Elena Latan

[latan.elena]

O viatã imposibilã, torturantã pe toate planurile, plinã de lipsuri.
Si totusi doar 37 de ani... 1853-1890

Un singur tablou vândut în cursul vietii.

"Un ratat" cum se simtea în preziua suicidului... când tocmai începuse sã fie recunoscut...

Un artist genial în cãutarea "culorii" luminii,
a culorii care sã redea misterul luminos aflat dincolo de toate aparentele;

În cãutarea tehnicii care sã redea profunzimea, imensitatea, nemãrginirea, viata care pulseazã peste tot... chiar si în modestele mãrãcinisuri...bucuria vietii mai ales pe care o presimte peste tot...

"De aceea meritã osteneala sã ne aplecãm în fata fiecãrui chiparos..."

Poate cã tocmai aceastã constiintã a mãretiei ce dominã pitorescul face diferenta, explicã fascinatia pe care o exercitã în timp lucrãrile lui.

Doar 10 ani consacrati picturii...

(http://www.ceruldinnoi.ro/)





Simt o coplesitoare nevoie de a avea - sã vorbim deschis - o religie,
si-atunci ies noaptea pe-afarã ca sã pictez stelele.





Totdeauna când vãd stelele încep sã visez...

Vincent Van Gogh



Vincent van Gogh - Wikipedia

[latan.elena]

Dureri ascunse...
Sunt flori care-şi înclină boiul şi mor topite de visare,
Mai sunt şi ochi ce plâng în noapte şi-adorm când soarele răsare,
Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai ştie?
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?

Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară,
Şi totuşi veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioşi, visau asară
Doi trandafiri ca doi prieteni, şi azi vîrtejul de petale
Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale…

Ca ei, ţii minte, stam alături…Dar tu nu poţi să mai ţii minte:
Ochii închişi nu mai visează şi foile ce mai-nainte
Erau o floare roşie-acuma-s doar un prilej de amintiri,
Iar viaţa re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri.

Aşa mor florile-n neştire, aşa-şi sting ochii buni lumina
Şi-n preajma vieţii care râde, cine-ar gândi, privind grădina,
Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?

Dimitrie Anghel

[latan.elena]

Nichita Stanescu

Şi ca să nu mă fac nisip, de mirare, piatră fiind,
memoria pietrelor mi s-a dat.
- Mişcarea naşte timp şi aceasta
şi acesta
şi acelea
şi aceea
sunt însăşi magnetismul !
Cel care stă, nu este.
Cel care mişcă, are trecut,
Cel care arde luminează.
Cel care s-a stins, este orb.

*metamorfozeleXIII

[latan.elena]

Zâmbește! și vei avea prieteni.
Încruntă-te! și vei avea riduri.

George Eliot

[latan.elena]

''Există lucruri simple în viaţă care sunt cele mai extraordinare.''

Paulo Coelho

[latan.elena]

Muzica vine din Lumile Superioare. Muzica are puterea de a trezi Conștiința în lumile superioare.
Muzica este verbul lui Dumnezeu.
Este mai bine să cultivăm arta muzicii, decât să pierdem timpul în bătălia raționamentelor.
Muzica este Cuvântul lui Dumnezeu.
Adevărata muzică este muzica clasică.
Muzica afro-cubaneză (guaracha, porro, mambo, cumbé etc.) servește doar pentru a trezi josnicele pasiuni animalice.
Să-i ascultăm mereu cu devoțiune pe Beethoven, Liszt, Schubert, Haydn, Mozart, Tchaikovski, Strauss, Händel etc.

Samael Aun Weor - Constiinta Cristos

[latan.elena]

Omul, în calitate de Persoană, nu va găsi fericirea
decât atunci când va descoperi
ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă.
În această nostalgie, omul presimte FIINŢA DIVINĂ care presează spre manifestarea ei prin Fiinţa esenţială.
În fondul lui, omul aspiră la ceea ce el este şi la ceea ce trebuie să fie ca Fiinţă autentică.
Fericirea lui depinde, în cele din urmă,
de o stare care corespunde vocaţiei pe care o primeşte de la Fiinţa lui.
El nu poate răspunde acestei vocaţii decât în măsura în care
i se supune în toată libertatea în cotidian.

Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor
care ne barează drumul spre culmile Divinului.
Ci este o punte care să ne lege de ele.
Dar trebuie ca noi să destrămăm vălul care acoperă conştiinţa noastră şi ne ascunde vederea lor; trebuie să distrugem zidul care ne interzice accesul la ele.
Aşadar: a trăi cotidianul ca „practică”.

K.G. Durckheim

[latan.elena]

'' Aproape totul cade prada uitarii. Viata de zi cu zi pune stapanire pe noi si multe lucruri importante sunt impinse in afara mintii noastre, ca niste stele vechi si inghetate. Sunt prea multe amanunte care ne framanta gandurile cotidiene, prea multe lucrurile pe care le avem de invatat. Si totusi, oricat timp am lasa sa treaca, orice s-ar intamla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uita niciodata. Sunt amintiri care raman neclintite inlauntrul nostru ca o piatra de temelie.

• Uneori destinul seamănă cu o furtună izolată de nisip care îşi schimbă cursul neîncetat. îţi schimbi ritmul de mers, încercând să o eviţi. Furtuna însă se schimbă şi ea, potrivindu-şi pasul după al tău.
Schimbi din nou pasul, dar şi furtuna face la fel. Acest lucru se repetă la nesfârşit, ca un dans macabru cu îngerul morţii, chiar înainte de revărsarea zorilor. De ce? Pentru că furtuna nu este ceva fără legătură, venit de departe. Tu însuţi eşti furtuna. E ceva dinlăuntrul tău. De aceea, n-ai decât să te resemnezi şi să păşeşti drept în mijlocul ei, să-ţi aperi ochii şi urechile de nisip şi să o străbaţi pas cu pas. Acolo nu există nici soare, nici lună, nici direcţie, uneori nici măcar timp. E doar nisip fin şi alb, făcut parcă din oase fărâmate, care dansează în înaltul cerului. Imaginează-ţi o astfel de furtună.
Apoi, desigur, va trebui într-adevăr să treci prin ea, prin această furtună puternică de nisip, metafizică, simbolică. Insă oricât de metafizică sau simbolică ar fi, îţi va sfâşia trupul ca mii de lame ascuţite. Mulţi vor sângera, inclusiv tu. Va curge sânge cald şi roşu, care îţi va păta ambele mâini. Va fi sângele tău, dar şi al altora.
Când furtuna va înceta, nu vei înţelege prea bine cum ai reuşit să scapi cu viaţă. Nu vei fî sigur nici măcar că a trecut cu adevărat. Insă un lucru îţi va fi clar: tu, cel care a ieşit din furtună, nu mai eşti acelaşi cu cel care a păşit în ea. Da, asta înseamnă furtuna de nisip.''

Mai mult:JURNAL DE LECTURA : Kafka pe malul marii – Haruki Murakami ..

[latan.elena]

Sunt un om viu…

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.(Nichita Stanescu)


De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă…



De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?…

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger…(Nichita Stanescu-Cantec fără răspuns)


Fel de sfârşit…



Adevarăta mâna n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.

Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct. .(Nichita Stănescu – Fel de sfârşit)

Mai mult:https://wikipedlia.wordpress.com/tag/nichita-stanescu/

[latan.elena]

O, femeie, tu nu eşti numai... de Rabindranath Tagore

O, femeie, tu nu eşti numai capodopera creaţiei,
tu eşti capodopera omului:el te împodobeşte
cu frumuseţea inimii lui.

Poeţii ţes vălurile tale cu firele de aur ale fanteziei;
pictorii îţi fac nemuritoare forma trupului tău.

Marea îţi dăruieşte perlele sale, minele aurul lor
grădinile verii îţi aduc ofrandă florile lor
pentru a te înfrumuseţa şi a te face mai de preţ.

Dorul omului îţi acoperă tinereţea cu slăvirea sa.

Tu eşti jumătate-femeie şi jumătate-vis.