Elena Latan

[latan.elena]

https://www.facebook.com/edward.baker.96930/photos



Cele trei porti ale schimbarii



Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca sa infrunte viata, l-a trimis la un batran intelept, pe care tanarul l-a intrebat:
– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata, vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum, du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.Tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, ajunse in fata unei porti mari, pe care citi:SCHIMBA LUMEA!“Asta era si intentia mea”, gandi printul, “caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.” Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. Trai placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.Anii trecura. Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
– Ce-ai invatat pe acest drum?
– Am invatat sa deosebesc ceea ce este in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise batranul. Foloseste-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.Putin dupa aceasta intalnire, printul ajunse in fata celei de-a doua porti pe care era scris:SCHIMBA-I PE CEILALTI!“Asta era si intentia mea”, gandi el. “Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” Printul se ridica impotriva a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele. Aceasta fu a doua sa lupta.Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat pe acest drum?
– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce altii trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut”, isi zise el si incepu lupta cu sine insusi. Printul cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.





Dupa cativa ani de lupta cu sine insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat pe acest drum?
– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
– Asa este, spuse batranul.
– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul.Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!Printul se mira ca nu vazuse cele scrise atunci cand patrunsese prima data prin acea poarta, din celalalt sens. “In lupta, devenim orbi”, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce respinsese si invinsese in lupta cu sine insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe sine, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:ACCEPTA-I PE CEILALTI!Si vazu, in preajma, toate persoanele pe care le intalnise in viata sa, pe cei pe care ii iubise si pe cei pe care ii urase, pe cei pe care-i ajutase si pe cei pe care-i infruntase. Spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.Batranul intelept ii aparu din nou in cale si-l intreba:
– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
– Am invatat ca, fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:ACCEPTA LUMEA!Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care dorise s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era, totusi, aceeasi lume de altadata. Oare lumea se schimbase sau privirea sa?Atunci ii aparu iar batranul in cale, care-l intreba:
– Ce-ai invatat pe drumul acesta?
– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, neconditionat.
– Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea. Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii la implinirea linistii, mai spuse batranul.

https://liviabonarov.wordpress.com/2014/04/28/cele-trei-porti-ale-schimbarii/

[latan.elena]

[latan.elena]

“ Vegheaza sa nu dispari in personalitatea altcuiva, barbat sau femeie. (Scott Fitzgerald)







''Mie mi s-a-ntâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficţiune: te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că eşti, iar tu, nerespectând legile conspiraţiei, mi te-ai arătat şi-aşa cum eşti. N-ai nicio vină şi nici măcar n-am să-ţi fac vreun reproş pentru "aşa cum eşti". Ştiu că are să te doară ce-ţi spun acum: descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat şi cu actualul meu bărbat. Erau exact cele de care fugeam, de care voiam să scap: indiferenţa, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cu faptele şi cu vorbele noastre. Îţi repet, n-ai nicio vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu exista.''

Ileana Vulpescu în Candidaţii la fericire, Scrisoare către un cunoscut

[latan.elena]

Un psiholog spune cã atunci când un cuplu îsi vorbeste, existã întotdeauna sase persoane care îsi vorbesc:
1. Cel care crede el cã este.
2. Cel care crede ea cã este el.
3. Cel care este.
4. Cea care crede ea cã este.
5. Cea care crede el cã este ea.
6. Cea care este.
De aceea este atât de dfiicilã o discutie si cauzeazã atâtea neîntelegeri. Înainte de a intra în discutie, am avea nevoie de multe precautii, deritualuri de intrare si de iesire, ca si de tabu-uri.

(Dr. Ignace Tauber)

[latan.elena]

„Ce îţi face inima să bată?” Este întrebarea la care încearcă să răspundă un artist video şi fotograf american. Nathanael Presley a realizat un film scurt de un minut şi jumătate prin care îndeamnă privitorul să se oprească o clipă şi să găsească propriul răspuns. Mai mult decât atât, realizatorul filmuleţului lanseazză şi o provocare: dacă ar fi să alegi trei lucruri care îţi fac inima să bată, care ar fi acelea?

„Ce îţi face inima să bată?
-Unu. Aleg natura, pentru minunăţiile ei. Pentru cerul de vară, tunetele primăverii, senzaţia pe care mi-o dă vântul care îmi trece prin păr. Pentru valurile puternice, dar liniştitoare, pentru fiecare vietate care are un scop, de la giganţii din mare, până la un gândăcel minuscul.
-Doi. Aleg oamenii. Pentru felul în care pot iubi, pot învăţa şi creşte. Pentru momentele create de ei şi pentru puterea de care pot da dovadă.
-Trei. Aleg ceva ce nu pot descrie, ceva ce am găsit în întuneric, dar m-a adus la lumină. Aleg ceva ce nu poate fi dovedit, dar nici negat. O şoaptă uşoară, un mister liniştit.
Inima mea este împărţită între atâtea lucruri şi, totuşi, e un întreg.
Ce ne face să iubim?”


http://www.voceatransilvaniei.ro/un-video-pe-care-trebuie-sa-il-vezi-intrebare-pentru-suflet-ce-iti-face-inima-sa-bata/

[latan.elena]

Trecem prin toată viaţa ca nişte orbi. În Psalmul 90 este un loc unde se vorbeşte despre „demonul amiezii” şi mi se pare că aici avem un înţeles figurativ. Cunoaştem cu toţii ce înseamnă amiaza unei zile de vară, când soarele străluceşte cu toate razele sale, când tot ce ne înconjoară capătă un relief deosebit, umbrele devin mai hotărâte, culorile – mai aprinse, şitoată lumea devine într-atât de vizibilă, şi această vizibilitate ne solicită atâta atenţie, atât de mult se înfige în conştiinţa noastră, încât devenim incapabili de a continua să vedem şi cele de după ea, incapabili de a întrezări , poate pentru prima oară, nevăzutul. Şi cât de des se întâmplă acestea! Şi cât de orbiţi suntem! Cât de mult exteriorul ne împiedică să le vedem pe cele lăuntrice!Cât de des judecăm omul după înfăţişare, după ţinută, după voce, după vorbe,fără a ţine seama că în umbra acestora se ascunde o profunzime imensă, o întreagă istorie a vieţii, se ascund suferinţe, vise şi speranţe destrămate, precum şi răul introdus în viaţa acestuia de către cruzimea şi nepăsarea altuia.

(Antonie Bloom, Despre întâlnirea cu Dumnezeu

[latan.elena]

Viața este un joc de bumerang. Gândurile noastre, faptele și cuvintele se reîntorc către noi mai devreme sau mai târziu cu o precizie uimitoare. Așa că înainte de a gândi, face sau a spune orice – imaginează-ți cum ar fi să primești ceea ce trimiți. Apoi, mai înaintează un pas. Decide înainte de vreme ce ți-ai dori să primești...și apoi trimite. În mod deliberat. Aceasta ar determina în viața altcuiva ceea ce ți-ai dori tu să experimentezi. Apoi...urmărește magia. ~ Neale Donald Walsch

[latan.elena]

De ce tipa oamenii - de Mahatma Ghandi -




Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
– Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
– Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
– Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.Maestrul intreba din nou:- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?Niciunul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.In final, inteleptul concluziona, zicand:- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

[latan.elena]

[latan.elena]

FLUTURELE


Într-o zi, o mică spărtură a apărut pe suprafaţa unui cocon, şi un om s-a aşezat pentru a contempla timp de mai multe ore fluturele, în timp ce acesta se lupta să-şi strecoare corpul prin acest mic orificiu. Apoi se părea că fluturele nu mai face nici un progres. Se părea că a ajuns cât de departe putuse şi acum nu mai putea progresa.


Atunci omul a hotărât să-l ajute pe fluture: a luat o pereche de foarfeci şi a decupat bucata rămasă de cocon. Fluturele a ieşit astfel cu uşurinţă de acolo. Dar avea un corp umflat şi aripi mici şi plăpânde. Omul continua să observe fluturele, căci spera că la un moment dat, aripile urmau să se dezvolte, să poată să susţină corpul şi să se contracte la nevoie. Nimic nu se întâmpla însă!


De fapt, fluturele şi-a petrecut restul vieţii târându-se cu un corp umflat şi cu aripi plăpânde. El n-a fost niciodată capabil să zboare.


Ceea ce omul nu a înţeles, în bunătatea şi graba sa, a fost că coconul strâmt şi efortul impus fluturelui de a ieşi prin minusculul orificiu, era calea impusă de Dumnezeu pentru a transfera lichidul din corp înspre aripile lui, pentru a fi pregătit să zboare la ieşirea din cocon.


De multe ori luptele sunt exact de ceea ce avem nevoie în viaţa noastră. Dacă Dumnezeu ne-ar fi ajutat să înaintăm fără obstacol în viaţă, am fi diminuaţi, mutilaţi. N-am fi niciodată atât de puternici cât am putea fi.
N-am zbura niciodată!
www.soupir.org