Elena Latan

[latan.elena]

Colinda pe loc - Nichita Stanescu

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

[latan.elena]

Credința nu se poate impune, este un act de suflare vie, de simțire interioară, de caldură a inimii, de voință a sufletului și de dragoste a minții!

Părintele Calistrat

[latan.elena]

Lucian Blaga - Andante

Purtam înca în noi, fara izbînda, visuri,
cu libertati imaginare ne-ngînam.
Mai stau de paza ca în flacari, stau cu sabii
severii plopi pe lînga drumul ce-l umblam.

Sa evadam din cuviinta si din pravili-
îndeamna cîteodat` din inima un glas,
si din caverna sa, cu grai de argint, un greer
îndeamna zi cu zi si ceas cu ceas.

Pe deal, într-o podgorie stropita vînat,
te-as duce uneori, sa ne lovim de soare.
Sa ne întîmpine o piersica pe creanga
ca un pacat e aur, toamna, pe dogoare.

Se-ntîmpla, pentru ochii tai (ochii de padure),
sa-nchipui uneori o vînatoare-vis.
Într-un noian de frunze rosii, de odihna,
gîndesc sa-ti pun sub cap un iepure ucis.

Chemari de corn si goane pe la vaduri,
din ceas de zori si pîna-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre vai, spre culmi, pe unde
asemenea sa devenim salbaticiunii.

Dar totdeauna, iar si iar, ca sabii plopii
se-mpotrivesc. Suntem învinsii fara lupte
în dureroasa urbe, umbre printre umbre, -
de vînatori uitam, de soare si de fructe.

[latan.elena]

Soarele răsare roșu, și tot roșu e când apune. Omul bun în zilele rele e tot bun, ca-n zilele bune.

George Coșbuc

[latan.elena]

Ernest Bernea- Indemn la simplitate

Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câstigarea unui prisos de bine. In epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizatiei. Singur, sau în mijlocul societătii, omul s'a străduit în acest sens.
Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s'a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s'a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s'a încrezut prea mult in civilizatie şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituală a omului. Şi atunci drumurile s'au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.
Civilizatia acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o fiintă complexă". Găsim in această tendintă şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vietii moderne, dornică de progres.
Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi ? O continuă creştere a nevoilor materiale, o desvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentatie. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distinctie.
Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distinctie în înteles de superioritate, complexitate în înteles de adâncime şi frumusete interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăti, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.
Educatia a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior ; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorintă sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorintă de întrecere între oameni.
Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul său aparent înăltat, devenise lipsit de putere, se subtiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusete şi tărie. Vieata interioară a omului a avut toate aparentele unei creşteri adevărate ; in realitate s'a petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.
A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea ; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esentiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebue să fie o îmbogătire a ceea ce ne apartine esential. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care vieata este nefirească şi vointa lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor şi constructiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai multi dintre noi.
Omul acesta a confundat Compexitatea cu complicatia. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înteles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat împotriva vietii şi a conditiilor date. Omul complicat este o fiintă dificilă şi nenorocită.
In setea sa de progres şi de civilizatie materială omul s'a descentrat, adică a confundat esentialul cu secundarul, dând o atentie deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetătii de azi este un om făcut, este o fiintă artificială. S'a construit înfruntând legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.
Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebue să renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.
Nu poate fi vorba de o renuntare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturalã" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtutiilor ce-o alcătuesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere ? Inseamnă renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă desvoltare ? Ce înseamnă progres ? Inseamnă creştere din sâmburele fiintei, înseamnă, în limita superioară,
înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esenta. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.
Aci se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esential si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.
Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitătii şi a permanentei vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este ostare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.
Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte vieata din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentrucă este în ea.
Simplitatea dă o sigurantă şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingentelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplitătii omul se împlineşte pentrucă trăieşte firesc şi esential.
Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vietii, aceea a , orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentrucă cel dintâi păstrează legătura, directă cu viata, are totodată simtul realitătii aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in vieată, a fi în vieată înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vietii nupoate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distantele mari ale lumii.
Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusete. Fiinta sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neîntelese de acei care judecă după criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei ; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.
Bucuria trăirii în simplitate poate fi înteleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.
Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

Mai mult:

Ernest Bernea- Indemn la simplitate

[latan.elena]

Radu Gyr - Antiteze

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
surâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Căci nu te-nalţi în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară.

[latan.elena]

Nu fi îngrijorată că drumul tău nu este la fel cu al celorlalţi. E nevoie de curaj ca să fii tu însăţi şi să nu trăieşti reacţionând la ceea ce le place sau le displace altora. Fii curajoasă şi urmează-ţi inima. Tu trebuie să-ţi urmezi propria ta cale unică, pentru a te onora pe tine însăţi şi pentru a-ţi îndeplini ţelul spiritual.
Dacă sensul vieţii tale îi incomodează pe alţi oameni, atunci ei nu trebuie să împărtăşească această călătorie cu tine. Dacă aşa stau lucrurile, nu fi dezamăgită.
Atunci când ceilalţi aleg să plece – aceasta se datorează, de obicei, faptului că ei trebuie să meargă într-o anumită direcţie, pentru a se onora pe ei înşişi si pentru a-si trai propriile experiente catre Trezire, intelepciune, desavarsire, iubire neconditionata, echilibru si maturizare spirituala.

Paul Ferrini - Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi

[latan.elena]

L-am căutat pe Dumnezeu şi m-am găsit numai pe mine. M-am căutat pe mine şi l-am găsit numai pe Dumnezeu.

Iubirea este întreagă Noi suntem doar piese. Iubirea este o mare fără sfârşit. Noi suntem o picătură din ea. Fără Iubire, chiar şi stelele sunt eclipsate, şi dispar. Nu ţine Iubirea la distanţă de sufletul tău, astfel bunele tale intenţii vor da roade, şi vor continua să crească.



Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.



Există două feluri de inteligenţă: una dobândită,
aşa cum copilul la şcoală memorizează fapte şi concepte
din cărţii şi din spusele dascălului,
colectând date din ştiinţele tradiţionale
şi, deopotrivă, din ştiinţele moderne.Cu acest fel de inteligenţă promovezi în lume.
Ajungi în poziţii mai înalte sau inferioare altor oameni,
conform cu abilitatea ta în a reţine şi folosi
informaţii. Tu călătoreşti cu aceast bagaj de cunoştinţe
înlăuntrul şi în afara câmpurilor cunoaşterii, strângând mereu
mai multe însemnări pe foiţele memoriei.

Dar mai există un alt fel de înscris, unul
deja gata completat, aflat în păstrare înlăuntrul tău.

O primăvară revărsându-se din propriul ei preplin. O prospeţime
în interiorul pieptului tău. Această inteligenţă este diferită
şi nu se îngălbeneşte niciodată, nici nu scade. Ea este fluidă
şi nu se deplasează din afară către interior
prin conductele învăţăturii artificiale.Izvorul acestei a doua inteligenţe curge
din adâncul tău cel mai intim înspre afară.



Mai întâi m-a tentat cu
Nesfârşite mângâieri.
La sfârşit m-a ars
Cu durerea şi tristeţea.
În acest joc de şah
A fost necesar să mă pierd pe mine
însumi
Ca să-l cuceresc pe El.

RUMI



Venim învârtindu-ne din nimic, împrăştiind stelele precum praful.


25 citate din Rumi

[latan.elena]

„Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.”

Nichita Stănescu

[latan.elena]

Nu pierde niciodată ocazia de a vedea ceva frumos, caci frumuseţea este autograful lui Dumnezeu, poteca Sa de taină. Caut-o în fiecare chip, în peticul de cer albastru, în fiecare floare ...

Ralph Waldo Emerson