"Marea este prima dezlantuire a sufletului cosmic."
George Calinescu
"Marea este prima dezlantuire a sufletului cosmic."
George Calinescu
Frumoasă-i... - Mihai Eminescu
În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşiind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă în umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La geamătul dulce din vânt.
Natura, de jur împrejur,
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin,
Simt zčfiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor!
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin,
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasă-i ca ziua de azi!
" Vreau să ridic o lume magică în jurul meu şi să trăiesc puternic şi în linişte acolo."
Virginia Woolf
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte."
Lucian Blaga
Nici inteligenta, nici educatia, nu au nicio valoare daca nu sunt in slujba dragostei si a iubirii.
Arsenie Papacioc
Marin Sorescu, De două ori
Mă uit la toate lucrurile
De două ori.
O dată ca să fiu vesel,
Și o dată ca să fiu trist.
Copacii au un hohot de râs
În coroana de frunze
Și o lacrimă mare
În rădăcină.
Soarele e tânăr
În vârful razelor,
Dar razele lui
Sunt înfipte în noapte.
Lumea se închide perfect
Între aceste două coperți
Unde am îngrămădit toate lucrurile
Pe care le-am iubit
De două ori.
„Acum înțelegea deplin: viața nu este nici ziua de azi, nici mâine, nici anul întreg. Vieții adevărate îi este de ajuns clipa, clipa până în care pumnul destinului tescuiește timpul într-o la*crimă ca de spirit. Clipa când, copil, a scos singur întâiul pește, un crap de două ori mai mare decât el. Clipa când, într-o noapte, aplecat pe gura bunicului să-i audă șoaptele, acesta, cu un oftat ce a încremenit vremile, și-a dat sufletul chiar în sufletul lui. Cli*pele astea nu sunt timp, n-au să moară niciodată.”
Vasile Voiculescu, ”Pescarul Amin”
la pescuit. Tablou de Liviius
La pescuit. Tablou de Peter Carmen
"Dacă în drumul tău întâlneşti un om prea obosit ca să-ţi poată dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău. Căci nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui."
Dale Carnegie
Vasile Seicaru, "Ciresar"
"In sertarul gol de fluturi cine-ncearca sa re'nvie
Cu petale si saruturi, ochii tai, copilarie ...
Varsta risipita-n pasari, instelata papadie,
Cine-mi vine la rastimpuri cine oare, cine stie ?
Hai, veniti, se-ntorc ciresii
Cu calestile la scari,
Mai bogati ca niciodata
Mai frumosi ca niste zari !
Oare-n cate anotimpuri am intrat noi doi vreodata
Daca tu de-o vesnicie stai cu usa ferecata ?
In castelul fara veste deschizand camari o mie
Numai una nu mai este, unde-ai fost, copilarie ?
Si privind la ochii gemeni ca doi samburi de cireasa,
Cat as vrea din nou sa-mi semeni c-o oglinda uriasa ...
In fantana unei ciuturi mai revad sau cine stie
Doar ciresii cand ii scuturi, ochii tai, copilarie."
''A fi liric înseamnă a nu putea rămâne închis în tine însuţi. Această necesitate de exteriorizare este cu atât mai intensă cu cât lirismul este mai interior, mai profund şi mai concentrat. Pentru ce e liric omul în suferinţă şi iubire? Pentruă că aceste stări, deşi diferite ca natură şi orientare, răsar din fondul cel mai adânc şi mai intim al fiinţei noastre, din centrul substanţial al subiectivităţii, care este un fel de zonă de proiecţie şi de radiere.''
Emil Cioran
Momentan sunt 264 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 263 vizitatori)
Marcaje