Elena Latan

[latan.elena]

''Îţi mulţumesc că m-ai aşteptat."
e mai bun decât
"Îmi pare rău că am întârziat."
"Îţi mulţumesc că mă înţelegi."
e mai bun decât
"Îmi pare rău dacă nu are sens ce zic".
"Îţi mulţumesc că vrei să-ţi petreci timpul cu mine"
e mai bun decât
"Îmi pare rău dacă sunt plictisitor."
"Îţi mulţumesc că m-ai ascultat"
e mai bun decât
"Îmi pare rău dacă am divagat de la subiect."
"Îţi mulţumesc că ai încredere în mine"
e mai bun decât
"Îmi pare rău dacă te-am dezamăgit."

Dacă vrei să spui "Mulţumesc",
nu spune "Îmi pare rău.
_________
Yao Xiao

Poem Pentru Prieteni

[latan.elena]

''O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat.''

Catherine Deneuve

[latan.elena]

''Sunt obosit, suflet al meu, prea mult a durat peregrinarea, cautandu-ma pe mine insumi in afara mea.
Dar ratacind printre lucruri, am descoperit omenirea si lumea.
Am gasit oameni.
Si pe tine, suflete, te-am regasit, mai intai in imaginea omului si apoi pe tine insuti.
Te-am gasit acolo unde ma asteptam mai putin.
Acolo, din putul intunecat te-ai ridicat spre mine. Mi te anuntasesi dinainte in vise….''

Cartea Rosie – CG Jung

[latan.elena]

"Am cerut oare prea mult de la viata? I-am cerut putine lucruri si toate firesti.
Si poate e prea devreme acum sa fac bilantul. Si totusi varsta si viata m-au invatat unele lucruri. N-ai nevoie de mai mult cat timp te ai pe tine insuti, s-a zis uneori. Am experimentat aceasta idee si nu-i adevarata.
Avem nevoie de mai mult. Avem nevoie sa ne marturisim cuiva. Avem nevoie de cineva care sa ne iubeasca si, mai ales, de cineva pe care sa-l iubim.
Poate ca marea noastra problema nu e sa fim fericiti, ci sa fim mai putin singuri."

Octavian Paler

[latan.elena]

''Frumuseţea va salva lumea“

Dostoievski

[latan.elena]

“Bunătatea înfrumusețează viața, împăcând toate neînțelegerile; ea limpezește ceea ce e încurcat, ușurează ceea ce e greu, înveselește ceea ce e trist.”

Lev Nicolaevici Tolstoi

Artist Extraordinaire Katie Rodgers |

[latan.elena]

Dumitru Ichim



PSALMUL PESCUIRII MINUNATE

Cărării strâmte - umbrele și greșul;
Deasupra ei răcoarea și ispita,
Iar și mai sus, amar de pur! , cireșul
De parcă dincolo de lumi grăit-a:

''Izvorul alb cu negru-n șahul unde'-i,
Întoarce timpul, să-și cunoască drumul!
Nu-i veșnicia geamăna secundei,
Iar ce e floarea-n sine, nu-i parfumul?

Cămara nunți'-i tot mereu chemare...
Mai este mult până la-nchis de poartă?
Vocale lungi cresc tânăra cicoare,
Precum un corn tristețea vrând s-o-mpartă.''

- Din tot ce-am prins e-o lacrimă-n privire...
- Ia-ți lotca-n larg spre-adâncul din iubire!


Dumitru Ichim














PSALMUL APOKATASTAZEI

Vrei tu anatomia cuvintelor și florii,
Să vezi pe unde-i drumul ducând în cârcă greșul,
Meridianul căror tristeți mi-au scris cocorii
Și să-ți explic cui oare mi-a înflorit cireșul?

Oricâte paradisuri în ochii lui se-oglindă,
Nu te-aș schimba pe-un înger cu crini pe sub cămașă,
Cu patima luminii vrea braț să te cuprindă,
Flămând, cântec din cântec, de trupul de cireașă.

Când Lucifer, prostuțul, s-a-ndrăgostit de sine,
De-ar fi văzut femeia, rob Ți-ar fi fost, grădina!
Închisă-i paranteza la tainele-Ți divine,
Că lutu-n ziua-a şasea făcuși, umbrind lumina,

Iar Fiul Tău, Olarul, l-a fost luat ca fire,
Cu os de axiomă - că totul e Iubire!

29 decembrie 2015


Dumtru Ichim

Kitchener, Ontario













PSALM DINTR-UN CIOB DE PSALM

Pe cel ce-l ții cu lanțul subțire al privirii,
Măriri'-ar fi ispravă un plus al loviturii?
Cu cât mai mare-i ghimpul, mai mândri-s trandafirii!
Zic unii că iubirea e soră bună urii.

Culegător de perle din stih de atlantidă...
Tu știi că floarea scoicii florind e morții moarte?
Că focul, nu pământul, e jertfă-n cărămidă?
Cum n-am găsit în tine, măcar numai o carte?

Cești, idoli, porțelanuri, nu voi ca să te mustru,
Măcar un spin de viață, un freamăt spus pe chiclă.
Din zeci de-oglinzi, fățarnic, când te răsfață lustru',
La cină, chiar şi pâinea e meşterită-n sticlă.

Mă-mbată nebunia și-n patimă viesparul:
De ce n-au spart ulciorul, și-au răstignit Olarul?


26 decembrie 2015

Dumitru Ichim

Kitchener, Ontario

[latan.elena]

Bunatatea si mangaierea


A fi bun este în firea omeneasca; bunatatea nu este dincolo de noi, ci în noi ca fiinta spirituala, este odata cu omul faptura a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau câstiga, adica se poate înrai sau deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau câstiga, dupa calea pe care umbla.
Bunatatea nu poate veni din nimic si nici din întunericul fapturii noastre cazute. Bunatatea este expresia fiintei renascute, a prezentei duhului viu în noi, semn al originii noastre nepmântene.
Întrucât omul este al lui Dumnezeu, întru atât are în sine bunatatea. Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptateste si face posibila bunatatea. Omul cunoaste aceasta stare interioara numai mergând pe caile adevarului. Prin bunatate, omul este mai om si culege urma pasilor lui Iisus.
Bunatatea nu poate fi aparenta, adica nu poate fiinta în anumite gesturi ale noastre. Bunatatea nu poate fi o stare a omului politic, a omului social, ci a omului duh.
Bunatatea vine ca un val care ne inunda fiinta noastra, ca un prisos de omenie. Ce face ca omul prin ea sa aiba un cuprins atât de mare?
La temelia bunatatii sta dragostea; ea are un izvor în dragoste. Centrul de radiere, sâmburele de crestere este dragostea. Nu poate fi cineva bun fara dragoste, pentru ca ea este izvorul tuturor creatiilor si puterea întregii existente.
Plinatatea pe care o gasim în bunatate vine în primul rând din dragoste.
Bunatatea încheaga, într-un manunchi, dragostea, blândetea, mila, mângâierea; toate sunt topite aci si alcatuiesc o stare morala unitara. În bunatate gasim blândetea. Omul bun este blând, adica are sufletul catifelat. Mai putin activa decât dragostea, blândetea, în calmul ei, nu este lipsita de puterea creatoare, ci dimpotriva. Într-o lume de potrivnicie, blândetea vine ca un întaritor, ca o înseninare, lacrima luminata
Mângâierea este acea stare launtrica legata de setea de mai bine în întelesul luptei pentru alungarea raului si durerii, lupta fara frângere si fara asprime. Mângâierea este o stare creatoare de bine, peste întunericul care inunda. Mângâierea este un leac al carui izvor sta în sufletul nostru si prin care se savarseste un act exterior de binefacere.
Mângâierea este prezenta în bunatate, o alcatuieste partial. Omul bun simte permanent nevoia de a înlatura durerea care seaca sufletul si madularele omului, de a-i curataa fiinta de poveri, de a-l face sa cunoasca bucuria luminii.
Viata ne face sa sângeram pentru ca este colturoasa si cu drumuri întoarse. Acela care traieste bunatatea, care simte vibratia si caldura ei, are darul de a îndruma si de a împaca contradictiile, are darul de a rotunji si usura durerile. Omul bun nu numai ca nu le aduce la viata, dar firea lui este facuta sa le înlature. Omul bun modeleaza viata dupa frumusetea ce a pus-o mâna lui Dumnezeu în inima fiintei sale.
Omul, asa cum l-a lasat Dumnezeu, închide în el frumuseti nebanuite. Numai sa le stie lucra pâna ce urâtul nu-l îneaca.


Ernest Bernea – Îndemn la simplitate

[latan.elena]

''Suntem călătorii unei expediţii cosmice, praf de stele, învolburându-se şi dansând în vârtejuri şi anafoare la infinit. Viaţa este eternă. Noi ne-am oprit pentru un moment să ne găsim unul pe celălalt, să ne întâlnim, să împărtăşim. Acesta este un moment preţios. Este o mică paranteză în eternitate.''

Paulo Coelho

[latan.elena]

„Ca un om sa iubeasca pe altul este, probabil, cea mai grea sarcina care ne-a putut fi incredintata.Este sarcina suprema, examenul final, opera pentru care celelalte reprezinta un preludiu. Iubirea este un imbold pentru a te desavarsi, a deveni cineva, a te transforma tu insuti intr-o lume de dragul persoanei iubite.”

Rainer Maria Rilke






clipul video postat de Fiinta Infinita.