"Da, am avut timp pentru multe. Inclusiv să fiu altul decât cel care am vrut să fiu."
Octavian Paler
"Da, am avut timp pentru multe. Inclusiv să fiu altul decât cel care am vrut să fiu."
Octavian Paler
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.01.2018 la 12:35.
Nichita Stanescu
Atât de repede
Atât de repede ne vine insomnia
brodându-ne fiinţe din afară.
Vrei pielea mea să-ţi fie iia
care te-mbracă domnişoară?
Vrei tu să vreau să fii fiind
un fel de trup de arătare
şi să te-nvăţ cum eşti murind
femeie-n pielea dumitale?
În pietre vrei, în recii fulgi
în dulcele meu strigăt de iubire...
Stai, nu fugi, o, tu ce fugi
călcând pe viaţa mea subţire.
Artodyssey: RAFAL OLBINSKI
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.01.2018 la 14:21.
'' În fiecare din noi,
de la botezul si confirmarea noastră,
somnolează toată această capacitate de iubire,
care adesea rămâne sub-utilizată până la moartea noastră
si care ar putea face din noi fiinte de neuitat.''
Preot A. Goettmann - Lettre nr.59
Alexandru Andritoiu
Vioara din Cremona
Vioara-i ca din lemn de trandafir
Şi are umăr suplu ca madona.
Cioplindu-şi-o cu mâinile-i subţiri,
Neîntrecutul meşter din Cremona,
Încă-nainte de-a o isprăvi,
I-a ascultat în vise melodia.
Cu dălţi subţiri a rotunjit-o şi
Cu-amurguri dulci i-a poleit cutia.
I-a smuls din suflet strune şi din nerv –
Şi-a-mprumutat de la ciripitoare
Prelungul tril. Rămas el însuşi serv
În faţa artei lui nepieritoare,
S-a minunat de strunele răzleţe
Şi s-a temut de-atâta frumuseţe.
Dar gloria nu şi-a oprit-o lui,
Nici nu şi-a scris în lemn stelarul nume,
Ci a lăsat vioara fiecărui
Va dobândi, cântând cu ea, renume.
El şi-a trimis vioara-n omenire
Ca roşie şi dublă moştenire.
Din veac în veac, exod de cântăreţi
Îşi pun în dreptul inimii vioara,
Stârnindu-i necurmate frumuseţi
Şi-ajung, prin struna ei, nemuritori.
Se sting şi lasă altora comoara.
Şi toţi au un pomelnic glorios,
Prin cărţi celebre numele le umblă.
Doar, în Cremona, meşterul sfios
S-a-nfăşurat în şaluri lungi de umbră
Şi-a pogorât, ca ploile, în lut –
Pe pieptul lui cresc limpezi trandafirii.
Modest, el s-a retras necunoscut,
Dând altora putinţa nemuririi.
''Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi.
Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul.
Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic.
Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii.
Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie.
Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume.
Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil.
Fii doar tu însuţi şi va fi suficient.”
Osho
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.01.2018 la 10:29.
''Orice relaţie implică actul de a dărui şi de a primi.
Dăruirea atrage după sine primirea, la fel cum primirea atrage după sine dăruirea.
Cea mai bună cale de a activa Legea dăruirii – de a declanşa întregul proces al circulaţiei – constă în luarea deciziei ca ori de câte ori intrăm în contact cu cineva, să-i dăruim ceva.
Nu trebuie să fie neapărat un obiect material; poate fi o simplă floare, un compliment sau o rugăciune.
De fapt, primirea nu este diferită de dăruire, căci dăruirea şi primirea sunt cele două feţe ale aceleaşi monede: fluxul energiei universale.
Dacă veţi bloca acest flux (în orice direcţie), nu veţi face altceva decât să vă opuneţi inteligenţei naturii. ''
Deepak Chopra
Nichita Stanescu
Semn 12
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
Momentan sunt 109 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 109 vizitatori)
Marcaje