"Dumnezeu este liniştea universului, iar omul e strigătul care dă sens acestei linişti."
Jose Saramago
"Dumnezeu este liniştea universului, iar omul e strigătul care dă sens acestei linişti."
Jose Saramago
''Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.''
Markus Zusak-Hotul de carti
Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.05.2018 la 10:38.
Boris Ioachim
Cântec despre macii roşii
,Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
În care, macii roşii, fragilitatea-şi scaldă?
Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
Din torturate trupuri, de primi martiri creştini...
Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
Şi –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.
Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcoreşte,
Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeieşte –
Şi-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire...
Iubire pentru oameni – ce simţământ deplin! –
Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert...
Mă simt şi serv şi rege, sub marea de senin –
Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.
Pe câmpuri, pe făgaşe, pe margine de şleau –
Modest cresc macii roşii – şi-atât de delicaţi!
Că–s o minune-n sine, nicicum, habar nu au –
Şi nici nu bagă-n seamă – că-n seamă nu-s băgaţi.
Sublimi - precum natura, şi roşii – sânge-pur,
Simbolizând iubirea şi jertfa – totodat',
Stingheri sunt macii-aceştia, sub cerul plin de-azur –
Emblema inocenţei şi-a gândului curat.
În ziua-n care câmpul nu-i va mai izvodi,
Nici grâul – pâinea lumii – în spic nu va da rod...
Atuncea, lumea noastră, ori se va prăbuşi –
Ori primeni-va-şi faţa cu-n nou, curat, norod...
... Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când şopteşte vântul, într-o amiază caldă –
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
În care, macii roşii, fragilitatea-şi scaldă?!..."
''În fiecare clipă petrecută pe această planetă, amintește-ți că ești aici pentru un scop unic, mult mai mare decât acela să mănânci, să dormi și să vorbești.''
Sri Sri Ravi Shankar
"Oamenii văd, în general, ceea ce caută să vadă şi aud ceea ce vor să audă."
"Mierlele nu fac mare lucru, cu excepţia faptului că fac o muzică de care noi ne bucurăm. Mierlele nu mănâncă şi nu distrug grădinile oamenilor, nu îşi fac cuiburi în pătuluri, nu fac niciun lucru în afară de faptul că ele cântă din inimă pentru noi. De aceea este un păcat să ucizi o pasăre cântătoare."
"Adevăratul curaj este atunci când ştii că eşti învins şi bătut înainte de a începe, dar tu începi acea acţiune oricum şi îţi croieşti un drum, indiferent de situaţie"
Harper Lee, "Să ucizi o pasăre cântătoare"
Mihai Eminescu
Aveam o muză
(fragment)
Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătase,
Grumazii albi şi umeri acoperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!
Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.
.................................................. .........
Mai mult: Ce este o muza?
Athena and the MUSES. 0926: Minerva and the Muses. Detail of painting by Hans Rottenhammer 1564-1626. Germanisches Nationalmuseum, Nürnberg.
Nichita Stanescu
Semn 1
Plutea o floare de tei
în lăuntrul unei gândiri abstracte
deşertul se umpluse cu lei
şi de plante.
Un tânăr metal transparent
subţire ca lama tăioasă
tăia orizonturi curbate şi lent
despărţea privirea de ochi
cuvântul, de idee,
raza, de stea
pe când plutea o floare de tei
în launtrul unei gândiri abstracte.
Carrie Vielle ~ Mixed Media painter
„Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec.“ „
Când se repetă, o greşeală nu mai este o greşeală: este vorba de o decizie.“
„Nu eşti înfrânt când pierzi. Eşti înfrânt când renunţi.“
„Tocmai posibilitatea de a-ţi împlini un vis face viaţa interesantă.“
„Nu-ţi pierde timpul cu explicaţii. Oamenii aud doar ceea ce vor să audă.“
„Secretul vieţii este să cazi de 7 ori şi să te ridici de 8 ori.“
„Dacă vrei să ai succes trebuie să respecţi o regulă: Niciodată să nu te minţi pe tine însuţi.“
„Fii curajos ! Asumă-ţi riscuri ! Nimic nu poate înlocui experienţa.“
„Viaţa are o modalitate de a testa voinţa unei persoane fie prin faptul că nu se întâmplă nimic sau dacă totul se întâmplă deodată.“
Paulo Coelho
''Relaxati-va si rataciti-va in frumusetea voastra.''
Swami Kripalvanandaji
''E probabil ca noi să visăm în mod constant, însă conştiinţa face în starea de veghe o asemenea larmă, încât nu mai auzim. [...] Noi nu visam, suntem visati.''
Carl Gustav Jung
Momentan sunt 135 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 135 vizitatori)
Marcaje