Elena Latan

[latan.elena]

"Păstrează mereu un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre încântătoare"

~ Proverb chinezesc ~

[latan.elena]

" Oamenii sensibili ar trebui să fie preţuiţi. Ei iubesc profund şi se gândesc profund la viaţă. Sunt loiali, cinstiţi şi sinceri. Lucrurile simple adesea înseamnă cel mai mult pentru ei. N-au nevoie să se schimbe sau să se întărească. Puritatea lor îi face ceea ce sunt.''

Kristen Butler

[latan.elena]

''Vrei să cunoști lucrurile? Privește-le de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-le de departe.''

Ion Luca Caragiale

[latan.elena]

''Aveam un câmp plin de speranţă, acolo am semănat iubiri şi au crescut flori.''

''Arta nu exprimă altceva decât nevoia de a te exprima.''

''Cât e de mare cel care consideră că între distanţa din vale până la cer şi cea de pe munte până la cer nu e nicio diferenţă!

''Ajunsi acolo sus nu suntem deloc mai înalţi decât înălţimea pe care o aveam înainte. Ne înalţă tocmai ceea ce călcăm în picioare şi ne situăm mai sus tocmai graţie celor care ne-au ajutat să ajungem mai sus.''

''Ce repede se trece tot ce trece. Nimic nu ştii, închipuire-i totul. De roze-nconjurat iubeşte, bea şi taci - nimic e restul.''

''Poetul poate simula. El simulează-atât de bine, că simulează chiar durerea, durerea pe care-n adevăr o simte.''

''În totul am dat greş, dar cum n-aveam ambiţii, probabil acest tot să nu fi fost nimic.''

''Valoarea lucrurilor nu este dată de timpul cât ele există, ci de intensitatea cu care le percepem şi trăim. De aceea există clipe de neuitat, lucruri inexplicabile şi persoane de neînlocuit.''

''Ce glorie nocturnă să fii mare fără să fii nimic!... Şi simt deodată cât de sublimi sunt călugărul în deşert, schimnicul în cotlonul lui, impregnându-se fiecare de substanţa lui Christos pe care o percep în pietrele şi grotele sihăstriei lor!''

''Un zeu se naşte. Alţii mor. Adevărul nici n-a venit, nici n-a plecat: doar Greşeala s-a schimbat.''

Fernando Pessoa

[latan.elena]

Paznicul turmelor (fragment)


Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

Fernando Pessoa

[latan.elena]

''Viitorul intră în noi și ne schimbă încă înainte de a se întâmpla.''

Rainer Maria Rilke

[latan.elena]

''...încă nu știu dacă sunt un vultur, o furtună sau un cântec.''

Rainer Maria Rilke

[latan.elena]

''Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi... ''

Părintele Nicolae Steinhardt

[latan.elena]

„Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se știe iubit și când iubește, când își revarsă iubirea din sufletul său.
Adevărul este că noi nu trăim la tensiunea iubirii, nici nu ne dirijăm totdeauna după porunca lui Dumnezeu.
Cei mai mulți dintre noi, chiar credincioși fiind, știm de porunca lui Dumnezeu, de porunca iubirii și cinstirii, dar, în general, ne manifestăm spontan.
Nu suntem nici urâtori, nici iubitori. Chiar spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că noi suntem, cumva, la mijlocul dintre iubire și ură.
Avem capacitatea de a iubi, dar nu iubim încontinuu. Avem capacitatea de a urî și urâm când ne vine nouă să urâm.
Cel ce nu iubește nu însemnă neapărat că urăște. Se află așa, cumva, la cota zero, acolo unde e confluența, punctul de întâlnire dintre negativ și pozitiv. Putem să mergem și înspre rău, putem să mergem și înspre bine. Cei mai mulți însă dintre noi iubim în mod spontan.
În orice caz, nu se poate spune că am ajuns la măsura aceea, încât din sufletul nostru să se reverse tot timpul iubire, ci permanent noi suntem într-o situație în care putem și să iubim, și să urâm; iar dacă am trecut pe versantul iubirii, nu mai putem să urâm. De pildă, în Pateric, se spune despre un părinte că, din prea multă bunătate, nu știa ce mai e răutatea. Ori noi, uneori, din prea multă răutate, nu mai putem lucra bunătatea, adică amestecăm lucruri rele și în lucrurile bune.”

Părintele Teofil Părăian, "Iubirea de aproapele

[latan.elena]

Suntem noi, fiecare cu amintirile, cu speranțele și cu norocul său, fiecare căutând poate altceva și înțelegând altceva, fiecare luând în stăpânire ceea ce își poate oferi singur. În fapt, lângă această tăcere ne simțim cu atât mai bogați cu cât nimic nu ni se oferă precis și neîndoielnic.

Octavian Paler, „Un muzeu în labirint”