" Natura este atât de puternică, atât de puternică. Să-i capturezi esenţa nu e uşor - munca ta devine un dans cu lumină şi vreme. Te duce într-un loc în interiorul tău."
Annie Leibovitz.
" Natura este atât de puternică, atât de puternică. Să-i capturezi esenţa nu e uşor - munca ta devine un dans cu lumină şi vreme. Te duce într-un loc în interiorul tău."
Annie Leibovitz.
„Maestrul: Cu ce lumină vezi?
Discipolul: Cu a soarelui ziua, cu a lămpii noaptea.
Maestrul: Cu ce lumină vezi aceste lumini?
Discipolul: Cu a ochilor.
Maestrul: Cu care lumină vezi ochii?
Discipolul: Cu cea a minţii.
Maestrul: Prin ce lumină cunoşti mintea?
Discipolul: Prin cea a Sinelui.
Maestrul: Deci tu eşti lumina luminilor…
Discipolul: Da. Eu sunt Acela…”
Sri Bhagawan Ramana Maharishi
Nichita Stanescu
Ceea ce este mai departe de mine,
fiind mai aproape de mine,
„tu” se numeşte.
Iată, m-am trezit zbătându-mă.
Se zbătea în mine „tu”
„tu”, pleoapă, te zbăteai,
tu, mână,
tu, piciorule, te zbăteai
şi deşi stam întins, alergam
de jur-împrejurul numelui meu.
Numai numelui meu nu-i spun „tu”;
în rest însuşi sufletul meu
este „tu”,
tu, suflete.
Lupta lui Iacob cu îngerul sau despre ideea de „tu”- Necuvintele (1969)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 22.05.2018 la 23:29.
''O zi a trecut domol, liniştită şi s-a dus pentru totdeauna cu clipele ei, cu clipele noastre.''
Ionel Teodoreanu
''Indiferent de anotimp, cel mai frumos acoperiş este Cerul, cu Dumnezeu umblând desculţ prin el...''
'' Fără credinţă, echilibrul uman devine fragil.''
Teodor Dume
DESPRE ORIGINEA CURCUBEULUI
Curcubeul este un fenomen a cărui origine o putem considera finală sieşi. Cauza sa provoacă numai propia sa cauză.
Curcubeul cuvintelor nu-şi are originea în cuvinte, ci în ceea ce le leagă. Natura lui nu este şi morfologică, ci numai sintactică şi fonetică, Funcţia ochiului este vederea, dar încântarea anumitor vederi constituie curcubeul vederii.
Curcubeul apare uneori deasupra marilor texte, bunăoară deasupra limbii române a lui Eminescu,
deasupra partiturii “Anotimpurilor” lui Vivaldi.
Toate curcubeiele sunt identice ca formă, măreţie şi natură, […] Ele sunt un simţ ce urmează să-şi creeze un organ încă imprecis şi cofuz în om : omenia.
Nichita Stanescu
" ...nimeni nu mă trezește, nimeni nu mă strigă din vis,
soarele numai, călcând afară, trece și-mi uită ochiul deschis."
Nichita Stănescu
''Cel care îşi îmbunătăţeşte starea sufletului său foloseşte cel mai bine timpul său liber.''
''Bunătatea este singura investiţie care nu dă niciodată faliment.''
''Mergi cu încredere în direcţia visurilor tale! Trăieşte viaţa pe care ţi-ai imaginat-o!''
Henry DavidThoreau
Ultima modificare făcută de latan.elena; 23.05.2018 la 10:54.
La început întreaga viaţă afectivă a omului este inundată de razele dispoziţiei fundamentale a devoţiunii faţă de tot ceea ce este cu adevărat vrednic de veneraţie.
Acest sentiment fundamental constituie centrul întregii sale vieţi sufleteşti.
După cum soarele, cu razele sale, trezeşte viaţa pe Pământ, tot astfel veneraţia trezeşte la viaţă în discipolul spiritual toate simţămintele sufletului.
La început, omului nu-i va fi uşor să creadă că sentimente ca veneraţia, respectul ş.a.m.d. au ceva de a face cu facultatea sa de cunoaştere.
Aceasta provine din faptul că omul este înclinat să considere cunoaşterea ca pe o facultate aparte, care nu are nici o legătură cu cele ce se petrec de obicei în suflet.
Nu ne gândim însă deloc la faptul că sufletul este acela care cunoaşte. Iar sentimentele sunt pentru suflet ceea ce sunt pentru trup substanţele care-i constituie hrana.
Dacă vom da trupului pietre în loc de pâine, activitatea sa se stinge. La fel este şi cu sufletul.
Pentru suflet, veneraţia, respectul, devoţiunea sunt substanţele hrănitoare care îl fac sănătos şi viguros; întâi de toate, viguros pentru activitatea de cunoaştere.
Dispreţul, antipatia, subestimarea celor demne de preţuire provoacă paralizarea şi uciderea activităţii de cunoaştere. Pentru cercetătorul spiritual acest fapt este vizibil în aură.
Un suflet care-şi însuşeşte sentimente de veneraţie, de devoţiune, provoacă o modificare în aura sa.
Prin aceasta însă se deschide facultatea de cunoaştere; ea primeşte cunoştinţe despre lucruri din ambianţa sa, despre care nu avusese mai înainte nici o presimţire.
Veneraţia trezeşte în suflet o forţă de simpatie şi, prin aceasta, sunt atrase spre noi însuşiri ale fiinţelor din jurul nostru, însuşiri care altfel ne-ar rămâne necunoscute.
Rudolf Steiner
Momentan sunt 400 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 400 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje