>
''Cea mai eficientă armă împotriva stresului e puterea ta de a alege un gând în locul altui gând.''
William James
>
''Cea mai eficientă armă împotriva stresului e puterea ta de a alege un gând în locul altui gând.''
William James
Ia tu această zi, Poetule!
Pentru că m-ai blestemat. Pentru că ai dat în mine cu bolovani, iar eu m-am trezit lângă cartea ta însângerat, înțelepțit și dureros. Pentru că m-am văzut în ochii tăi odios, mărunt și jalnic. Pentru că m-ai făcut să trec prin lumi care nu există, m-ai lovit de stele și de prigorii în zbor, de planete cu batiste în mână și de cuvinte pe care eu nu le-am văzut niciodată. Dar tu le-ai văzut. Și mi le-ai arătat. Ai spus – iată ce carne mustoasă are acest cuvânt, iată cum zboară el pe lângă lampă și cade ca frunzele pe mobile.
Pentru că m-ai îmbrăcat în dragostele mele pierdute și în țipătul meu din adânc, pentru că m-ai alinat, pentru că m-ai înfrânt și m-ai dăltuit, pentru că, Doamne, m-ai halucinat ca un absint și apoi mi te-ai dat, ca o pâine unui flămând, sub o veioză, sub un felinar sau oriunde la ceas de zi, ca o biserică în care vin să mă rog și să mă spăl de mine, să mă învinețesc de răni, să mă las straniu, strecurat și plutitor. Dar mai ales pentru că tu viețuiești între file, iar dincolo de ele ești carne vie sau doar nisip rătăcitor pe spinarea boltită a pământului.
Pentru toate astea, dar și pentru toate celelalte nespuse, ia tu această zi, Poetule! Ia-o de la mine și fii! Fii!
Camelia Radulian
Sursa:http://www.catchy.ro/ia-tu-aceasta-zi-poetule/125376
Nichita Stanescu
NS : Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu, n-aş scrie. Și e o falsă modestie să spui «domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia… da’ nu prea cred, dacă am talent, dacă n-am talent»… Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am jertfit întreaga mea existenţă – ca să adaug, cu o picătură în plus, sensibilităţii contemporane, o formulare mai nouă, mai adecvată etcaetera.
NS:Ce sunt cărțile? Ceea ce este iarba pentru pământ, ceea ce sunt peștii pentru mare, ceea ce sunt păsările pentru aer, ceea ce sunt cuvintele de dragoste pentru om.
NS: Despre poezie am o părere foarte bună. Poezia poetului stârneşte poezia intimă a fiecăruia. Un poet e cu atât mai măreţ, cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi. Un scriitor este un cititor care îi citeşte pe cititori.
NS: Pierderea candorii în lectură e sfârşitul lecturii şi începutul unei creaţii de tip propriu, la începutul unui dialog, dar, mai apoi, de sine stătătoare.
NS: Textele pe care încă le mai citeşti cu inocenţă sunt textele al căror mesaj este mai puternic decât mesajul tău propriu.
NS: Actul cunoaşterii se schimbă din mirare în posesiune, din posesiune în nostalgie, din nostalgie în precept. Lirismul adevărat e o stare a sentimentului inteligent.
NS: Niciodată cuvântul nu va naşte natură, ci va naşte cuvinte. Cuvântul are mai multă natură în el decât natura exclusă numirii.
''Lumea nu a fost creata dintr-o data, ci ori de cate ori a intervenit un artist original.''
Marcel Proust
,,Viziunea ta va fi clara doar atunci cand te poti uita in inima ta”– Les Brown
MariusTucă
Eşti cea mai frumoasă poezie
Eşti cea mai frumoasă poezie
Tocmai pentru că nu crezi în versuri,
Crezi în tine şi în libertatea ta
Fără constrângeri, fără graniţe,
N-ai putea să te conformezi
Unor rime, fie ele şi reuşite,
Eşti cea mai frumoasă poezie
Fără măcar să-ţi pese
Cine îţi e poetul.
Marius Tucă
''Credeți-mă! Timpul nu șterge nimic: amintiri, doruri, dureri, fericiri; el doar le mută dintr-un loc în altul.''
Roberto Pellico
''Calcă uşor primăvara. Mama natură este însărcinată''.
(proverb amerindian)
„Deplin nu e nimeni, prin iubire căutăm de fapt întregirea noastră: tindem spre ce nu avem noi înșine. ”
Nicolae Iorga
PINO ARTIST | Beach Scenes by Art
''O floare este alcatuita numai din elemente non-florale precum clorofila, lumina soarelui si apa. Daca ar fi sa inlaturam din floare toate elementele non-florale, n-ar mai ramane nici urma de floare. O floare nu poate exista prin sine insasi. Ea poate doar sa inter-fie cu noi toti. Lucrul acesta e tot mai aproape de adevar. Oamenii sunt si ei tot asa. Noi nu putem exista prin noi insine. Putem doar sa inter-fim. Eu sunt alcatuit numai din elementele non-eu, precum pamantul, soarele, parintii si stramosii.''
Thich Nhat Hanh
Momentan sunt 419 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 419 vizitatori)
Marcaje