Nimic nu este mai de pretuit decat valoarea zilei.
Goethe
Nimic nu este mai de pretuit decat valoarea zilei.
Goethe
"Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.“
Nichita Stănescu
Un pâlc de mesteceni năpădiţi de toamnă îşi aşteaptă poetul.
Vasile Ghica
„În grădina mea există un mare spaţiu rezervat sentimentelor. Grădina mea cu flori este în acelaşi timp grădina mea cu gânduri şi vise. Gândurile cresc la fel de libere precum florile, iar visele la fel de frumoase.”
Abram L. Urban
''Este greşit să crezi că o clipă de fericire e prea puţin. Fericirea există numai sub formă de clipe...''
Ignazio Silone
"Nu te întreba ce are nevoie lumea.
Întreaba-te ce te face viu, si fa acel lucru.
Pentru ca lucrul de care are nevoie lumea
sunt oamenii vii."
Howard Thurman
''Numai cand ai invatat sa te iubesti pe tine, poti darui cu adevarat iubirea, ca prinos al sufletului, nu ca efect al gandiri.
Avem mereu tendința să apreciem tot ce vine de departe, fără a recunoaște vreodată câtă frumusețe se află în jurul nostru.”
Paulo Coelho J
Culorile fac trcerea de la realitate spre vis.
Eugenio da Venezia
Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă, o lacrimă, o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun...
Cella Serghi
Rainer Maria Rilke - Toamnă
Cad frunzele şi cad ca de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.
Mai mult:Rilke reverii de toamna (sc) - SlideShare
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.09.2018 la 16:49.
Omar Khayyam - Autoportret
Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi si zei.
Nu neaga, nu afirma. Dar vezi în ochii sai
Ca nimenea nu este mai trist si mai uman.
Nu mi-am facut vreodata din rugi sirag de perle
Ca sa-mi ascund noianul pacatelor cu ele.
Nu stiu daca exista o Mila sau Dreptate,
Dar totusi nu mi-e teama: curat am fost în toate.
Ma dojeniti ca vesnic sunt beat. Ei, bine, sunt!
Necredincios ma faceti. Si ce daca-i asa?
Puteti orice sa spuneti pe socoteala mea.
Îmi apartin. Pricepeti? Si sunt ceea ce sunt!
Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi n compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar ;
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.
Cu-o mâna tin Coranul si cupa cu cealalta.
Sunt când de partea legii, când musc din fruct oprit.
Asa ma stie zilnic cupola cea înalta:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.
Virtutile sa-mi numeri doar una cate una.
Pacatele îmi iarta cu sutele, cu mia.
NICI vântul nu-ti atâte, nici aerul mânia.
Tu stii curat si sincer am fost întotdeauna.
Catat-am horoscopul în a iubirii carte,
Si-un întelept strigat-a: .A fericirii parte
Aceasta este: - o fata ca luna argintie
Si-o noapte care tine un an cât o vecie*.
Nu pot sa fac deosebire între capcana si momeala. "
Un sfat ma-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goala.
Si totusi vinul si cu mine si draga-n ceasuri de iubire
Mai bine fripti într-o taverna decât cruzi într-o manastire.
Momentan sunt 101 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 101 vizitatori)
Marcaje