"Draga Dumnezeule, se ruga, lasa-ma sa fiu ceva in fiecare minut, in fiecare ora a vietii mele."
Betty Smith, In Brooklyn creste un copac
"Draga Dumnezeule, se ruga, lasa-ma sa fiu ceva in fiecare minut, in fiecare ora a vietii mele."
Betty Smith, In Brooklyn creste un copac
Cei care-ţi cunosc slăbiciunile sunt împărţiţi în două categorii:
Cine le foloseşte ca să te rănească şi cine le preţuieşte ca să te facă să te simţi specială.
A.De Pascalis
Fiecare zi ne obligă să o luăm de la început.
Închid ochii şi lumea încetează să existe; când îi deschid, întreaga lume se naşte din nou.
Dacă nu aştepţi nimic de la nimeni, nu eşti niciodată dezamăgit.
Tăcerea mă deprima. Nu era tăcerea tăcerii. Era tăcerea mea.
Am respirat adânc şi am ascultat vechiul plâns al inimii mele... Sunt, sunt, sunt.
Sylvia Plath
Marin Sorescu - La dumneata
Chipul meu imi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.
Nu cumva esti tu
Cel cu care am ras
Intr-o viata,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de o vitrina ?
Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteste de o istorie
Moderna si contemporana .
Ochii acestia i-am vazut, daca nu ma insel,
Mirandu-se pe niste lucruri obisnuite,
Pe tristete, pe noapte, pe spaima.
Ai vreo ruda, o mana, un gand,
Vreo spranceana, cam asa ceva,
In soare
Si-n celelalte stele cazatoare ?
Pot jura
Ca esti cel care s-a indragostit pentru vecie
De fata aceea
Al carei nume iti scapa mereu .
O,
Totul imi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar si zilele care nu ti s-au intamplat
Si se vor intampla.
Ion Barbu, „Ţi-am împletit”
Ti-am împletit suprema cunună de tristeţe,
Să te înalţi mai gravă în cadrul tău de-azur
Iar seara să-ţi umbrească înalta frumuseţe
Şi astfel întregită să-atingi Acordul-Pur.
Dar dacă-ncumetarea ta şovăie şi seara
Descinde friguroasă în inimă şi gând
Iar, umedă, pe frunte apasă greu tiara
Atunci, slăvită Soră, zoreşte mai curând.
Spre malurile unde demult îmbrăţişarea
Aşteaptă să te-adoarmă aşa cum tu dezmierzi,
Aşteaptă infinită şi limpede ca marea
Să te cununi cu somnul şi-n unde să te pierzi.
“Deosebirea între omul care doar tunde iarba și un grădinar adevărat constă în atingere.”
Fiecare om trebuie să lase ceva în urma lui atunci când moare, așa spunea bunicul meu. Un copil, o carte sau un tablou, o casă, un zid înălțat de mâna lui sau o pereche de pantofi. Sau o grădină. Ceva ce mâna ta a atins în așa fel încât sufletul tău să aibă unde se refugia atunci când îți sosește ceasul; iar când oamenii se uită la copacul ori la floarea pe care le-ai sădit, tu ești acolo.Nu contează ce faci, spunea bunicul, atât timp cât schimbi un lucru față de cum era înainte, ca tu să-l atingi transformându-l în ceva care să-ți semene de îndată ce-ți iei mâna de pe el. Deosebirea între omul care doar tunde iarba și un grădinar adevărat constă în atingere, spunea el. Cel care tunde iarba e ca și inexistent, grădinarul va trăi o veșnicie.
“Detest expresia latină Status Quo!” spunea el. “Trăiește ca și cum peste zece secunde ți-ar fi dat să nu mai fii. Privește lumea. E mai fantastică decât orice vis confecționat sau plătit în fabrici. Nu cere nici o garanție, nu cere protecție, așa ceva nu a existat nicicând. Iar dacă ar exista, ar aminti cumva de leneșul care atârnă cu capul în jos, într-un copac, zi de zi, de dimineața până seara și care-și petrece viața dormind. La dracu’ cu toate astea, spunea bunicul, scutură copacul și trântește leneșul cu fundul de pământ.”
Ray Bradbury (22 august 1920 – 5 iunie 2012)
451ş Fahrenheit
Sursa:Trăiește ca și cum peste zece secund
In liniste si singuratate, nu auzim decat ceea ce este esential.
Camille Belguise
“Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înșine, călătorie ce o facem în singurătate.”
Mircea Eliade
„Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pămînt emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele.”
Emil Cioran, Amurgul gândurilor
Limbajul care exprimă cel mai bine si conduce cel mai sigur la transcendentă
nu este limbajul intelectual,
ci cel al poetilor si al misticilor,
al muzicii
...si al tăcerii.
Yvon Le Mince
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.09.2018 la 01:11.
Tu nu esti doar o picatura dintr-un ocean,
tu esti tot oceanul intr-o picatura.
Rumi
Liniştea ne dezvăluie că lumina stelelor şi lumina din noi sunt făcute din aceeaşi iubire.
Bruce Davis
Momentan sunt 157 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 157 vizitatori)
Marcaje