''Cea mai mare comoară este să știi să fii fericit cu puțin, fiindcă puținul nu-ți va lipsi niciodată''.
Seneca
"Omul vrea atât de multe lucruri şi totuşi are nevoie de atât de puţin."
Goethe
„Pentru mine marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune.
Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe.”
Maica Benedicta
''Să ne facem mici. Destul cât să încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieţii, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut şi inima îmbrăcată-n virtuţi şi-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie că Iubirea va găsi o cale să ne înalţe.''
Andreea Palasescu
''Arta ne-a fost daruita
pentru a nu muri din cauza adevărului.''
Friedrich Nietzsche
Tatyana Markovtsev ~ Minimalist pain
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.12.2018 la 01:21.
''E o minune clipa; iat-o aici; iat-o pierită, mai înainte de nimic și pe urmă iar un nimic, reapare mereu ca o fantomă tulburând liniștea clipelor viitoare.''
Friedrich Nietzsche
Momentan sunt 309 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 309 vizitatori)
Marcaje