Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor.
Feodor Dostoievski.
Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor.
Feodor Dostoievski.
Marin Sorescu – Ciorchine
Oprească trenurile-n gări,
Cu îngerii ciorchini pe scări
Și timp, în ceasul gării pus,
Doar de la infinit în sus!
Un vis habotnic ne lucrează
Cu vrăji străvechi. În vârf de rază
Țâșnită din pământ, trofeu,
Ești întâi tu, la urmă eu,
Amestecați într-un cuvânt,
Amestec sfânt de ești și sînt,
O goană tot gonind așa,
Un cal nebun mânat de-o șa…
Ah, trenurile alergând
Peste traversele din gând,
Din dorul meu făcându-și șine,
Alunecându-mă cu tine,
Ca printr-o plasă de visări…
Și eu, păianjen de cinci zări,
Prinzându-mă pe-același fir
Mă țes cu tine și mă mir.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.11.2020 la 01:40.
Trebuie să le opunem celor care ne vorbesc despre resemnare hotărârea noastră de a străbate până la capăt împărăția plină de soare a vieții, mergând astfel nu numai până la capătul speranței, ci și până la capătul lucidității.
Octavian Paler: “Scrisori imaginare”
A ierta înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit , înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască . Cu alte cuvinte ,a ierta înseamnă să reîntorci la viață , să dăruiești viață.
Niciodată nu m-am simțit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic și totodată mai cuminte și mai smerit decît atunci cînd am fost iertat pentru greșalele mele.***Mi-am dat seama cît de greu îmi vine să iert, cîtă durere și cîtă renunțare trebuie să simt ,durere care mă apropie de moarte ,care mă omoară pe mine pentru a da celuilalt voie să trăiască. A iubi înseamnă a ierta, a ierta nu o faptă care este sau ți se pare greșită, a ierta adînc și necontenit, a ierta o dată și pentru totdeauna răul ce se ridică împotriva ta.***Iubește pentru a fi iubit și iartă pentru a fi iertat.***Toți sîntem conștienți de neputința noastră de a iubi…***Dumnezeu, cînd S-a pogorît în lume, mai înainte ne-a iertat, ne-a iertat pentru că L-am trădat in Rai, ne-a iertat pentru că ne-am îndepărtat de poruncile pe care ni le-a descoperit prin proroci, ne-a iertat pentru că nu L-am primit pe Fiul Său, că L-am răstignit. Pentru toate ne-a iertat . Ne-a iertat- pentru că ne-a iubit. Și noi sîntem datori să răspundem cu aceeași dragoste.***A iubi înseamnă a ierta.***Viața ne arată că prieteniile se leagă la tinerețe, dar arareori vei găsi un bătrîn care să poată spune despre cineva că îi este prieten.***Cuvintele de dragoste ale oricăruia dintre noi sînt și ramîn de dragoste numai în măsura în care noi înșine sîntem prezenți în acele cuvinte.***A vorbi despre dragoste este la fel de greu ca și a vorbi despre Dumnezeu. Așa cum există oameni care nu cred în Dumnezeu, tot așa exista oameni care nu mai cred în dragoste.***Trecutul este ca o prăpastie în care, dacă privești prea mult riști să cazi.***Dragostea pe care o revărsam asupra oamenilor este ca o lumină care descoperă lucrurile aflate pînă atunci în întuneric . Prin iubire cunoaștem și vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să știe ce înseamnă să fii văzător cu duhul, trebuie să știe că asta înseamnă să iubești.***Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca și noi, fiecare la rîndul nostru, să facem același lucru cu aproapele nostru… Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui, și asemenea lui Dumnezeu sîntem cînd iertăm. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greșesc ne facem părtași la dragostea cu care iubește Dumnezeu lumea.
Ieromonah Savatie Baştovoi , Carte de despărşire
“Poezia nu va pieri niciodată atât timp cât vor fi oameni. Oamenii cu suflet viu au nevoie de sufletul scris, sufletul tulbure are nevoie de sufletul limpede, întocmai cum focul şi gheaţa stau îmbrăţişate de-a pururi.”
Nichita Stănescu
''Oamenii și omizile au șansa să se mai nască o dată. Dar nu toți oamenii devin îngeri și nu toate omizile fluturi.''
Gavriil Sihastrul
Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt.
Nichifor Crainic
Uimirea fericită
este tocmai momentul în care ţâşneşte în noi
o nouă dimensiune.
Este momentul privilegiat în care
suntem subit vindecaţi,
pentru o clipă,
de noi înşine.
Maurice Zundel
„Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.”
Nicolae Titulescu
Iata cum stau, nenumaratele stele, stralucind intr-o ordine asemanatoare unui imn viu, scris cu lumina.
N.P. Willis
Momentan sunt 83 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 83 vizitatori)
Marcaje