''Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai.''
''Copiii sunt perlele vieţii,
Perlele cele mai strălucitoare.
Precum zorii dimineţii
Şi ei vestesc un nou soare.''
''Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai.''
''Copiii sunt perlele vieţii,
Perlele cele mai strălucitoare.
Precum zorii dimineţii
Şi ei vestesc un nou soare.''
Zi de toamnă
Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Aşterne-ţi umbra pe cadranele solare,
şi pe ogoare lasă vântu-n voie,
Şi porunceşte fructelor să-şi ţină rodul plin;
mai dă-le două zile lungi mediterane
ca să alunge gusturi diafane
din struguri dulci în greul vin.
Cine acum casă nu are, nu-şi mai face,
cine acum e singur, singur o să fie,
va sta veghind, citind, scrisori va scrie
şi pe alei va rătăci fără de pace
pe când neliniştite frunze adie.
Rainer Maria Rilke
''Toamna, iubirea e asemeni strugurilor din vie… până nu guști, poți doar să îți imaginezi finețea și aroma ei. Și vei crede că, dacă e acrișoară este încă crudă sau că, dacă este dulce înseamnă că e deja coaptă; iar dacă este dulce-acrișoară vei presupune că abia a dat în pârg. Și, în timp, vei observa că toamna, că fiecare toamnă în parte, oferă o dulceață aparte întregii lumi… pe care nu o descoperi decât atunci când guști din iubire. ''
Nichita Stanescu-Ah, copacule
Ah, copacule, frunza ta imi cade pe umar,
soarele-si roteste ochiul, cazand la orizont,
umbra ta e lunga si subtire
pe campul acesta pustiu, de piatra
Am ramas asa, tinand in mana
saua si hamurile cu miros de cal
Mi-ar parea foarte rau sa mor...
Poate si pentru ca nu mi-e sete,
pentru ca as vrea sa plec, ramanand
de dragul unui cal care putrezeste
si-al unui copac cu frunze cazand
Pana unde - nici eu nu stiu
si nici ce intamplari vor fi in sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pamant
si e dulce caldura si e un timp si e o liniste
ca o flacare verzuie, arzand!
''Ea poate fi cântecul pe care vara îl cântă,
Poate fi răcoarea pe care o aduce toamna,
Poate fi o sută de lucruri diferite
Pe parcursul unei singure zile.
Ea poate fi frumoasa sau bestia,
Poate fi foametea sau ospăţul,
Poate transforma fiecare zi
Într-un iad sau într-un rai.''
” Iubirea Mea se joacă de-a v-aţi-ascunselea în toate inimile umane, astfel încât fiecare să poată să înveţe să descopere şi să adore, nu acele receptacole umane temporare ale iubirii Mele, ci însăşi Iubirea Mea, dansând dintr-o inimă în alta.”
Yogananda
MEMORIA CULTURALĂ. Dan Spătaru, unul dintre cei mai iubiți cântăreți români ai tuturor timpurilor, ar fi mplinit, astăzi, 79 de ani...
„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (…)” – Margareta Pâslaru.
Citiți în Ziarul Metropolis >
www.ziarulmetropolis.ro/a-fost-odata-dan-spataru/
Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...
Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...
Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...
Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...
Radu Stanca
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.10.2018 la 23:51.
Baletul nu este doar o formă de manifestare prin dans. Baletul nu este doar artă. Baletul se întâmplă atunci, când sufletul stă pe vârfuri în fața noastră și face reverențe cu aripi de lebădă! Baletul este cea mai pură formă a frumuseții şi excelenței, dar în același timp este un țipăt constant al inimii! Fiecare spectacol de balet este un ultim cânt de lebădă al balerinului! Ei se nasc și mor cu fiecare cânt pe care îl îngroapă în inimile noastre! Apoi, renasc pentru a oferi din nou!
WebCultura,Ramona Sandrina
Ballet Blanc
Gloria noastră cea mai mare nu stă în faptul că nu am eşuat niciodată, ci în faptul că ne ridicăm după fiecare eşec.
Vincent Van Gogh
Mă gândesc adeseori că noaptea este mult mai vie şi mai bogat colorată decât ziua.
Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.
Iubeşte multe lucruri, pentru că aşa afli adevărata putere, şi oricine iubeşte mult, realizează multe şi poate îndeplini multe, iar tot ce e făcut din iubire este făcut bine.
Vincent Van Gogh
Momentan sunt 107 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 107 vizitatori)
Marcaje