Elena Latan

[latan.elena]

Trei cuvinte-n dar (pilde de Pateric)





“Dumnezeu nu se uită la binele ce l-ai făcut şi la cum arată acest bine, ci la intenţia cu care l-ai făcut.” – Sfântul Ioan Damaschin


Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un râu nu prea adânc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, o tânără fată nu îndrăznea să se încumete în lupta cu apa. Văzând-o, unul dintre călugări a luat-o în braţe, a trecut-o pe celălalt mal, apoi şi-a văzut mai departe de drum.
Cel de-al doilea călugăr nu i-a spus nimic, dar spre seară, când au ajuns, în sfârşit, între zidurile mânăstirii, a răbufnit:
– Cum este posibil să ridici în braţe o fată, când noi, călugării, nu avem voie nici măcar să le privim?
Liniştit, celălalt i-a răspuns:
– Eu am lăsat fata acolo, tu, însă, o mai porţi şi acum cu tine …

“Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.” – părintele Paisie Olaru


Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:
– Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit ? Niciodată nu te-am văzut supărat.
– Foarte simplu – a răspuns celălalt. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. În cele din urmă, privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta. În felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.
Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.

“La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi.” –Christos Yannaras


Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:
– Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică ?
– Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma ? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar de cum le-a curăţat apa ? Şi cu toate astea, devin albe şi frumoase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, Care mă curăţeste de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele.
Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.

https://rotheo.wordpress.com/2010/06/23/trei-cuvinte-n-dar/

[latan.elena]

N. Steinhardt- Jurnalul fericirii (fragmente)



Bucureşti, 1964“Citadela” de Saint-Exupery. Cartea tipărită nu reprezintă versiunea definitivă: autorul n-a apucat să o stabilească. Sunt şi contradicţii şi o atmosferă pseudo-nietzscheană, care stinghereşte: Dar şi lucruri minunate. Copiez:

„Le-am urât deşteptăciunea care nu era decât de contabil.”

“Aşa că esenţialul în luminare nu este ceara care lasă urme, ci lumina.”„Aud glasul nebunului: trebuie să dărâmăm zidurile acestea inutile şi să nivelăm scările acestea scurte care complică mersul. Atunci omul va fi liber. Dar eu răspund: atunci oamenii vor deveni vite de obor şi de teama de a nu se plictisi vor născoci jocuri neroade care tot de reguli vor fi conduse, numai că vor fi reguli fără măreţie.”

„Căci e întotdeauna posibil să surpi templul şi să ridici piatra pentru un alt templu. (Şi celălalt nu e nici mai adevărat nici mai fals, nici mai drept nici mai nedrept.)”

„Oricine înjoseşte înseamnă că e josnic.”
Despre prietenie: „întrucât e năruit ceea ce ţi-a plăcut mai mult la unom pentru că mai e şi altceva ce nu-ţi place?”(Comentariu: dezamăgirea în prietenie e un simptom care dezvăluie niveluri mai profunde. Ne doare nu mârşăvia pe care o descoperim la celălalt — la urma urmei nu ne sinchisim de ea -, ci descoperirea propriei noastre mârşăvii reflectată la celălalt, căci nu ne-am fi împrietenit dacă nu exista între noi un fond comun, aceleaşi ape subterane pe care sunt clădite două case şubrede.)

„Om este acela care poartă într-însul ceva mai mare decât el.”

Despre rugăciune:… „Căci nu mă apropiasem de Dumnezeu, un Dumnezeu care te lasă să te apropii de el nu mai e Dumnezeu. Şi nici dacă ascultă de rugăciune. Şi pentru întâia oară ghiceam că măreţia rugăciunii stă mai ales în aceea că nu i se răspunde şi că în acest schimb nu intră urâţenia vreunui negoţ. Şi că ucenicia rugăciunii este ucenicia tăcerii.” (E exagerat şi eretic, imitaţia nietzscheană e vădită, dar cuprinde gândul exact că la rugăciune omul este cel care trebuie să se străduiască a prinde ce i se spune.)

14 iulie 1963
Există o ură neîmpăcată împotriva binelui şi o groază adâncă şi dispreţuitoare faţă de tot ce este frumos.Într-atâta încât mă întreb dacă surprinzător nu e faptul (care-i indigna pe cărturari şi farisei) că Hristos mâncaşi bea cu vameşii şi păcătoşii, ci faptul că vameşii şi păcătoşii mâncau şi beau cu Hristos.Este o minune că Hristos cel fără de păcat se simţea ca printre ai săi în societatea ticăloşilor. Dacă stăm să ne gândimbine, minune şi mai mare (şi care constituie încă o dovadă, dirimantă, a divinităţii Sale) este că aceşti ticăloşi consimţeau să petreacă în tovărăşia neprihănirii. Cum de-au răbdat? La început, căci apoi ciudatul lor comesean a făurit din ei făpturi nouă. Dar la început singura explicaţie a înfrângerii unei porniri atât de înverşunată la fiinţa omenească este că Domnul a făcut o minune care, deşi nevăzută (şi uşor trecută cu vederea), nu e mai puţin uluitoare decât celelalte toate.

1965
Nici una dintre virtuţi şi nici unul dintre atributele divinuluinu poate fi izolat şi idolatrizat. Numai cumpănitul lor ansamblu reprezintă desăvârşirea.Ca atare, nici adevărul — singur — nu e un criteriu absolut. Citind pe Luther (De servoarbitrio) mă conving şi mai mult de aceasta şi-mi amintese aforismul lui Pascal: „Până şi din adevăr îţi poţi face idol, deoarece adevărul fără dragoste nu e Dumnezeu, ci e chipul lui, şi-i idol, pe care nu se cuvine nici să-l iubeşti, nici să i te închini.”

……………………………………………………………………………………………

MAI MULT : https://rotheo.wordpress.com/2009/11...irii-fragment/







Nicolae Steinhardt (1912-1989)



Glasul lui Nicolae Steinhardt, într-o înregistrare de arhivă!

Citeste mai mult: adevarul.ro/cultura/arte/document-audio-glasul-nicolae-steinhardt-intr-oinregistrare-arhiva-1_50b48cac7c42d5a663a49c16/index.html

[latan.elena]

“Acum stiu, am aflat si eu… ” de Nicolae Steinhardt




Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Isidor Kaufmann (Austrian, 1853-1921) «The bachelor’s birthday»

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.


Flora Titian (1487 -1576

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat




Jan Steen Wine is a Mocker

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Draper-For-Saint-Dorothea’s-Day-Herbert James Draper

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.





Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Invocation-Fredric, Lord Leighton

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Jules Alexis Muenier (French, 1863-1942) «Muenier j a la lecon de catechism»

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Karl Gephardt (German, 1860-1917) «The Young Scribe»

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart … este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu… ”

St. Jerome, 1605-06 Caravaggio

https://miculmeuunivers.wordpress.co...06-caravaggio/

[latan.elena]

Rugaciune pentru iubirea de sine

Don Miguel Ruiz


Astazi, Doamne, te rugam sa ne ajuti sa ne acceptam exact asa cum suntem, fara sa ne mai judecam.
Ajuta-ne sa ne acceptam Mintea asa cum este, cu toate emotiile sale, cu toate sperantele si visele noastre, cu personalitatea ei, cu felul nostru unic de a fi.
Ajuta-ne sa ne acceptam corpul asa cum este, cu toata frumusetea si perfectiunea lui. Ingaduie ca Iubirea noastra de Sine sa devina atat de puternica incatsa nu ne mai respingem niciodata, incat sa nu mai punem niciodata piedici in calea propriei noastre fericiri, a libertatii si a Iubirii noastre.
Ajuta-ne Tata, sa ne amplificam Iubirea de Sine pana cand intregul vis in care traim se va transforma, pana cand teama si suferinta vor deveni Iubire si fericire.
Ajuta-ne ca Iubirea de Sine sa devina atat de puternica incat sa dizolve toate minciunile in care am fost programati sa traim, care ne spun ca nu suntem suficient de buni, de puternici, de destepti, ca nu putem reusi.
Ajuta-ne sa ne Iubim pe noi insine atat de mult incat sa nu mai ingaduim, sa nu mai fim nevoiti sa ne traim viata in functie de parerile celorlati. Ingaduie sa avem o incredere atat de mare in noi incat sa facem singuri alegerile pe care le preferam. Si orice am dori sa realizam sa o facem prin puterea iubirii de sine.
Incepand de astazi , ajuta-ne sa ne iubim pe noi insine suficient de mult pentru a nu mai permite nici un fel de circumstante care sa ni se impotriveasca. Ajuta-ne sa ne traim viata asa cum suntem, fara sa mai pretindem ca suntem altcineva, numai pentru a fi acceptati de catre cei din jur, caci stim acum cine suntem cu adevarat! Ingaduie sa ne bucuram prin puterea iubirii de sine de ceea ce vedem atunci cand ne reflectam in oglinda.
Ajuta-ne sa simtim o iubire de sine atat de intensa incat sa ne bucuram intotdeauna de propria noastra prezenta.
Ajuta-ne sa ne iubim pe sine fara a ne mai judeca, caci judecata nu atrage dupa ea decat vinovatie si auto-acuzare, dorinta de a ne auto-pedepsi, care ne face sa pierdem perspectiva iubirii de sine.
Amplifica vointa noastra de a ne ierta pe sine, chiar in acest moment.
Purifica mintile noastre de otrava emotionala si de auto-acuzatii, astfel incat sa putem trai intr-o pace interioara si intr-o iubire perfecta.
Ingaduie ca iubirea noastra de sine sa fie puterea care sa ne schimbe viata, transformind-o dintr-un iad intr-un rai.
Ajuta-ne sa ne transformam prin intermediul acestei puteri fiecare relatie pe care o avem, incepand cu relatia cu noi insine. Ajuta-ne sa ne eliberam de conflictele cu cei din jur, sa fim fericiti, sa ne impartim timpul cu cei dragi si sa-i iertam pentru orice nedreptate ar comite-o fata de noi.
Ajuta-ne sa ne iubim pe noi insine atat de mult incat sa-i putem ierta pe toti cei care au gresit vreodata fata de noi.
Da-ne curajul de a ne iubi neconditionat prietenii si familia, astfel incat relatiile noastre cu ei sa devina absolut pozitive si pline de iubire.
Ajuta-ne sa cream noi canale de comunicare in relatiile noastre , sa iesim din lupta controlului , in care nu pot exista invingatori sau invinsi.
Ajuta-ne sa lucram impreuna, ca o echipa, intr-un joc la iubirii, fericirii si armoniei.
Fie ca prin gratia ta, relatia noastra cu familia si cu prietenii nostri sa aiba la baza respectul si bucuria, astfel incat sa nu mai simtim nevoia sa le spunem cum trebuie sa gandeasca si cum trebuie sa se comporte. Fie ca prin gratia ta, relatiile noastre sa devina sublime, astfel incat orice clipa pe care o petrecem alaturi de partenerul nostru/partenera noastra, sa devina o clipa de fericire.
Ajuta-ne sa ii acceptam pe cei din jur exact asa cum sunt, fara sa ii mai judecam, caci atunci cand ii respingem pe altii, noi ne respingem de fapt pe noi insine. Iar atunci cind ne respingem pe noi insine, noi Te respingem pe Tine, Doamne.
Ziua de astazi reprezinta un nou inceput. Ajuta-ne sa ne continuam Viata punand la temelia ei puterea Iubirii de Sine. Ajuta-ne sa ne bucuram de viata, de relatiile noastre, sa exploram viata, sa ne asumam riscuri, sa fim vii si sa nu mai traim cu teama de a iubi.
Ingaduie sa ne deschidem inimile fata de iubire, care este dreptul nostru prin nastere.
Ajuta-ne sa devenim Maestri ai Recunostintei, ai Generozitatii ai ai Iubirii, astfel incat sa ne putem bucura de intreaga Ta Creatie, acum si pururea. Amin.

[latan.elena]

UNESCO a decis: Valsul românului Eugen Doga, a patra capodoperă muzicală a secolului XX

Este considerat cel mai mare compozitor român în viață, iar muzica sa a răsunat în importante săli de concerte din lume, a fost coloană sonoră a unor filme de succes sau a putut fi auzită în spectacole de teatru. Valsul care l-a făcut celebru a fost ales de ruși, în această iarnă, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci. Talentul incontestabil al lui Eugen Doga este recunoscut acum și de UNESCO, pentru care valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” este numit a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Mai mult : http://activenews.ro/unesco-decis-va...x_1847317.html

[latan.elena]

“Există o mică diferenţă între oameni, însă, acea mică diferenţă face o mare diferenţă. Mica diferenţă este atitudinea. Marea diferenţă este dacă aceasta este pozitivă sau negativă." – W. Clement Stone








Efectul Orton sau un alt tip de fotografie

http://epochtimes-romania.com/articl...lide_613.html#

[latan.elena]

Pentru ca să existe frumuseţe a chipului, claritate a cuvântului, bunătate şi fermitate a caracterului e nevoie de umbră ca şi de lumină. Nu-şi sunt duşmance , ci mai degrabă se ţin prieteneşte de braţ, iar când lumina dispare, umbra păleşte la rândul ei." - Friedrich Nietzsche - .



https://miscellaneous11.wordpress.com/category/de-daruit/page/4/

[latan.elena]

E

"Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?" "Nu mai era sete trupească aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut sa treacă în mine toată, aşa cum trecuse sufletul ei", Maitreyi.

Azi sunt 108 ani de la nașterea lui Mircea Eliade.

http://www.ziare.com/cultura/scriitori/fotografia-zilei-mircea-eliade-si-maitreyi-devi-1352745

[latan.elena]

Mircea Eliade şi Maitreyi Devi, o iubire imposibilă



Dintr-o iubire imposibilă, desparţită de continente, religii şi principii, s-au născut două romane de dragoste din categoria celor de excepţie: Maitreyi şi Dragostea nu moare. Sunt două mărturii extraordinare ale aceleiaşi poveşti, zidite cu cărămizile unei iubiri pasionale dintre Mircea Eliade şi bengaleza Maitreyi.Mircea Eliade s-a născut la 19 martie 1907 la Bucureşti, ca al doilea fiu al Ioanei şi al ofiţerului Gheorghe Eremia Eliade. După absolvirea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, în decembrie 1928, a plecat în India pentru a studia sanscrita şi yoga, cu profesorul Surendranath Dasgupta. După trei ani s-a întors în ţară unde a devenit asistent universitar. În anul 1940, a fost trimis ataşat cultural la Londra şi la Lisabona. După război a preferat să rămână în exil la Paris, iar în 1957, s-a stabilit la Chicago.Pentru lucrarea sa de mare întindere şi profunzime, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceză i-a acordat premiul Bordin.A scris peste 40 de studii ştiinţifice, 20 de romane, nuvele şi povestiri. Opera completă este cuprinsă în 80 de volume şi consemnează traduceri în 18 limbi. S-a stins din viaţă la 22 aprilie 1986, la Chicago, la vârsta de 79 de ani. Este înmormântat la cimitirul Oakwood.Marea sa iubire, Maitreyi Devi, s-a născut la 10 septembrie 1914, într-o mică localitate din Bengal. Debutează în 1929 cu volumul de poeme Uditta (Răsăritul). După moartea mentorului ei, Tagore, în 1941 scrie o carte de memorialistică Rabindranath la Mongpu. În anul 1974, publică romanul său autobiografic Dragostea nu moare, avâdu-l pe Mircea Eliade ca protagonist. Romanul este premiat în 1976 de Academia de Litere din India. Apreciata autoare a murit în 1990, în vârstă de 76 de ani.Din dezvăluirile cronicarului Dana Ciobanu, aflăm că dragostea celor doi a avut ceva ieşit din comun. La început, Eliade nu a fost atras de tânăra indiancă pe care a caracterizat-o chiar urâtă, pe lângă alte tinere indience. A fost copleşit, totuşi, de iubire, mai ales datorită misterului, spiritualităţii alese şi farmecului lui Maitreyi. Pentru a se înţelege pe portativul comunicării, Eliade a început să o înveţe pe Maitreyi limba franceză, iar aceasta, la rândul ei, a început să-i dea primele noţiuni de bengaleză.Tânărul s-a hotărât să renunţe la celibat. I-a scris mamei sale să-i ceară permisiunea să se însoare cu o hindusă în vârstă de 16 ani. Totodată, aştepta răspunsul regelui şi actele universitare care aveau menirea de a-i asigura existenţa în India, cu un venit lunar de 35 lire sterline.O dragoste pasională ii ardea sufletul. Era hotărât să treacă la hinduism. Dar a fost refuzat când a cerut-o în căsătorie pe aleasa inimii. Familia ei nu a fost de acord.Au început să se iubească pe ascuns. Întâlnirile lor au ajuns la urechile profesorului Dasgupta, tatăl fetei, care îl avertizează pe amorez să părăsească imediat acele locuri. Jignit de îndrăzneala europeanului i-a spus raspicat: “Eşti un mare maestru în arta disimulării. Niciodată, dar niciodată să nu mai încerci să vii la mine acasă, sub nici un motiv.” Tânăra a fost pedepsită dur pentru încălcarea tradiţiilor şi ritualurilor hinduse.În anul 1932, Mircea Eliade s-a întors în ţară, iar doi ani mai târziu s-a căsătorit cu Mina Mareş, care va muri în 1944. În acest interval, întâmplarea a făcut ca Editura Culturii Naţionale să organizeze concursul pentru cel mai bun roman inedit care urma să fie premiat cu suma de 20 de mii de lei. Astfel, Eliade s-a apucat de lucru. Trăise dezamăgirea unei iubiri imposibile şi s-a hotărât să scrie volumulMaitreyi. Simţea că trebuie să aştearnă pe hârtie acea experienţă rară, unică. Consemnată şi detaliată, dragostea lor avea să fie ferită de pierderea în anonimat.Într-o seară de decembrie, s-a apucat să adune material documentar pentru roman: corespondenţa parfumată dintre cei doi tineri, scrisorile primite de la profesorul indian, o fotografie veche, o suviţă de păr, flori uscate între paginile unei cărţi, jurnalul zilnic al acelor ani şi multe altele.Romanul de dragoste început avea ca scop să reflecte întâmplări adevărate, cu oameni care au avut un rol hotărâtor în tinereţea autorului. Naraţiunea urcă şi coboară pe topoganul destinului, se apropie şi se îndepărtează de fericirea atât de căutată de cei doi îndrăgostiţi cărora le este interzis dreptul să se întâlnească, datorită deosebirilor de principii şi religie. Tot arsenalul acelor oprelişti făcea ca iubirea lor să fie din ce în ce mai puternică. Dragostea lor incandescentă a cerut un şir de sacrificii. Amândoi se iubiseră într-o lume potrivnică şi pasiunea lor a fost arzătoare. Aveau în mână pana geniului ce se va dezvălui în viitor. Au alergat mult pe cărarea fără de sfârşit a contopirii destinelor.Pe parcursul romanului, aflăm că Maitreyi nu se hotărăşte să-i devină parteneră de viaţă decât după lungi clipe de cumpănă. Ceremonialul dintre cei doi este mistic. Legământul lor este de o frumuseţe înălţătoare, având la bază o iubire pasională şi statornică: “Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a iubitului meu şi a nimănui altcuiva. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea.”Descoperim, astfel, că povestea lor de dragoste cucereşte prin farmec liric. Eliade foloseşte tehnica narativă a confesiunii. Formulările sunt incisive, succinte şi lucide, pe un fundal temperamental plin de aţâţări şi ademeniri, de candide provocări şi şovăieli inocente. Cum se întâmplă de obicei, gelozia macină necruţător frumuseţea liniştii interioare şi scoate în calea iubirii obstacole de natură religioasă.Celibatarul intransigent se hotărăşte să treacă la hinduism, acceptând orice sacrificii pentru a se căsători cu aleasa inimii lui. Romanul devine astfel şi dovada unei convertiri acceptate de autor.La concursul literar cu pricina, succesul volumului a fost răsunător. Lucrarea a fost tradusă şi retipărită de zeci de ori.În jurul anului 1935, Eliade s-a apropiat de ideologia Mişcării Legionare. A scris multe articole în ziarul Buna vestire, organ de presă al Mişcării. Cu toate că, pe parcurs, s-a îndepărtat de doctrina respectivă, totuşi a rămas un admirator al valorilor legionare.După ce şi-a terminat mandatul de ataşat cultural la Londra şi Lisabona, a obţinut o catedră la Universitatea Sorbonna din Paris, unde s-a căsătorit cu o altă frumuseţe a timpului, Christina Cotescu. În 1957, s-a stabilit la Chicago, unde, după 16 ani, a primit o veste mare: şi-a anunţat vizita dragostea sa din tinereţe, vechea sa iubire, venită din îndepărtate meleaguri indiene, Maitreyi. Emoţia a fost de nedescris. Cuvintele sunt prea sărace să descrie clipa revederii după 40 de ani, fiecare petrecându-şi viaţa la mii de kilometri. Înaltul oaspete i-a dezvăluit lui Eliade că a aflat recent la Calcutta, atât despre existenţa romanului ce-i poartă numele, cât şi adresa de la Chicago a autorului.După şocul revederii, indianca a făcut un popas la Bucureşti, pentru a cunoaşte pe mama şi pe sora celui pe care l-a iubit mult şi de care nu a avut parte. Le-a dăruit câte un exemplar din romanul vieţii ei,Dragostea nu moare.În cuprinsul cărţii, arată că după despărţirea de Mircea Eliade, prin sentinţa neiertătoare a destinului, tânăra a pătruns în viaţă conform unor tipare comune fericirii aparente. Şi-a întemeiat un cămin, s-a alăturat unui soţ iubitor. În adâncul sufletului însă nu putea să dispară pasiunea trăită în braţele românului, o frumoasă poveste de iubire, sfârşită trist, precum un vis la ivirea zorilor.Mircea Eliade a primit cetăţenia americană în 1966. Din 1957 fusese numit profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea Loyola din Chicago şi în 1962 devenise titular de catedră.Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru a fost, în opinia lui, centrul universului, pe când timpul sacru a fost o repetiţie a elementelor de la originea lumii. În această concepţie, fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu. În omul modern, ar exista o dimensiune subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase.Catedra de Istorie a Religiilor de la universitatea amintită îi poartă numele şi a fost preluată de asistentul său Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională, asasinat la 21 mai 1991, pentru ve*derile sale anticomuniste. Cazul nu a fost elucidat nici până în prezent.

https://istoriiregasite.wordpress.co...re-imposibila/

[latan.elena]

Cum şi-a ales soţia Mircea Eliade



În ce priveşte decizia alegerii unei soţii, există uneori circumstanţe care prea bine ar putea fi găsite doar în romanele de dragoste. Iar aşa ceva nu putea să i se întâmple decât lui… Mircea Eliade, care deja preda la Universitate, era deopotrivă adulat şi contestat, produsese o literatură nu doar de dragoste, cât mai ales erotică, care însă era apreciat la unison de către congenerii săi drept un mare erudit, sau oricum în curs de devenire. Cu această aureolă intelectualistă şi lider incontestabil de generaţie, era firesc ca Eliade să fie râvnit de multe femei, admirat şi curtat totodată, fiind în fond întruchiparea aproape fidelă a personajului Allan din Maitreyi, ce făcuse pe atâtea adolescente măcar să ofteze de amor.Ei bine, din marea „ofertă”, tânărul universitar trăia dilema unei duble iubiri (dacă putem crede că există aşa ceva), ori mai degrabă a unei inevitabile opţiuni. Pe de o parte era relaţia lui cu Sorana Ţopa, o actriţă în vogă pentru anii ’30-’40 ai veacului trecut, ce juca pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, iar pe de alta, în acelaşi timp, era profund atras de o banală funcţionară, Nina Mareş, divorţată şi cu un copil de crescut.Dar nu era numai atât! Aceasta din urmă mai avea în spate şi o poveste de viaţă şi de iubire oarecum tragică. Pe când era soţia unui ofiţer, Nina a făcut o mare pasiune pentru un tânăr locotenent din Braşov, pentru care îşi părăseşte de altfel căminul conjugal. Însă tatăl amorezului – un general – se opune relaţiei dintre cei doi, îi aranjează fiului o „misiune” la Paris, iar colegii – probabil la „ordin” – pun la cale o căsătorie civilă legală a locotenentului, care în clipa aceea era inconştient de beat. Evident, ziarele braşovene au anunţat acest eveniment matrimonial „fericit”, ceea ce a produs un şoc Ninei Mareş, dar a şi vindecat-o într-un fel de pătimaşa dragoste.Aflat în postura de a alege pe una din cele două femei de care se simţea ataşat sentimental, Mircea Eliade optează pentru soluţia de maxim „sacrificiu”, şi anume de a renunţa la ambele. Hazardul face ca periplul de a anunţa pe cele două de decizia luată să înceapă cu Nina Mareş. Ajuns în camera ei, începe să-i dezvolte oarecum „filosofic” opţiunea lui pentru despărţire definitivă, moment în care observă că sărmana femeie se îndreaptă încet spre fereastra deschisă, replicându-i totodată că nu ştie dacă va mai suporta să piardă pentru a doua oară marea iubire. Pe loc Eliade intuieşte că Nina îşi pregăteşte o eventuală sinucidere, moment în care schimbă întreaga strategie: vede în destinul lui menirea de a salva această fiinţă nefericită, drept pentru care îi şi propune să-i devină soţie.De altfel, Nina este conştientă de acest „mare sacrificiu”, asigurându-l totodată că nu va rămâne mult în viaţa lui, pentru că… „ştiu c-am să mor tânără”. Ceea ce s-a şi întâmplat, aceasta murind de cancer în noiembrie 1944, iar el îngrijindu-se pe mai departe de Giza (Adalgiza Tătărăscu), fiica din prima căsătorie a răpostei lui soţii.*****sursa: Lucian Năstasă, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor “literari” 1864-1948, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010



MULT MAI MULTE : https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/05/27/iubiri-pasionale-mircea-eliade-si-maitreyi-devi-o-iubire-imposibila/