Elena Latan

[latan.elena]

Nichita Stănescu: noduri și însemne

Nichita Stănescu în zece gânduri și tot atâtea fotografii.

“Eu cred că un om este ceea ce-și aduce aminte despre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparență, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îți aduci aminte alte lucruri despre tine însuți.”

“Poezia justifică dorința omului de a fi în viață.”

Nichita împreuna cu mama sa (Tatiana) și sora sa (Mariana)

“Vai autorului care nu seamănă cu scrisul său – și vai poetului care nu seamănă cu versul său.”

“S-a confundat talentul cu munca, înțeleasă în sensul transportării pe umeri, de saci încărcați cu vorbe și cuvinte… Talentul nu este muncă, ci revelație, el nu rezidă în timpul investit monoton, ci din durerea monotonă izbucnită în strigăt.”

1951: Nichita Stănescu și Magdalena Petrescu, prima lui soție.

“Fără Miorița noi n-am fi fost niciodată poeți. Ne-ar fi lipsit această dimensiune fundamentală. Miorița este școala tristeții naționale. Matricea. Matca. Regina.”

Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu, una dintre marile sale iubiri

“Creșterea limbii române este una dintre misiunile cele mai importante pe care le are poetul, pentru că limba este materialul cel mai de seamă pe care îl are poezia.”

Nichita Stănescu și Dora Stănescu

“Poezia este singura dimensiune care dă naturalețe omului: poezie existând în orice om, poezia este aceea care îi justifică dorința de a trăi. De aceea arta poeziei uneori se numește frumoasă: pentru că justifică dorința omului de a fi în viață.”

Nichita Stănescu și Dora Stănescu

“Întrebarea fundamentală a filosofiei nu este aceea dacă viața merită să fie trăită. Filosofia nu este făcută pentru morți. Ea nu are nici un fel de întrebare fundamentală. Soclul ei este un răcnet de spaimă în fața morții.”

“Uitați-vă numai la Sărutul lui Brâncuși să vedeți că îmbrățișarea este însăși poezia.”

“Dacă nu știi să recunoști iarba după verde și apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.”

Sursa: http://webcultura.ro/nichita-stanesc...ri-si-insemne/

[latan.elena]

''Eu putem să spunem numai despre noi''

Șase respirări.

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente. Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales.

***

Descurajez pe cei care spunând „Eu” se înțeleg pe sine. Îi descurajez cu indiferență. Eu” putem să spunem numai despre noi, și aceasta numai când avem grijă de cerul pământului.

***

Deplâng pe cel care plânge când plouă, ca pe un risipitor cu avutul sării. Laud pe cel care face acoperișe. Disprețuiesc pe cel care plânge noaptea. Plânsul profund e pe soare, în amiază, la douăsprezece. Atunci.

***

Dacă vrei să existe cinste şi curățenie, fii chiar tu însuți cinstit şi curat. Abia după aceea vezi şi bucură-te dacă mai există în afara ta cinste şi curăţenie. Abia după aceea întristează-te și scuipă dacă în afara ta nu există cinste și curățenie.

***

Ca să poți să te fii, stai locului şi sfințește-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul. Vai de cel care se odihnește la umbra copacului sădit de strămoșul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moștenit vreo umbră de arbore. Sădește-te tu însuți, dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoș, dacă n-ai avut norocul să fii strănepot.

***

Nu trăim decât o singură dată și numai o singură viață. A avea un ideal înseamnă a avea oglindă. Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îți speli chipul obosit, potrivindu-ți-l până când accepți să fii.

Nichita Stănescu,
Respirări

Sursa: http://webcultura.ro/nichita-stanesc...ri-si-insemne/

[latan.elena]

Acel ceva dintre aripă și aer

Câteva gânduri despre viață.

“Prietenul meu de o viață, poetul Grigore Hagiu, cu infinita lui timiditate, mi-a spus două, trei vorbe despre cutremurul care ne-a îndoliat țara. Nu pot să-i reproduc întocmai cuvintele, dar sensul confesiunii lui pot să-l spun întocmai. Mi-a zis: “Ieșisem desculț pe pământ și m-am apucat de un copac. Copacul se ținea de mine și eu cu el. Amândurora ni se făcuse frică”.Să fi vrut vreodată să exprim vorbirea ce-am avut-o din frageda copilărie până la tremurata adolescență, – vorbirea mea cu bătrânul gutui din fața ferestrei, cu verdea de iarbă din curte, n-aș fi fost în stare să zic mai corect decât a zis Grigore de copac.
Tristă comunicare, dar totuși ce comunicare, Dumnezeule!Vine o vreme când te trezești vorbind și spunându-te pe tine unui bolovan, unei pietre. Te trezești dând de mâncare unei vrăbii, dar nu din milosardie, ci pur și simplu.V-ar supăra, prieteni, dacă n-aș spune că sunt contemporan cu iarba verde, cu gândacii de bucătărie, cu înțepătoarea albină, cu nenorocita de furnică, clasa salahoră a gazelor, că sunt contemporan cu acea neagră capră de munte, cu delfinul mintos, cu paltinul și cu teiul, care din pricina lui Eminescu nu îmi mai tihnește să-l miros ca lumea?
Și că veni vorba, ia uitați-vă și voi la el!Hai, să nu-i mai lăsăm pe unii dintre ai noștri să spună totul despre ceva!
Să fim generoși. să lăsăm nenăscuților dreptul de a vedea cu ochi proaspeți și cu ființa singuratică încă o dată ceea ce văzurăm și noi cu ochi proaspăt.- Ce faci bre?
– De unde vrei să știu?!”

Nichita Stănescu, Acel ceva dintre aripă și aer
(din volumul “Sudoare de piatră” – 1982)

[latan.elena]

Îmbrățișarea este însăși poezia

“Poezia justifică dorința omului de a fi în viață.”

“Cuvintele sunt materialul principal al poetului. Ori creșterea limbii române este una dintre misiunile cele mai importante pe care le are poetul, pentru că limba este materialul cel mai de seamă pe care îl are poezia. E adevărat că și culoarea este un material important al poeziei. E adevărat că și cântecul este un material important al poeziei, cum și îmbrățișarea este un material al poeziei. Uitați-vă numai la Sărutul lui Brâncuși să vedeți că îmbrățișarea este însăși poezia.

Dar acesta în ceea ce privește materialul poeziei. Căci poezia, ea ține de cu totul și cu totul altă zonă. Ea este singura dimensiune care dă naturalețe omului: poezie existând în orice om, poezia este aceea care îi justifică dorința de a trăi. De aceea arta poeziei uneori se numește frumoasă: pentru că justifică dorința omului de a fi în viață. Existența unui om este un lucru extraordinar și poetic.”

“Poezia are vârsta adolescenței”


“Poezia are vârsta adolescenței și ea poate fi observată – vârsta poeziei – în absolut toate regnurile existenței noastre. Orice formă a copilăriei și a adolescenței, la orice formă de viață, are adolescență. Să băgați de seamă că, în această perioadă, la început apare curiozitatea și luarea în cunoștință a naturii, după care urmează mirarea, care este fundamentală, în fața naturii, după care urmează punerea la îndoială a însăși naturii și a existenței, după care urmează crearea existenței de sine însuși, care se universalizează prin adolescență.”

Nichita Stănescu, Testamentul Văcărescului

https://youtu.be/1c2N_yQ7Pxg

[latan.elena]

Decalogul iubirii


de @Ramona Sandrina

Dragul meu… Draga mea…

1. Iubirea nu rănește!

2. Iubirea nu abandonează și nu se lasă abandonată la prima furtună!

3. Iubirea nu e egoistă!

4. Iubirea e totală!

5. Iubirea e necondiționată!

6. Iubirea se bucură și e fericită!

7. Iubirea clădește, nu dărâmă!

8. Iubirea nu destramă, ci repară!

9. Iubirea trăiește cu fluturi, fără să îi ucidă!

10. Iubirea protejează cuibul în care s-a născut!

http://webcultura.ro/decalogul-iubirii/

[latan.elena]

[latan.elena]

Fotografii Rare – Arhitectura Islamica


Fotografii Rare – Arhitectura Islamica
Interioarele acestor locase de cult sunt incredibile. Putine persoane din vest au sansa de a vedea minunata frumusete ce se ascunde in spatele usilor.
Cu toate ca fotografia este interzisa, am gasit cateva imagini impresionante care merita vazute. Datorita fotografului Mohammad Domiri, putem fura o privire din interiorul unora dintre cele mai incredibile moschei istorice ale Iranului, fara a parasi confortul casei noastre.
Fotografului arhitectural, Mohammad Domiri in varsta de 23 de ani, din nordul Iranului are pasiunea de a fotografia moscheile din intreg Orientul Mijlociu. Deoarece Domiri este unul dintre putinii carora le-a fost permis sa captureze frumusetea acestor locase, iar fotografiile sale sunt considerate foarte rare.
Unele dintre moscheile fotografiate de Domiri care sunt postate in acest articol includ, Moscheea Jalil Khayat, Vakil , Nasir, Sheikh Lotf Allah, Al-Mulk, Chehel Sotoun, Fatima, Shah, Moscheea Seyyed, Sheikh Zayed,Al Soltan Qalawoon, Wazir Khan si Palatul Aliqapu.
La majoritatea dintre aceste frumoase piese de arhitectura orientala unele dintre cele mai fascinante elemente sunt cupolele sau tavanele, acestea fiind decorate cu elemente ale Geometriei Sacre. Aceast lucru este evidentiat in primele imagini.
Scaldati-va ochii in aceste imagini uluitoare!







































SURSA: http://www.constiintacolectiva.ro/in...ectura-islamic

[latan.elena]

Fotografii Rare – Arhitectura Islamica






















































SURSA: http://www.constiintacolectiva.ro/in...ctura-islamica

[latan.elena]

Nichita Stănescu



„Am un mare talent de a fi căscat şi împiedicat. Din această pricină, din căzături, am câte un semn ba pe faţă, ba la umăr sau chiar câte o ruptură la os. Sunt bolnăvicios, dar îmi sperii doctorii cu viteza cu care mă vindec, făcându-i pe toţi să declare că sunt de o robusteţe ieşită din comun.
Dacă-i aşa, cum se explică faptul că mă îmbolnăvesc atât de des, chiar dacă mă vindec repede?!
În fine, una peste alta, fac faţă.
Din pricina timidităţii mele, pe care după 40 de ani nu am reuşit să mi-o înfrâng, pot părea uneori insolit, iar defectul unei vagi bâlbâieli native, mi-l exagerez uneori atât de mult, încât îl transpun într-un stil.
Nu am măsura lucrurilor decât după ce produc un fenomen.
Nu sunt câtuşi de puţin invidios şi fără a fi un om foarte bun, sunt departe de a fi un om rău.
Mai dreg busuiocul existenţial cu o vorbă de spirit. Prea puţini oameni mi-au plăcut dintr-un foc.
Nu pun nici un preţ pe îmbrăcăminte. Cu cât e mai simplă şi mai decentă, cu atât mă face să mă simt mai bine în ea.
Citesc pe apucate. N-am fost niciodată precoce. Am învăţat întotdeauna foarte greu.
Pot să nu mănânc cu zilele şi pot mânca o zi întreagă.
Pot să nu fiu îndrăgostit o zi, dar pot să fiu îndrăgostit un an - când dragostea părăseşte grafia trupului.
Dispare complexul mediocrităţii fizice şi apare câmpul verde cu un cal alb.
Doamne, ce pasăre o fi dormit în faţa mea când eram cât pe ce să mă înec?”

[latan.elena]

A mea

O frumoasă poezie de dragoste.

Singuratecă ea mă așteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.Ei i se face rău de singurătate
ea stă şi spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.Ea spală zidul casei cu mâna ei
şi atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la uşă-n ecouri.Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
Ca să-i vină acasă
şi degetele albe şi le mişcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ţine în boluri şi zeama acră,
părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat
să nu greşească bărbatul niciodată
drumul predestinat.

Nichita Stănescu,
A mea

Nichita și Dora Stănescu

http://webcultura.ro/a-mea/