''Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă pierdută. ''
William Shakespeare
''Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă pierdută. ''
William Shakespeare
„Nu puterea marilor sentimente face oamenii superiori,
ci durata lor.”
Friedrich Nietzsche
“O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorită neglijenţei. Şi dacă vei voi să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viaţă, făcând altceva.”.
SENECA
''Într-o zi, un bătrânel mi-a spus să nu caut niciodată să grăbesc lucrurile, căci toate se vor aşeza la timpul lor. Tot ce am eu de făcut e să fiu prezent în fiecare moment al vieţii mele şi să îl cinstesc, să îi fiu recunoscător pentru fiecare minut al fiecărei zile, pentru fiecare emoție, pentru fiecare peisaj din natură și pentru fiecare lacrimă ori picătură de lumină.''
''Viața nu se măsoară prin câte femei ai iubit, prin câți bani ai avut ori prin numărul de fripturi pe care le-ai încins pe grătare, ci prin scurtele momente în care ai simțit cu adevărat viața. Atunci timpul s-a oprit în loc pentru tine și ai fi putut să rămâi acolo tot restul vieții. Însă ceva te-a determinat să te întorci la realitatea zadarnică în care rătăcești cu mintea.Adevărul este că nu timpul vindecă rănile, iubirea vindecă mintea îmbolnăvită de teama că nu mai există iubire sau frumos, dacă mintea nu a primit ceea ce a considerat că i se cuvine sau dacă nu a înțeles rolul acestui medicament minunat încă.''
Mai mult:http://vorbindcudumnezeu.com/2018/04...iodata-timpul/
" Sunt lucruri care mișcă toate inimile la fel, le simt toți și le înțeleg toți."
Vraciul Tadeusz Dolega-Mostowicz
Le mage
Pre-poziție
"Din cauza mea tu ştii să citeşti în Braille pe nori
Datorită ţie eu nu mai pot să văd în culori.
Din cauza mea tu ştii care-i capitala sufletului tău
Datorită ţie eu nu mai pot să mă mai reîntorc în oraşul Eu.
Din cauza mea tu ştii cum se desenează un gând de bine
Datorită ţie eu nu mai pot să trasez o linie între mine şi tine.
Din cauza mea tu ştii să explici de ce în piept ceva bate
Datorită ţie mi-am încurajat inima să-nveţe karate.
Din cauza mea totul e datorită ţie
Datorită ţie totul e din cauza mea."
''E mai rușinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înșelat de el.''
Arthur Schopenhauer
''Dacă socoteşti prieten pe cineva în care nu ai aceeaşi încredere ca şi în tine însuţi, faci o mare greşeală şi nu cunoşti valoarea adevăratei prietenii.''
Seneca
''Dacă mă încred în Dumnezeu şi El există, câştig infinit. Dacă mă încred în Dumnezeu şi El nu există, nu pierd nimic. Dacă nu am încredere în Dumnezeu şi El există, pierd infinit. Dacă nu am încredere în Dumnezeu şi El nu există, iarăşi nicio pierdere.”
Blaise Pascal
,… odata spulberata increderea, refacerea ei din cioburi este un proces anevoios si chinuitor, daca nu chiar imposibil.”
Elizabeth Gilbert
José Royo (born 1941, Spain) - The
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.04.2018 la 22:42.
"Cât de ciudat e alcătuită lumea aceasta !
Cel ce-şi apropie suferinţa altuia, cel ce porneşte la drum pentru îmbucurarea fratelui, cel ce se roagă pentru frumuseţea lumii noastre, acela e supus tuturor încercărilor.
Uneori cu încrâncenare, alteori cu blândeţe resemnată, el trebuie să dea plata dăruirii propriei sale fiinţe."
Ernest Bernea
"Sensul încercărilor vieţii este înnoirea; ele înlătură rugina de pe suflet. Încercările grele ce se abat asupra nostră ne descoperă pe noi înşine, cei uitaţi nouă."
Ernest Bernea
"Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căuta în jurul tău ceea ce ai în tine ! Sfarmă piatra ce acoperă aurul !"
Ernest Bernea
Momentan sunt 70 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 70 vizitatori)
Marcaje