dimineaţă îşi aduna sclavii şi nu-i lăsa să înceapă lucrul până când nu poruncea soarelui să răsară. Într-o zi, a venit un bătrân, un înţelept şi i-a zis: “Nu ştii că soarele răsare fără să aştepte porunca ta?” “Ştiu bătrâne, ştiu, dar ce zeu ar fi acela pe care n-a putea să-l fac unealta mea?”Mai mult:…Raport către El Greco | Evantaiul Memoriei
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.10.2018 la 01:37.
Cele mai frumoase povești de iubire ale scriitorilor români
De-a lungul timpului, scriitorii români au trăit diverse povești de iubire, una mai pasională decât alta, literatura mereu a făcut o bună pereche cu iubirea, iar scriitorii trăiesc povești de iubire mult mai pline de pasiune decât alți oameni.
Scriitorii sunt foarte romantici, sunt mereu îndrăgostiți, își doresc mereu să trăiască o iubire absolută. Astfel, vreau să vă prezint câteva dintre poveștile de iubire trăite de scriitorii români.
Mai mult:https://www.ganduriledintrepagini.com/cele-mai-frumoase-po…/
„Amintirile nu au de-a face cu trecutul nostru, cu timpul, cu locul. Amintirile suntem noi. N-am sa ma decid usor si nici definitiv ce sunt amintirile, acte de avaritie sau acte de generozitate. Sunt chinul si binecuvantarea, memorie palida si memorie in flacari, film contradictoriu, mereu rulat, reluat, refacut, bucuria si groaza de a inmarmuri si de a te topi in trecut…“.
Constanța Buzea
"Iată, corzile stelelor vuiesc
lumesc, nelumesc
Uite, semne se-arată în lume
bune, nebune
Şi tu, ce mai faci, dragostea mea?
Umbra ta, spune-mi-o, cărui
s-o dărui, s-o nărui?..."
Nichita Stănescu
Momentan sunt 541 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 541 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje