"Dumnezeu este liniştea universului, iar omul e strigătul care dă sens acestei linişti."
Jose Saramago
"Dumnezeu este liniştea universului, iar omul e strigătul care dă sens acestei linişti."
Jose Saramago
''Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dumnezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Călugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce orăşenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi ritmurile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii!''
''Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi.
Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie umplute de prezenţă, de sens, de mister, de frumuseţe şi de bucurie.
Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii acesteia, nu trebuie să o căutăm ca pe o evadare. Nici măcar nu trebuie să o căutăm!
Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi, fiindcă îşi măsoară fericirea în fericirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celălalt. Fericirea vine singură. Şi vine ca un dar pentru cei care ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dumnezeu. Toate aceste piscuri înălţătoare de fericire, care apar fulgurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte intermediare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace „pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.''
Parintele Pantelimon de la Oasa
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.05.2018 la 10:52.
Să fim MAI buni, MAI drepti, MAI blânzi, MAI răbdători, MAI zambitori,
MAI atenti,MAI bucurosi, MAI iertători, MAI fericiți...Sa fim MAI iubitori !
Ultima modificare făcută de latan.elena; 01.05.2018 la 12:13.
"Nici inteligența sclipitoare, nici imaginația, nici amândouă împreună nu pot face un geniu. Iubire, iubire, iubire, aceasta e esența geniului."
Wolfgang Amadeus Mozart
1786: Mozart invită lumea la Nunta lui Figaro
''Nu frumusețea ne face să iubim , ci iubirea ne face să vedem frumusețea ”
Lev Tolstoi
”Îmi văd calea, dar nu ştiu încotro duce. Faptul că nu ştiu unde mă îndrept este ceea ce mă inspiră să călătoresc.”
Rosalia de Castro
''Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos''
Leonardo Da Vinci
Cele mai frumoase flori de câmp
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.05.2019 la 21:17.
''Dacă dragostea ar fi un copac, rădăcinile ar fi iubirea ta de sine.
Cu cât te iubeşti mai mult, cu atat mai multe fructe va da copacul tău pentru alţii şi va dura mai mult.''
Walter Rice
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.05.2019 la 21:19.
Tacerea cea bine graitoare
Într-o epocă bogată în cuvânt, ştiri, informaţii, dezbateri, dialog, comunicare, pare mai degrabă ciudat ca cineva să vorbească despre tăcere. În vremuri de decădere a cuvântului în minciună, jignire, linguşire, ironie, înşelăciune şi batjocură, se impune, credem, să facă referire cineva şi la cunoscuta, aleasa, discreta şi de folos aducătoarea tăcere. Tăcerea e un fel de a fi.
Cineva care tace nu înseamnă nicidecum că e nepăsător, apatic, lipsit de vlagă şi neatent. Tăcerea deliberată, puţina vorbire cultivată cu grijă şi respingerea vorbăriei şi a bârfei constituie cinstea tăcerii şi evitarea obositoarei poliloghii, de la care provin continuu diferite probleme precum certuri, răceală sufletească, zarvă. Oamenii tăcuţi vorbesc prin tăcerea lor sobră. Nu tac pentru că nu ştiu să vorbească, din rea-voinţă şi din îngâmfare ascunsă că nu participă la discuţii de nivel înalt, ci din simţirea smerită că nu au ceva important de spus. Astfel, pur şi simplu tac. Când însă chiar vorbesc, lasă cuvânt plin de conţinut.
Monah Moise Achioritul
''E prea frumos cerul ca Dumnezeu sa nu fie acolo.''
Paul Feval
Momentan sunt 402 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 402 vizitatori)
Marcaje