Elena Latan

[latan.elena]

Sufletul are puterea nevăzută de a mări sau a micșora timpul.
“Există fapte mici în aparență, dar care în viața sufletească sunt evenimente mari. Într-adevăr, uneori un gest conține o întreagă dramă, accentul unui cuvânt destramă o întreagă viață, indiferența unei priviri ucide cea mai fericită iubire.

Suferințele morale nu sunt absolute, ci după măsura delicateții sufletelor.

În viața morală, ca și în viața fizică, există o aspirație și o expirație: sufletul are nevoie să absoarbă sentimentele unui alt suflet, pentru a i le da înapoi și mai bogate. Fără acest frumos sentiment omenesc, inima nu are viață; atunci îi lipsește aerul, suferă și piere.

Sufletul are puterea nevăzută de a mări sau a micșora timpul.

A cugeta, atunci când ar trebui să simți, este tipic sufletelor fără aripi.”

Honoré de Balzac
(20 mai 1799 – 18 august 1850)

[latan.elena]

Val Răzeşu

POVARĂ PENTRU VIS

Val Răzeşu



Când noaptea eşuează la țărmul unei flori,
Ascunde-mă în tine, povară pentru vis,
Învăluie-mă-n gânduri cu liniştea din zori
Şi cu ninsoarea albă a florii de cais.



Şi poartă-mă sub pleoape, se clatină-n balans
Albastrul din înalturi şi roua cade lin,
A-ncremenit pe buze, din tainicul ei dans,
Lumina ce mă naşte din cântec şi suspin.



Pe geana dimineții, hai, scrie-mă cu mir,
Într-un sărut încap atâtea începuturi,
Şi cheamă-mă pe gura cu trup de trandafir,
Fiorii veşniciei să se prefacă fluturi.



Ascunde-mă când umbra, insinuînd pumnale,
Va despărți la țărmuri norocul de destin,
Aşteaptă în clepsidră nisipuri criminale,
O singură eroare, şi plec, şi nu mai vin...



19 noembrie 2016

VAL RĂZEŞU

[latan.elena]

O zi prin România

Zece fotografii, patru anotimpuri: o incursiune printre geografii și sentimente.

Ceața dinaintea răsăritului în Tinovul Mohoș.





Răsăritul deasupra Masivului Ceahlău.

Fotografie de Lazăr Ovidiu.




Munții Rodna în lumina primelor ore ale zilei

Fotografie de Lazăr Ovidiu.




Zi de toamnă în Munții Apuseni.

Fotografie de Nicu Hoandră.




Amiază de toamnă în satul Biertan.

Fotografie de Cosmin Stan.




Cascada Bigăr.

Fotografie de Petru Valentin Oprea.




Cascada Beușnița.

Fotografie de Florin Mada.




Munții Bucegi: înainte de orele înserării.

Fotografie de Doru Dumitru.




La apus.

Fotografie de Adrian Borda.




Castelul Peleș în noapte.

Fotografie de Nora De Angelli.


SURSA: http://webcultura.ro/o-zi-prin-romania/

[latan.elena]

Cand esti zambet pur si iubire si beatitudine, intelepciunea vine de la sine. Nu vine din afara, creste inauntrul tau. Cand dansezi si canti cu bucurie, cu acceptare profunda a sinelui asa cum e, intelepciunea incepe sa se intample. Ai o claritate, o claritate de neconfundat, atingi perspective asupra lucrurilor. Atunci stii pe cont propriu ce e corect si ce nu e, ce este esential si ce nu. Si in momentul in care stii pe cont propriu, n-ai cum gresi. Non-esentialul incepe sa dispara si esentialul devine tot mai stabilit in tine. ~Osho~

[latan.elena]

"Chiar si o piatra, si mult mai usor o floare sau o pasare, ar putea sa iti arate drumul inapoi la Sursa, la tine insuti. Cand te uiti la ea sau o tii, si o lasi sa fie, fara a impune un cuvant de etichetare mentala asupra ei, un sentiment de veneratie, de mirare, apare in tine. Esenta ei comunica in tacere cu tine si reflecta propria ta esenta inapoi catre tine". - Eckhart Tolle

[latan.elena]

Sandor Kasza



DESPRE EGO ȘI RESPECTUL DE SINE

Dacă respectul de sine este sentimentul de încredere este sentimentul pe care-l avem sau îl nutrim față de noi înșine, ego-ul reflectă părerea noastră despre noi înșine. Astfel, putem spune că respectul de sine este acea parte a ego-ului, care ne evaluează caracterul și ne spune cine suntem, ce părere avem despre noi, și câtă stimă de sine putem manifesta față de noi înșine și față de ceilalți. Atunci când ne comparăm cu alți oameni, pe care-i considerăm mai valoroși decât noi, s-ar putea ca stima noastră de sine să scadă. Acest lucru însă, se întâmplă doar dacă nu putem aprecia și prețui prin iubire și prin atitudini pozitive, calitățile acestora.
Atunci când nutrim invidii, gelozii față de alții, și căutăm pricini pentru a-i judeca, critica sau învinovăți pe ceilalți sau pentru a-i pune într-o lumină neprielnică în fața altora, în loc să ne dezvoltăm pe noi - nu facem altceva decât să ne cedăm energia și astfel prin scăderea vibrației noastre energetice, să ne pierdem treptat stima de sine, hrănindu-ne cu negativitate, ostilitate, orgoliu și vanitate ego-ul.
Cei ce pot iubi o calitate pe care o descoperă la ceilalți, activează un mecanism al minții, prin care încep să materializeze acele calități în propria realitate și viață - întărindu-și prin ele abilitățile, încrederea de sine, puterea iubirii și caracterul.
Dacă prin gândurile, emoțiile și atitudinile noastre ne exprimăm neputința, neîncrederea, teama, incertitudinile, nemulțumirile, decepțiile și nesiguranța, continuăm să ne cedăm puterea și să ne întărim negativitatea și convingerea inferiorității noastre în raport cu ceilalți.
Atâta timp cât vom ceda energia și puterea ego-ului nostru și acesta ne va domina și induce gândurile, sentimentele, alegerile și eschiva de la a asuma experiența, greșelile, responsabilitatea și acțiunile, nu vom face altceva decât să ne vlăguim Sinele Spiritual de putere și energie. Astfel ne vom manifesta preponderent instinctualitatea și reacțiile emoționale, în detrimentul alegerilor conștiente și a rațiunii bazate pe înțelegerea cauzei și efectului, prin conștiință trează și Spirit.
Pentru a ieși din conflictul ego-ului și a minții, cu Sinele nostru spiritual și Adevărul inimii, e nevoie să ne învingem fricile și cauza nemulțumirilor noastre, adoptând atitudinea curajului, a credinței, a optimismului, a pozitivității, entuziasmului, credinței și iubirii. Doar prin creșterea vibrațiilor noastre energetice, vom fi capabili să ne eliberăm Spiritul din dominația minții - pentru a percepe, a vedea, a simți, a înțelege și a trăi, o altă realitatea a noastră, a celorlalți și a lumii înconjurătoare.
Atunci când ne vom îngădui să trăim o realitatea a frumuseții, armoniei, și a păcii sufletești, am înțeles deja, că totul în jur: tot ceea ce percepem, tot ceea ce trăim, tot ceea ce vedem și simțim, bun sau rău, frumos sau urât, ostil sau benefic, etc - sunt strâns legate de ceea ce alegem să gândim, să simțim, să vedem și să trăim... Și toate astea, indiferent dacă acum în acest moment, suntem sau nu suficient de treziți prin conștiință, pentru a fi sau nu în măsură să credem, sau dacă conștientizăm sau nu că: - deținem această putere (pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin liberul arbitru și libertatea de a a alege), de a ne materializa propria realitate după bunul plac și în măsura puterii credinței, iubirii, și dăruirii noastre.
În aceeași măsură, cât timp conștiința noastră este încă imatură și suntem insuficient treziți, cât timp spiritul ne este încă incapabil de rațiune conștientă și de a înțelege efectele propriilor noastre gânduri, emoții, eschive și negativități, oglindite negativ prin consecințe potrivnice, asupra vieții noastre, a celor din jur și a habitatului în care trăim - nu facem altceva decât să ne alăturăm ”corului gândirii colective”, care prevestesc și mențin relele lumii izvorâte din întunecimile noastre sufletești.
Necontrolate prin conștiință trează și o gândire conștientă în permanență de efect - pseudo-rațiunea și gândirea instinctuală bazată pe lăcomii, nevoi, negativități, insuficiențe și frici - devin născătoare de coșmaruri, de monștri, de ostilități, brutalități, dureri și conflicte - primind prin negativitate, puterea energiilor noastre moarte, de a dematerializa realitatea pozitivă a vieții, prin transformarea ei într-o irealitate imediată, proiectată și programată subliminal în percepția și gândurile noastre și în cea colectivă, prin false crezuri și convingeri subconștiente, de care mintea ego dominată de frici, dezbinare și insecuritate, nu se poate apăra.
În concluzie, pentru a ieși din această capcană a minții și din labirintul întunecat al neputinței, care adesea devine infernul propriei vieți auto-ostilizate prin negativități, decepții, furii, depresii și frici - induse prin distorsionarea capacității noastre de a gândi, a înțelege și de a vedea lucrurile cu claritate. Fără a dobândi claritatea și înțelegerea propriei irealități, prin detașare de problemele, grijile, vinovățiile și poverile pe care alegem să le cărăm după noi ca balast, vom eșua în planurile vieții.
Pentru a dobândi o viață plină de frumusețe și împliniri, mai devreme sau mai târziu, va trebui să alegem să de debarasăm de probleme, vinovății, frici și griji, prin alegerea atitudinii iertării și pozitivității. Doar printr-o atitudine pozitivă și pro-activă - manifestate în sensu învingerii propriei rezistențe la schimbare, vom putea vedea toate acele carențe, defecte, inabilități, frici obiceiuri nesănătoase, atașamente dăunătoare, dependențe și vicii - care ne înfrânează în împlinirea și manifestarea măreției noastre în planurile vieții.
Prin alegerea conștientă a manifestării noastre curajoase, plină de iubire - necesare pentru a materializa situații și consecințe benefice vieții - vom deveni capabili să ne înfrumusețăm viața, generând prin gânduri, sentimente, atitudini, alegeri și fapte pozitive pline de curaj - acțiuni benefice, încărcate cu: entuziasm, optimism credință și pasiune pentru lucrurile bine făcute - menite să îmbogățească sufletul, să încurajeze inima și să înfrumusețeze și viața celorlalți.
sk♥

[latan.elena]

Păstrează-ţi inima pură. O inimă pură este necesară pentru a-L vedea pe Dumnezeu în ceilalţi oameni. Dacă Îl vezi pe Dumnezeu în oameni, atunci există iubire pentru ei şi de aici apare pacea.
- Maica Tereza

[latan.elena]

← Toate persoanele pe care le întâlneşti reflectă un aspect al propriei tale fiinţe


Inima este centrul, capul e doar periferia




Inteligenta capului nu e deloc inteligență; ea este calitatea de a fi bine informat. Adevărata inteligență este inteligența inimii, singura inteligență care există. Capul este doar un acumulator. El e veșnic vechi, niciodată nou, niciodată original. Este bun la anumite scopuri; ca fișier, e foarte bun. Și în viață e nevoie de asta – multe lucruri trebuie ținute minte. Acumulează într-una cunoștințe în el și ori de câte ori ai nevoie de ele, le scoți. Capul e bun pentru matematică, pentru socoteli, pentru viața de zi cu zi. Dar dacă tu crezi că asta e toată viața ta, ai să rămai prost. N-ai să cunoști niciodată frumusețea simțirii, n-ai să cunoști niciodată binecuvântările inimii. Nu vei cunoaște niciodată harul care coboară numai în inimă, dumnezeirea care intră numai în inimă. Nu vei cunoaște niciodată rugăciunea, nu vei cunoaște niciodată poezia, nu vei cunoaște niciodată iubirea.
Inteligența inimii aduce poezie în viața ta, îți învață pașii să danseze, îți face viața o bucurie, o sărbătoare, un râs continuu. Îți dă simțul umorului. Te face capabil de iubire. Asta e adevărata viață.Viața care e trăită cu capul e o viață mecanică. Devii un robot – poate foarte eficient. Roboții sunt foarte eficienți, mașinăriile sunt mai eficiente decât omul. Cu capul poți câștiga multe, dar nu vei trăi multe. Poți avea un standard de viață mai bun, dar nu vei mai avea viața. Viața este a inimii. Viața poate crește numai în inimă. Viața, dragostea, spiritul cresc numai în solul inimii. Tot ce este frumos, tot ce este cu adevărat valoros, tot ce este plin de înțeles, important vine din inimă. Inima este centrul, capul e doar periferia. A trăi cu capul înseamnă a trăi la periferie, fără să ajungi să cunoști vreodată frumusețile și culorile centrului. A trăi cu inima și a te folosi de cap ori de câte ori este nevoie înseamnă inteligență.Dar centrul, stăpânul, se află în miezul ființei tale. Stăpanul e inima, iar capul e doar servitor – asta înseamnă inteligență. Când capul devine stăpân și inima e uitată de tot, asta e prostie. E la latitudinea ta să alegi. Ține minte, capul ca sclav e un sclav frumos, foarte util. Dar ca stăpân e un stăpân periculos și îți va distruge toată viața, îți va otrăvi toată viața.Privește în jurul tău. Viața oamenilor e total otravită, otravită de cap. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emoționează. Soarele răsare, dar in ei nu tresaltă nimic; se uită la soare cu ochii pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor rămâne insensibilă la frumusețea nemarginită presarată de stele, niciun cântec nu se înalță din inima lor.
Omul a uitat să cânte. Norii vin pe cer și păunii dansează, dar omul nu știe să danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau în floare – dar omul gândește, niciodată nu simte, și fără simțire înflorirea e cu neputință.Ieși din starea asta! Lasă viața să aibă romantism, puțină aventură. Explorează! Milioane de frumuseți și de splendori te așteaptă. Continui să te miști în cerc, fără să intri în tempul vieții. Ușa templului este inima… Osho








https://drumuricatretine.wordpress.c...oar-periferia/

[latan.elena]

Iubirea n-are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit; străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă şi străbate cerul.-PARINTELE ARSENIE BOCA

[latan.elena]

Daca...de Joseph Rudyard Kipling



Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,
Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!