Elena Latan

[latan.elena]

„Pe un ocean
de sunete de clopot
deodată
pluteşte o altă dimineaţă”

Giuseppe Ungaretti

[latan.elena]

Nichita Stanescu

Alegerea culorii

Inima mea își alege culoarea
Ea își alege propria ei culoare,
culoarea pe care-o avea încă
de dinainte de a ști că o are.
Inima mea își alege culoarea
cea fără umbră, cea nemișcătoare.
Cea care se vede chiar și atunci
cînd ții pleoapele-nchise
și – asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuși,
tot timpu-n afară,
în același loc
și pretutindeni,
purtînd istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
pînă la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mișcărilor toate
pînă la punctul solemn de unde
începe
istoria însăși
a luminii.
Inima mea își alege culoarea
roșie, își alege
roșu vertical,
roșul pe care l-a pulsat
necontenit, roșul pur
hrană a gîndurilor
roșul care s-a născut sînge
ca să devină idee,
care s-a născut pasăre
ca să devină zbor.
Roșu, roșu vertical
cascadă, pantă de deal
săltînd din oul secundei
ovalul de ou,
și înfățișat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricînd și oriunde,
naștere, zestre
a lui
A FI schimbîndu-se în
ESTE.

[latan.elena]

,,Mi se făcuse dor... dorul acela firav, alb mai întâi, care prinse puteri și culoare crescând pe locul în care odinioară se formase o inimă pentru a pulsa în întreaga-mi ființă; dorul acela care înlocuise inima-mi ; inima-mi odihnindu-se în palmele tale, în visele tale, poate în lacrimile tale de rouă în care se oglindeau razele soarelui în zorii zilei; mi se făcuse dor în ceas de vecernie când sufletele se înveșmântează în suspine pentru a -și pleca genunchii reculegându-se pe drumul atât de frumos, de miraculos și revelator al iubirii, al crucii, al dăruirii de sine care ne poartă pașii pe un tărâm de lumină și de albastru, poate acasă, poate mai mult ca acasă precum nu am mai fost și nici n-am știut că putem sau vom fi; nu singuri, nu triști, nu învinși, ci împreună, sporind în noi muguri de speranță, explodând în noi , ca o primăvară, muguri de iubire..."

Traian Calistru

[latan.elena]

Nichita Stanescu

Cantec

De dor de tine vad iarba rasarind
vad verde, foarte verde.
Botul de bou al stelelor mugind
si cornul lunii ce ma pierde.
Sunt fericit ca esti, ca suntem
ca ne pamant pamantem
ca ne singur, ca ne iepure
de nu l-ar impusca nimeni, Doamne!

[latan.elena]

Valul este dorul mării de a săruta ţărmul.

Lucian Blaga

[latan.elena]

Mi-e dor de tine, mamă-versuri

Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunză o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

[latan.elena]

Mi-e dor de mama... niciodată, nici când eram copil, nu mi s-a făcut aşa dor de mama ca acum...

Zaharia Stancu




România rurală interbelică în Fotogra

[latan.elena]

Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile... iar cenusa care ramane reprezinta amintirile...

Octavian Paler

[latan.elena]

Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.

Nichita Stanescu

[latan.elena]

Dorul?! Nu stiu... cred ca nu trece niciodata. Cred ca nu trece! Tot timpul iti este dor de ceva – iti este dor de un peisaj, iti este dor de un spectacol pe care l-ai vazut candva, de niste oameni pe care nu mai ai posibilitatea sa-i mai vezi... Amintirea este un permanent dor! Si e un permanent insotitor al omului.

Ileana Vulpescu