Elena Latan

**latan.elena** · 15.04.2018

''Fericiți nu sunt cei care au ce-i mai bun din toate, ci aceia care scot ce e mai bun din ceea ce au. ''

Kahlil Gibran

**latan.elena** · 16.04.2018

"Niciun farmec nu e mai mare decât delicateţea sufletească.,,

Jane Austen

**latan.elena** · 16.04.2018

''Viaţa nu este altceva decât continuul miracol de a exista.''

Rabindranath Tagore

**latan.elena** · 16.04.2018

''Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.''

Michelangelo

**latan.elena** · 16.04.2018

MULTUMESC , DOAMNA IULIA MIRANCEA ! ADMIRATIA SI RESPECTUL MEU SUNT FARA MARGINI ! SUNT FOARTE ONORATA SI FERICITA CA M-ATI PRIMIT IN INIMA DUMNEAVOASTRA SI M-ATI ASEZAT LA LOC DE CINSTE ! DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE !

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!
Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!
Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

Iulia Mirancea

(20 aprilie 2015)

Iulia Mirancea

Ancora din suflet
Doamnei Elena Latan
Dedicație exclusivă

Eseu

Motto
Să-i apărăm pe cei dragi!
Dar să avem grijă, să nu-i apărăm și de cei care îi iubesc!

Iulia Mirancea

Zilele trecute, FB. mi-a oferit un clip
în care mă îmbia: scrie!

Da! Voi scrie!
Voi scrie o poveste frumoasă despre oameni,
aşa cum o văd eu, cum am visat-o
atunci când abia deschideam ochii către lume
şi aşa cum ar trebui să o vedem fiecare dintre noi!

Pe EA, ancora mea magnifică,
ce poartă un nume delicat (ca şi sufletul său),
am cunoscut-o aici, în acest spaţiu
tributar văzului şi auzului…
A apărut (habar n-am cum),
într-un moment când eu treceam drastic,
printr-o criză poate, existențială!!
Căci, adesea ni se întâmplă ca,
oamenii pe care îi iubim
să ne dea peste cap structura genetică
şi tot ce acumulăm prin propria educaţie!
Ex.: recunoştinţă pentru Frumosul uman și
recunoaştere a valorilor morale!
E drept, nu trebuie să așteptăm de la nimeni nimic
dar noi avem obligația morală de a răsplăti cu iubire,
tot ce primim de la pe cei care, de-acolo,
din plinul simplității, dincolo de normalul anodin,
se lasă purtați de vis, de ludic, de Frumos,
pentru a ne părtini un strop de celestitate…
Mi s-a întâmplat și mie (din nefericire)!
Cineva crezuse în mine până la Cer,
mă ridicase până dincolo de el ca,
într-o bună zi, subit, fără niciun alibi,
argument real, criteriu de selecție etc. etc.
să mă împingă, de acolo… direct în prăpastie!
Cineva, un semen de pe partea cealaltă a Terrei,
construise, din lespezi de Iubire și contemplație,
o citadelă a Frumuseții umane:
aspirația către perfecțiune...
Și pe urmă, cu un croșeu scurt,
dărâmase tot ce, cu sprint docil și migală, clădise!
Cum să mai crezi în oameni, în tine, în noi toți?
E trist și anormal... Dar mie mi s-a-ntâmplat!
Şi atunci, Supremaţia a trimis-o pe EA,
să salveze aparenţele şi să-mi readucă
în perspectiva aspiraţiilor,
confluența dintre zbaterea inimi mele
și aditivul uman, adică,
Lada de zestre a Omenirii!
EA, un om modest, cinstit, etic, real,
model indestructibil de Frumuseţe,
mi-a ajutat sufletul să treacă o punte!
Simplu şi concret!
Mi-a trimis muzică, flori şi, din când în când,
un giuvaer alcătuit din două cuvinte:
“VA TRECE”!
Atât, doar două cuvinte, nimic mai mult!
Ea, mi-a întins propria ancoră de care m-am agăţat,
fiindcă, o navă pe care o crezusem infailibilă,
mă răsturnase în valurile îngheţate ale Atlanticului…
Fiindcă un om care se intitulase “Cel mai bun prieten”
și declarase (public şi personal) , că nu mă va părăsi niciodată,
mă trădase fără glumă, fără scrupule, fără argument
și îmi înşelase subit crezurile și aşteptările;
îmi spulberase visurile și îmi tăiase aripile …
M-am agăţat de o ancoră, fie ea şi invizibilă,
ca să-mi pot iubi din nou, semenii…!
Ea mi-a refăcut circumferința standardului de dăruire,
cu propriul etalon al cumsecădeniei!

Oare, am dreptul să fiu recunoscătoare acestui Om?
Oare, am voie să NU fiu?
Oare, cu ce greșesc față de oameni,
dacă mă plec în fața unuia dintre ei,
fiindcă a făcut ceea ce alții n-au vrut? Sau n-au putut?
Sau nu le-a păsat? Sau n-au avut curajul să se implice!
EA s-a implicat!

Omenirea ar putea fi mai bună!
Ar putea fi cu mult mai bună și salvată de la autodistrugere,
de la dezastrul iminent, doar de noi, oamenii normali ai Terrei!
Noi înşine suntem răspunzători de continuitatea Planetei Albastre!
Dar trebuie să ne permitem unii altora, să împlinm ce avem de împlinit…!

Vă mulţumesc, Doamnă apărută din senin (seninul sufletului),
pentru altruismul, nobleţea, credinţa, beatitudinea
şi bucuria de a dărui celor din jur amplitudine,
magnitudine și liant coagulant!
Mă aștern la picioarele dumneavoastră, Aici și Acum!

Iulia Mirancea

Iulia Mirancea

Flori pentru Ea

Eseu
Doamnei Elena Latan
Dedicație exclusivă

Flori pentru protagonista mea,
fiindcă astăzi e ziua Ei…

N-am văzut-o niciodată…
A apărut în viața mea enigmatic și candid,
ca o particulă ireală de azur,
pe care, pe un cer de vară
învăluit în safire de Lumină,
numai inima o poate vedea…
Și, interesant,
pe traiectoria drumului meu,
am perceput-o ca pe un giuvaer,
și am asimilat-o ca pe un miracol!
Am străbătut împreună,
un periplu incitant, incitabil,
șocant uneori, deloc ușor, nerectiliniu,
cu vertijuri și colapsuri delirante de Fata Morgana! …
Anevoios ca o cărăruie în amonte dar (uimitor),
imposibil de abandonat…

Ne-am supărat (din prea mult zel),
ne-am certat (din cauza altora),
ne-am admonestat (involuntar),
ne-am bătut pe idei, ne-am luptat…
Ne-am luptat, până când,
Binele și Frumosul a învins…
Ne-am admirat reciproc,
(de dragul Supremației),
ne-am sfâșiat una pe alta
(ca să nu luăm decizii greșite),
ne-am despărțit,
(ca să vedem dacă ne cunoaștem valoarea),
ne-am iertat, am îngenunchiat
una în fața celeilalte
(când furtuni inerente ne-au scuturat
ca pe frunzele veștede )!
și… ne-am întors…
De zeci de ori, ne-am întors…
Ne-am întors una la alta
și amândouă, spre Eternitate
(fiindcă, fără noi împreună
lumea ne părea sumbră,
convertibilă, ambiguă,
frântă în două…
Am făcut toate acestea…
Probabil, ca să ne cunoaștem perfect
sufletul, credibilitatea în fața semenilor
și puterea de dăruire…

Am căzut și ne-am ridicat
de zeci de ori!
Dar nu ne-am trădat niciodată!
Aceasta se numește loialitate?
Iubire de semeni?
Umanism?
Sau, poate, chemare celesta,
pentru a curăți, împreună,
un spațiu râvnit de Omenire,
pe Terra cea pustiită de neiubire…
E datoria și motivația forte,
de a clădi o citadelă a Frumuseții,
pentru a lăsa Lumea,
mai bună decât am găsit-o…
Poate e dreptul nostru la port-iubire
și pașaportul către maiestuozitatea Infinitului…
Nu știu…
Nu mai știu…
Nici nu e nevoie să știu…
Știu doar atât:
Astăzi e ziua ei!

Iulia Mirancea

Din volumul Trepte spre Cer

Dincolo de omenie e desăvârșirea!
Fie ca ea să fie râvna exclusivă
a țelului a dumneavoastră!
Dincolo de Cer e Lumina!
Fie ca ea să vă inunde sufletul
în fiecare clipă și cu fiece pas,
până la desăvârșire și dincolo de ea!

La mulți ani

Iulia Mirancea

16 Aprilie 2018

**latan.elena** · 17.04.2018

''Viaţa râde de tine atunci când eşti nefericit... Viaţa îţi zâmbeşte atunci când eşti fericit... Dar, viaţa te salută atunci când îi faci pe alţii fericiţi...''

Charlie Chaplin

**latan.elena** · 17.04.2018

Mai înainte ai văzut o pasărea şi ai zâmbit. Ce simţeai?
— Ştiu atât de multe lucruri din câte se ascund „în spatele uşilor închise“ cum ar zice un tâmpit, care a făcut un best-seller din durerea unui preşedinte al statului său, ştiu atât de multe lucruri din spatele păsărilor, din spatele pădurilor, din spatele câmpului, din spatele mării şi chiar din spatele cerului, încât, într-adevăr, vreau să dau un chip uman copacului, câmpului, mării, cerului cu stele. […]
— Ţi-e teamă de ceva?
— N-aş putea să fiu sincer în răspuns, dar aş putea să-ţi descriu portretul acestei secunde cu temerile ei.

Nichita Stănescu - Antimetafizica