Elena Latan

[latan.elena]

Eu nu m-am mai văzut de mult timp cu mine. Nu ne-am intersectat de ceva timp. Nu știu unde am plecat, dar n-am lăsat vorbă. Mi-e dor de mine. Uneori mi-e dor și de alții, dar și de mine cînd mă apucă…
Mă înțelegeam bine cu mine. Știam ce voiam, rîdeam la glumele mele, plîngeam împreună cu mine. Acum parcă suntem atît de departe, că mi-e și jenă să mă mai sun la telefon, să-mi mai dau un e-mail, să-mi trimit un SMS.
Țin minte că eram un om cît de cît bun. Făceam o mulțime de lucruri și uneori chiar eram apreciat. Dar, de cînd am plecat, parcă ceva nu se mai leagă. Acum, orice aș face, tot la mine mi-e gîndul.
Așadar, nu m-ați văzut pe undeva? Dacă da, lăsați-mi vorbă să mă mai văd cu mine din cînd în cînd, că-mi e dor de mine.


Sursa:http://www.cyberculture.ro/2012/09/17/mi-e-dor-de-mine/

[latan.elena]

Omul, Mintea si Sufletul


,,Am învățat că sufletul se ține în piept, ascuns în spatele coastelor, lipit de şira spinării, să-l poți duce de-i amărât.
Am învățat să nu-ți aşezi zâmbetul în palma nimănui, s-ar putea să ți-l strivească. Lacrimile să nu le arăți lumii, ci să le prinzi cu vârful limbii şi să le sorbi. Cuvintele să le ții în cerul gurii până se înseninează, să nu aduci furtună în nici o casă.
Am învățat să tac, să trăiesc cu tăcerea mea, să mă bucur de poteca pe care mi-am croit-o de la uşă la fereastră. S-o străbat încet, să nu-mi calc în picioare amintirile.
Am aflat că oamenii nu-s cei mai buni prieteni, ci vântul şi ploaia, ninsoarea şi gerul, muntele şi râul, pădurile şi izvoarele.
Nicio pădure nu mi-a închis niciodată uşa în nas, niciun izvor nu mi-a otrăvit cuvintele, vântul nu a şoptit tainele mele, ploaia nu mi-a scrijelit pielea. Rănile mi le-au făcut oamenii.
Am învățat că sufletul se ține în piept, ca o comoară, singura, cea mai de preț.''

[latan.elena]

"Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenței pentru întreaga umanitate."

Dostoievski

[latan.elena]

Dacă eu nu ard
dacă eu nu ard,
dacă tu nu arzi,
dacă noi nu ardem,
cum se va schimba bezna în lumină?

Nazim Hikmet

[latan.elena]

„Îndrăzneşte să visezi şi vei ajunge asemenea viselor tale. Viziunea ta este promisiunea pe care o faci lumii cu privire la ce vei dezvălui în cele din urmă despre tine.”

John Ruskin




























Realism Paintings by Alex Alemany | A

[latan.elena]

"Asa cum nu poti sa ai o locuinta placuta, luminoasa daca nu lasi aerul si soarele sa intre liber in camere, la fel, un corp fizic, vital si puternic si o fata luminoasa, fericita si senina nu pot sa fie decat rezultatul punerii in rezonanta cu energiile subtile din Macrocosmos ale gandurilor de bucurie, voie buna, extaz si seninatate. Nelinistea, frica, indoielile, pesimismul, suspiciunile aberante demoralizeaza rapid intregul corp fizic si il fac vulnerabil la patrunderea bolii. In acelasi timp gandurile impure, rele, distructive, chiar daca nu sunt materializate, vor distruge mai repede sistemul nervos. Gandurile puternice, pure, divine, sublime, elevate, inaltatoare, datatoare de dragoste, bucurie si fericire fortifica trupul, umplandu-l de vigoare, farmec, tinerete, magnetism euforizant, armonie, frumusete si gratie."

Dr. Victor Pauchet

[latan.elena]

„Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea".

Adrian-Paunescu

[latan.elena]

''Nu suntem ceea ce toţi văd. Suntem ceea ce puţini găsesc, şi ceea ce foarte puţini înţeleg. ''

Angelo de Pascalis

[latan.elena]

''Orice răutate are două remedii: timpul și tăcerea''.

Alexandre Dumas

[latan.elena]

Numai noaptea


Numai noaptea vino, când tăcerea
Se lovește tainic de ferești,
Când ma-nchid ursuz în încăperea
Unde stau și-aștept să te ivești.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eșarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!

Și la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii și mai neașteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopți ce ma-mpietresc.
Dacă vii, bătând ușor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!

Numai noaptea, când e luna plină
Și pe stânca neagra, lânga-un trunchi,
Presimțindu-și pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu șoapte
Pline de mister și prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Și Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopții pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poarta pe zăplaz!

Radu Stanca
(5 martie 1920 – 26 decembrie 1962)

Numai noaptea

WebCultura » poezie/http://webcultura14.rssing.com/chan-21906794/all_p1.html