Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.07.2015 la 12:21.
Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.
Hrisostom Filipescu
Sandor Kasza
DESPRE ZBOR
Viața pe care o trăim, este de-o potrivă atât CUNOAȘTEREA acumulată în timp, cât și PRACTICA cunoașterii și a experiențelor noastre. Prin ele, Dumnezeu ne vorbește și ne învață să trăim! A fi atenți la propria viață, a-i asculta mesajele, și a învăța să le înțelegem prin ceea ce simțim, facem și alegem să trăim - vom înțelege calea eliberării noastre de suferințe, prin vindecare sufletească. Astfel asumându-ne viața precum vine spre noi, vom ști să învățăm lecțiile potrivite, prin care - vom înțelege cum să pășim pe calea bucuriei, a frumuseții, a împlinirii, a armoniei, a credinței, asumării, a acceptării, a blândeții, a toleranței, a iertării, a acceptării, a iubirii necondiționate și a destinului nostru favorabil.
A înțelege și a asuma toate cele pe care le trăim, și toate experiențele ce vin spre noi (cu ”bune” sau cu ”mai puțin bune”), depinde doar de noi, de înțelepciunea și ce conștiința noastră, în a înțelege că prin gândurile și sentimentele cu care le hrănim, sau prin alegerile prin care le atragem - ne aparțin. NOI suntem cei care stabilim cu ce emoții alegem să hrănim și căror trăiri să le dăm curs, prezență sau valoare, în viața noastră.
Prin ceea ce alegem să manifestăm să iubim și să prețuim - ne mărturisim - cât de mult putem prețui propria noastră frumusețe, valoare și viață, pentru a avea curajul prin ele, să ne asumăm viața așa cum vine și să ne asumăm prin iubire experiențele așa cum vin și prin ele propria autenticitate, valori, carențe și defecte. A înțelege să ne prețuim astfel Sinele și viața, înseamnă a dobândi și valoarea prețuirii celorlalți așa cum sunt ei, fără a-i judeca sau a le critica experiențele și zborul.
Prețuirea și recunoștința pentru tot ceea ce suntem, avem și trăim - ne dă măsura dezvoltării propriilor experiențe, ”practici” și a valorii - dobândind curajul de a le răspândi apoi în lume... formând prin ele percepții, gânduri, trăiri, modele și convingeri sănătoase, benefice atât nouă, cât și celor din jur.
Atunci când ne vom asuma zborul și-i vom înțelege prin experimentare frumusețea - nimeni și nimic din convingerile noastre, nu ne va mai putea împiedica să credem în măiestria propriului zbor și în frumusețea noastră, indiferent de cât de stângaci ar fi el!. Atunci când vom înțelege că nu perfecțiunea văzută din afară e măsura valorii noastre, ci bucuria încrederii în propriul zbor - vom înțelege și aprecia nu doar zborul și strădania celor din jur, ci și zbuciumul nostru și al lor, atunci când ne luptăm cu frica de a zbura.
sk
Bună dimineața și o zi binecuvântată cu iubire și frumusețe sufletească!
Să aveți parte de o zi a conștientizării și asumării propriei voastre identități, valori, haruri, abilități, măreții și frumuseți, dar și a acceptării carențelor, defectelor și insuficiențelor pe care le experimentați - pentru a dobândi prin credință, iubire și asumare: - curajul de a vă manifesta frumusețea sufletească, prin tot ceea ce credeți, gândiți, simțiți și alegeți să faceți, și - puterea de a trece dincolo de toate neajunsurile, carențele, insuficiențele și nemulțumirile pe care vi le hrăniți.
Fie ca începând de azi să ne dea Dumnezeu tuturor - claritate de a vedea și înțelege esența, sensul și rostul întâmplărilor din viața noastră - și a înțelege prin ele, că, lumea în care trăim este oglinda sufletelor noastre, șie pe atât de curată și frumoasă, sau pe atât de murdară moral și de ostilă - pe cât alegem noi să o vedem și s-o hrănim prin credințele, frumusețea sau ostilitatea noastră.
Dacă vrem să vedem și să trăim într-o lume mai frumoasă, este suficient să începem să credem că deja trăim în ea, și să începem să o vedem așa. Prin puterea iubirii noastre, am primit capacitatea de a simții, a manifesta, a prețui, a asuma și a vedea frumusețea: atât în lucruri, în oameni, în noi, în ceea ce există și ni se întâmplă.
Într-un final, dincolo de credințele, prejudecățile sau opozițiile minții noastre - depinde doar de noi, dacă alegem sau nu, să ne îmbogățim spiritual - astfel încât, să putem să alegem conștient, ca acțiunile pe care le întreprindem, să ne oglindească frumusețea, valorile și bogăția noastră, dăruindu-ne prin ele binelui nostru, al semenilor noștri, al lumii și al Pământului, care ne dăruiește și ne susține viața.
Pentru a trăii experiențele favorabile vieții și menite să ne înfrumusețeze experiențele și destinul - e nevoie să intrăm în armonie cu mediul în care trăim, cu cei cu care interacționăm, cu ceea ce suntem, gândim, spunem și facem, și cu ceea ce ni se întâmplă (ca și consecință firească a convingerilor, gândurilor și sentimentelor pe care le manifestăm în alegerile și acțiunile noastre) -. fără însă a ne opune sorții sau a judeca întâmplările vieții și actorii lor, din prisma avantajelor personale sau a așteptărilor ori a intereselor pe care le avem.
Dacă vrem să avansăm, nu contează, dacă ne târâm, dacă mergem sau de zburăm. Important e: - să avem încredere în noi, - să ne fixăm scopurile și intențiile cu claritate, - să ne identificăm resursele, - să ne cunoaștem slăbiciunile și abilitățile, - să ne învingem fricile, prejudecățile, și negativitatea , - să ne încărcăm cu iubire, entuziasm și pasiune pentru a hrăni cu energia lor tot ceea ce atingem prin gânduri, vorbe și fapte, și într-un final - să acționăm prețuind fiecare moment al vieții ce ne-a fost dăruit prin destin, pentru a le dărui viață și frumusețe, prin demnitatea, moralitatea și măreția noastră.
De ne vom rezuma la a sta deoparte, cuprinși de temeri, neîncredere, negativitate neputințe și nemulțumiri - așteptând ca lucrurile să se întâmple în favoarea noastră, îndoindu-ne de șansa noastră de a răzbi sau a ne împlinii și eschivându-ne de la asumăm experiențelor, acțiunilor și consecințelor vieții - nu vom înțelege că tot ceea ce este și ne e sortit, e menite ca să ne învețe să fim mai buni și mai toleranți, pentru a ne crește vibrația energetică, prețuind și iubind tot ceea ce este și se întâmplă în viața noastră și a celorlalți.
Până ce nu vom asuma viața și consecințele ei (bune sau mai puțin bune), înțelegând că toate cele pe care le trăim, au un motiv bine definit - ne vom hrăni doar fricile, neliniștile, îngrijorările, decepțiile, nemulțumirile și suferințele. Menținându-ne obiceiul de a ne hrăni îngrijorările, fricile, negativitatea, pesimismul și nemulțumirile, nu vom face altceva decât să - ne hrănim convingerile negative și să atragem prin ele și prin gândurile asociate lor lucruri, consecințe, experiențe, persoane, stări și trăiri care mențin îngrijorările, suferințele și nemulțumirile noastre.
Când vom înțelege pe deplin că îngrijorările și fricile sunt convingeri false ale minții, conștiința ne va fi suficient de trează, pentru a nu ne hrăni negativitatea și a lăsa convingerile false să dispară din viața noastră, ne mai dându-le vreodată atenție, și hrană energetică, prin gândurile și emoțiile noastre.
Când vom deveni capabili să raționăm prin Spirit și conștiință trează și să facem alegeri, conștienți de efectul lor pozitiv și non agresiv la adresa mediului și a binelui celorlalți - vom înțelege că îngrijorările, fricile, nemulțumirile, ostilitatea și negativitatea de orice fel - sunt semnale de alarmă naturale, care ne avertizează că - tot ceea ce credem, gândim și exprimăm prin alegeri și prin ceea ce facem, este greșit în raport cu rezultatele, consecințele, așteptările, scopurile, intențiile, năzuințele și valorile noastre.
Continuând să ne manifestăm stările negative și opunându-ne schimbării de atitudine, pentru a conștientiza și elimina din mintea și din gândurile noastre: - fricile, - negativitatea, - convingerile potrivnice curajului, iubirii, asumării, încrederii de sine și acțiunii, - păstrându-ne viciile și obiceiurile nesănătoase, - dezvoltând atașamente mentale potrivnice acțiunii, acceptării, stării de bine și dăunătoare în timp sănătății fizice, mentale, emoționale, spirituale, relaționale, profesionale, financiare, sociale, etc - mai devreme sau mai târziu, ele se vor întoarce împotriva noastră noastră și ne vor copleși.
Schimbându-ne convingerile și credințele ostile propriei măreții și esenței noastre Spirituale, ne vom schimba gândurile, emoțiile și rezultatele, iar Sinele nostru, se va elibera din labirintul întunecat al minții, copleșite de frici, nemulțumiri, stres și griji, pentru a ne călăuzi spre obținerea păci mentale și sufletești. sk♥
- OMUL CA DAR
Cu timpul înveți să vezi darul, capeți așa, un simț al darului și chiar dacă nu-l vezi imediat, îi simți prezența. Și cel mai mare ...
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.05.2015 la 18:23.
Sandor Kasza
Bună dimineața și o zi plină de claritate și lumină!
Vă doresc să aveți parte de o zi plină de lumină pentru a găsi fântâna abundenței și a inspirației voastre, pentru a devenii prin ea izvorul nesecat al celor ce vă pot iubii pentru ceea ce sunteți. Lasă-te inspirat de frumusețea ta și crede în tine, deschizându-te către învățare și experimentarea vieții, fără vreo frică sau vreo urmă de îndoială. Asumă-ți greșelile și defectele, ca lucruri firești în procesul de învățare. Fără ele, nu ai fi aici și acum.
Doar când îți vei conștientiza frumusețea interioară și o vei lăsa să crească și să se reverse spre exteriorul tău, vei vedea că imperfecțiunile sau nemulțumirile pe care le hrănești prin fricile și iluziile mintea ta, sunt nesemnificative și pălesc în fața valorilor și abilităților ce-ți satu la îndemână pentru a-ți trăi și împlini măreția, împărtășindu-ți frumusețea și iubirea, lumii.
Nu este necesar să reinventezi roata pentru a aduce în viața ta și a celorlalți o contribuție semnificativă. Crede doar că ești unic, și ai ceva special în tine, care le lipsește celorlalți.Trebuie doar să privești în interiorul tău și să-ți asumi frumusețea, prețuindu-te pentru ceea ce ești. Dacă vei privi în jur cu ochii sufletului tău frumos, împăcat și eliberat de temeri artificiale și de griji, vei vedea infinite căi deschise auto-exprimării. Niciuna dintre acestea nu este perfectă, asa că nu căuta perfecțiunea și nu permite minții s-ți înfrâneze pașii, găsind ca scuză lipsa ei.
Îndrăznește și pășește doar, pe calea pe care o simți că ți se potrivește. Intră pe ușa care ți se deschide, fără teama de a greși și fără resentimente. Nu-ți fie frică, căci niciodată nu vei fi singur și nici abandonat de spiritul tău, care te leagă de Dumnezeu, prin scânteia divinului din tine. Hrănește-L doar cu iubire, și îngăduie-i să-ți arate calea. Urmează-l și încrede-te în tine. Nimic din ceea ce ți se întâmplă nu e fără de motiv. Ascultă doar glasul inimii și lasă-l să vorbească. Ascultă-l chiar și atunci când zgomotul tumultuos al glasului gândurilor pline de frici și îndoieli ale minții, încearcă să te abată de pe cale, împiedicându-te să-ți auzi inima.
Nu-ți fie teamă nici de imperfecțiunea ta, nici de a celorlalți și nici de cea a drumului. Toate sunt firești, și-ți cer în felul lor, să înveți și să devii adaptabil. Tu trebuie doar să înțelegi mesajele ce vin spre tine și să recunoști printre ele, răspunsurile pe care le primești la rugăciunile tale. Chiar și o întâmplare banală, o persoană cu care te intersectezi, sau consecințele ce te nemulțumește, îți aduc mesaje importante. Prin ele Dumnezeu îți vorbește și te veghează. Îți spune de fiecare dată când ai greșit calea. Prin durerile, neliniștile, nemulțumirile și decepțiile pe care le simți, te avertizează că te îndrepți în direcție greșită.
Renunță să cauți să fii perfect, bucură-te doar, dând curs convingerilor, percepțiilor, gândurilor, sentimentelor, și interpretărilor mentale care te înfrumusețează și-ți bucură viața. Minimalizează stările tale negative, și nu le da importanță. Lasă-le să se estompeze și să dispară treptat din viața ta, hrănind sentimentele și trăirile opuse lor . Renunță la a căuta perfecțiunea în forme, imagini, persoane, relații, profesii, evenimente, așteptări și trăiri - ele îți vor hrăni doar frustrările și nemulțumirile. Ia lucrurile și acceptă-le așa cum vin ele spre tine, trăind în mod pozitiv, fiecare moment al vieții și experiențelor tale.
Lumea nu poate oferi perfecțiune. Asta ar însemna ca noi să fim perfecți. Dar nu suntem. De aceea experimentăm viața ca Spirite energetice întrupate în experiența imperfecțiunii ființei și a trupului său material. Acceptă lumea și oamenii ca oportunități ce-ți sunt puse la îndemână, pentru a evolua și a schimba cea ce te nemulțumește la ceilalți și în lume, la tine. Astfel, de nu vei fi atașat prejudecăților , preconcepțiilor și formelor tale de auto-exprimare, schimbarea pe care o asumi la tine, se va reflecta în lume. Asta este firea lucrurilor și menirea desăvârșirii frumuseții tale Spirituale, în această experiență a dimensiunii vieții materiale, trăită în trup, aici, pe Pământ.
Fiecare experiență ce vine spre tine, te va întreba dacă - ești dispus să nu te mai cramponezi în frici, negativitate, resentimente, împotriviri și deznădejde..., dacă ești dispus să ai încredere și să pășești în afara timpului ce-ți încorsetează mintea, ca să sorbi din izvorul înțelepciunii, al liniștii, al armoniei și al împăcării cu imaginile pe care sufletul tău le reflectă în lume, și lumea ți le oglindește înapoi.
Dacă nu ești atașat de formă și nu ești captiv prin convingeri, în mental - e ușor să pășești afară din timp, pentru ca atenția ta să rămână fixată în prezent, în momentul etern de ACUM. Altfel, vei rămâne robul iluziilor, al fricilor, al, suferințelor al neliniștilor, al depresiilor și al durerilor - induse de mintea ta, ce te ține fie captiv în trecutul tău, fie te constrânge să hrănești cu energia sufletului tău, certitudini și traume proiectate în viitorul - de care te legi prin gânduri pline de frici, griji și neliniști.
De fapt prin eschivă și respingerea experienței asumării și schimbării atitudinilor noastre nesănătoase și ostile vieții, experimentăm dezechilibrul energetic al propriei noastre vieți, induse și distorsionate prin ego: de propriile noastre frici, de lipsa de conștiință trează, de lipsa credinței și a iubirii, de lipsa încrederii de sine, de iluzia lipsei de siguranță, de convingeri limitative, de așteptări, de atașamente mentale, de obiceiuri nesănătoase, de vicii, de dependențe, de nevoi, de lăcomii, de neîmplinirii, de decepții și de insuficiențe... pe care însă, noi singuri ni le inducem și le hrănim - punând preț mai mare, iluziile minții decât pe frumusețea propriului nostru suflet și Adevăr
A ieși în afara timpului și a trăi în AICI și ACUM, înseamnă a prețui momentul. A-l prețui, înseamnă a-l iubi fără așteptări, fără condiții și fără constrângeri. Când impunem iubirii condiții, trăim de fapt experiența condiționărilor, a iluziilor, a atașamentelor și a așteptărilor neîmplinite, dar nu experiența iubirii, a învățării și a împlinirii. Trăim experiența ego-ului, a orgoliilor, a nemulțumirii, a insuficienței, a judecății, a învinuirilor, a atacurilor energetice, a suferințelor și a dezamăgirii.
Rămânând în prezent - fără așteptări din afară, fără atașament față de rezultat, fără a da formei mai multă importanță decât are, fără regrete, fără resentimente, fără prejudecăți, fără a învinovății și fără a ne plânge - vom înțelege să nu hrănim iluzii și să nu ne risipim energia, timpul și viața, căutând perfecțiune, soluțiile, fericirea, împlinirea, confirmările și iubirea în afară.
Pentru a găsi Adevărul și abundența energiei sale, trebuie să privim în lăuntrul nostru. Odată ce-L descoperim și ne înțelegem prin el propriile intenții, vocații și valori, nu va mai fi cu putință să interpretăm greșit intențiile sau valorile celorlalți, și nici ca iluziile minții să ne domine Spiritul și să mai aibă vreo putere, în a ne distorsiona, credințele, convingerile, percepțiile, gândurile, sentimentele,
trăirile și viața, respingând experiențele, învățarea și asumarea. sk emoticon heart
<font size="4">
„ Cerşind din poartă în poartă, o apucasem pe drumul din sat, când carul tău de aur s-a ivit în zare, asemenea unui vis minunat. Priveam cu uimire, întrebându-mă: Cine este Regele regilor? Speranţele mele au tresăltat de bucurie şi mă gândeam: S-a isprăvit cu zilele negre! Şi eram gata, aşteptând pomenile nemaivăzut de bogate, ce aveau să curgă, ploaie, pretutindeni în ţară.
Carul s-a oprit în dreptul meu. Privirea ta a căzut asupra mea şi ai coborât zâmbind. Am simţit că venise, în sfârşit, norocul vieţii mele. Atunci deodată, mi-ai întins mâna dreaptă şi ai întrebat blând:
–Ce ai să-mi dăruieşti?
,,Ce joc regesc mai era şi acesta? Să întinzi mâna cerşetorului, pentru a cerşi de la el?” Eram încurcat şi stăteam nedumerit; nu ştiam ce să fac… într-un târziu am scos, încet din desagă, un bob micuţ de grâu şi ţi l-am dat… Seara târziu, nu mică mi-a fost mirarea, când, deşertându-mi sacul, am găsit un bob de aur printre bietele grăunţe…
Atunci am plâns amar şi m-am întrebat trist şi deznădăjduit:
–De ce n-am avut oare puterea să-ţi dăruiesc totul? (după R. Tagore)
"Daca n-ai muzica in suflet, degeaba o cauti in fluier " - Rabindranath Tagore
''Era în primăvară. Mugurii se umflaseră, dar nu plesniseră şi ramurile erau golaşe, iar arborii despuiaţi şi înfriguraţi. Un înţelept se plimba prin pădure şi gândea. Tot mergând şi meditând, pentru că nu găsea răspunsuri mulţumitoare, s-a oprit în faţa unei ramuri golaşe, cerându-i: Vorbeşte-mi despre Dumnezeu! Deodată, mugurii au plesnit, petalele s-au desfăcut…creanga a înflorit.''
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.05.2015 la 02:46.
DESPRE INTELIGENȚĂ
INTELIGENȚA - este măsura capacității ființei de a-și trezi conștiința, deschizându-și inima spre a-și dărui lumina iubirii, fără condiții sau așteptări. FRICA - este întunericul ce sălășluiește în sufletele celor încă adormiți, din lipsă de iubire.
Pentru a ne învinge fricile și a putea iubi necondiționat, avem nevoie să ne dezvoltăm inteligența emoțională. Astfel, măsura capacității de a ne dărui iubirea fără așteptări, va fi mereu direct proporțională cu nivelul maturității noastre spirituale și cu Lumina dobândită prin ea.
Când vom înțelege că ceea ce culegem în viață, este rodul a ceea ce sădim și dăruim - vom crea premisele trezirii conștiinței noastre și a dobândirii clarității prin lumina iubirii și a rațiunii prin Spirit
sk emoticon heart
Ultima modificare făcută de latan.elena; 09.05.2015 la 12:35.
Momentan sunt 177 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 177 vizitatori)
Marcaje