Elena Latan

[latan.elena]

CERUL si PAMANTUL !




Katarina Stefanovica vazut niste locuri pe care, nu din intamplare, le-a si pozat. Asta e o pasiune mai veche. La cei 34 de ani ai sai, artista din Lauderhill, Florida, a adunat ceva fotografii in portofoliu. Sunt acolo peisaje cu loturi de pamant, sate, munti, bucati din cer pe care sunt ca lipiti cativa nori, pasari mai mult sau mai putin libere. Inca mai sunt locuri frumoase pe aici. Pana cand, nu se stie...











Mii de poze aici : https://www.flickr.com/photos/jup3nep/



În măsura în care căutăm acest Real invizibil,
în care îi facem loc, admiţând că nu ştim,
în care lăsăm să vină la noi ceea ce se dă viu, oră după oră,
se petrece ceva de ordinul reeducării spirituale.
Noi reînvăţăm ceea ce, copii fiind, ştiam din instinct –
faţa ascunsă a lucrurilor,
inclusiv a cuvintelor noastre, a imaginilor şi a viselor noastre.
Renunţăm pentru totdeauna ca viaţa să se reducă la cunoscut –
exterior sau interior!

(Lytta Basset – Ce lien qui ne meurt jamais)

(Fragmente pe site: aici)


http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_1.htm

[latan.elena]

Singura experienţă care îi poate da omului
un fundament indestructibil
este aceea de a fi singur
pentru a descoperi ceea ce îl poartă
atunci cînd el nu mai este în stare să se poarte pe sine.

(C.G. Jung – Psihologie şi Alchimie)


http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_1.htm

[latan.elena]

„Esenţa este adevărul din om. Personalitatea este minciuna. Esenţa în om este ceea ce are el. Personalitatea este ceea ce nu e a lui.“ (G. I. Gurdjieff)

„Asta înseamnă că nimic din ceea ce vedem în omul acesta nu este al lui, specific. Esenţa sa, ceea ce îi aparţine cu adevărat, nu se manifestă de obicei, decât în instinctele sau emoţiile sale cele mai simple.“


„Se întâmplă, de asemenea, ca esenţa unui om să moară, în timp ce personalitatea şi corpul său rămân vii. În marile oraşe, mulţi omeni sunt goi pe dinăuntru. De fapt, ei sunt deja morţi. Personalitatea nu vede decât ce vrea să vadă şi ceea ce nu îi contrariază experienţa. Niciodată nu va vedea ce nu va vrea să vadă, ceea ce este, totodată, un avantaj şi un inconvenient.Este un avantaj pentru omul care vrea să doarmă şi un obstacol pentru cel care vrea să se trezească“.


Cartea Învățăturile lui Gurdjieff. O găsești aici:
http://www.vidia.ro/index.php/spirit...gurdjieff.html



SURSA: http://blog.aimgroup.ro/esenta-este-...este-minciuna/

[latan.elena]

„Viaţa trebuie trăită în totalitatea sa, viaţa trebuie sărbătorită. Viaţa trebuie pătrunsă – aceasta este singura modalitate de a o cunoaşte. Secretele sale nu pot fi scoase la iveală în laborator, prin disecarea celulelor, prin analizarea elementelor sale; aceia sunt compuşi ai vieţii, iar viaţa este mai mult decât suma totală a laturilor sale.





Cineva cântă la chitară un cântec minunat. Oamenii de ştiinţă vor deveni interesaţi de chitară, nu de muzica produsă de ea. Ei se vor gândi: „De unde vine sunetul?“ Este posibil ca degetele muzicianului şi instrumentul să devină puncte de interes pentru oamenii de ştiinţă. Ei vor analiza instrumentul muzical şi vor descoperi lemn, coarde şi alte elemente care compun chitara, dar nu vor găsi muzica! Iar, dacă vor trece la analizarea degetelor, vor găsi sânge, oase, piele, dar nu vor găsi muzica! Muzica este ceva mai mult. Mâinile muzicianului şi chitara sunt numai o oportunitate pentru ca aceea ce este dincolo să coboare pe pământ.





Frumuseţea unui trandafir… să fie oare numai o totalitate a părţilor sale componente? Ar trebui să fie, după spusele matematicienilor obişnuiţi, dar, cu toate acestea, nu este. Frumuseţea este ceva mai mult. Combinarea elementelor apă, pământ, aer şi orice altceva formează o floare – se va obţine o floare, dar frumuseţea sa nu se va ivi. Frumuseţea este ceva mai mult, de aceea dispare atunci când este analizată.




Dacă te vei duce la un chimist ori la un om de ştiinţă pentru a descoperi frumuseţea trandafirului, aceştia vor analiza floarea. Analiza este o metodă aplicată de ştiinţă. A analiza înseamnă a descompune în părţi un lucru pentru a şti din ce este format. Dar, în clipa în care acel lucru este desfăcut, este rupt în bucăţi, dispare ceea ce este invizibil. Ceea ce este invizibil există în compusul organic, nu-l poţi analiza. Este sinteză, este totalitate.





Acelaşi adevăr se aplică tuturor celorlalte valori înalte. O poezie frumoasă nu reprezintă numai cuvintele care o compun, este ceva mai mult. Altfel, oricine ar putea folosi cuvinte cu rimă şi să devină Shakespeare, Kalidasa, Milton ori Shelley. Atunci, orice lingvist sau gramatician ar putea să devină un mare poet. Acest lucru nu se poate întâmpla. Este posibil să ştii toată gramatica unei limbi şi toate cuvintele care o compun şi, cu toate acestea, a fi poet reprezintă cu totul alt fenomen. Poezia vine prima, apoi vin cuvintele, nu invers – nu este posibil ca tu să aranjezi cuvintele şi apoi să se nască poezia.” (Osho)









„Frumuseţea este oceanică, vastă, uluitor de vastă.







Frumuseţea are profunzime, la fel ca oceanul.










Un om „civilizat” trăieşte numai la suprafaţă; el este un înotător, nu un scufundător.

El ştie perfect cum să se menţină la suprafaţă.

El cunoaşte bine perimetrul – modul în care se comportă, maniere, etichete şi tot tacâmul.

Chiar sub el se află profunzimea: cu cât te cufunzi mai mult, cu atât mai frumos eşti.

Frumuseţea e a profunzimii: cu cât mai adânc te cufunzi, cu atât mai frumos eşti.

Iar această frumuseţe nu e de pe lumea aceasta, deoarece frumuseţea este dimensiunea divinităţii.





Cu cât mai mult te adânceşti, cu atât mai mult centrul tău lăuntric începe să înflorească.

Frumuseţea nu este machiaj, este înflorire.

Machiajul este de suprafaţă, frumuseţea se află în interior.”

– Osho

[latan.elena]

Taina iubirii

Când doi oameni se iubesc, două lumi îşi pun laolaltă bogăţia şi veşnicia. Soarele şi Luna asistă la această naştere în iubire şi speră să afle un răspuns la aşteptarea lor, o minune. De aceea, orice iubire este unică şi făgăduinţa ei este ca răsăritul soarelui.


Fiinţa iubită este un dar regesc în care străluceşte prezenţa lui Dumnezeu. În chipul celuilalt, îndrăgostitul îl vede pe Dumnezeu, atingând astfel una dintre cele mai înalte stări ale vieţii spirituale în doi. Dante o spune foarte simplu: “Ea îl privea pe Dumnezeu, eu îl vedeam prin ochii ei şi cerul devenise mai albastru.”


În fiecare fiinţă iubită se întâlneşte unica Fiinţă iubită, aşa cum în fiecare Nume divin se întâlnesc toate numele. Frumuseţea nu este percepută ca o manifestare sacră a lui Dumnezeu decât daca iubirea divină este trăită într-o iubire umană, în momente de transfigurare şi înălţare. Iubirea dintre bărbat şi femeie izvorăşte din iubirea divină. Nu există decât o singură iubire, ce metamorfozează dorinţele efemere în dorinţa unică de Absolut.





Prezenţa lui Dumnezeu nu este străină de atracţia pe care o simt îndrăgostiţii şi întâlnirea lor nu este niciodată întâmplătoare. Există în dragoste o clipă curată, când îndrăgostiţii gustă din pâinea îngerilor şi se recunosc prin descoperire directă şi fulgerătoare. Aşa cum lumina străpunge întunericul, îndrăgostiţii se văd unul în celălalt ca într-o oglindă, căci aşa cum în apă chipul răspunde chipului, tot aşa inima unui om răspunde inimii altui om.


Iubirea apare atunci când o putere ascunsă dezvăluie frumuseţea pe care ceilalţi nu pot să o perceapă. Ceea ce pentru neiniţiaţi rămâne ceva obişnuit şi fără nici o taină, pentru îndrăgostit s-a transformat în unic şi tainic. Iubirea află şi pătrunde în adâncurile misterioase, ivirea ei umple şi desăvârşeşte fără să alunge vreodată vraja. Eşti iubit aşa cum eşti, ceea ce îţi permite să accepţi şi să primeşti propria ta fiinţă ca pe un dar. Un om mediocru se descoperă geniu atunci când iubeşte. Un cântec venit din înseşi rădăcinile lui poate sa umple universul şi să se înalţe în sfere altădată necunoscute.





Bărbatul şi femeia merg unul spre celălalt, cunoscându-se unul pe celălalt, revelându-se unul celuilalt pentru o împreună înălţare. Nimic altceva nu este necesar ca să înnobileze sau să legitimeze acest sens care se impune prin el însuşi.


Femeia are darul ei de a fi, modul ei propriu de existenţă, darul de a-şi urzi întreaga fiinţă din legătura ei aparte cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu ea însăşi. Mai interiorizată ca acţiune, femeia îşi depăşeşte limitele fiinţei pentru a face din aceasta o simfonie pură şi limpede. Ea umple lumea cu fiinţa sa, cu prezenţa ei strălucitoare. Bărbatul, dimpotrivă, iese din fiinţa lui, umple lumea cu energiile lui creatoare, fiind stăpân şi domn. Lângă el, femeia îl susţine şi îl ajută. Ea îi este deopotrivă soră, soţie, mamă, fiică, amantă.



Femeia, “Slava Bărbatului”, Poartă a Cerului şi a Raiului, în curăţia ei luminoasă, este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului, i-l dezvăluie lui însuşi şi, prin aceasta. îl corectează. Astfel, ea îl ajută pe bărbat să înţeleagă şi să realizeze sensul propriei sale fiinţe, ea îl împlineşte descifrându-i destinul, căci, prin femeie, bărbatul devine mai lesne ceea ce este el.






Bărbatul este totdeauna înclinat să poetizeze femeia şi rămâne un incorigibil romantic; femeia este cea care iubeşte bărbatul pentru ceea ce este el şi aşa cum este el. Femeia, “Surâsul lui Dumnezeu”, este imaginea sufletului în adoratie, fiinţa umană devenită rugăciune. În simbolistica creştină, femeile sunt denumite “altar” şi reprezintă rugăciunea. Femeia, prin fiinţa-i rugăciune, apără cu acoperământul ei matern viaţa, o ia între mâinile ei şi o înalţă spre Dumnezeu.


Bărbatul se prelungeşte în lume prin acţiune. Femeia o face prin dăruirea de sine. Dacă bărbatului îi este caracteristic verbul “a acţiona”, verbul femeii este “a fi”, ceea ce corespunde stării de sfinţenie prin excelenţă. Să apere lumea ca mamă şi să o purifice ca fecioară, dându-i acestei lumi un suflet, sufletul ei, aceasta este vocaţia oricarei femei. Bărbatul pătrunde în această lume, o sfinţeşte şi o transformă în Împărăţie.


Bărbatul este simbolizat prin arc, iar femeia – simfonie – prin liră. Lira este un arc sublimat, arc cu mai multe coarde, ea cântă viaţa. Paternităţii divine, simbol al fiinţei lui Dumnezeu, îi răspunde în mod direct maternitatea feminină ca deschidere spirituală a naturii umane, capacitatea ei de a fi receptivă faţă de Divin.





Unirea dintre un bărbat şi o femeie este precum unirea dintre Cer şi Pământ. Iar Cerul şi Pământul durează veşnic tocmai datorită acestei comuniuni perfecte. Oamenii care cunosc acest secret au deschisă în faţa lor Calea spre Nemurire.


Când un bărbat se apropie de iubita sa, el trebuie să aibă un sentiment sacru, ca şi când s-ar duce la un templu, iar când o femeie se apropie de iubitul ei, ea trebuie să fie plină de adorare, de venerare, ca şi cum s-ar afla lângă Dumnezeu. Ritualul unirii nu comportă nici o teamă de sex, nici o neîncredere, nici un dispreţ. Rugăciunea pentru castitatea iubirii cere însăşi minunea transfigurării erosului. Depăşirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porţi prin care iubirea iese veşnic tânără, nouă şi virgină. Sufletul face trupul să vibreze, iar trupul se avântă la unison cu dorinţa de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care străluceste pentru o clipă în mijlocul nopţii, luminând şi revelând totul.


La ora maturităţii sunt cupluri evocând copacii ale căror ramuri sunt rădăcini care sorb cerurile. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere, el este sfera în care se întrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare. Iubirea înseamna să-i aparţii lui Dumnezeu cu totul. Îndrăgostiţii care au înţeles acest lucru se roagă:” Fă, Doamne, să ne iubim pentru a Te iubi pe Tine”.





Două suflete astfel unite nu au a se teme de nimic. Cu înţelegere, pace şi iubire reciprocă, îndrăgostiţii trăiesc minunea. Ei se înalţă, la adapostul scutului care îi apără şi care este iubirea de Dumnezeu. Calea este strâmtă, poate cea mai strâmtă, fiind parcursă în doi. Iubirea îi face mai limpezi ca diamantul. Navigatori în plenitudine, ei se îndreaptă către slava fără de margini, atrăgând tot mai mult Graţia lui Dumnezeu.

(Citate din "Taina iubirii" de Paul Evdokimov si
tablouri de F. Rassouli )

http://beauty-love-wisdom.blogspot.ro/2012/05/taina-iubirii.html

[latan.elena]

"Bucuria este semnul cã viata a reusit".
H. Bergson

[latan.elena]

G.I. Gurdjieff – Iubirea conştientă




Mobilul iubirii conştiente, în starea sa evoluată este dorinţă ca obiectul iubit să ajungă la propriile sale perfecţiuni înnăscute fără a ţine cont de consecinţele posibile ale acestui lucru pentru cel care iubeşte. “Totul este că ea să devină perfectă în sine, eu nu contez” spune amantul conştient. “Voi merge în infern dacă ea va putea prin aceasta să meargă în paradis”. Şi paradoxul unei asemenea iubiri este că ea evocă în mod necesar acelaşi lucru înapoi. Iubirea conştientă naşte iubire conştientă.





De ce acest fenomen este atât de rar printre oameni? Primul motiv este că marea majoritate dintre ei nu sunt decât copii, doritori de a fi iubiţi, dar nu de a iubi. Al doilea este că perfecţiunea este rareori privită că produsul propriu al iubirii adulte, deşi nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra acestor nivele puerile sau animalice. Al treilea este că omul nu ştie, nici chiar atunci când este plin de dorinţa de a iubi, care ar fi binele obiectului iubirii sale; iar al patrulea motiv este că iubirea conştientă nu apare niciodată la întâmplare. Ea trebuie să fie obiectul unei alegeri conştiente şi al unei forme hotărâte de a face eforturi în acest scop. Aşa cum bushido şi celelalte ordine cavalereşti nu au apărut accidental, nici iubirea conştientă nu poate să apară şi să se dezvolte singură. Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă, şi iubirea conştientă de asemenea trebuie să fie operă de artă. Cel care doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci prin a-şi face ucenicia şi poate într-o zi el va atinge măiestria.



El trebuie înainte de toate să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să respingă orice dorinţă personală, orice prejudecăţi. El contemplă chipul iubit: ȚCe fel de femeie este ea?Ț Aici este un mister: se deschide o cale spre perfecţiune al cărei parfum este adorabil. În ce mod această posibilitate ar putea fi realizată pentru slava preaiubitei sale şi a lui Dumnezeu, creatorul ei. Trebuie la acest punct să ne întrebăm: voi fi eu capabil de aceasta? Dacă sunt sincer trebuie să răspund evident: Nu. Un om care nu ştie să-şi trateze aşa cum trebuie câinii şi caii, o femeie care nu ştie să cultive flori, cum ar putea oare să-şi trezească adormitele perfecţiuni în fiinţa iubită? O umilinţă şi o toleranţă la orice probă vor fi necesare pentru aceasta.







Dacă nu sunt sigur de ceea ce ar fi cel mai bine pentru ea trebuie măcar să o las liberă să-şi urmeze propriile înclinaţii, iar în acest timp voi studia ceea ce este şi poate să devină, ceea ce are nevoie, ceea ce cere sufletul ei fără a şti cu ce nume, destul de îndepărtat pentru a putea găsi ea însăşi lucrul dorit. A învăţa să prevăd pentru ea încă de azi nevoile sale de mâine, fără a mă gândi o clipă la dificultăţile ce ar putea să le reprezinte acele lucruri pentru mine. Vedeţi deci ce stăpânire şi disciplină de sine cere aceasta.

TOT ARTICOLUL AICI: G.I. Gurdjieff – Iubirea conştientă - Portal spiritual

[latan.elena]

G. I. GURDJIEFF: 38 DE AFORISME

1. Iubeşte ceea ce “nu-ţi place”!
2. Cea mai mare realizare a omului este să fie capabil să facă.
3. Cu cât sunt mai rele condiţiile de viaţă, cu atât vor fi mai bune rezultatele lucrului – cu condiţia să îţi aminteşti fără încetare de lucru.
4. Adu-ţi aminte de tine însuţi, oricând şi oriunde ai fi!
5. Aminteşte-ţi că ai venit aici pentru a înţelege necesitatea de a lupta împotriva ta – numai împotriva ta. Mulţumeşte-i deci oricui îţi dă ocazia să faci acest lucru.
6. Aici putem să dăm o direcţie şi să creăm condiţii – dar nu putem să ajutăm.
7. Să ştii că această casă nu le poate fi utilă decât acelor care şi-au recunoscut nulitatea şi care cred în posibilitatea schimbării.
8. Dacă ştii că ceva e rău şi cu toate astea o faci, comiţi un păcat greu de şters.
9. Cea mai bună metodă de a fi fericit în această viaţă este să poţi mereu să consideri în exterior – niciodată în interior.
10. Nu iubi arta cu sentimentele.
11. Adevăratul semn că un om este bun e atunci când îşi iubeşte tatăl şi mama.
12. Judecă-i pe ceilalţi după tine şi rar te vei înşela.
13. Ajută-l doar pe acela care nu este un leneş.
14. Respecta toate religiile!
15. Iubeşte pe cel care iubeşte muncă!
16. Putem doar face eforturi de a deveni capabili să fim creştini.
17. Nu judeca un om după ceea ce spune el.
18. Ţine cont de ceea ce gândesc oamenii despre tine – dar nu şi ce de ceea ce spun.
19. Ia înţelegerea Orientului şi cunoaşterea Occidentului – şi apoi căută.
20. Doar cel care poate veghea asupra binelui altora va merita propriul bine.
21. Doar suferinţa conştientă are un sens.
22. E mai bine să fii egoist pentru un timp decât să nu fii niciodată drept.
23. Dacă vrei să înveţi să iubeşti, începe cu animalele: ele sunt mai sensibile.
24. Învăţându-i pe alţii, te vei învăţa pe tine însuţi.
25. Adu-ţi aminte că aici lucrul nu este un scop în sine. El nu este decât un mijloc.
26. Poate fi drept doar cel care ştie să se pună în locul altora.
27. Dacă nu eşti dotat cu spirit critic, prezenţa ta aici este inutilă.
28. Cel care se va elibera de “boala zilei de mâine” va avea o şansă să obţină ceea ce a venit să caute aici.
29. Fericit cel ce are un suflet. Fericit cel ce nu are unul. Nefericire şi suferinţa celui care nu are decât sămânţa unui suflet.
30. Odihna nu depinde de cantitatea, ci de calitatea somnului.
31. Dormi puţin şi fără regrete!
32. Energia consumată pentru o muncă interioară activa se transformă imediat într-o nouă rezervă. Ceea ce este consumat pentru munca pasivă este pierdut pentru totdeauna.
33. Unul dintre cele mai bune mijloace de a trezi dorinţa de lucru cu sine este să devii conştient că poţi muri în orice moment. Şi trebuie să înveţi să nu uiţi acest lucru.
34. Iubirii conştiente i se răspunde cu acelaşi fel de iubire. Iubirea emoţională provoacă opusul său. Iubirea fizică depinde de tipologie şi de polaritate.
35. Credinţa conştientă este libertate. Credinţa emoţională este sclavie. Credinţa mecanică este prostie.
36. Speranţa de nezdruncinat este forţa. Speranţa amestecată cu îndoială este laşitate. Speranţa amestecată cu teamă este slăbiciune.
37. Omului îi este dat un număr limitat de experienţe. Dacă este econom, el îşi va prelungi viaţa.
38. Nu există aici nici ruşi, nici englezi, nici evrei, nici creştini. Nu există decât oameni care urmăresc acelaşi scop – acela de a deveni capabili să fie.

Sursa: Viziuni din lumea reală/GURDJIEFF, George Ivanovich. – Bucureşti: Herald, 2011, pp. 285-288.
P.S. Aceste aforisme erau înscrise pe drapelul din Study House de la Prieure, conform unui alfabet secret, pe care doar elevii îl puteau descifra. (p. 9)


SURSA: http://www.delaomlaom.ro/2012/04/g-i-gurdjieff-38-de-aforisme/

[latan.elena]

"O, omule, priveste-te:
tu ai în tine cerul si pãmântul,
fã din aceastã lume un cer pe pãmânt...
Iatã cãile !"

Hildegarde de Bingen





























Cheia pentru a gãsi un echilibru fericit în viata modernã este simplitatea.

(Sogyal Rinpoche - Cartea tibetanã a vietii si a morti

[latan.elena]

Definiția strigătului

Un poem de Octavian Paler.

Ți-aș spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea. Ți-aș spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi. Ți-aș spune ceva,
ce-ai știut,
sau ce știu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
și s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

Octavian Paler,
Definiția strigătului





SURSA: http://webcultura.ro/definitia-strigatului/