ȘTII TOTUL?
de Hrisostom Filipescu
„Pentru a-l găsi pe Dumnezeu trebuie să știi cum să iubești, ființele umane din jurul tău, copacii, florile, păsările. Apoi, când vei știi cum să le iubești vei simți cu adevărat ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu. Fără să ne iubim între noi, fără a ști ce înseamnă să fim într-o comuniune completă unii cu ceilalți, nu putem fi în comuniune cu Adevărul.”
Doar eu îmi pot „judeca” alegerile…
Omule, tu nu cunoști motivele, durerile, bucuriile mele… le simți doar pe ale tale.
Știi toate trăirile mele? Ai fost vreodată în locul meu?
Ce știi despre mine, despre victoriile și eșecurile prin care am trecut?
Ce știi despre lacrimile și rugăciunile mele? Sau despre părerile mele de rău…
Știi ce e în inima mea? Îți mărturisesc, sunt cel mai aspru critic al meu…
Când vrei să arăți cu degetul, gândește-te… Fii sigur înainte de asta că tu ești perfect… că degetul tău e curat… că sufletul tău e spălat…
Dacă tu ești perfect… celelalte degete sunt îndreptate spre tine…
Nimeni nu intră în competiție cu ceilalți, nici eu nu vreau să demonstrez nimic. În fiecare zi adaug o experiență nouă, pentru a fi mai bun decât ieri!
Fii tu, un strop mai bun cu tine cel de ieri! Și cu cei din jur!
Marcaje