Omar Khayyam
Olarul stă în faţa roţii. Cântă.
El modelează şolduri de ulcioare.
El cranii mândre de sultani frământă
Şi ofilite mâini de cerşetoare.
Fiindcă nu ştii ce te-aşteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi. Ia o cană cu vin şi, sub lumina lunii, bea, zicându-ţi că luna te va căuta poate zadarnic, mâine.
Acest vas fu odată un biet îndrăgostit
Gemând de nepăsarea unei femei frumoase.
Iar toarta era braţul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri uşoare, de mătase.
Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum,
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
Ia cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.
Te chinuieşte gândul că faci mereu păcate.
Din orice bucurie o vină ţi-ai făcut.
E fără rost tristeţea, Khayyam, căci după moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit
Să aflu despre lume, de mult am desluşit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebări".
Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate
Dar totuşi, nu mi-e teamă: curat am fost în toate.
Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii".
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?
Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi.
Mereu aceleaşi stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.
sursa:http://maya-arabculture.blogspot.ro/...r-khayyam.html
"A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să navalească altcineva pe ușă și să spună că totul e o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele."
Fredrik Backman, "Un bărbat pe nume Ove"
„Singurul interes pe care-l manifestă cu adevărat se concentrează, în cazul lor, în mod exclusiv, asupra dezvoltării sufletului, a spiritului, sau oricum am vrea să numim ceea ce crește în noi, uneori datorită, unui gând adunat din cuvintele unei cărți sau sugerat de buzele închise ale unui portret; ceea ce trezește uneori când o melodie solitară, obstinată, pleacă din noi și, piezându-se în depărtare, trage cu mișcări stranii de subțirele fir al sângelui nostru târându-l după sine.”
(Robert Musil – Rătăcirile elevului Torless)
"Cel mai simplu truc de magie: pentru a face oamenii să dispară, cereți-le să își îndeplinească promisiunile."
Mason Cooley
''Am ales sa urmez calea uimirii,
a minunăţiilor si miracolelor cotidiene.''
Emmanuel Dagher
''Timpul schimbă florile câmpului, dar nu poate schimba strălucirea aurului din adâncuri.''
Nicolae Iorga
''Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă.''
Karl Barth
''Bucuria este semnul că viaţa a reuşit.''
Henri Bergson
''Iubirea este bucuria de a face altora bucurie.''
Sfantul Ioan Gura de Aur
''Să ne bucurăm de ceea ce ne putem bucura acum.''
Virginia Woolf
''La rădăcina bucuriei se află gratitudinea. Nu bucuria ne face recunoscători, ci recunoştinţa ne umple de bucurie.''
David Steindl Rast
''Bucuria e ciudată uneori: te înăbuşă, ca durerea.''
Alexandre Dumas
''Bucuria este clocotul şi chiotul faptei...''
George Calinescu
''Bucuria e minunea minunilor. E coroana iubirii.''
Horia-Roman Patapievici
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.01.2018 la 21:08.
Momentan sunt 195 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 195 vizitatori)
Marcaje