Fresca Manastirea Voronet. Ingerii infasoara cerul precum un sul. Cerul e reprezentat prin semnele zodiacale
Val Răzeşu
NE CHEMI SPRE CER
Val Răzeşu
cu stimă profundă şi aleasă prețuire, părintelui DUMITRU ICHIM
De unde-atâta mir sfințit,
că poți lumini pe stele scrie,
când soarele-i spre asfințit,
să îl răsari de pe hârtie?
De unde, cum, atâta har,
să faci Cuvântului un nimb,
din necuvinte ce tresar,
să meştereşti aripi de schimb?
Cum poți piroanele să-ți duci
când Nesfârşitul te îmbie
şi plâng pădurile de cruci
în slova ta atât de vie.
Arăți de după fiecare nor
un cer, ființei de tărână,
şi urci Golgota tuturor
doar cu durerea ta de mână.
Vuieşte-n jurul tău ceva,
topindu-i lumii promoroaca,
eu ştiu spre ceruri ce urca:
e inima, se-aude toaca...
Cu sufletul îngenuncheat,
mă las acoperit de lavă,
părinte, clopotele bat
din psalmii ce-i înalți în slavă.
Atâta cer ai înălțat
pe umilita mea făptură
că sufletul a cuvântat
cu tot albastrul de pe gură...
30 septembrie 2016
VAL RĂZEŞU
Marcaje