Elena Latan

[latan.elena]

”Căci se petrec în cer și pe pământ
Mai multe lucruri de câte-a visat, Horațio, filosofia ta!”

Wiliam Shakespeare, Hamlet

[latan.elena]

Cred că cea mai mare boală de care suferă omenirea în aceste zile şi în această epocă este boala oamenilor care se simt neiubiţi. Ştiu că pot oferi dragoste pentru un minut, o jumătate de ceas, o zi, o lună, chiar le pot dărui. Sunt foarte fericită să fac asta, vreau să fac asta.

Lady Diana

[latan.elena]

''Sensul vieții nu e ascuns în creier, în mâini sau în ochi, ci se găsește întreg în piept, în inima aceea ca o cetate.''

Antonia Pozzi

[latan.elena]

''Fii bun cu oricine fără să aştepţi răsplată şi fii sigur că într-o zi cineva va fi la fel cu tine.''

Lady Diana

[latan.elena]

„Biruinţa desăvârşită este să te biruieşti pe tine însuţi.”

Richard Wurmbrand

[latan.elena]

,,Frumusețea lucrurilor există în sufletul celui care le admiră.''

David Hume

Rlon Wang on Behance

[latan.elena]

Cine esti, de unde vii,
Omule, tu poti sa stii?
Unde mergi, ce soarta ai
Poti tu seama ca sa-ti dai?
In ce scop te-ai zamislit,
Pe Pamant, de ce-ai venit?
Si traind, la ce traiesti
Ce solie implinesti?
Tu esti mare, tu esti mic,
Tu esti tot, tu esti nimic,
Tu esti rau, dar esti si bun,
Tu-ntelept si tu nebun.
Toata viata o petreci
Obosit in lupte seci
In necazuri, in sudori,
Ca sa strangi, s-aduni comori,
Si la urma, cazi zdrobit,
Pleci sarac cum ai venit.
Si de-aici mister, abis,
Viata nu-i decât un vis.

Lucian Blaga

[latan.elena]

„Nu-ți vinde pentru-o clipă toți vecii ce-or să vie !”
- așa mă cerți. Ci-aevea atâta-i însă : clipa.
Căci ieri a fost un astăzi care și-a frânt aripa,
iar mâini e-n sânul clipei cu-ntreaga veșncie. ”

Omar Khayam

[latan.elena]

''S-au întors berzele acasă
Din drumuri lungi, istovitoare,
În greaua lor cale întoarsă
Le-a mângâiat puţinul soare.''

[latan.elena]

Geo BOGZA

COCORII

Vor fi venit oare ? N-or fi venit ? Nu cumva n-au să mai vină ?
Cînd pleacă, rareori se întimplă să nu-i văd. Ce lung moment e acela, străbătut de adînci melancolii, făcînd din fiorul morţii un fior cosmic.
Oare de cit timp, în spaţiul acesta ce ne-a fost dat, pleacă ei şi revin ? Neamurile din care ne tragem, a căror limbă s-a pierdut, primele care au scormonit după aur în măruntaiele munţilor, fără îndoială i-au văzut. Şi cele mai de demult, care au prins primii peşti în apele ce luceau la soare, i-au văzut.
Dar înaintea lor, şi mai de demult, în vremile despre care stau mărturie doar maxilarele de mamut ? Poate că atunci nu veneau, poate că vor fi aşteptat clipa cînd zborul lor avea sa fie urmărit de ochi însetaţi de nemărginire, mai limpezi şi puri. Fiindcă este, fără îndoială, o legătură între ochii care îi privesc şi aeriana lor plutire. Nu se poate să nu fie.
De aceea, cînd încep să mă întreb dacă n-au venit, când încep să mă tem că nu vor mai veni, caut să-mi privesc ochii: — Oare a mai rămas în ei stropul de azur care îi va face să vină ?
Va trebui, îmi spun, să fim cu băgare de seamă, să nu obosim în a ne păstra sufletul curat şi în a ne uimi de minunile lumii, pentru ca nu cumva ei să nu mai vină.
Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare... Să ai ochi şi priviri de care să nu se sperie cocorii.
Să știi un izvor în care să-ți speli sufletul de tristețe, de oboseală și de moarte. Să știi să fii, nesărăcind pe nimeni nici cu un bob de grâu, cel mai bogat om din lume.