…și nu
...si mai râvnesc nerostitele fumuri
din rug, să le smulg
ca pe-un schiptru de domn...
Călcâiul îmi sângeră încă de drumuri.
Prea vin de departe, din somn…
Ci lasă în poala ta caldă, să vie
făptura mea vie și glasul ucis.
Mi-ești dragă, femeie. Și noaptea-i târzie
să plec mai departe, spre vis.
Nichita Stanescu - Popas
''O picătură de rouă ce cade din înălţimi reflectă în pereţii ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adânceşte înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Aşa e şi sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conştiinţă; de aceea minunea fără margini, deafară, ne interesează mai puţin decât minunea dinăuntru, tot aşa de fără margini.''
Ion Luca Caragiale
Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.03.2018 la 09:42.
Rabindranath Tagore
Obârșia
”De unde am venit, unde m-ai găsit?”-
o-ntrebă copilandrul pe mamă.
Ea răspunse, pe jumătate plângând,
pe jumătate râzând și strângându-și copilul la sân:
”Erai ascuns în inima mea,
ca dorul inimii, dragostea mea!
Erai în jocurile cu păpușile din copilăria mea;
și de dimineață, încă de-atunci
te-nfășam și te desfășam ca pe prunci.
Erai închis în altarul zeului nostru casnic,
și preamărindu-l pe el, te preamăream pe tine.
În toate speranțele și iubirile mele,
în viața mea și-n viața mamei mele – trăiai.
În poala duhului nemuritor care ne ține căminul,
vârste după vârste te îngrijiră de-a pururi.
Când floarea fecioriei și-a deschis petalele –
tu pluteai ca o mireasmă împrejuru-i.
Moliciunea ta fragedă a dat boboci
în trupul meu tânăr,
ca întâia lucire înainte de-a răsări soarele.
Răsfățat al raiului, geamăn cu lumina dimineții
pluteai la vale, pe fluviul vieții
din lumea aceasta , și până la urmă
mi te-ai lipit de inimă.
Din ochi sorbindu-ți ochii,
o taină mă tulbură:
tu, care ești al tuturor,
ești doar al meu odor!
De teamă că te-aș pierde,
te-năbușesc strângându-te la sân.
Prin ce vrăjitorești silabe
cuprind comoara lumii-ntregi încătușate
în brațele-mi atât de slabe?...”
''Cuvântul care aduce pace în cel care-l ascultă valorează cât mii de cuvinte spuse în van. Cuvintele au puterea atât să distrugă cât şi să vindece. Când aceste cuvinte sunt adevăr şi bunătate, pot schimba lumea.''
Buddha
''A fi bun înseamnă a fi în armonie cu tine însuţi. Disonanţa înseamnă a fi forţat să fii în armonie cu alţii.''
Oscar Wilde
'' Nu vezi că toate problemele tale sunt problemele corpului tău - hrană, îmbrăcăminte, adăpost, familie, prieteni, nume, faimă, siguranţă, supravieţuire?
Toate acestea îşi pierd înţelesul în momentul în care realizezi că tu nu poţi fi doar un simplu corp.
Ca să cunoşti ceea ce eşti, trebuie ca mai întâi să investighezi şi să cunoşti ceea ce nu eşti.
Căutătorul este acela care se află în căutare de sine însuşi.''
„Cautatorul este in cautarea lui insusi. Renunta la toate intrebarile, mai putin la una:”Cine sunt eu?” La urma urmei, singurul lucru de care poti fi sigur este ca „esti”. „Eu sunt” este sigur. „Eu sunt aceasta” nu este. Depune un efort sa afli cine esti cu adevarat. Ca sa afli cine esti cu adevarat, trebuie mai intai sa afli cine nu esti. Descopera tot ceea ce nu esti: corpul, sentimentele, gandurile, timpul, spatiul, aceasta sau cealalta, nimic concret sau abstract care poate fi perceput ca tu. Cu cat descoperi mai repede ca la nivelul mintii poti fi descris doar in termeni negativi, cu atat vei ajunge mai repede la sfarsitul cautarii tale si vei realiza ca tu esti fiinta nesfarsita.”
Sri Nisargadatta Maharaj
Legenda matisorilor de salcie
Se spune ca, demult-demult, pe cand iarna nu-si facuse aparitia, nici sania nu fusese nascocita, s-a intamplat ca deodata vremea sa se raceasca, iar frunzele copacilor sa cada, sub incarcatura zapezii.
Atunci Dumnezeu degraba a chemat toti copacii in cer, spunandu-le ca vor sta acolo pana ce zapada se va topi.
Mare le-a fost bucuria ingerilor, care se bucurau de o mare nesfarsita de copaci infloriti.
Un singur copac nu a ascultat porunca Domnului si a deschis putin usa sa vada ce se mai petrece pe pamant.
Vazand campiile inverzite si pe oameni ca sunt tristi si ingrijorati in cautarea copacilor, salcia a fugit din cer, fara sa-si ia ramas bun si s-a asezat la locul ei, pe malul paraului.
Atunci oamenii s-au adunat degraba in jurul ei, sa-i admire florile albe, iar ea le-a povestit ce a trait in cer.
Dumnezeu, mahnit de neascultarea si nerecunostinta salciei, le spuse celorlalti copaci:
“Ceea ce a facut salcia nu este frumos.
Ea nu merita darul Cerului, de aceea am sa-i iau inapoi florile. Iara fiindca a sters-o ca o mata, pe furis, am sa-i schimb floricelele albe in matisori pufosi.
Asa va ramane in vecii vecilor…”
Salcia s-a intristat, insa si-a plecat ramurile in semn de supunere si parere de rau pentru neascultare, dar si din mahnire pentru ca necajise pe Domnul.
Cand veni primavara, toti oamenii admirau florile celorlalti copaci.
Insa de salcie, mai mult inca, se apropiau si ii mangaiau cu dragoste si incantare matisorii pufosi si luminosi.
Iata dara cum transforma Domnul tristetea in mangaiere si necazul in binecuvantare, pentru crestinul plin de dragoste, de supunere si cainta.
Din "Legende populare romanesti"
Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.03.2018 la 11:11.
''Martie: luna a sperantei.
Lucrurile pe care le ignoram
Sunt pe cale sa se intample.''
Emily Dickinson
''Suntem un microcosmos care poate cuprinde atat crugul pamantesc cat si infinitul.''
Blaise Pascal
''E o nebunie sa credem ca ne aflam aici intamplator, dar si mai mult decat atat sa ne gandim ca viata noastra nu are valoare. Noi suntem firele de iarba ale preriei lui Dumnezeu dansand in armonie cu dragostea sa, suntem boboci gata sa dea in floare la trecerea suflului Sau divin, suntem norii care alearga Cuvantul in cerul vietii, suntem sufletele care asteapta privirea Sa in fiecare dimineata dinspre est, in timp ce vazduhul, alungand umbrele, reaprinde lumina sperantei.''
Monia Pin
Momentan sunt 594 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 594 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje