Fara reguli, fara frica...doar bucurie !
Fara reguli, fara frica...doar bucurie !
„Deci eu îmi spun mie: «Bunătatea începe cu mine»”
Mary N. Cook
"Există în viețile noastre zile marcate cu roșu, în care întâlnim oameni care ne emoționează că o splendidă poezie, oameni a căror strângere de mână debordează de simpatie fără cuvinte și a căror natură dulce și bogată aduce spiritului nostru nerăbdător și dornic o minunată odihnă. Poate că nu i-am mai văzut niciodată până atunci și poate că niciodată cărările vieților noastre nu se vor mai intersecta, dar, influența firii lor calme și blânde este un balsam turnat peste mânia noastră și simțim atingerea lor vindecătoare precum oceanul simte râul de munte care împrospătează. "
Helen Adams Keller
Căci, cel ce ştie să descifreze imaginea, şi care o poartă în inima lui, şi care este legat de această imagine, trăind din ea asemenea copilului ce suge la sânul mamei, cel căruia imaginea îi este temelie, semnificaţie şi prilej de măreţie, spaţiu şi împlinire, dacă va fi smuls de la acest izvor, va fi retezat, ciopârţit şi va muri asfixiat, asemenea copacului ale cărui rădăcini au fost tăiate. Nu se va mai regăsi. Şi totuşi, atunci când imaginea, pierind în el, îl face să piară, el nu mai suferă şi se acomodează mediocrităţii sale, fără a o recunoaşte.
Iată pentru ce trebuie să ţii mereu treaz ceea ce este măreţ în om
şi să-l converteşti la propria sa grandoare.
Căci hrana esenţială nu-i vine din lucruri, ci din ceea ce leagă lucrurile între ele.
Nu diamantul îl va hrăni, ci acea legătură ce există între diamant şi oameni.
Nu nisipul îl va hrăni, ci legătura dintre nisip şi triburi.
Nu cuvintele din cărţi, ci acele legături dintre ele care sunt
dragoste, poem şi înţelepciune.
Antoine de Saint-Exupéry – Citadela
Noi spunem mereu că omul îl caută pe Dumnezeu;
în realitate Dumnezeu îl caută pe om
si omul are datoria
de a se lăsa găsit.
Karl Graf Durckheim
" Acceptăm copiii aşa cum acceptăm copacii, cu recunoştinţă, pentru că ei sunt o binecuvântare , nu au aşteptări sau dorinţe. Nu te aştepţi ca copacii să se schimbe, îi iubeşti aşa cum sunt."
Isabel Allende
"Se pune praf pe suflete când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem fericiți. Am uitat să ne bucurăm."
Hrisostom Filipescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.07.2018 la 20:13.
''Daca ar fi satisfacut capriciul,
Lui Zeus, fara vreun temei,
Momentul alegerii unui rege,
Pentru flori, cu siguranta, chiar el,
Ar fi incoronat trandafirul.
Pentru frumusetea sa regala,
Socotindu-l fara de pereche.''
Sappho
"Și cine mai ascultă tăcerea?...
...acea prietenă fidelă care ne învață să coborâm în sine pentru a tăcea în tăcere și a ne bucura de ea...
...melodia inimii care cântă alte simfonii decât glasul...
Avem nevoie să tăcem, avem nevoie să ascultăm tăcerea din noi. Avem nevoie să ascultăm in tacere tot ce simțim.
Dacă mereu vom purta zgomot în jur, îngerii nu vor mai avea când să ne vorbească... hmm, și ce minunată e tăcerea de după tăcere!..."
Hrisostom Filipescu
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.07.2018 la 22:24.
„Viaţa poate fi trăită oriunde. Decorul nu are nicio importanţă, esenţială este intensitatea.”
Cezar Petrescu
Momentan sunt 379 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 379 vizitatori)
Marcaje