Nu putem face lucruri mari pe acest Pământ. Putem face numai lucruri mici, cu multa dragoste.
Maica Tereza
Dumnezeu nu este doar în biserică, sâmbăta sau duminica dimineaţa, Dumnezeu este mereu alături de tine, depinde de tine cât de deschişi ai ochii ca să-L poţi vedea.
Balla Botond
Curăţă câmpul ca să aibă unde să aterizeze îngerii.
Nichita Stănescu
Iubirea nu este memorie. Iubirea nu este experiență. Iubirea nu este gândul despre persoana iubită, deoarece este doar gând. Nu poți gândi iubirea. Vă puteți gândi la persoana iubită sau puteți fi devotați guru-lui, soțului, soției, simbolurilor și tradițiilor voastre; dar simbolul, gândul, nu este cu adevărat iubirea. Prin urmare iubirea nu este o experiență.
A iubi înseamnă a experimenta toate lucrurile, dar a experimenta fără iubire înseamnă a trăi în zadar. Iubirea este vulnerabilă, dar a experimenta această vulnerabilitate înseamnă a întări dorința.Dorința nu este iubire și dorința nu poate poseda iubirea. Dorința trece repede și rămâne tristețea. Dorința nu poate fi oprită, a pune capăt dorinței prin voință, prin orice mijloace pe care mintea le poate concepe, duce la decadență și mizerie. Numai iubirea poate îmblânzi dorința, dar iubirea nu aparține minții. Mintea ca observator trebuie să înceteze pentru ca iubirea să existe. Iubirea nu este ceva care poate fi planificat și cultivat, ea nu poate fi dobândită prin sacrificiu sau cult. Nu există nici o metodă de a iubi. Căutarea unui mijloc, a unei metode, vor pune capăt existenței iubirii. Iubirea este recunoscută spontan, a o căuta înseamnă sfârșitul libertății. Numai în libertate există iubirea, dar libertatea nu controlează, nu este posesivă. Iubirea este propria eternitate.
Iubirea care se transformă în durere și ură nu este iubire.
Nu puteți găsi iubirea prin intermediul tehnicii. Puteți avea o senzație, un sentiment printr-o tehnică, însă aceasta nu este iubire. Iubirea este ceva ce nu poate fi afirmat, dobândit prin mass-media, prin tehnici sau propagandă. Iubirea trebuie simțită, trebuie înțeleasă. Dacă doar repeți iubire, iubire, iubire, nu are nici un sens. Veți cunoaște iubirea când mintea este liniștită, când mintea este liberă de condiționările sale, de neliniștile și temerile sale. Și iubirea este adevărata revoluție, care schimbă întregul proces al ființei noastre.
Iubirea nu este ceva ce poate fi obținut prin meditație, prin disciplină sau prin practicarea virtuților.Cultivarea iubirii înseamnă distrugerea ei.
Iubirea nu este atașament. Iubirea nu produce suferință. Iubirea nu cunoaște nici speranța, nici disperarea. Nu se poate cere respectarea iubirii ca parte a sistemului social. Când iubirea nu este prezentă, încep toate chinurile vieții. A poseda și a fi posedat se consideră a fi o formă de iubire.
Iubirea nu poate fi gândită, iubirea nu poate fi cultivată, iubirea nu poate fi practicată.Practica iubirii, practica fraternității este încă în domeniul minții, prin urmare aceasta nu este iubire. Când toate acestea încetează, iubirea vine în ființă, atunci veți ști ce înseamnă să iubești. Atunci iubirea nu este cantitativă ci calitativă.
Iubirea nu este a minții, nu se află în domeniul gândirii, ea nu poate fi căutată, cultivată, prețuită; ea este prezentă atunci când mintea este tăcută și inima este golită de lucrurile minții.Iubirea nu este o identificare; ea nu este gândul despre iubire. Tu nu gândești nimic despre iubire atunci când ea este prezentă; te gândești la ea când este absentă, atunci când există distanță între tine și obiectul iubirii tale. Atunci când există o comuniune directă, nu există nici un gând, nici o imagine, nici o amintire; dar atunci când această comuniune se întrerupe la orice nivel, începe procesul gândirii și al imaginației.
Atâta timp cât veți fi posesivi, nu veți iubi deloc. Cunoaștem iubirea ca senzație, nu-i așa? Când spunem că iubim, cunoaștem gelozia, frica, cunoaștem anxietatea. Când spui că iubești pe cineva, toate acestea sunt implicate: invidia, dorința de a avea, a poseda, a domina, frica pierderii, și așa mai departe. Pe toate acestea le numim iubire, iar noi nu cunoaștem iubirea fără invidie, fără posesiune, fără teamă, verbalizăm doar acea stare de iubire care este lipsită de teamă și o numim impersonală, pură, divină, sau Dumnezeu știe ce altceva; dar adevărul este că noi suntem geloși, dominatori și posesivi.
Iubirea este diferită de emoție și sentiment.
Iubirea nu poate fi adusă în câmpul gândirii, în timp ce sentimentele și emoția pot fi aduse. Iubirea este o flacără fără fum, mereu proaspătă, creativă, plină de bucurie. O astfel de iubire este periculoasă pentru societate, pentru relație.
Iubirea este starea de a fi, și în această stare ”EU”-l, cu identificările sale, cu anxietatea și posesiunile sale, este absent. Nu poate fi iubire atâta timp cât activitățile ”EU”-lui, indiferent dacă inconștient sau conștient, continuă să existe. Acesta este motivul pentru care este important să înțelegem procesul de sine al ”EU”-lui, centrul recunoașterii care este ”EU”.
Când există iubire, nu există nici o datorie. Când vă iubiți soția, împătrășiți totul cu ea – proprietățile, necazurile, anxietatea, bucuria. Nu ești dominant. Tu nu ești bărbat și ea femeie, pentru a o folosi și apoi a o lăsa deoparte, precum o mașină de reproducere pe care ai trecut-o pe numele tău. Atunci când există iubire, cuvântul datorie dispare.
Iubirea presupune o mare libertate – nu a face ceea ce îți place, însă iubirea vine numai atunci când mintea este foarte liniștită, dezinteresată, nu auto-centrată în sine. Acestea nu sunt idealuri.Dacă nu aveți iubire – nu ceea ce vă face să urmați toți zeii de pe pământ, să faceți toate activitățile sociale, politice, să încercați să ajutați săracii, să scrieți cărți, poezii – sunteți o ființă umană moartă. Și fără iubire problemele vor crește, multiplicându-se la nesfârșit. Dar cu iubire, fă ce vrei, nu există nici un risc, nu există nici un conflict. Atunci iubirea este esența virtuții. Iar mintea care nu este în stare de iubire, nu este deloc o minte religioasă. Și doar mintea religioasă este aceea care este eliberată de probleme și care cunoaște frumusețea iubirii și adevărului.
Acum îmi observ starea minții. Observ că aceasta este instrumentul senzației și dorinței și că este mecanică și prinsă în rutină. Această minte este incapabilă de a mai primi o nouă senzație, în totalitate nouă, dincolo de actuala senzație care este întotdeauna veche. Deci, acest proces mecanic de senzații trebuie să ia sfârșit, nu-i așa? Karma nu este un lanț cu o lungă continuitate, este un lanț care poate fi rupt în orice moment. Ceea ce a fost făcut ieri, poate fi anulat în prezent; nimic nu are o continuitate permanentă. Continuitatea poate și trebuie să fie disipată prin înțelegerea procesului său.Deci, când veți observa acest proces, atunci când veți fi cu adevărat conștienți de el, fără opoziție, fără sentimentul tentației, fără rezistență, fără a-l justifica sau judeca, atunci veți descoperi că mintea este capabilă de a recepta noul și noul nu este niciodată o senzație, și prin urmare nu poate fi recunoscut, re-experimentat. Este o stare de a fi, în care creativitatea vine fără invitație, fără memorie și acesta este realitatea. Ceea ce este fără nume nu poate fi recunoscut. Aceasta nu este o senzație.
Atunci veți descoperi acolo iubirea, care nu este senzație, inteligența care nu este supusă timpului sau procesului de gândire, ci doar există și poate rezolva această imensă problemă a durerii și suferinței… Și fiind liber, în tine ar putea veni ceva sacru și de aici vei putea trece la ceva care poate fi atemporal.
Iubirea înseamnă a muri în fiecare zi. Iubirea nu este memorie, iubirea nu este gândire. Iubirea nu este ceva ce continuă ca durată în timp. Și prin observare, trebuie să mori față de tot ceea ce are continuitate. Atunci există iubirea; și cu iubirea începe creația. ****************************************
Iubirea si Adevarul nu pot fi descoperite prin carti, biserici sau temple. Acestea vin in fiita prin cunoasterea de sine. Cunoasterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci cand incercam sa ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar constienti in fiecare moment, clipa de clipa de propriile noastre ganduri si sentimente, de toate actiunile noastre fara nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea in care exista aceasta fericire a adevarului.
Jiddu Krishnamurti – Despre iubire » Trezirea Inteligentei
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.08.2018 la 10:39.
"Nu uita efectul de bumerang. Oferă doar ceea ce ai dori să primeşti."
Robin Sharma
Fenomen spectaculos la Bardar. Zec
Muntele - Adrian Păunescu
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani...
Ti l-am adus in brate pan' la poarta
E minunat si piatra lui e grea,
Comertul ambulant cu munti se poarta...
Dar unde-ai sa-l asezi, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce canta-n coruri: jir !!
Iar in adanc sunt staturi de uraniu
Si-am dat putin pe el... un chilipir...
Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn...
Iubita mea ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-i sti si ce vei vrea,
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Ca am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte VIATA MEA.
Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era,
Iubita mea, ti-am cumparat un munte...
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta
Adrian Păunescu
Nimeni nu e singur pe pământ
Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri - singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă şi gândeşti
Că eşti singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părinteşti
Se aude-un greierat subţire.
O scrisoare-ţi foşneşte-n mâini,
Un poştaş la uşa ta mai bate,
Latră-n depărtare nişte câini,
N-ai să mai cunoşti singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Îţi aduce un pahar cu apă.
Umbre jos şi norii sus pe cer,
Cai păscând şi soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pan' la capăt.
“Să poți suporta singurătatea și să primești de la ea plăcere este un mare dar”.
Bernard Shaw
Lucruri de neânțeles
,,Viaţa ascunde sub faldurile ei atît de multe mistere, încît chiar şi înţelepţii se pot simţi - în faţa unora dintre ele – ca nişte copii. Oricîtă înţelepciune am strînge, oricît ne-am strădui să ne eliberăm de neştiinţa, de ignoranţa, de inconştienţa, ori de neînţelegerea noastră, vin clipe şi momente, situaţii şi întîmplări..de neînţeles. Fie că privim cerul nesfîrşit, în adîncurile căruia nu avem habar ce anume se ascunde, ori că trăim o situaţie de viaţă, pare tot una. ŞI savantul, şi înţeleptul, şi copilul, şi omul obişnuit îşi cunosc slăbiciunea de cîte ori se întîlnesc în calea lor cu “misterul vieţii”. Iar întîlnirea cu necunoaşterea este inevitabilă pentru oricare dintre ei. Căci oricît de înţelept ar fi înţeleptul şi oricît ar şti savantul, viaţa are reţete prin care îl poate lua de ciuf pe fiecare, fără explicaţii.
ŞI, cînd însuşi înţeleptul înţelege că nu înţelege, cînd el ştie că nu ştie, cînd el ştie că nu poate, îşi găseşte salvarea într-o stare de abandon, dar şi în una de smerenie..Viaţa are obiceiul să aplece toate capetele care trec prin ea. Viaţa are obiceiul să le ducă pe toate în fundătură, pentru ca ele să-şi recunoască slăbiciunea şi să regăsească atunci sursa adevărată a puterii. Viaţa este răbdătoare şi consecventă în a ne dezvălui limitele şi a ne pune în genunchi. Lumini şi umbre, fericiri şi disperări, catacombe şi cîmpii fără seamăn ne umplu clipele şi ne compun drumul, dar Viaţa rămîne adevăratul călător prin ele. ŞI fiecăruia dintre noi îI arată faţete şi frînturi, precum face pictorul, scriitorul sau filozoful şi omul de ştiinţă. Viaţa surîde grandios în faţa cunoaşterii noastre şi – probabil – uneori se amuză în faţa copilăriei prin care păşim. ŞI înţelepţii se joacă îngrijoraţi, or tăcuţi cu păpuşile, iar viaţa aprobă jocul lor. Momentele în care te simţi în faţa unei situaţii ca într-o căruţă pe care n-o poţi stăpîni sunt şi acelea în care ai nevoie să te abandonezi puterii care te duce atunci prin furtună. Unde ajungi? Ce mai contează? Contează doar abandonul şi conştiinţa slăbiciunii tale în faţa unei puteri care rămîne ascunsă, în vreme ce se află - în acelaşi timp - în faţa ta.
Puterea în care ai crezut se prăvale ca un bolovan în prăpastia existenţei şi numai în faţa acestei înţelegeri..îngenunchezi. Cînd ştii că nu ştii şi cînd ştii că nu înţelegi, cînd ştii că nu poţi şi cînd ştii că nu cunoşti, îţi sfărîmi spada, pretenţiile, ura, dorinţele omeneşti obişnuite şi te predai acelei puteri care te-a dus la adevăr. ŞI înţelegi dintr-o dată că niciodată nu ţi s-a cerut mai mult decît atît. Să fii un om simplu. Să ajuţi cînd poţi. Să iubeşti cînd iubeşti. Să dormi cînd dormi. Să plîngi cînd plîngi. Să rîzi cînd rîzi. Căci, iată, cînd Viaţa se burzuluieşte la noi prin întîmplări şi situaţii dureroase, nu ne întreabă:”Tu ce meserie ai? Dacă eşti savant sau înţelept, ministru sau gunoier te scutesc de boală sau de atacurile celor din jur sau de orice altă situaţie trăieşti”! Viaţa nu ne întreabă ce performanţe am făcut, ce studii avem, cît suntem de frumoşi, or de deştepţi. Ea-şi vede de drum, ea este – pur şi simplu – mereu încărcată cu mister şi destul de puternică pentru a face din tot înţeleptul o fiinţă..obişnuită, care se joacă şi ea cu păpuşile. Doar că se joacă..ceva mai conştient."
Maria Timuc
http://mariatimuc.blogspot.ro/…/01/lucruri-de-neanteles.html
Nichifor Crainic , "Ucenicul"
"Tu, marele bijutier
Al diademelor cereşti,
Tu, care veşnic şlefuieşti
În cosmicul atelier,
Primeşte-mă ca ucenic,
În nopţi de taină să mă-nveţi
Canonul sfintei frumuseţi,
Să scot podoabe din nimic.
Şi-aşa trudind la cizelat,
Slăvitul meu stăpân şi domn,
În zori să picotez de somn
Cu praf de stele pe halat.
Tu, care dăscăleşti artişti
Şi-ţi iei la glorie părtaşi,
Vizionarii uriaşi
În geniul cărora te mişti,
Cuvinte dă-mi să le-mpreun
Fierbinţi de-ntâiul suflu viu,
Dă-mi să le văd cât nu se scriu
Şi să le-aud cât nu se spun.
Din matca lumii să le chem
Şi-n duhul ei să le trimit
În constelaţii de sonet
Şi-n căi lactee de poem."
”Aveti incredere in viata. Aveti incredere in Dumnezeu.Numai daca aveti credinta, numai atunci va puteti face mintea sa taca si ceva incredibil se va deschide in fata voastra. Abia atunci aceasta viata va inceta sa mai fie o viata banala. Ea va deveni plina de forta si gratia lui Dumnezeu, care se va revarsa asupra vostra.”
Osho
Momentan sunt 206 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 205 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje