"Invața să nu îți doreşti ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrei tu, ci aşa cum vrea Dumnezeu"!
"Invața să nu îți doreşti ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrei tu, ci aşa cum vrea Dumnezeu"!
Fii dispus să fii un începător în fiecare dimineață. – Meister Eckhart
„Omul nu trebuie judecat după
vârsta sa fizică, ci după etatea lui mentală şi spirituală“.
Mircea Eliade
„Îmi aparţin, pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!” – Omar Khayyam
Liu Yi. Art of watercolor:
" Când în sfârşit mi-am făcut timp să mă uit în inima unei flori, s-a deschis o lume cu totul nouă; o lume în care fiecare plimbare la ţară ar fi o aventură, unde fiecare grădină ar deveni una fermecată."
Grace Kelly
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.05.2018 la 11:14.
''Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă-și agită valurile din scârba de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta?
Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, sa nu fie un gust de plictiseala infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările?
Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența și nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție! Marea – comentariu fără sfârșit la Ecleziast…
Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcuta pentru oameni! Pentru aceștia e pamântul, acest amărât pământ… Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasa și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor.
Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inima bolnavă de nuanțe și nici o simțire atinsă de subtilitățile extazului pentru a surprinde un fior mortal în melodiile marine, ci doar o înclinare spre tainele și vocile melancoliei. Atunci nu mai ești sigur de identitatea ta și trebuie oarecum să te aduni, să te pescuiești neîncetat, spre a nu te înghiți mările din tine și din afara. Nu te poți stăpâni decât între patru pereți. Chemările depărtărilor te împing mai departe de calculul existenței tale…
Marea este o ispită de dispariție numai pentru cei ce au descoperit-o în zile și în nopți, prin introspecție… Având-o în față, îți verifici numai prăpastia acelor zile și acelor nopți… Demonia marină este un viscol aromatic, o ruină căreia nu ne putem refuza fără să călcăm pe ce e mai adânc în noi…, o nobilă descompunere pe care trebuie s-o grădinărim. Și apoi, nu zvâcnește sângele în ritm marin, nu e orgoliul lui melancolic acordat rănii albastre, mișcătoare și infinite? Suferința asta vastă și lichidă, ea să-mi împlinească un gust de dureri nemăsurate și să-mi astâmpere setea de nefericiri neîntrecute! De s-ar înfuria mările, să-și spargă valurile de inima omenească!
Lași Paradisul pentru rahitici când rătăcești pe malurile mării. Căci el este o mare fără demonie. Icoana raiului nu m-a urmărit decât în momentele acelea periculoase în care ți se topesc încheieturile și ți se moaie oasele, într-o supremă slăbiciune, într-o maximă deficiență. Imaginea cea mai pură pe care o alcătuiește mintea este emanația unei vitalități vacante.
Nicăieri mai mult ca la mare nu ești înclinat a socoti lumea o prelungire a sufletului. Și nicăieri nu ești mai capabil de un fior religios prin faptul simplu de a privi. O viață plină, cu un nimb de absolut, ar fi aceea în care orice percepție ar fi o revelație. Ești pe cale a o realiza în sugestia amurgurilor marine…''
Emil CioranAmurgul gândurilor
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.05.2018 la 11:50.
Spune-mi ce visezi, ca să-ți spun cine ești, glumește unul dintre eroii mei, un român emigrat în America. Doar că el visează peste ani, peste mări și țări, livada bunicilor, gustul merelor de acasă, mirosul de tei în parcul unde a sărutat prima oară o fată. Și în toate visele vorbește românește.Adevărul e că, emigrând, toate se iau după noi, și iluziile și limitele, și superstițiile și spaimele. Nu noi trebuie să ne adaptăm, ci visul american ar trebui să se adapteze la noi.Într-o lume atât de tulburată, într-un timp atât de intens în amenințări și contradicții, aici sau oriunde, să visăm cu toții la normalitate și liniște. La miracolul mic al fiecărei zile.
(fragmentul precedent al interviului poate fi citit aici)
Mai mult:
A visa - Literatura de azi
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.05.2018 la 14:32.
Cel care vrea să facă bine, bate la poartă.
Însă acela care iubeşte, acela găseşte poarta deschisă."
Rabindranath Tagore
"O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine însumi."
Lucian Blaga
''Emoţia cea mai magnifică şi mai profundă pe care o putem încerca este simţământul mistic. Acolo se găseşte germenele oricărei ştiinţe autentice... Cel căruia această emoţie îi este străină, care nu mai ştie să se lase atins de admiraţie sau tulburat de extaz, este un om mort''
Albert Einstein
Momentan sunt 281 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 281 vizitatori)
Marcaje